Categorie: EVENIMENTE

Dragi ascultători, reluăm intinerarul nostru şi vom porni din punctul în care ne-am oprit data trecută. Este vorba despre capitolul 10 din prina epistolă către Corinteni.

Am văzut că Pavel, discutând despre libertatea creştină, foloseşte exemplul poporului evreu pentru a-i ajuta pe corinteni să înţeleagă cum trebuie să se poarte faţă de Dumnezeu. Cred că lecţiile acestea ne sunt şi nouă de folos.

Discuţia noastră a fost întreruptă la versetul 5, acolo unde Pavel spune că poporul a fost botezat pentru Moise.

Sunt sigur că vă amintiţi care este semnificaţia pe care noi am dat-o termenului botez, grecescul baptizo.Este vorba despre identificare. Cu alte cuvinte, poporul a fost identificat cu Moise, cu credinţa lui.

Argumentul lui Pavel este cât se poate de îndreptăţit, pentru că dacă privim la popor, nu găsim prea multă credinţă. Nu este la fel cu Moise. El este cel care încrezându-se în Dumnezeu, conduce poporul către ţara promisă.

În acelaşi fel, dragi ascultători, noi suntem identificaţi cu Domnul Isus, jertfa de ispăşire pentru păcatele noastre.

Deci, spune Pavel,  poporul Israel fusese botezat pentru Moise şi trecuse Marea Roşie. “Şi toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească” – adică mana cerească. “Şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos.” Astfel este vestit Hristos dragi ascultători. Indiferent cât de mult nu le place unora acest lucru, Domnul Isus este în centrul Universului şi cu atât mai mult în centrul mântuirii.

“Totuşi cei mai mulţi dintre ei n-au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie.” Acest lucru se va întâmpla, din păcate, şi cu bună parte din lumea aceasta.

Dar, de ce ni se spun toate aceste lucruri aici? Pavel ne explică motivul. Versetul 6:

1 Corinteni 10:6

v.6   Şi aceste lucruri s’au întîmplat ca să ne slujească nouă drept pilde, pentru ca să nu poftim după lucruri rele, cum au poftit ei.

Primele cinci verste ne oferă o imagine a libertăţii de care se bucura acest popor. În secţiunea care urmează vom vedea că acest popor a făcut abuz de libertatea care i se dăduse. Apostolul Pavel ne spune toate aceste lucruri pentru a ne folosi nouă drept exemplu. Este clar că aceste rânduri sunt scrise şi pentru noi, aşa că ar trebuit să fim foarte atenţi. Israeliţii au avut această mare libertate. Şi ce au făcut cu ea?

Ei au poftit după lucruri rele, după cum spune apostolul Pavel. Care erau aceste lucruri? Să ne întoarcem la cartea Numeri, să vedem despre ce este vorba. “Adunăturii de oameni care se aflau în mijlocul lui Israel i-a venit poftă, ba chiar şi copiii lui Israel au început să plângă şi să zică: ‘Cine ne va da carne să mâncăm?’ Ne aducem aminte de peştii pe care-i mâncam în Egipt, şi care nu ne costau nimic, de castraveţi, de pepeni, de praji, de ceapă şi de usturoi. Acum ni s-a uscat sufletul: nu mai este nimic! Ochii noştri nu văd decât mana aceasta” (Num. 11:4-6). Israeliţii au poftit după lucruri rele. Ce era rău în praz, ceapă şi usturoi? Nimic, afară de faptul că nu erau o companie prea plăcută după ce mâncau toate acestea. Ideea este însă că ei doreau lucruri care erau în afara voii lui Dumnezeu pentru ei. Acesta a fost începutul căderii lor.

Aţi observat de câte ori dorinţa duce la păcat? Totul a început în grădina Edenului: “Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.” (Gen. 3:6). Aceasta a fost dorinţa după un lucru care era în afara voii lui Dumnezeu. Ce este dorinţa, la urma urmei? Psihologii vorbesc despre inhibiţii şi interdicţii, vorbesc despre dorinţă ca despre lucrul suprem în viaţă. Ce este dorinţa? În cazul de faţă a însemnat a voi ceva din afara voii lui Dumnezeu. Nu era voia lui Dumnezeu ca poporul Israel să aibă acele lucruri atunci.

1 Corinteni 10:7

v.7  Să nu fiţi închinători la idoli, ca unii dintre ei, după cum este scris: ,,Poporul a şezut să mănînce şi să bea; şi s’au sculat să joace.„

Un idol este orice lucru din viaţa voastră pe care îl puneţi în locul lui Dumnezeu.

1 Corinteni 10:8-10

v.8  Să nu curvim, cum au făcut unii din ei, aşa că într-o singură zi au căzut douăzeci şi trei de mii.

v.9  Să nu ispitim pe Domnul, cum L-au ispitit unii din ei, cari au pierit prin şerpi.

v.10  Să nu cîrtiţi, cum au cîrtit unii din ei, cari au fost nimiciţi de Nimicitorul.

Pavel enumeră câteva din păcatele poporului. Aceşti oameni au cârtit mereu şi s-au plâns necontenit împotriva lui Dumnezeu. Aceasta este imaginea celor care vor să aibă lucruri care sunt în afara voii lui Dumnezeu. Dumnezeu are întotdeauna ceva bun în plan pentru poporul Său. Acest lucru a fost adevărat atunci şi este adevărat şi astăzi. Dar israeliţii şi-au dorit în mod constant lucruri care erau în afara voii lui Dumnezeu pentru ei.

