Categorie: ESEURI

În căutarea adevărului

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în ESEURI

Cu inima bătându-mi năvalnic în piept şi umerii împovăraţi de importanţa misiunii mele,m-am apropiat cu paşi nesiguri de poarta imensă pe care scria cu litere mari:ADEVĂRUL. Deşi nu eram foarte încrezător în eventualele roade ale demersului meu,am fost,totuşi,profund dezamăgit când,împingând poarta,am văzut deschizându-se în faţa mea o mulţime de drumuri,întreţesute într-un labirint halucinant.Descumpănit,am apelat la un ghid şi am aflat astfel că multitudinea de drumuri,de teorii filozofice despre adevăr se împarte în două mari categorii: -teorii definiţioniste,care încearcă să răspundă la întrebarea:”Ce este adevărul?„ -teorii criteriale,care pretind a stabili graniţa dintre adevăr şi neadevăr prin efecturea de teste asupra adevărului. Am încercat să sintetizez lucrurile,dar acelaşi ghid m-a lămurit că maxima simplificare este reducerea la cele trei teorii importante: -teoria corespondenţei -teoria coerenţei -teoria pragmatică Nu,nu era ceea ce căutam eu ,un adevăr unic şi absolut,care să nu fie divizat sau clasificat. Am părăsit,nemulţumit,sfera rarefiată a filozofilor şi filozofiilor,coborând în cenuşiul prozaism cotidian,încredinţat că un adevăr universal valabil trebuie să fie la îndemâna oricui.Aici mi-am început căutarea întrebând dicţionarul:Ce este adevărul?Răspunsul a venit prompt:”concordanţa între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă”. Nu a reuşit să mă convingă.Cunoştinţele noastre ne individualizează,cel mai adesea,iar realitatea „obiectivă”poate fi privită din mai multe unghiuri.Aşadar,acest raport poate da naştere la erori de genul:adevărul meu,adevărul tău,adevărul lui.Poate genera monstruozităţi ca:jumătate de adevăr,adevăr cosmetizat,adevăr mistificat,adevăr…neadevărat. Eram disperat,dar nu puteam abandona căutările.Trebuia să găsesc adevărul.Trebuia să existe o cale.O cale? O cale,am zis?Dar parcă am văzut undeva…Evrika!În tot timpul căutărilor mele,undeva deasupra mea,o lumină atrăgea atenţia asupra unui panou pe care scria:EU SUNT CALEA,ADEVĂRUL ŞI VIAŢA.Semnat:ISUS:Aleluia! Am găsit Adevărul.Căutările mele au luat sfârşit.Acum am inima uşoară,dar pe umerii mei tot mai apasă o sarcină.O sarcină pe care am luat-o de bunăvoie.Pentru că urmele lăsate în istorie de paşii rătăciţilor căutători de adevăr nu pot fi şterse,pentru că indicatoarele lor derutante încă mai dăinuie,mi-am asumat responsabilitatea de a arăta căutătorilor contemporani panoul salvator,indicatorul spre Adevăr.Ce ziceţi,nu veniţi cu mine?

Simion Felix Marţian

Închide gura celor ce hulesc Numele Tău!

