Categorie: EVENIMENTE

Eu nu ştiu ziua care vine
Ce va aduce-n viaţa mea
Dar mă încred în Tatăl meu
În harul şi iubirea Sa!

Eu nu ştiu de vor fi furtuni
Şi valuri multe vor lovi
Dar îmi va fi mereu alături
Şi doar prin El voi birui!

Şi dacă drumul mă va duce
Prin arşiţa ca de cuptor
El mi-e Umbrar, Izvorul rece
Ce-mi dă puteri şi ajutor!

Eu nu ştiu cât de lungă-i calea
Ce-am să străbat pe-acest pământ
Dar am credinţa că la capăt
M-aşteaptă Tatăl meu cel Sfânt!

Vulcan-29-04-2015    Maria Luca

Cand vine vorba de suferinta, am decis ca toata viata mea, mai bine sa tac din gura. N-am experienta necesara si atunci cand treci prin suferinta, nici nu sti uneori ce-ti mai doresti de la viata. Am fost, weekendul trecut, cu fratele Florin [Ianovici], cu Florina, sotia mea, chiar si cu bebelusul nostru si cu Marian Mocanu, in Londra, sa o vedem pe Magda [Popescu], pe Dani [Popescu] si vreau sa va spun sincer ca am amutit cand m-am pus langa ei. Nici n-am stiut ce sa le spun. Ce sa-i spui unui om care trece prin suferinta? Au trecut multi prin fata noastra si i-au spus: Domnul te iubeste. Dar, la un moment dat, n-am vazut asa, decat cuvinte, care treceau pe langa ei. Cand esti intr-o situatie, parca si aceste cuvinte te dor de multe ori.

Dar, vreau sa va spun un gand, o perspectiva asupra suferintei. Cand m-am intors la Dumnezeu, am facut o echipa frumoasa cu Alex Tascu si am inceput sa mergem prin biserici. Eu, sa marturisesc cum m-am intors la Domnul, el canta si marturisea cum Dumnezeu l-a vindecat de cancer. El mi-a dat si curaj, sa pot sa incep sa cant. Si, la un moment dat, am auzit in marturia lui, spunea el: “Cat am fost departe in lume n-am avut nici o problema. Am venit la Dumnezeu,” spunea el, si i-a murit bunica, i-a murit tata, i-a murit mama si intr-un an de zile si-a inmormantat toata familia. Mai mult decat atat, a venit in Bucuresti si la un moment dat, a zis, ca nu s-a simtit bine intr-o zi, s-a dus la doctor si doctorii au zis ca are cancer si ca trebuie sa-l opereze de urgenta. Ce poti sa spui, la un moment dat? Sincer! Vorbim ca niste oameni deschisi: Mai, Dumnezeu te ia la pumni cand te intorci la El?

Si la un moment dat, am zis: Doamne, eu nu stiu de ce se intampla lucrurile acestea. Dar, a fost un gand pe care cred ca l-am primit eu din partea lui Dumnezeu. La un moment dat, ca si cum Dumnezeu mi-ar fi vorbit si a zis: Alin, tu sti ca Eu sunt Dumnezeul care cunoaste toate lucrurile. Eu il iubesc pe Alex Tascu. Am stiut ca Alex va trece prin incercarile acestea si m-am gandit ca singur n-o sa reuseasca. Am zis ca mai bine il chem la mine, sa-i mantuiesc sufletul, sa-i pun sprijin in Mine, in biserica, in frati. Ca, poate daca va fi singur, poate nu va reusi. Am stiut ca mama lui va muri. Am stiut ca bunica lui va muri. Am stiut de tatal lui, am stiut ca va muri si va ramane [singur]. Plus, eu sunt Dumnezeul care cunoaste totul si am stiut ca Alex Tascu are cancer in trup. Si am preferat, Alin, ca sa-l chem langa Mine, sa-i fiu un sprijin.