1 Corinteni 10:11

v.11  Aceste lucruri li s’au întîmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste cari au venit sfîrşiturile veacurilor.

Noi avem de învăţat o lecţie din toate acestea. Noi avem libertatea creştină, dar dorinţele noastre trebuie să se potrivească perfect cu voia lui Dumnezeu. Este important să înţelegem acest lucru.

1 Corinteni 10:12

v.12  Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.

Nu contează cine sunteţi: este posibil să cădeţi chiar astăzi. Este foarte uşor să ne împiedicăm şi să cădem. Chiar şi un creştin matur, un adevărat sfânt, poate cădea. Prin urmare, trebuie să fim atenţi şi să rămânem în voia lui Dumnezeu şi să nu stingem Duhul lui Dumnezeu în viaţa noastră.

1 Corinteni 10:13

v.13  Nu v’a ajuns nici o ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre; ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s’o puteţi răbda.

Foarte mulţi oameni cred că sunt ispitiţi aşa cum nu a mai fost ispitit nici un om înaintea lor.

Dragul meu prieten, indiferent care ar fi ispita cu care te lupţi tu, poţi fi sigur că de ea au mai avut parte şi alţi oameni înaintea ta. Încurajator este faptul că Dumnezeu va pregăti o cale de ieşire din ea. Dumnezeu este credincios şi nu te va lăsa să fii ispitit peste puterea ta de a îndura.

Cineva obişnuia să spună că uneori această cale de ieşire înseamnă a fugi de ispită cât te ţin puterile. Unul dintre motivele pentru care cedăm ispitei este acela că suntem ca băieţelul care intră în cămară şi umblă la cutia cu prăjiturele. Mama aude un zgomot şi întreabă: “Unde eşti, Nicuşor?” El îi spune că este în cămară. Ea întreabă: “Ce faci acolo?” Şi el răspunde: “Mă lupt cu ispita!”

Dragul meu prieten, acela nu este locul potrivit pentru a lupta cu ispita! Acela este locul din care trebuie să o iei la fugă!

1 Corinteni 10:14, 15

v.14  De aceea, prea iubiţii mei, fugiţi de închinarea la idoli.

v.15 Vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecaţi voi singuri ce spun.

 

Închinarea la idoli era o ispită în Corint. Poate că închinarea la idoli nu este o ispită pentru voi, dar Biblia ne spune că lăcomia este închinare la idoli. Şi e plină lumea de lăcomie.

Pavel continuă prin a explica faptul că părtăşia la masa Domnului necesită punere deoparte.

1 Corinteni 10:16-19

v.16  Paharul binecuvîntat, pe care-l binecuvîntăm, nu este el împărtăşirea cu sîngele lui Hristos? Pînea, pe care o frîngem, nu este ea împărtăşirea cu trupul lui Hristos?

v.17  Avînd în vedere că este o pîne, noi, cari sîntem mulţi, sîntem un trup; căci toţi luăm o parte din aceeaş pîne.

v.18  Uitaţi-vă la Israelul după trup: cei ce mănîncă jertfele, nu sînt ei în împărtăşire cu altarul?

v.19  Deci ce zic eu? Că un lucru jertfit idolilor, este ceva? Sau că un idol este ceva?

Argumentul lui Pavel este cât se poate de logic. El spune că un idol nu este nimic. Aşa că dacă oferiţi carne unui idol, nu se întâmplă nimic – carnea nu este afectată în nici un fel.

1 Corinteni 10:20

v.20  Dimpotrivă, eu zic că ce jerfesc Neamurile, jertfesc dracilor, şi nu lui Dumnezeu. Şi eu nu vreau ca voi să fiţi în împărtăşire cu dracii.

Pavel continuă să vorbească despre libertatea creştină. Deşi idolul nu este nimic, în spatele lui se ascunde demonismul şi apostolul recunoaşte acest lucru.

1 Corinteni 10:21

v.21  Nu puteţi bea paharul Domnului şi paharul dracilor; nu puteţi lua parte la masa Domnului şi la masa dracilor.

Pentru unii ar fi o închinare la idoli să mănânce carne care fusese oferită idolilor. Un credincios trebuie să-şi cerceteze inima cu mare atenţie.

1 Corinteni 10:22

v.22  Sau vrem să întărîtăm pe Domnul la gelozie? Sîntem noi mai tari decît El?

Pavel revine acum la ceea ce spusese în deschiderea acestei secţiuni despre libertatea creştină.

1 Corinteni 10:23

v.23  Toate lucrurile sînt îngăduite, dar nu toate sînt de folos. Toate lucrurile sînt îngăduite, dar nu toate zidesc.

 

Pavel spune că el are libertatea de a face aceste lucruri discutabile asupra cărora Biblia păstrează tăcerea, adică despre care nu se spune în mod clar nici că sunt greşite, nici că sunt bune. De exemplu, probabil că Pavel ar fi spus: “Dacă eu cred că ar trebui să mă duc la jocurile sportive, mă voi duce.” Eu cred că el a fost spectator al întrecerilor sportive din vremea lui pentru că foloseşte ilustraţii din acest domeniu în scrierile sale. Apostolul Pavel spune că toate aceste lucruri îi sunt îngăduite, dar nu toate îi sunt de folos. Şi nu sunt de folos pentru că ar putea răni un frate mai slab. El spune: “Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.” Adică, nu mă întăresc în credinţă.

