Categorie: Interviuri

Cum pot fi înțelese de fapt proverbele din Biblie care fac trimitere la bătaie ca formă de disciplinare a copiilor? Lectorul universitar la Institutul Teologic Penticostal din București, Emanuel Conțac, a explicat, într-un interviu pentru România liberă, de ce este greșit să luăm aceste vorbe din Vechiul Testament ca atare în loc să vedem latura lor simbolică. Traducător al scriitorului creștin C.S.Lewis, Emanuel Conțac critică practicile învechite din școli, în care profesorii recurgeau la violență și definește pedeapsa în viziunea creștină.

România liberă: S-a discutat mult în spațiul public, plecând de la cazul Bodnariu,  despre disciplinarea copiilor prin bătaie. Ce spun proverbele din Vechiul Testament și cum ar trebuie să le citească un credincios din ziua de azi?

Emanuel Conțac: Singura carte din Biblie care conține îndemnuri privind disciplinarea fizică a copilului, cu ajutorul nuielei, este Cartea Proverbelor, atribuită prin tradiție regelui Solomon. Trebuie spus de la bun început că această carte face parte din ceea ce în limbaj teologic se numește „literatura sapiențială”, o colecție de scrieri menite să cultive și să transmită înțelepciunea. Aceasta ar fi, în termeni moderni, o combinație optimă de „inteligență emoțională”, discernământ și bună relaționare cu oamenii și cu Dumnezeu. Unii credincioși aleg să interpreteze literal îndemnuri precum „Cine cruță nuiaua, urăște pe fiul său, dar cine-l iubește, îl pedepseşte îndată” (Proverbe 13:24). Totuși, în textul biblic, „nuiaua” funcționează adesea ca simbol al disciplinării, prin urmare ceea ce ar trebui să primeze în interpretare este spiritul textului, nu litera lui. Textul biblic propriu-zis nu cere cu necesitate o interpretare literală.

Iar spiritul textului ce ar spune?

E.C.: Înțeles în spiritul lui, textul spune că un copil trebuie să fie modelat pentru a înțelege distincția dintre bine și rău. Un părinte poate face aceasta în multe feluri, nu prin apelul direct la bătaie (nuia). Poate să discute cu el, să-i restricționeze o perioadă accesul la activitățile lui preferate, să-l recompenseze pentru deciziile corecte pe care le ia.

Care este originea proverbului ‘’bătaia e ruptă din Rai’’?

E.C.: Este posibil ca acest proverb să fie o deformare populară a acelor versete biblice care propun disciplinarea fizică a copilului, după cum este foarte posibil ca proverbul să fi apărut independent de textul scripturistic. De altfel, multe dintre proverbele biblice sunt ele însele constatări de bun simț făcute de învățați evrei și adunate într-o colecție care a devenit canonică. Ce putem spune sigur este că proverbul nostru românesc învăluie bătaia fizică într-o „aură” incompatibilă cu spiritul Noului Testament. Parabola Fiului Risipitor, din Luca 15, este o ilustrare emoționată a felului în care Dumnezeu se poartă cu noi, oamenii.

Ce înseamnă ‘’pedeapsă’’ sau pedepsirea copiilor,  în viziune creștină?

E.C.: Viziunea creștină despre pedeapsă presupune două noțiuni fundamentale: cea de păcat și cea de responsabilitate. Nu e foarte greu să înțelegem ce înseamnă noțiunea de „păcat”, dacă ne uităm la corupția care afectează societatea românească la aproape toate nivelurile ei. Corupția despre care se vorbește permanent în mass-media este, din perspectivă creștină, o consecință a păcatului, înțeles nu doar ca act săvârșit, ci și ca pulsiune, înclinație sau maladie în fața căreia natura umană este lipsită de imunitate sau de mijloace de apărare. Potrivit Scripturii, păcatul reclamă o pedeapsă. Asta ne spune de fapt și simțul nostru moral. Simțim că cineva care a greșit ar trebui să-și asume responsabilitatea pentru greșeală și să fie pedepsit proporțional cu greșeala comisă. Educația creștină presupune, într-o anumită dimensiune a ei, pedepsirea (cu măsură) a copilului care a greșit, pentru a-i da posibilitatea să simtă, la nivelul lui, cu mijloacele proprii, responsabilitatea pentru greșeala comisă. Aceasta ar trebui să ducă la dezvoltarea unei conștiinței morale robuste, ceea ce numim „caracter” și ceea ce nu prea vedem, din păcate, la clasa politică românească actuală.