Si, daca privim suferinta din perspectiva aceasta, vedem ca Dumnezeu e bun. Altfel, in suferinta, nu stim ce sa mai facem. Eu, aseara, am trecut prin cel mai socant moment din viata mea. Dar, am sa va spun la final. Subiectul ‘moarte’ intotdeauna m-a interesat, dar m-a si speriat. In seara aceasta, vom asculta marturia unui om care a ramas fara sotie-

vezi aici marturia:

Samuel Opris Marturie – Un tata si 6 copilasi – viata dupa moartea celei mai dragi fiinte, sotia si mama

..cu sase copii. Cel mai mic are sase luni, cel mai mare are 8 ani. Despartirea aceasta este tragica, chiar daca suntem credinciosi. Este tragica, este dureroasa. Stim ca ne vom intalni cu ei in Imparatia lui Dumnezeu, ca daca n-aveam nadejdea aceasta, nici nu mai doream sa traiesc pe pamantul acesta. Dar, avem nadejdea ca intr-o zi ne vom intalni cu El acolo sus si cu toti cei dragi ai nostri. Binecuvantat sa fie Dumnezeu! Sami [Opris], ai ales cea mai buna pozitie care poti sa o ai in momentele astea, o pozitie care vindeca. Dumnezeu sa te intareasca si sa te binecuvanteze in continuare.

Cand eram mic, ma uitam de multe or la mama si o vedeam de multe ori plangand. Si ma trageam intr-o alta camera sau ma inchideam in toaleta casei si plangeam. Ziceam: mama imbatraneste si intr-o zi va trebui sa ma despart de ea. In ’81 a primit viza sa plece in America, sa-si vada rudele si cand a venit ziua sa plece de acasa, imi aduc aminte ca a scris o sora de a mea in bucatarie, pe frigider “mama pleaca in America” si data. Si-a facut bagajele, s-au strans toti in bucatarie, iar eu m-am dus si m-am ascuns sub pat. Stiti de ce? Ca nu puteam sa o vad ca pleaca de acasa. Am zis: Eu nu pot sa-mi iau ramas bun de la ea. A plecat. Nu mi-am luat ramas bun.

Apoi. am inceput sa practic sporturi si prima data, in ’94, am plecat intr-un cantonament de pregatire, undeva la Targu Mures. Acolo, la Targu Mures, am stat o luna de zile si ma gandeam in timpul acela: daca eu n-o mai vad pe mama cand ma intorc acasa? Apoi, au trecut anii si in 2001 eram departe de Dumnezeu. Si atunci, chiar e tragic, sa primesti o veste tulburatoare. Nu va speriati, mama traieste si astazi. Domnul sa o binecuvanteze. Dar, in 2001, m-a sunat un frate, cand eu ma distram de revelion. Si mi-a zis: Alin? Era la 3 dimineata. Sti ca mami are cancer si i-au dat doctorii inca 4 luni de trait? Mi-a pierit toata pofta de distractii, Ii multumesc lui Dumnezeu ca El a ales ca ea sa traiasca si ea traieste astazi. Si se bucura de faptul ca ne vede pe toti cum ne intoarcem la Dumnezeu. S-a intors si tatal meu, v-am spus, si pentru mine e o mare bucurie. Mi-a fost frica sa vad si sa aud ca persoanele dragi, intr-o zi vor pleca de pe pamantul acesta.