Un  predicator m-a întrebat la un moment dat: “Credeţi că un predicator ar trebui să se ducă la meciuri de fotbal?” El ştia că eu nu mă duc. I-am răspuns: “Deşi mi-a plăcut întotdeauna să particip la întreceri sportive, nu sunt un mare spectator al lor. Nu mă prea interesează să mă uit cum joacă alţii fotbal sau basket, mai ales atunci când sunt plătiţi pentru acest lucru. Eu am jucat întotdeauna de plăcere.”

Totuşi, când eram în şcoală, am citit o carte în care se spunea că un predicator trebuie să-şi limiteze viaţa la ceea ce ştie că poate folosi în lucrarea sa – ce vede, unde merge, ce experienţe are, pentru că viaţa lui este lucrarea lui. Un slujitor de la amvon ar trebui să fie capabil să-şi ia la amvon toată viaţa lui (nu trebuie să aibă o parte ascunsă) şi să poată folosi totul pentru transmiterea mesajului său. “Aşa că”, i-am spus tânărului, “dacă poţi folosi un meci de fotbal – şi poţi – nu e nimic rău în a merge la un astfel de meci. Poţi să foloseşti în expunerile tale multe ilustraţii pornind de la acest fel de competiţie. Tot la fel de bine trebuie să te gândeşti la faptul că ar fi bine să nu te duci pentru ca să nu ai o influenţă negativă asupra altcuiva.”

Prin urmare, apostolul Pavel enunţă următorul principiu:

1 Corinteni 10:24

v.24  Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.

Creştinul are o libertate extraordinară în Hristos. Totuşi, noi trebuie să ne gândim mai întâi la folosul altuia. Astfel, viaţa creştină nu ar trebui să fie direcţionată şi impusă în primul rând de libertatea noastră. Libertatea este limitată de dragoste. Un creştin nu este constrâns de legalism sau de reguli înguste şi stricte. Dragostea este cea care îi impune limite. Creştinul ar trebui să fie preocupat de influenţa şi efectul lui asupra altora. Acesta este gândul lui Pavel aici.

1 Corinteni 10:25, 26

v.25  Să mîncaţi din tot ce se vinde pe piaţă, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.

v.26  Căci ,,al Domnului este pămîntul şi tot ce cuprinde el.„

 

Creştinul se poate bucura de toate lucrurile pe care le-a creat Dumnezeu, de frumuseţea creaţiei şi de produsele ei. Domnul le-a pus la dispoziţia omului.

Acum Pavel vine cu o sugestie foarte practică. El spune că atunci când mănânci la cineva acasă, nu îi spui gazdei: “Ce friptură grozavă ai pregătit! De unde ai luat carnea? Măcelarul de la care cumpăr eu nu are niciodată aşa carne frumoasă.” Atunci este posibil să ţi se spună că gazda a cumpărat carnea din piaţa de lângă templu. Aşa că mai bine nu întrebi de unde provine carnea.

Urmează sfatul foarte practic:

1 Corinteni 10:27

v.27  Dacă vă pofteşte un necredincios la o masă, şi voiţi să vă duceţi, să mîncaţi din tot ce vă pune înainte, fără să cercetaţi ceva din pricina cugetului.

Dacă sunteţi invitaţi să mâncaţi la un necredincios, mâncaţi tot ce vi se oferă şi nu puneţi întrebări cu privire la mâncare.

1 Corinteni 10:28

v.28  Dar dacă vă spune cineva: ,,Lucrul acesta a fost jertfit idolilor„, să nu mîncaţi, din pricina celui ce v’a înştiinţat şi din pricina cugetului; căci ,,al Domnului este pămîntul şi tot ce cuprinde el.„

Acum avem un alt principiu şi aceasta este o chestiune cu totul diferită. Pavel tocmai dăduse sfatul de a mânca totul fără a pune întrebări. Dar poate că mai este cineva la masă şi acea persoană spune: “Această carne a fost oferită idolilor.” În acest caz, nu ar trebui să mănânci carnea, nu pentru că acest lucru ar fi greşit, ci pentru că este clar că persoana care i-a semnalat provenienţa ar putea fi rănită de acest fapt. Nu pentru cugetul tău, ci pentru cugetul acelei persoane nu ar trebui să mănânci carnea. Nu există nici o regulă care spune să nu mănânci carnea aceea. Dar din dragoste pentru fratele al cărui cuget este tulburat de acest lucru, nu ar trebui să mănânci carnea aceea.

Un prieten predicator a fost invitat să predice într-o biserică mică din alt oraş. După serviciul religios, unul dintre conducătorii bisericii de acolo l-a invitat la prânz la el acasă. Noi avem în această zonă un arbust special cu fructe ca nişte boabe din care se face vin. Prietenului meu i s-a servit la masă un pahar cu un astfel de vin. El nu ştia ce este şi l-a dus la gură să bea. După ce a luat o înghiţitură, l-a coborât de la gură şi l-a pus jos, pe masă. Gazda l-a întrebat: “Ce s-a întâmplat? Nu vă place?” Prietenul meu a răspuns: “Este excelent. Dar am observat că este vin şi eu, ca şi creştin, cred că nu ar trebui să-l beau.” S-a creat un moment tensionat, dar el şi-a exprimat punctul de vedere.