Cum a revoluționat Iisus atitudinea față de copii, El însuși fiind considerat un copil divin?

E.C.: Iisus face de câteva ori referire la copii de o manieră care îl plasează în contradicție cu spiritul vremii sale. Precum se știe, în centrul propovăduirii lui Iisus se află noțiunea de „Împărăție a lui Dumnezeu”. Ei bine, Mântuitorul afirmă că această realitate spirituală este accesibilă numai celor care se fac asemenea unor copilași (Matei 18:3). În acest verset, copilul este propus ca simbol al smereniei și al simplității. Când ne uităm la felul natural în care se comportă copiii, fără ifose, ipocrizie ori calcul meschin, înțelegem de ce ei sunt dați ca exemple de urmat în viața creștină. Tot în Evanghelia după Matei îi găsim pe ucenici foarte deranjați de prezența copiilor (cap. 19:13). Iisus nu doar că își întrerupe activitatea pentru a-i binecuvânta, ci și afirmă că Împărăția Cerurilor este a unora ca ei. Mai trebuie spus că între minunile descrise pe paginile celor patru Evanghelii se numără și cele care au ca beneficiari copii de diferite vârste.

Putem vorbi de diferențe între pedagogia “old-school”, inspirată din Biblie, față de noile pedagogii?

E.C.: Pedagogia „old-school” nu este inspirată exclusiv din Biblie, fiindcă spațiul cultural european a fost influențat nu doar de Scriptură, ci și de literatura clasică greco-romană. În măsura în care noile pedagogii recunosc că e ceva în neregulă cu „mașinăria omenească”, anume că performanța noastră etică este în permanență sub nivelul celei strict „cognitive” (cunosc oameni care sunt perfect conștienți că fumatul face rău, dar nu au puterea să renunțe la fumat), acestea încearcă să rezolve aceleași probleme vechi de când lumea cu mijloace de alt tip. Remarcabil este că noile pedagogii vin la pachet cu schimbarea sensibilă a „echilibrului de forțe” dintre părinți și copiii. În anumite cazuri, cum este cel al Norvegiei, acest nou raport ajunge să fie înscris în lege, uneori nu în termeni suficient de clari. Astfel, legea ajunge să fie interpretată după inspirația ori zelul de moment al funcționarului care o aplică, deschizând ușa abuzurilor sau măsurilor luate în forță pentru cazuri care cer măsuri proporționale. Ce înseamnă pe termen lung mutația culturală majoră din ultimele decenii e greu de apreciat deocomdată.

Putem vorbi în termeni clari de abuz, în momentul în care vom ști toate elementele cazului. Momentan, mențin o rezervă, nu cunoaștem toate amănuntele, avem doar versiunea familiei, care recunoaște că și-a lovit copiii.

E.C.: Potrivit legislației norvegiene, informațiile din dosar nu pot fi făcute publice de către agenția de Protecție a Copilului, însă ceea ce știm sigur este că despărțirea copiilor Bodnariu de părinți și a copiilor unii de alții nu poate fi în „interesul lor superior”. Să nu uităm că acțiunea Barnevernet s-a desfășurat în forță, fără efectuarea unei anchete sociale. Ideea că o instituție a statului care nu aparține puterii judecătorești ia astfel de măsuri drastice ridică niște semne de întrebare. Agenția norvegiană dă de înțeles că astfel de măsuri severe nu ar fi fost luate dacă nu ar fi fost justificate. Dar tocmai acest aspect trebuie demonstrat, nu luat ca premisă! Pe de o parte, pedagogiile moderne le cer părinților să fie permanent serafici față de copii, iar pe de altă parte statul vrea să se asigure că părinții deprind acest modus vivendi în urma unor sancțiuni draconice, care merg până la despărțirea unui sugar de mama lui în perioada critică a dezvoltării sale fizice și emoționale! Nu mai vorbesc de interdicția contactării copiilor, valabilă până nu de mult!

Ați tradus câteva cărți ale eseistului britanic C.S. Lewis. A amintit acesta și de părți mai întunecoase ale sistemului de educație britanic?