Acum sunt parinte si am spus ca aseara am trait cel mai socant [moment]. Am vazut multe lucruri tragice in viata mea. Dar, ce-am vazut aseara a fost, sa stiti, foarte tragic pentru mine. Socant, nu tragic neaparat. Am venit obosit din Londra. Am zis ca am luat si copilul cu noi ca n-am avut cu cine sa-l lasam acasa. Am zis ca inca este mic, parca n-am incredere sa-l las inca cu cineva. Ne-am dus ca sa fim un sprijin pentru Dani si Magda in Anglia. Am venit destul de obositi, am ajuns ieri la ora 3 in Bucuresti. Eu am plecat direct la munca. Sotia s-a pus in pat cu Luca Benaia si au dormit pana la ora 7. Eu am venit de la munca, m-am pus in pat, n-am putut sa dorm, de fapt, nu m-a lasat Luca sa dorm. L-am luat in brate si m-am jucat cu el. Undeva pe la 9 seara, sora Rodica Dumitru a venit la noi. Domnul sa o binecuvanteze. Ne-a ajutat si au facut baita bebelusului si dupa ce i-a facut baita, stateam in bucatarie, vorbeam, ne-am uitat la el, radea. Toate lucrurile bune.Apoi, la luat in brate si a spus sora Rodica: cred ca-i este somn. La un moment dat, a pus capul jos si ea a zis: ia, uite, a si adormit. S-au dus imediat in dormitor sa-l puna in patut. Si cand l-au pus in dormitor, s-au uitat la el si au zis: Dar, de ce-i asa galben? Si cand s-a uitat sotia la el, a tipat si a zis; Alin, vino repede ca a lesinat copilul nostru.

Cand m-am dus in camera, vreau sa va spun caci, cu toata credinta mea, nici n-am mai putut sa deschid gura. Ma uitam la el, era alb tot, pana si buzele erau bagate in interior. Nu misca, nu gesticula, nu facea absolut nimic. M-am speriat foarte tare. L-am luat in brate, am strigat, nu stiam ce sa-i fac. Am vazut ca nu reactioneaza, i-am facut respiratie gura la gura. Si abia atunci a inceput sa respire. Cand am vazut ca respira, am inceput sa ma rog cum nu m-am rugat niciodata in viata mea. L-am scos pe balcon, am deschis geamul si a inceput sa isi revina, dar tot cadea in stari de lesin. La un moment dat, acolo pe balcon am strigat, am zis, Dooamne, te rog sa pui Tu viata in El, Doamne. Sa-l lasi sa ne bucuram de el. Florina nici nu stia ce sa faca. Statea pe jos pe hol si striga: copilul meu, copilul meu!

Am chemat ambulanta, la dus la doctor. Si-a revenit pe drum. Deja, cand am ajuns acolo, era schimbat. Zambea, cand l-am vazut, m-am bucurat din toata inima. Am plecat de la spital, multumesc lui John, ca m-a ajutat cu masina. M-am dus, mi-am luat masina si cand am ramas singur in masina, am plans. Am plans si m-am gandit: daca il pierdeam? Nu mai iti pasa de absolut nimeni si nimic intr-un moment de genul acesta. Am fost si am stat foarte mult si aseara si azi cu el si m-am jucat cu el. Rade.. si-i multumesc lui Dumnezeu pemtru lucrul acesta. Dar sunt momente tragice in viata.

Un copil s-a dus cu parintii la un moment dat, sa faca un control, fiind bolnav, o malformatie la inima, apropo, sa va rugati pentru copilul nostru. Are un suflu sistolic si oboseala. Si noi suntem de vina ca l-am carat dupa noi si faptul ca a stat in caldura, in apa calda si in aburi, cred ca acest lucru l-a dus in lesin. Dar, un copil s-a dus la medic cu parintii lui, sa vada ce se intampla cu el. Si la un moment dat, doctorul, dupa investigatii, s-a uitat la el si i-a zis: noi o sa cautam in inimioara ta, sa vedem ce ai tu acolo. Ca, trebuia neaparat sa intervina chirurgical. Copilul, care era dintr-o familie de credinciosi, s-a uitat la doctor zambind si a zis: o sa-L gasiti pe Domnul Isus in inima mea. Doctorul s-a uitat foarte nervos la parinti si a zis: Bine, bine, dar o sa cautam sa vedem ce mai gasim acolo. Copilul din nou a replicat: o sa-L gasiti pe Domnul Isus in inima mea.