Eu cred că a procedat corect.

Acum vine întrebarea: “Nu avea şi el dreptul să bea vin la fel ca fratele care îl invitase la masă?” Avea dreptul, nu încape îndoială. Dar el are o mărturie şi acesta este motivul pentru care nu bea. Mulţi creştini sunt prea aspri în relaţiile cu cei din jur din cauza legalismului. “Eu nu fac acest lucru şi nici tu nu ar trebui să-l faci.” Totuşi, dacă ei ar acţiona din dragoste, abordarea ar fi cu totul altfel.

Dragostea pentru fratele credincios, dragii mei, ar trebui să fie cea care motivează purtarea noastră de creştini.

1 Corinteni 10:29

v.29  Vorbesc aici nu de cugetul vostru, ci de cugetul altuia. Căci de ce să fie judecată slobozenia mea de cugetul altuia?

De ce trebuie să fiu eu limitat în ceea ce fac de aceşti fraţi mai slabi?

1 Corinteni 10:30

v.30  Dacă mănînc, aducînd mulţămiri, de ce să fiu vorbit de rău pentru un lucru, pentru care mulţămesc?

Pavel întreabă: “Nu este nedrept să fiu judecat din cauza conştiinţei altcuiva?” El răspunde printr-un alt principiu:

1 Corinteni 10:31

v.31  Deci, fie că mîncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.

Pavel a enunţat câteva principii importante în legătură cu libertatea creştină. Unul dintre ele este: “Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate îmi sunt de folos.” De asemenea, “Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc.” Altul: “Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.” Acesta este testul pe care ar trebui să-l aplice fiecare credincios în viaţa lui. Întrebarea nu este dacă ai voie să faci un lucru sau nu, ci dacă este spre slava lui Dumnezeu. Din nefericire, mulţi creştini nici măcar la biserică nu se duc spre slava lui Dumnezeu. Ei se duc din alt motiv, poate acela de a critica sau de a bârfi pe cineva. Decât să vii cu un astfel de motiv, mai bine stai acasă. Tot ce face un credincios trebuie să facă spre slava lui Dumnezeu. Acest lucru este foarte important.

1 Corinteni 10:32

v.32  Să nu fiţi pricină de păcătuire nici pentru Iudei, nici pentru Greci, nici pentru Biserica lui Dumnezeu.

Aici Pavel împarte lumea în trei grupuri: evreii, neevreii şi biserica lui Dumnezeu. Unii dintre aceşti oameni au convingeri diferite. Un exemplu ar fi oroarea evreilor de carnea de porc. Ar fi ofensator pentru un evreu să-l inviţi la masă şi să-i dai carne de porc. Un credincios ar trebui să-i iubească pe oameni îndeajuns de mult pentru a nu dori să-i rănească. Şi neevrei au ideile lor, unele chiar ciudate. Ar fi imposibil să faci pe placul tuturor. Dar ar trebui să încercăm să nu-i rănim pe cei cu care venim în contact. Şi nici nu ar trebui să-i rănim pe cei ce sunt din biserica lui Dumnezeu. Nişte tineri care se răzvrăteau împotriva “sistemului” au venit la mine şi mi-au spus că au mers la o anumită biserică şi că au fost mustraţi din cauza felului în care erau îmbrăcaţi. Ei m-au întrebat dacă nu cred că membrii acelei biserici au greşit. Eu le-am spus că ambele părţi au greşit. Nici unii, nici alţii nu se purtaseră cu dragoste. Membrii bisericii au greşit că i-au criticat în faţa altora. Pe de altă parte, aceşti tineri ştiau că hainele şi pieptănătura lor îi va deranja pe membrii bisericii. Aşa că nici una dintre părţi nu s-a purtat cu dragoste. Nouă ni se spune că nu trebuie să-i rănim nici pe evrei, nici pe neevrei, nici pe cei din biserica lui Dumnezeu. Aceste trei categorii cuprind întreaga omenire. Oamenii sunt împărţiţi în aceste trei categorii astăzi, dar va veni o zi în care biserica lui Dumnezeu va părăsi acest pământ. Atunci vor rămâne numai evrei şi neevrei pe pământ şi Dumnezeu are un program extraordinar pentru vremea aceea.

1 Corinteni 10:33

v.33  După cum mă silesc şi eu în toate lucrurile să plac tuturor, căutînd nu folosul meu, ci al celor mai mulţi, ca să fie mîntuiţi.

Aşadar, tot ce facem trebuie făcut pentru slava lui Dumnezeu. “Fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva, să faceţi totul pentru slava lui Dumnezeu.” O femeie creştină poate să spele vasele şi să măture podeaua pentru slava lui Dumnezeu. Un bărbat creştin poate să sape în grădină sau să taie lemne spre slava lui Dumnezeu. Oricare ar fi lucrul pe care-l faceţi, dacă nu-l puteţi face spre slava lui Dumnezeu, nu-l mai faceţi. Noi, prin felul în care trăim, suntem o mărturie pentru lume, astfel ca oamenii pierduţi să poată fi mântuiţi.

Dragul meu prieten, este foarte important felul în care trăim şi exemplul pe care-l dăm. Mai multă greutate decât vorbele noastre o au faptele.