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în ESEURI

Doamne ,din această seară am adăugat la motivele de rugăciune cu care vin înaintea Ta  ,încă unul care îmi dădea târcoale de ceva vreame ,mă înţepa ca un spin când îmi era viaţa mai dragă ,dar l-am ignorat ! Însă acum nu o mai pot face !Te rog Dumnezeule închide Tu gura celor ce hulesc Numele Tău !Mă trezesc dimineaţa cu sufletul curat după noaptea plină de pace pe care mi-ai dăruit-o şi,după ce vin înaintea Ta şi-mi las jertfa la altar ,pornesc cu tot avântul să-mi fac datoria de om în societate .Dar, la primul pas pe care am îndrăzneala să-l fac afară din casa mea ,numele celui rău începe să-mi bâzâie sâcâitor la urechi şi mă asaltează din toate părţile .  Multe ore din zi le petrec cu oameni care nu cunosc -sau nu vor să cunoască- dragostea Ta ,care trec nepăsători pe lângă cuvintele prin care încerc să le spun despre Tine ,despre jertfa Ta ! Şi dacă ar fi numai atât….Dar în ignoranţa lor fără limite ei hulesc Numele TĂU , aruncă cu vorbe ce nu-şi au rostul şi care rănesc şi prin nepăsarea cu care sunt rostite ,şi prin însăşi conţinutul lor .Numele Tău este luat în derâdere ,dar cel rău este pomenit des şi îşi face loc tot mai mult în vocabularul uzual . De ce Doamne ? Cât vei mai îngădui acest lucru ? Mă doare atunci când numele Tău nu este rostit cu evlavie ,când nu este cinstit cum se cuvine  şi simt că devin şi eu murdară sufleteşte .Atunci aştept cu nerăbdare să vină timpul când mă reântorc în oaza de linişte şi dragoste care este familia mea ! Aici sufletul meu îşi găseşte liniştea şi pot preţui şi mai mult harul pe care mi l-ai dat atunci când am cunoscut iubirea Ta ce nu are asemănare .Te rog Doamne ajută-mă să pot spune lumii întregi despre Tine şi închide Tu gura celor ce hulesc numele Tău ! Închide-le gura Doamne şi deschide-le inima şi mintea  să Te descopere pe Tine ,ca apoi de pe gura lor să se reverse doar cuvinte pline de laudă şi închinare dăruite Ţie !Eu ştiu Doamne că Tu poţi să faci acest lucru ,căci la Tine totul este cu putinţă !Nu-i lăsa Doamne să ia în derâdere NUMELE TĂU !  Amin !

Vulcan 11.10.2011     Maria Luca

Afară ninge liniştit…

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în ESEURI

  Afară ninge liniştit.Sau poate că nu mai ninge.Poate că nu ningea nici atunci când Coşbuc îşi începea astfel poezia „În seara de Crăciun”.Dar cu siguranţă ningea în acel tablou din copilărie şi ningea cu idilism peste amintirile lui.

   Uitându-se nedumeriţi în jurul lor, oamenii se întreabă tot mai des, chiar dacă uneori în şoaptă: unde sunt zăpezile de altădată? Şi asta fără nici o aluzie la Francois Villon. Îi încearcă sentimentul că au fost deposedaţi de ceva foarte valoros.Dar asta numai în scurtele momente de răgaz.
   Aparţin, oare, zăpezile trecutului? Unei perioade istorice bine determinate? Sau, mai degrabă, trecutului fiecăruia, acelui crâmpei de viaţă numit copilărie?
   Poate că pragmatismul exacerbat al omului contemporan îl împiedică să vadă ninsoarea. Sau poate că o topeşte cu laserul privirilor iscoditoare, cu temperatura ridicată a procesorului personal aflat într-o continuă activitate, pe care nici vis-coolerul iernii nu-l mai răceşte.
   Afară ninge cu versuri de Coşbuc şi cu copilărie. Omul contemporan nu vede ninsoarea. Are motoarele turate la maxim în căutarea unor noi metode de…accelerare. Cerc vicios şi…păgubos. Nimic nu poate compensa pierderea imaginilor pe lângă care trece.
   Când goana sa nebună îl istoveşte, răscoleşte printre amintiri. Îşi regăseşte copilăria, inocenţa, vede ninsoarea şi…pictează felicitări. Pentru Sărbătorile de iarnă pictează. Bucuria regăsită i-o simţim în aceste felicitări.Mereu aceleaşi,din elemente care compun tihna: ninsoare…liniştită, case cu ferestre luminate, nămeţi şi colindători.
  Nu-ţi sună cunoscut? Tentant? Hei, omule, cu tine vorbesc! Opeşte motoarele! Şi procesorul prea înfierbântat. Ieşi afară în noaptea de iarnă, sau măcar deschide fereastra.
   Soarbe cu privirea argintul zăpezii şi lasă-ţi inima să zburde împreună cu fulgii.
O, iată şi colindătorii venind printre troienele „ca altădată”. Ei fac parte dintr-un lung şir de mesageri, urmaşi ai celor cărora îngerul le-a spus la Betleem: „astăzi în cetatea lui David vi S-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul”.
  Acum bucuria este deplină.Colindătorii îşi continuă drumul în noapte.O noapte de vis şi totuşi reală. Cu ninsoare reală, cu colindători reali, cu mesaj real: S-a născut Mesia!

Vulcan  dec.2011             Simion Felix Marţian

Zăpezile de altă dată…

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în ESEURI

Cu câtă nerăbdare aştept sărbătorile Naşterii Mântuitorului nostru!