E.C.: În autobiografia sa („Surprins de Bucurie”), C.S. Lewis scrie mult despre educația din vremea lui, care în multe privințe era foarte „old school”. Atât de „old school”, încât Robert Capron, directorul primei școli pe care a frecventat-o (numită „Belsen”, după numele unuia dintre lagărele germane) își snopea regulat în bătaie elevii, după cum se poate înțelege din următorul citat: „Oldie (directorul, n.n.) avea victimele sale favorite, băieţi care nu puteau face nimic cum se cuvine. Îmi amintesc cum intra în clasă, după micul dejun, dădea ochii roată și remarca: «Aha, aici îmi erai, Rees, secătură. Dacă nu sunt prea obosit, o sa-ți dau o chelfăneală ca la carte în după-amiaza asta.» Așa cum avea să constate autorul, nu fără o notă de ironie amară, „dacă părinții din fiecare generație ar ști întotdeauna, sau măcar uneori, ce se petrece în școlile unde învață copiii lor, istoria învățământului ar fi alta.” Știm astăzi că respectivul director era bolnav mintal, fiindcă a și sfârșit într-un azil de alienați, dar faptul că a rezistat atâți ani în fruntea unei școli spune multe despre vulnerabilitățile sistemului de învățământ englez de la începutul secolului al XX-lea.

Și în comunism se foloseau aceleași practici în școli. Sunteți cadru universitar. Cât de mult am evoluat în a renunța la agresiunea fizică împotriva copiilor?

E.C.: Fiindcă am simțit pe pielea mea, la propriu, ce înseamnă să fii agresat de un cadru didactic (am avut o învățătoare de la care în clasele primare am primit câteva șuturi, acompaniate de trimiteri deloc măgulitoare la apartenența mea religioasă, diferită de cea a majorității colegilor), știu foarte bine cât de răspândite erau aceste practici în perioada comunistă. Dacă ele m-au traumatizat mai mult decât cei trei de 4 (patru) pe care i-am luat la matematică în primul trimestru din clasa a cincea n-aș putea spune. Îmi amintesc cu mai multă groază de acele note decât de șuturile tovarășei învățătoare. Îndrăznesc să sper că astfel de violența practicată asupra copiilor a dispărut din școli și că ea a rămas doar în amintirile noastre, ale celor care s-au format într-o epocă pe care nu o regretăm deloc.

În ce privește disciplinarea fizică a copiilor, discuția este mai complexă. Statisticile mari care au fost publicate recent se explică probabil prin persistența în societatea românească a unui model pedagogic moștenit din altă epocă. Pe de altă parte, o discuție despre deficiențele modului în care își educă românii copiii ar trebui să nu se concentreze exclusiv pe problema „bătăii”. „Răsfățul”, mai ales dacă vine din partea unor părinți care îl folosesc compensatoriu pentru a masca deficitul relațional dintre ei și copii, poate fi în egală măsură vătămător. Și apoi, ideea că părinții ar fi un fel de „prieteni mai mari” mi se pare periculoasă. Intuitiv, și foarte contracultural, aș spune că există copii suficient de robuști emoțional ca să poată accepta în mod excepțional și o palmă la fund fără a fi traumatizați, dacă relația afectivă cu părintele este suficient de puternică, iar semnalele pe care le primesc sunt că dragostea părinților este nota dominantă (ceea ce în muzica polifonică se cheamă „cantus firmus”).

Pe de altă parte, în context românesc, disciplinarea fizică a copiilor este atât de des pretextul pentru descărcările emoționale ale părinților, încât actul nu doar că nu are nicio utilitate pedagogică, ci se dovedește vătămător.

http://www.romanialibera.ro/

MATURIZAREA ŞI SLUJIREA OAMENILOR
Luigi Miţoi la Biserica Elim – Viena

Fratele Luigi este căsătorit cu sora   Carmen de 31 de ani şi Domnul i-a binecuvântat cu trei copii, două fete şi un băiat. Toţi cei trei copii sunt căsătoriţi şi au de la ei patru nepoţi. Din toamna anului 2003 s-a stabilit în Statele Unite, unde păstoreşte Biserica Penticostală Betania din Chicago.