Aş vrea să închei călătoria noastră de astăzi cu menţiunea pe care o face Pavel în primul verset dincapitolul 11 care aparţine de fapt acestei secţiuni:

1 Corinteni 11:1

v.1  Călcaţi pe urmele mele, întrucît şi eu calc pe urmele lui Hristos.

Puţini dintre noi putem spune acest lucru. Ce mărturie extraordinară oferă Pavel aici!

Fie ca şi noi, ajutaţi de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu să putem spune acelaşi lucru.

Sursa: https://twrro.eu/2016/08/02/itinerar-biblic-02-august-2016/

 

Dragi ascultători, ne întoarcem la prima epistolă a apostolului Pavel către Corinteni, pentru a relua răspunsurile sale cu privire la problemele ridicate de credincioşii din Corint.

Ne aducem aminte că suntem în secţiunea în care Pavel vorbeşte despre libertatea creştină.

În capitolul 8, Pavel s-a ocupat de libertatea creştină referitor la mâncarea cărnii care a fost oferită idolilor. Principiul enunţat de Pavel era acela că, în chestiunile discutabile, purtarea creştină trebuie să fie motivată de grija pentru fratele credincios.

Aceasta ne arată că libertatea noastră creştină are limite. Putem exemplifica în felul următor: aveţi dreptul să daţi cât vreţi cu pumnul în stânga şi în dreapta, dar libertatea de a face acest gest sfârşeşte acolo unde începe nasul meu.

Pavel exprimă acest principiu de câteva ori de-a lungul Epistolei către Corinteni. “Toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos; toate lucrurile îmi sunt îngăduite, dar nimic nu trebuie să pună stăpânire pe mine” (1 Cor. 6:12). “Dar nu carnea ne face să fim plăcuţi lui Dumnezeu; nu câştigăm nimic dacă mâncăm din ea, şi nu pierdem nimic dacă nu mâncăm” (1 Cor. 8:8). “Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate sunt de folos. Toate lucrurile sunt îngăduite, dar nu toate zidesc” (1 Cor. 10:23). Mai departe, Pavel spune: “Nimeni să nu-şi caute folosul lui, ci fiecare să caute folosul altuia.” Acesta este motivul pentru care libertatea creştină are nişte limite.

Un alt domeniu în care creştinul beneficiază de anumite libertăţi, este cel al căsătoriei. De fapt, problema este pusă într-un mod mult mai specific, fiind vorba despre dreptul lucrătorului creştin de a se căsători.

Încă de data trecută am descoperit care este direcţia oferită de Duhul Sfânt prin intermediul lui Pavel – slujitorul creştin are dreptul să se căsătorească. Cel care nu o face, este liber să nu o facă, dar dacă o face nu greşeşte.

De la această discuţie, Pavel ajunge la un alt aspect care ridică semne de întrebare. Dreptul slujitorului la remunerare la o răsplată materială pentru slujirea sa.

Să vedem ce are Pavel de spus în această direcţie şi pentru aceasta vom continua itinerarul nostru biblic de la versetul 7 al capitolului 9.

1 Corinteni 9:7-9

v.7  Cine merge la război pe cheltuiala sa? Cine sădeşte o vie, şi nu mănîncă din rodul ei? Cine paşte o turmă, şi nu mănîncă din laptele turmei?

v.8  Lucrurile acestea le spun după felul oamenilor? Nu le spune şi Legea?

v.9  În adevăr, în Legea lui Moise este scris: ,,Să nu legi gura boului care treieră grîul!„ Pe boi îi are în vedere Dumnezeu aici?

În vechime, oamenii foloseau un bou pentru a treiera grâul. Legau un bou de o roată orizontală şi acesta mergea în cerc peste grâu. Astfel grâul era separat de neghină. Apoi neghina era vânturată pentru ca vântul să o sufle mai departe şi grâul cel bun cădea la pământ pe aria de treierat. Dumnezeu spune că nu trebuie legată gura boului care treieră. De ce? El muncea şi trebuia să fie lăsat să mănânce din grâu în timp ce muncea. Acesta este modul în care purta Dumnezeu de grijă şi aceasta era o lege pentru poporul Său. Tot la fel, nici predicatorul nu trebuie să fie lăsat fără răsplată. El trebuie să fie “hrănit” pentru munca sa.

Am auzit o istorioară despre un predicator din Kentucky, Statele unite. Pentru că trăia în vremea când se folosea calul pentru deplasare, el avea un cal foarte frumos şi bine întreţinut. Cu el se deplasa în treburile sale legate de biserica sa. El însuşi era însă foarte slab. Într-o zi, unul dintre membrii comitetului bisericii l-a întrebat: “cum se face că, în timp ce calul dvs. arată foarte bine, dvs. sunteţi atât de slab şi de pipernicit?” Predicatorul a răspuns: “Vă explic îndată. Eu îmi hrănesc calul şi voi sunteţi cei care mă hrăniţi pe mine.”

Dumnezeu spune să nu legaţi gura boului care lucrează la treieratul grâului şi Pavel aplică acest principiu la lucrarea slujitorilor bisericii. Dumnezeu nu Se îngrijeşte numai de animale, El are grijă şi de predicatori şi păstori. Pavel spune că el, ca apostol care i-a hrănit pe alţii, are şi el dreptul de a fi hrănit.