Zilele trec una după alta şi ne apropiem mai mult de acel moment minunat iar emoţiile mele sunt tot mai mari căci asociez această sărbătoare cu anii fără seamăn ai copilăriei.  Parcă aud şi acum, ca un ecou din vremi îndepărtate, versurile colindelor ce ne vorbeau despre o Stea, un Prunc şi un Mântuitor!  Ce bucurie sfântă era în inimile noastre când auzeam despre darurile pe care Le-a primit Pruncul Divin bănuind că, undeva, ascunse într-un ungher,ne aşteptau şi pe noi mici cadouri de la cei ce ne iubesc!
De ce oare iarna, cu minunatele ei sărbători, rămâne întipărită mai puternic în mintea noastră?  Poate de vină e fiorul acela minunat pe care îl simţi când vin colindătorii cu -O ce veste minunată!-, poate de vină e feeria zăpezii ce ne încântă privirile sau poate inima noastră aşteaptă cu nerăbdare ca Domnul Păcii să se nască din nou, acolo, la căldura dragostei noastre!

Din ce în ce mai puternic se simte atmosfera de sărbătoare, iar sufletul meu parcă a luat-o la goană să caute zăpezile de altădată, să caute ieslea cu Pruncul în ea şi să se închine Lui!  Zăpezile vor veni şi ele, ştiu, şi totul va fi minunat….minunat!!!

Vulcan dec.2011                Maria Luca

Afară ninge liniştit…

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în ESEURI

   Afară ninge liniştit.Sau poate că nu mai ninge.Poate că nu ningea nici atunci când Coşbuc îşi începea astfel poezia „În seara de Crăciun”.Dar cu siguranţă ningea în acel tablou din copilărie şi ningea cu idilism peste amintirile lui.

   Uitându-se nedumeriţi în jurul lor, oamenii se întreabă tot mai des, chiar dacă uneori în şoaptă: unde sunt zăpezile de altădată? Şi asta fără nici o aluziela FrancoisVillon.Îi încearcă sentimentul că au fost deposedaţi de ceva foarte valoros.Dar asta numai în scurtele momente de răgaz.

   Aparţin, oare, zăpezile trecutului? Unei perioade istorice bine determinate? Sau, mai degrabă, trecutului fiecăruia, acelui crâmpei de viaţă numit copilărie?

   Poate că pragmatismul exacerbat al omului contemporan îl împiedică să vadă ninsoarea. Sau poate o topeşte cu laserul privirilor iscoditoare, cu temperatura ridicată a procesorului personal aflat într-o continuă activitate, pe care nici vis-coolerul iernii nu-l mai răceşte.

   Afară ninge cu versuri de Coşbuc şi cu copilărie. Omul contemporan nu vede ninsoarea. Are motoarele turate la maxim în căutarea unor noi metode de…accelerare. Cerc vicios şi…păgubos. Nimic nu poate compensa pierderea imaginilor pe lângă care trece.

   Când goana sa nebună îl istoveşte, răscoleşte printre amintiri. Îşi regăseşte copilăria, inocenţa, vede ninsoarea şi…pictează felicitări. Pentru Sărbătorile de iarnă pictează. Bucuria regăsită i-o simţim în aceste felicitări.Mereu aceleaşi,din elemente care compun tihna: ninsoare…liniştită, case cu ferestre luminate, nămeţi şi colindători.

  Nu-ţi sună cunoscut? Tentant? Hei, omule, cu tine vorbesc! Opeşte motoarele! Şi procesorul prea înfierbântat. Ieşi afară în noaptea de iarnă, sau măcar deschide fereastra.

   Soarbe cu privirea argintul zăpezii şi lasă-ţi inima să zburde împreună cu fulgii.

O, iată şi colindătorii venind printre troienele „ca altădată”. Ei fac parte dintr-un lung şir de mesageri, urmaşi ai celor cărora îngerul le-a spusla Betleem: „astăzi în cetatea lui David vi S-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul”.

  Acum bucuria este deplină.Colindătorii îşi continuă drumul în noapte.O noapte de vis şi totuşi reală. Cu ninsoare reală, cu colindători reali, cu mesaj real: S-a născut Mesia

Vulcan   decembrie 2011                    Eseu de: Simion Felix Marţian