Dupa ce a stat de vorba cu copilul, doctorul i-a tras de o parte pe parinti si le-a zis:Mai, de ce l-ati indoctrinat religios si i-ati dat sperante false, voi stiti ca acest copilas mai are 4% sanse sa traiasca? Ce Isus? Daca era Isus, trebuia sa-i dea viata, nu sa fie asa? Parintii nici n-au mai stiut ce sa mai spuna. Ce poti sa spui intr-un moment de genul acesta?Doctorul a intervenit chirurgical si ce credeti? Copilul a murit. Nervos, doctorul a plecat din sala de operatie. S-a dus in biroul lui si acolo a inceput sa se certe: Daca Tu existi, esti un Dumnezeu rau. Ce vina a avut acest copilas de 8 ani? De ce ai ingaduit Tu sa moara. El a zis ca o sa Te gasesc pe Tine in inima lui. Dar, de ce nu i-ai dat viata? Si supranatural, Dumnezeu i-a vorbit in momentul acela si i-a zis: El si-a incheiat misiunea pe pamant, a fost trimis dupa o oaie ratacita si acea oaie ratacita esti tu. Si am venit sa te salvez pe tine prin acest copilas. A cazut pe genunchi acolo, in biroul lui si a plans in prezenta lui Dumnezeu. Este un om care predica Evanghelia si marturiseste in Statele Unite ale Americi, ca Isus Hristos este Domn si peste momentele acestea tragice. Binecuvantat sa fie numele Lui!

VIDEO by Prodocens Media

https://rodiagnusdei.wordpress.com/

Fiti cu totii bun veniti, mai de departe, mai de acasa, intre noi in aceasta zi. Dupa cum poate unii stiti, poate aflati acuma, fratele Beni este plecat la Focsani la o conferinta. Si acolo studiaza tot cartea Romani si am auzit  ca se bucura foarte mult fratii. Au un timp deosebit si ziditor impreuna. Eu am stiut de ceva vreme ca urmeaza sa plece si pentru ca m-a rugat ca atunci cand este plecat, sa il inlocuiesc eu la predica, ce n-am stiut insa este modul in care acest text care a venit la rand se va potrivi cu starea mea personala din aceste zile. De aceea, v-as cere permisiunea sa nu predic neaparat, ci mai degraba, sa fie cateva ganduri personale, mai degraba, o marturie vizavi de aceste cuvinte care au fost deja citite.

Citind acest text m-am gandit la doua cuvinte: adevaruri fundamentale. Cred ca acest text ne vorbeste despre fundamente, despre cele mai importante lucruri din viata, despre acele lucruri din viata pe care ar trebui sa le pretuim mai mult decat oricand. Suntem socotiti neprihaniti prin credinta in Isus Hristos. Avem pace cu Dumnezeu. Hristos a murit pentru noi, pe cand eram noi inca pacatosi, pentru ca astfel sa ne impacam cu Dumnezeu si dragostea Lui sa fie turnata in inima noastra. Sunt adevaruri pe care le rostim multi dintre noi deseori. Le-am cantat anterior, o facem in fiecare Duminica, le spunem in rugaciuni si le discutam poate si intre noi.

Dar, sunt situatii cand desi le credem, ne sunt aproape de inima, totusi parca au un rol secundar in viata noastra si voi reveni la asta imediat. Un cuvant, care in aceste 11 versete, l-am vazut ca se repeta de multe ori este cuvantul bucurie. Daca va veti uita in text, veti vedea ca el este la inceput si este si la concluzia textului. Pavel incheie spunand: Nu numai atat, dar ne si bucuram in Dumnezeu. Mai mult, in prima parte a textului, legat de bucurie, avem o afirmatie care poate ne pune pe ganduri. Spune acolo textul: Ba, mai mult, ne bucuram chiar si in necazurile noastre.

Si m-am gandit in zilele astea la aceasta expresie. Necazul si bucuria nu prea au multe lucruri in comun. Cred ca multi de aici stiti mai bine decat mine ca necazul este necaz. El naste durere. Necazul naste panica de multe ori. Necazul naste incertitudini. Necazul poate sa nasca chiar razvratire. Si toate acestea se nasc din situatia in care ne aflam, situatie dificila, un necaz.