1 Corinteni 9:10, 11

v.10  Sau vorbeşte El înadins pentru noi? Da, pentru noi a fost scris astfel; căci cine ară, trebuie să are cu nădejde, şi cine treieră grîul, trebuie să-l treiere cu nădejdea că va avea parte de el.

v.11  Dacă am sămănat printre voi bunurile duhovniceşti, mare lucru este dacă vom secera bunurile voastre vremelnice?

Pavel menţionează din nou acest lucru în Epistola către Galateni.

Dacă v-a dat cineva binecuvântări spirituale, bogăţii spirituale, atunci voi trebuie să împărţiţi cu ei binecuvântările voastre pământeşti.

Am auzit un predicator spunând că noi, creştinii, ar trebui să susţinem financiar locul de unde primim binecuvântările spirituale. Dacă mergeţi să mâncaţi la un restaurant, nu ieşiţi de acolo şi intraţi în altul pentru a achita nota de plată de la primul. Veţi plăti acolo unde aţi mâncat. Totuşi, mulţi oameni procedează aşa în ce priveşte hrana lor spirituală. Ei îşi iau binecuvântările spirituale dintr-un loc şi îşi duc darurile în altă parte.

1 Corinteni 9:12

v.12  Dacă se bucură alţii de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu mult mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta; ci răbdăm totul, ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.

Pavel are dreptul să fie răsplătit pentru lucrarea sa. Totuşi, el nu vrea să facă nici un lucru care ar împiedica înaintarea Evangheliei lui Hristos. Prin urmare, nu primeşte nici o plată pentru lucrarea sa, dar se întreţine singur prin meseria pe care o ştia: confecţionarea corturilor.

În zilele noastre există mulţi escroci religioşi. A nega existenţa lor înseamnă a fi orb ca un liliac scos la soare. Din păcate, sunt mulţi cei care fac comerţ cu Evanghelia lui Hristos. Cei care ajung bogaţi în lucrarea aceasta de păstorire a turmei lui Dumnezeu sunt o piedică pentru Evanghelie – nu încape nici o îndoială în această privinţă. Dar Dumnezeu spune că lucrătorii Săi care au această slujbă duhovnicească trebuie să fie susţinuţi de cei care beneficiază de pe urma ei.

1 Corinteni 9:13

v.13  Nu ştiţi că cei ce îndeplinesc slujbele sfinte  sînt hrăniţi din lucrurile de la Templu, şi că cei ce slujesc altarului, au parte de la altar?

Aceasta este metoda lui Dumnezeu.

1 Corinteni 9:14

v.14  Tot aşa, Domnul a rînduit ca cei ce propovăduiesc Evanghelia, să trăiască din Evanghelie.

Dragii mei, nu este greşit ca un păstor care a fost o binecuvântare pentru turma lui să fie întreţinut de oamenii săi şi  aceasta nu o spun în apărarea poziţiei mele de pastor. Am descoperit că, atunci când oamenii primesc binecuvântare într-un loc, vor sprijini material acel loc unde au fost binecuvântaţi. Deci, fiecare să tragă concluziile de rigoare:

1 Corinteni 9:15

v.15   Dar eu nu m’am folosit de niciunul din aceste drepturi. Şi nu vă scriu aceste lucruri ca să cer să se facă aşa cu mine; căci aş vrea mai bine să mor decît să-mi ia cineva pricina mea de laudă.

Pavel nu avea un salariu. Putea să spună că Biserica din Corint nu îl susţinea financiar. El nu primea nimic de la ei şi se întreţinea singur făcând corturi.

1 Corinteni 9:16

v.16  Dacă vestesc Evanghelia, nu este pentru mine o pricină de laudă, căci trebuie s’o vestesc; şi vai de mine, dacă nu vestesc Evanghelia!

Înţeleg foarte bine ce simţea Pavel pentru că şi eu ştiu şi simt că trebuie să vestesc Evanghelia. Nu îndrăznesc să mă opresc din propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. Sigur că nu mi-aş pierde mântuirea dacă m-aş opri, dar voi continua pentru că simt acest imbold interior şi îmi place foarte mult să-i învăţ pe oameni şi să predic Evanghelia.

1 Corinteni 9:17, 18

v.17  Dacă fac lucrul acesta de bună voie, am o răsplată. Chiar dacă-l fac de silă, este o isprăvnicie care mi-a fost încredinţată.

v.18  Care este atunci răsplata mea? Este să vestesc fără plată Evanghelia, pe care o vestesc, şi să nu mă folosesc de dreptul meu în Evanghelie.

Pavel nu predica Evanghelia pentru vreun motiv ascuns. Nici eu nu fac acest lucru. Totuşi, Dumnezeu a promis o răsplată. Eu ştiu că nu vom fi dezamăgiţi când va veni momentul să ne primim răsplata.

1 Corinteni 9:19

v.19  Căci, măcar că sînt slobod faţă de toţi, m’am făcut robul tuturor, ca să cîştig pe cei mai mulţi.

El avea libertatea să se facă robul tuturor! Urmează binecunoscuta mărturie a propriei sale lucrări de slujire:

1 Corinteni 9:20-23

v.20  Cu Iudeii, m’am făcut ca un Iudeu, ca să cîştig pe Iudei; cu cei ce sînt supt Lege, m’am făcut ca şi cînd aş fi fost supt Lege (măcar că nu sînt supt Lege), ca să cîştig pe cei ce sînt supt Lege;

v.21  cu cei ce sînt fără Lege, m’am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sînt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sînt supt legea lui Hristos), ca să cîştig pe cei fără lege.

v.22  Am fost slab cu cei slabi, ca să cîştig pe cei slabi. M’am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mîntuiesc pe unii din ei.

v.23  Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

Pavel spune: “Fac toate acestea pentru că sunt ca un alergător aflat în cursă. Sunt un atlet care aleargă. Pentru ce? Pentru un premiu.”