Ghiţă Bujdei: Frate pastor, sunteţi la Viena în Biserica Elim; timp de 3 zile aţi prezentat diferite teme. Care sunt aceste teme şi care este scopul lor?

Luigi Miţoi: În primul rând vreau să vă mulţumesc pentru oportunitatea de a mă adresa cititorilor dumneavoastră pe această cale şi îmi exprim aprecierea faţă de slujirea pe care o faceţi în cadrul comunităţii evanghelice din Austria.
Cele trei teme pe care le-am prezentat în biserica Elim din Viena, mi-au fost recomandate de către conducerea bisericii locale. Deşi nu se încadrează în galeria subiectelor obişnuite, apreciez intenţia păstorilor bisericii de a contribui la instruirea şi maturizarea spirituală a credincioşilor, care se confruntă cu provocări fără precedent. Cele trei teme sunt: „De ce exist? Are Dumnezeu un plan cu mine?”, „Religie vs. relaţie” şi „Creaţionism vs. evoluţionism”. Scopul acestor teme este să răspundă întrebărilor cu care se confruntă credincioşii, dar în mod deosebit tinerii care sunt îndoctrinaţi de către mediul intelectual, social şi virtual în domeniul evoluţionismului, păgânismului şi senzualităţii Evoluţionismul este predat în şcoli sub formă de ştiinţă, motiv pentru care copiilor din famiiile evanghelice li se inoculează necredinţa şi ruşinea faţă de perspectiva creaţionistă. Este absolut necesar să le oferim copiilor, tinerilor şi adulţilor evanghelici o educaţie solidă pe această temă şi de asemenea, o perspectivă biblică pe înţelesul lor.
Întrebările vieţii: Cine sunt, de unde vin, de ce sunt aici şi unde merg?

Ghiţă Bujdei:  Din toată creaţia lui Dumnezeu, omul este singura fiinţă care îşi manifestă această necesitate de a cunoaşte scopul vieţii. Care este scopul vieţii unui creştin?

Luigi Miţoi: Răspunsul la această întrebare l-au căutat de-a lungul istoriei umane religia, filozofia şi ştiinţa. Scopul vieţii unui creştin este să      identifice răspunsurile la câteva întrebări:
Cine sunt, de unde vin, de ce sunt aici şi unde merg?

Cine sunt?

Sunt creaţia lui Dumnezeu, sunt copilul lui Dumnezeu, sunt omul pentru care a murit Isus Hristos, prin a cărui moarte, a fost restaurată relaţia mea spirituală cu Dumnezeu, relaţie care fusese întreruptă din pricina păcatului.

De unde vin?

Evoluţionismul susţine că suntem produsul unei întâmplări, adică o fiinţă apărută accidental, fără nici un scop, fără nici o finalitate.
Creaţionismul crede că noi suntem făcuţi de Dumnezeu şi scopul nostru este să dezvoltăm o relaţie spirituală personală cu Creatorul nostru. În această relaţie oamenii creaţi vor primi iubirea şi grija Creatorului, oferindu-i respectul şi fidelitatea lor, elemente necesare  de altfel oricărei alte relaţii.

De ce sunt aici?

Evoluţionismul ne explică faptul că motivul pentru care suntem aici este întâmplător, orice am face nu suntem     responsabili faţă de nimeni, totul este hazard.
Domnul Hristos ne-a învăţat că noi suntem aici pentru a proslăvi numele lui Dumnezeu. Acest stil de viaţă conduce omul la fericire şi îndumnezeire.
Mântuitorul ne-a învăţat acest lucru prin prezentarea galeriei marilor responsabilităţi umane:
Marea chemare: „Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi eu vă voi da odihnă” (Matei 11:28).
Marea instruire: „Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre “(Matei 11:29).
Marea împuternicire: „Ci voi veţi primi o putere când se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim…” (Fapte 1:8).
Marea poruncă: „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeu tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.” (Matei 22:37).
Marea trimitere: „Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate Neamurile, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Duhului Sfânt. Şi învăţaţi-i să păzească tot ce v-am poruncit. Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor” (Matei 28:19-20).

Unde merg?

Evoluţionismul ne spune că mergem în pământ şi ne amestecăm cu materia primă universală.
Creaţionismul ne învaţă că după moarte există judecată, o evaluare dreaptă şi competentă „Şi, după cum oamenilor le este rânduit să moară o singură dată, iar după aceea vine judecata” (Evrei 9:27).