In nici un caz, necazul in sine nu are de a face cu bucuria, nu naste bucuria. Si m-am intrebat atunci: Dar, care este sursa bucuriei in mijlocul necazului. De unde vine ea? Si cred ca textul din Romani ne ofera un raspuns clar, un raspuns simplu.  Daca vom citi mai jos, ne spune: Sursa bucuriei, motivul bucuriei noastre  in mijlocul necazului este faptul ca dragostea lui Hristos a fost turnata in inimile noastre. Ma pot bucura in necazul meu pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost turnata in inima mea prin Duhul Sfant.

Cand ma gandesc la dragostea lui Dumnezeu, de foarte multe ori, de cele mai multe ori, eu o definesc situationala. Cu alte cuvinte, definesc dragostea lui Dumnezeu prin lucrurile de care ma bucur in viata de zi cu zi. Si intr-adevar, Dumnezeu ne lasa atatea motive de bucurie. Nu cred, ca oricare de aici, daca v-ati gandi doar la ziua de ieri, nu ve puteti gandi chiar la un lucru mic , un lucru mare care v-a produs bucurie, care ati putut vedea dragostea lui Dumnezeu. El este un Tata bun, spune Biblia, care ne da din belsug lucruri de care sa ne bucuram.

Dar, cu toate acestea, textul nostru parca ne duce la esenta si ne spune ca daca Dumnezeu isi arata dragostea fata de noi, o face in primul rand si cel mai plenar, pe faptul ca pe cand eram noi inca pacatosi, Hristos a murit pentru noi. Sursa bucuriei supreme, sursa bucuriei care ne poate insoti in fiecare zi, indiferent de circumstante, indiferent de starea noastra, sursa bucuriei supreme este dragostea lui Dumnezeu dovedita in Hristos pentru mine si pentru tine. Si asta, dragi frati si surori, nu ne-o poate lua nimeni. Dimpotriva, ea poate doar sa creasca in mijlocul unei incercari.

Va spuneam ca acest text ne vorbeste despre fundamente, despre adevaruri adanci. Si in saptamana care a trecut, am avut, mult timp, o imagine inainte. Si as vrea sa v-o descriu. Sper sa fie si pentru dvs. graitoare, asa cum este inca pentru mine. E imaginea unei scene de teatru. Si as vrea sa va imaginati o scena de teatru absolut ticsita, plina cu actori, actori foarte diversi. Avem, pe de o parte, clowni, jongleri, actori imbracati in toate culorile, actrite, unii slabi, altii grasi, unii inalti, altii scunzi. Foarte multa galagie, foarte multa harmalaie, fiecare isi rosteste rolul de odata. Dar, la un moment dat, in aceasta harmalaie, in aceasta inghesuiala, incet, lucrurile se linistesc si fiecare se trage, unii de o parte, altii de cealalta, a scenei.

Si incet, incet, se creeaza un culoar  si pe scena, in centru, la reflector, ramane un singur personaj, personajul principal al scenei. Era acolo dintotdeauna. Doar ca era inabusit, daca vreti, de toti ceilalti. Cam asa imi imaginez eu viata mea. Foarte multa galagie. O parte din aceasta galagie vine datorita alegerilor mele pacatoase, datorita deciziilor mele. Insa, o alta parte, vine si datorita multor activitati, lucruri pe care le fac, intalniri care le am, una dintre ele chiar foarte bune, legata chiar de viata bisericii, dar, care parca nu erau strans legate de Hristos, personajul principal. Desi, de multe ori cred ca fac lucruri pentru El, in Numele Lui, am simtit ca realitatea Lui in viata mea nu este cu adevarat fundamentala, sa marcheze cu adevarat tot ceea ce fac, motivatia mea.