1 Corinteni 9:24

v.24  Nu ştiţi că cei ce aleargă în locul de alergare, toţi aleargă, dar numai unul capătă premiul? Alergaţi dar în aşa fel ca să căpătaţi premiul!

Într-o cursă de alergare numai unul dintre participanţi poate ajunge pe locul întâi. Dar în cursa spirituală toţi putem câştiga premiul dacă alergăm la proba de răspândire a Cuvântului lui Dumnezeu.

1 Corinteni 9:25

v.25  Toţi cei ce se luptă la jocurile de obşte, se supun la tot felul de înfrînări. Şi ei fac lucrul acesta ca să capete o cunună, care se poate vesteji: noi să facem lucrul acesta pentru o cunună, care nu se poate vesteji.

Premiile pe care vi le dă Dumnezeu nu vă vor umfla conturile din bancă dar nici nu vor rămâne aici când veţi părăsi acest pământ; ele vor fi cu voi întreaga veşnicie şi vă vor îmbogăţi veşnic.

1 Corinteni 9:26

v.26  Eu, deci, alerg, dar nu ca şi cum n’aş şti încotro alerg. Mă lupt cu pumnul, dar nu ca unul care loveşte în vînt.

Pavel spune că nu se joacă de-a biserica. Lucrarea lui este cât se poate de reală şi de serioasă. Cursa lui nu este haotică şi zadarnică.

1 Corinteni 9:27

v.27  Ci mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpînire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

Cuvântul “lepădat” nu este cea mai potrivită alegere aici. Cuvântul grecesc este adokimos şi înseamnă “neaprobat”. Pavel se gândeşte la scaunul de judecată al lui Hristos unde sunt date răsplăţile. În cea de-a doua Epistolă către Corinteni, el va vorbi despre faptul că noi toţi vom apărea înaintea scaunului de judecată al lui Hristos unde vom primi răsplata cuvenită. Apostolul spune că se află în cursă şi aleargă astfel încât să primească o cunună sau o răsplată. Acesta este motivul pentru care predică Evanghelia aşa cum o face. Pavel este liber, aceasta fiind alegerea lui.

Eu cred că fiecare creştin ar trebui să lucreze pentru o răsplată. Noi nu lucrăm pentru mântuire noastră: aceasta este un dar primit prin harul lui Dumnezeu.

Dragul meu prieten, dacă vrei să primeşti o răsplată, va trebui să munceşti pentru ea. Dacă vrei să ai o răsplată începe chiar acum să alergi pentru a o câştiga.

Dar iată că am ajuns şi la finele capitolului 9. Pentru că mai avem un pic de timp să intrăm şi încapitolul 10, care este şi el prins în aceeaşi temă  a libertăţilor creştinului.

Dragii mei, după cum vedeţi, creştinismul nu înseamnă intrarea într-o viaţă plină de limitări şi frustrări, ci în una în care există suficiente libertăţi. Mai mult, într-o bună zi va veni deplina eliberare şi cununa cerească.

Suntem în continuare în secţiunea dedicată libertăţii creştine care va continua până la primul verset al capitolului 11. Vom vedea un nou aspect al libertăţii ilustrat prin istoria poporului Israel.

1 Corinteni 10:1

v.1    Fraţilor, nu vreau să nu ştiţi că părinţii noştri toţi au fost supt nor, toţi au trecut prin mare.

În original, versetul 1 începe astfel: “De asemenea, fraţilor”, făcând astfel legătura cu fragmentul precedent din capitolul 9.

Pavel spusese prin aceasta că nu vrea să fie dezaprobat când se va afla înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ci, mai degrabă, să primească o răsplată.

“Nu vreau să fiţi în necunoştinţă…” – când Pavel spune acest lucru putem fi siguri că fraţii respectivi erau în necunoştinţă sau nu erau conştienţi de vreun lucru pe care el avea de gând să-l explice.

Vă reamintesc ceea ce spuneam în introducerea acestei cărţi cu privire la Biserica din Corint. Aceasta era o biserică mixtă, în sensul că era alcătuită atât din evrei, cât şi din neevrei. Astăzi, parcă este mai neobişnuit să auzim de un evreu creştin, dar în vremea aceea un creştin neevreu era mai ieşit din comun pentru că primii creştini erau evrei.

Când Pavel spune “părinţii noştri” el se adresează membrilor evrei ai congregaţiei. Ei erau israeliţi, la fel ca Pavel, şi împărţeau aceeaşi istorie.

Expresia “părinţii noştri toţi au fost sub nor, toţi au trecut prin mare” se referă la ieşirea poporului Israel din Egipt şi la trecerea Mării Roşii.

1 Corinteni 10:2-5

v.2  toţi au fost botezaţi în nor şi în mare, pentru Moise;

v.3  toţi au mîncat aceeaş mîncare duhovnicească,

v.4  şi toţi au băut aceeaş băutură duhovnicească, pentru că beau dintr’o stîncă duhovnicească ce venea după ei; şi stînca era Hristos.

v.5  Totuş cei mai mulţi dintre ei, n’au fost plăcuţi lui Dumnezeu, căci au pierit în pustie.