Ghiţă Bujdei: Filozofia spune: „cunoaşte-te pe tine însuţi”, iar apostolul Pavel ne spune: „cunoaşte-L pe El”. Cum poate omul să creeze o relaţie personală cu Dumnezeu?

Luigi Miţoi: Este important să ne cunoaştem pe noi înşine, potrivit dictonului „cunoaşte-te pe tine însuţi”, însă rezultatul cunoaşterii umane presupune identificarea marii probleme – păcatul. Prin păcat a fost întreruptă relaţia spirituală dintre om şi Dumnezeu. Omul a încercat să înlocuiască relaţia sa cu Creatorul, cu religia, filosofia, moralitata etc. Prin păcat, potrivit legii entropiei, adică celei de-a doua legi a termodinamicii, Universul devine din ce în ce mai dezordonat. Cea de-a doua lege a termodinamicii afirmă că toate sistemele fizice lăsate libere tind să devină dezordonate, săgeata timpului fiind îndreptată întotdeauna în jos. Această săgeată, numită şi „evoluţia timpului“ arată că, odată cu trecerea timpului, totul se deteriorează, putrezeşte, moare, se consumă, se devine dezordonat, îşi pierde    echilibrul, se învecheşte, se uzează, se degradează.

În concluzie, păcatul a stricat omul, pervertindu-l într-o fiinţă păcătoasă peste care planează pedeapsa divină. De asemenea, păcatul a stricat Pământul pe care trăim, transformându-l într-o planetă degradabilă. Soluţia la această problemă universală este restaurarea prin mântuirea oferită de Mântuitorul Isus Hristos. Cunoaşterea Lui este indispensabilă, deoarece conduce la credinţă, la mântuire şi la viaţă veşnică.
Trebuie atacată problema, nu persoana!

Ghiţă Bujdei: Cum se pot restabili relaţiile rupte dintre oameni?

Luigi Miţoi:  Relaţiile se pot restaura în ordinea inversă în care au fost rupte. Una dintre cele mai dificile misiuni din viaţa unui muritor este să lege relaţii de calitate şi să le păstreze. Alegerea şi păstrarea relaţiilor este atestatul de calitate pentru fiecare om.

În primul rând vreau să spun cum nu pot fi restaurate relaţiile rupte din cauza unor conflicte:

a) Neglijarea relaţiilor rupte.
b) Minimalizarea conflictului apărut în relaţie.
c) Îngheţarea conflictului.
d) Evadarea din relaţie.
e) Justificarea conflictului.
f) Exploatarea conflictului printr-un scandal monstruos.

În al doilea rând prezint câteva soluţii pentru restaurarea relaţiilor rupte din cauza unor conflicte:

a) Acceptarea vinovăţiei personale.
b) Intenţia reabilitării relaţiei.
c) Manifestarea regretului faţă de greşeala personală.
d) Cererea iertării în mod sincer şi concret.
e) Angajamentul îndreptării.
f) Mustrarea şi corectarea trebuie să înceapă cu aprecierea calităţilor.
g) Mustrarea trebuie făcută la timpul şi locul cel mai potrivit.
h) Trebuie atacată problema, nu persoana.

Ghiţă Bujdei: Biserica Betania din Chicago are o emisiune televizată de o jumătate de oră transmisă în România. Cum a luat fiinţă acest proiect?

Luigi Miţoi: Emisiunea Păstorul cel Bun a fost iniţiată şi susţinută de grupul muzical The Messagers din Portland, Oregon – cu aproximativ şase ani în urmă. Ei au încredinţat Bisericii Betania o jumătate de oră din timpul acestei emisiuni, timp în care noi realizam şi difuzam în fiecare sâmbătă dimineaţa o predică de    evanghelizare de aproxmativ 25 de minute şi una sau două melodii creştine. Pentru mulţi ani am difuzat pe OTV, însă după ce OTV-ul a fost închis, am continuat să difuzăm pe Naşul TV.

Ghiţă Bujdei:  Care este impactul mesajului prin televiziune?