Cu vreo trei saptamani inainte de Paste, am hotarat cu sotia mea sa tinem un post. Se practica, este chiar la moda si am zis ca ar fi cazul sa o facem si noi. Dar, adevarul este ca n-a chiar fost post. A fost dieta, as putea spune, pentru ca in alergarea zilnica, aglomeratia fiecarei zile, putine ori aveam ragazul sa ma rog, sa ma gandesc la viata mea, in prezenta lui Dumnezeu, sa ma opresc din alergare. Dar, totusi, aceste zile de post au avut un efect, nu cel pe care il asteptam sau il doream. Am inceput sa simt niste dureri ciudate la spate. Eu sunt obisnuit cu durerile de spate, suferind de hernie de disc. Mi-au spus ca poate sunt doar niste iradieri in acea zona. Dupa aceea, au inceput si niste dureri la stomac. Iarasi, mi-am zis: Cu siguranta ca sunt legate de schimbarea dietei, probabil. Dar, acestea, intensificanduse, am hotarat ca ar fi bine sa trec pe la un medic. Am facut lucrul acesta si am zis: hai sa fac niste analize mai amanuntite.

Ca sa scurtez o poveste lunga, zilele trecute am primit rezultatele acestor analize si diagnosticul a fost unul care nu ne asteptam de loc si anume limfom. Limfomul este un cancer al celulelor albe. Pentru cei cunoscatori sau interesati de terminologia mai specificaeste vorba de un limfom nonhodgkins difuz al celulelor b din sange. N-as vrea sa mai detailez acest aspect. Va pot spune doar ca medical vorbind, lucrurile sunt la inceput. Chiar maine am sa am o intalnire cu un hematolog pentru a discuta schema de tratament si desfasurarea medicala a lucrurilor. Statistic vorbind, prognosticul este unul bun. Dar, dincolo de asta, sunt convins ca atat viata mea, cat si viata dvs. este in mana lui Dumnezeu.

Asa cum probabil banuiti, nu-i usor sa primesti o asemenea veste, atat mie cat si poate, mai ales, Violetei. Ne-a fost greu sa o primim. Dar, as vrea sa va mai marturisesc ceva, felul in care Dumnezeu ne-a pregatit inimile pentru acel moment. A fost unul foarte special. Chiar inainte sa primesc diagnosticul, stateam cu Vio intr-o seara si ne gandeam la cateva versete din Filipeni cap. 4. Versete pe care Violeta le-a scris pe un card, pe o felicitare si a dat-o in ziua aceea unei colege de servici, de ziua ei. Si le citeam impreuna, gandindu-ne la ele si chiar la final, cand am terminat de citit, aproape in secunda urmatoare, am auzit sunetul telefonului care m-a anuntat ca am primit un email si pe email era chiar diagnosticul despre care va spuneam.

Dati-mi voie sa va impartasesc si cu voi aceste versete, care cred ca Dumnezeu le ia si le leaga de inima noastra, ca sa le luam cu noi in zilele care vor urma. Si ma rof ca Dumnezeu sa le faca o realitatesi in viata dvs. a fiecaruia, in momentul vietii in care va aflati.

Filipeni 4:4-8

4 Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă!
5 Blândeţea voastră să fie cunoscută de toţi oamenii. Domnul este aproape*.
6 Nu* vă îngrijoraţi de nimic, ci, în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.
7 Şi pacea* lui Dumnezeu, care întrece orice pricepere, vă va păzi inimile şi gândurile în Hristos Isus.
8 Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot* ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă, aceea să vă însufleţească.

In incheiere, va multumesc tuturor pentru rugaciuni si pentru sprijin. Cred din toata inima ca Cel care m-a creat si Cel care mi-a dat viata poate sa imi dea vindecare in trup. Si imi doresc cel mai mult, in aceasta situatie, ceea ce-mi doresc pentru fiecare dintre voi, ca sa-mi gasesc tot mai mult bucuria in Domnul, pentru ca El sa poata fi tot mai mult glorificat prin viata mea. Amin.

03 Mai 2015 – Filip Fărăgău from Biserica Baptista Iris on Vimeo.

https://rodiagnusdei.wordpress.com/