Acest exemplu din istoria poporului Israel ne arată cât de departe poţi ajunge fără a fi însă credincios. De asemenea, ne revelează libertatea extraordinară pe care au avut-o israeliţii după traversarea Mării Roşii. Legea mozaică nu fusese încă dată, astfel că ei nu erau sub Lege. Ei aveau o mare libertate, dar au abuzat de ea. Privilegiul nu reprezintă siguranţa că nu va avea loc un eşec final. Mulţi fii de oameni bogaţi au fost nevoiţi să simtă această lecţie pe pielea lor. Aceeaşi lecţie a fost învăţată şi de foarte mulţi oameni care au avut anumite privilegii în domeniul politic, în lumea afacerilor sau în cercurile sociale.

Israeliţii erau sub nor, adică aveau călăuzirea lui Dumnezeu. Toţi au trecut în siguranţă prin mare.

“Toţi au fost botezaţi pentru Moise”. Cuvântul “botezat” poate însemna mai multe lucruri. Eu am un dicţionar de greacă clasică în care am găsit 20 de semnificaţii ale cuvântului baptiso. Traducătorii noştri nu au tradus niciodată cuvântul, ci pur şi simplu au făcut operaţia de transliteraţie. L-au luat din limba greacă şi i-au dat o formă englezească sau românească. Prin urmare, este dificil să spunem exact ce a gândit autorul pentru că nici traducătorii nu au încercat să facă acest lucru. Ei pur şi simplu au transpus cuvântul grecesc în limba noastră. Foarte mulţi au restrâns cuvântul acesta la o singură semnificaţie.

Astfel, baptiso înseamnă a identifica. De fapt, botezul cu apă are această semnificaţie pentru că vorbeşte despre identificarea noastră cu Hristos. Noi suntem îngropaţi cu El prin botez – prin botezul Duhului Sfânt – acesta fiind botezul Duhului Sfânt. El ne identifică pe noi cu trupul lui Hristos, ne aşează în trupul lui Hristos ca mădular al acestui trup. “Noi toţi, în adevăr, am fost botezaţi de un singur Duh, ca să alcătuiască un singur trup” (1 Cor. 12:13). Pavel va trata acest subiect în capitolul 12.

Aici avem însă expresia “botezaţi pentru Moise”. Ce înseamnă aceasta? Cum adică au fost botezaţi pentru Moise? Să nu-mi spuneţi că Moise a organizat o ceremonie şi i-a botezat pe toţi israeliţii în Marea Roşie pentru că nici unul dintre ei nu s-a udat, nici măcar cu o picătură de apă! Relatarea din Exod ne spune că au trecut marea pe teren uscat. Când Dumnezeu a secat Marea Roşie pentru israeliţi, El a îndepărtat orice urmă de apă, astfel că oamenii nu s-au udat deloc. Israeliţii au trecut marea pe teren uscat. Egiptenii au fost cei care s-au udat. Ei au fost acoperiţi de apă. Deci nu poate fi vorba despre botezul cu apă. Nici de botezul cu Duhul Sfânt nu este vorba, pentru că se spune “botezaţi pentru Moise”. Aceasta înseamnă pur şi simplu că au fost identificaţi cu Moise.

În Evrei 11:29 este scris: “Prin credinţă au trecut ei marea Roşie ca pe uscat, pe când Egiptenii, care au încercat s-o treacă, au fost înghiţiţi.” Copiii lui Israel erau identificaţi cu Moise. Prin credinţă, ei au trecut Marea Roşie. A cui era credinţa? Ei nu aveau nici o credinţă. Citiţi relatarea din Exodul: ei ar fi vrut să se întoarcă în Egipt şi îl învinuiau pe Moise pentru că îi adusese în deşertul acela groaznic. Credinţa era a lui Moise. Moise a fost cel care a mers la malul Mării şi a întins toiagul pentru ca apele să se despartă, aşa cum poruncise Dumnezeu. Moise a fost cel care i-a condus pe israeliţi pe malul celălalt. Când au ajuns de partea cealaltă, ei au cântat cântarea lui Moise (Exod 15). Ce cântare minunată? Poporul lui Israel era identificat cu Moise.

Toate acestea sunt o imagine a mântuirii noastre. Hristos a trecut prin apele morţii. Acum noi suntem salvaţi prin moartea Lui, suntem identificaţi cu El. Noi suntem identificaţi cu un Mântuitor viu fiind botezaţi în Hristos. Acesta este felul în care ne salvează botezul. Când ne încredem în Hristos, botezului Duhului Sfânt ne aşează în Hristos.

Botezul cu apă ilustrează acest lucru şi este foarte important, dar este doar un ritual. Adevăratul botez este lucrarea Duhului Sfânt.

Dragii mei, permiteţi-mi să închei aici călătoria noastră de astăzi în cuvântul lui Dumnezeu. Cu ajutorul Duhului Sfânt al lui Dumnezeu vom reveni asupra acestor cuvinte pentru a înţelege şi mai bine care este voia lui Dumnezeu cu privire la botez.

Până atunci însă fie ca acest cuvânt al lui Dumnezeu să rămână în inimile noastre şi să aducă rod în viaţa noastră.

Fiţi binecuvântaţi!