Luigi Miţoi: Credem că este o mare oportunitate să-i găsim cu Evanghelia, prin intermediul televizorului, pe oamenii care se ascund de Dumnezeu în casele lor. Orice metodă de evanghelizare este bine a o folosi, dar ne adresăm la cel mult câteva mii de oameni. Însă prin intermediul televizorului ne adresăm, în mod potenţial, tuturor românilor.

Ghiţă Bujdei: Desigur aveţi multe experienţe. Puteţi relata o experienţă în care s-au pocăit oameni prin televiziune?

Luigi Miţoi: O să vă prezint una dintre multele mărturii pe care le-am primit, mărturia doamnei I.P. din România: „Mă numesc I.P. şi sunt una dintre telespectatorii fideli ai emisiunii dumneavoastră. Chiar dacă nu v-am scris demult vreau să vă spun că nu v-am uitat şi că nu încetez să urmăresc emisiunile dumneavoastră în fiecare sâmbătă şi duminica. Ultima dată când v-am scris v-am rugat să vă rugaţi pentru mine, să mă ajute Dumnezeu să iau o decizie corectă referitor la sufletul meu şi m-aţi asigurat de asta. Vreau acum să vă mulţumesc dumneavoastră şi Domnului care m-a ajutat să fac acest pas. Între timp Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un copilaş. Odată cu venirea lui în lume am intrat şi eu într-o lume nouă, o lume a Domnului Isus. Când copilul a împlinit 2 luni l-am dus la Biserica Penticostală din sat pentru binecuvântare şi în aceeaşi zi eu m-am botezat. Vreau să vă spun că nu regret nici o clipă decizia luată, cu toate că am avut multe încercări, dar am şi bucurii care mă fac să trec peste toate. În satul meu am fost singura persoană care a plecat pe calea aceasta, dar la rugăciunile mele Dumnezeu a mai adăugat încă 7 suflete şi încă trei care vin regulat. Biserica Penticostală din satul vecin ne-a sprijinit foarte mult şi vor să ne ajute să  construim o bisericuţă în satul meu, pentru că deocamdată ne adunăm în casa unui frate. Eu aş vrea să mă ocup mai mult de tineret, m-ar ajuta dacă aveţi posibilitate să-mi trimiteţi nişte cărţi de cântări cu note, de asemenea ceva broşuri  pentru tineret sau casete cu muzică. Vă rog din toată inima să-mi trimiteţi orice credeţi că-mi foloseşte aici într-un sat aproape uitat de lume. Încă odată vă mulţumesc pentru ajutorul în rugăciune pentru emisiunile de unde îmi extrag hrana în fiecare sâmbătă şi duminică şi pentru tot ce faceţi. Vă rog ajutaţi-mă în rugăciune pentru soţul meu care nu împărtăşeşte, deocamdată, credinţa în Domnul Isus. Domnul să vă răsplătească toată dragostea şi osteneala.”
Biserica să lucreze la maturizarea şi slujirea oamenilor

Ghiţă Bujdei: Biserica are misiunea de a predica Evanghelia până la marginile pământului cu îndrăzneală. Ce mesaj aveţi pentru Bisericile din Austria?

Luigi Miţoi: Mesajul pentru Austria este acelaşi cu mesajul pentru toţi oamenii – pocăinţă pentru oamenii nemântuiţi, maturizare şi slujire pentru oamenii mântuiţi.

Ghiţă Bujdei: Faceţi parte din grupul de misiune Speranţa. Ce v-a determinat să fiţi alături de acest grup?

Luigi Miţoi: Este misiunea mea ca slujitor al lui Dumnezeu şi este misiunea bisericii pe care o slujesc să predicăm Evanghelia tuturor oamenilor, dar mai ales celora din neamul nostru. Predic Evanghelia împreună cu Grupul Speranţa din anul 1997, şi în această perioadă de timp am văzut mii de oameni venind la Hristos. Acesta este motivul pentru care există biserica şi predicatorii.
Interpretarea în comunitate.

Ghiţă Bujdei: Aţi citit multe cărţi, în afară de Biblie, care este cartea cea mai apreciată de dumneavoastră? De ce?

Luigi Miţoi: Pentru mine cărţile teologice sunt preferate şi necesare, pentru că ele mă ajută să cunosc mai bine pe cei care le-au scris, îmbogăţindu-mă cu ceea ce le-a dat lor Dumnezeu. Este important pentru mine să mă verific comparându-mă cu toţi ceilalţi oameni ai lui Dumnezeu, acest principiu hermeneutic se numeşte „interpretarea în comunitate”.

Ghiţă Bujdei: Aţi scris vreo carte?

Luigi Miţoi: Încă nu, însă     lucrez de ceva timp la acest pro-iect.

Ghiţă Bujdei: Ce v-aţi dorit să faceţi pe linie spirituală şi nu aţi putut?

Luigi Miţoi: Mi-am dorit să câştig mai mulţi oameni pentru Împărăţia lui Dumnezeu, mi-am dorit să-i ajut pe toţi cei pe care i-am găsit fără ajutor, mi-am dorit să am un caracter desăvârşit, mi-am dorit să fiu un soţ şi un tată perfect…
Vom întâlni în cer ceea ce am făcut în numele lui Isus.

Ghiţă Bujdei: Un gând pentru cititorii Apa Vieţii.

Luigi Miţoi:        Niciodată Mântuitorul nu a fost mai aproape de clipa revenirii Sale decât astăzi. Nici una dintre achiziţiile  noastre materiale nu ne vor însoţi în cer, însă vom întâlni acolo tot ce am făcut  pentru oameni în numele Lui.
Caracterul nostru, care este imaginea Sa pe pământ, şi slujirea noastră, care este dragostea Sa pe pământ, sunt singurele noastre achiziţii veşnice.
   

    Ghiţă Bujdei

http://www.apavietii.at/de/interviu-cu-luigi-mitoi/

Corina si Valentin Dedu –

Sunteti o persoana cunoscuta, dar cred ca unii oameni se intreaba cum sunteti in familie si poate doresc sa cunoasca mai mult despre familia dvs. Spuneti-ne putin despre tineretea dvs. Cum v-ati cunoscut? Ce v-a atras unul la celalalt?

Magdalena: Avem 31 de ani de casnicie si 33 de cand ne cunoastem. Eu sunt din judetul Cluj, sotul e din Salaj. L-am cunoscut la nunta fratelui sau mai mare. Eu aveam 23 de ani, iar el 21 de ani. El a fost la Liceul de Muzica in Cluj. A inceput sa lucreze in biserica; la inceput a format un grup de tineri care cantau si mergeau in misiune.

Nici prin gand nu mi-a trecut ca se va lega o prietenie. Imi placea felul in care predica, cum recita poezii, dar stiind ca e mai mic decat mine cu doi ani nu mi-am putut imagina. Acum avem 31 de ani de casnicie.

V-ati casatorit inainte sau dupa ce ati mers la Seminar?

Magdalena: Inainte cu doua luni de a merge la Seminar. A facut parte din prima promotie de studenti.

Unde ati locuit dupa ce v-ati casatorit?

Magdalena: In Cluj, am stat cu chirie la o matusa.

Lazar: Am dorit sa ne mutam in Bucuresti pe perioada Seminarului, dar nu a fost posibil. Politica de atunci controla miscarea maselor. S-a ajuns pana acolo incat nici familia nu era in siguranta. Daca mergeai la scoala iti dadeau o viza flotanta, iar conducerea Cultului Penticostal putea avea dificultati daca faceai vreo miscare fara acordul statului. Numai daca lucrai intr-o institutie publica puteai sa te muti. Daca as fi mers cu sotia, puteam fi prins si trimis acasa. Cu familia nu puteai sa ai domiciliu, iar ca sa stai in chirie, nimeni nu te lua, pentru ca era destul de riscant.

Si ati facut drumul Bucuresti-Cluj periodic?

Lazar: Mai mult in vacanta, pentru ca fratii din conducerea Cultului din acea vreme, desi trebuie apreciati pentru credinta si curajul lor, la capitolul familie au fost mai saracuti. Foarte greu se dadea acceptul sa poti sa iti vizitezi familia.

Magdalena: Imi amintesc ca ambii copii s-au nascut in aceasta perioada. S-a dat o lege cand s-a nascut al doilea copil ca numai tatal poate sa inscrie copilul. Fratele meu a incercat sa faca acest lucru, dar nu a reusit, iar lui Lazar nu i s-a dat acordul sa vina sa inscrie copilul. I s-a spus chiar ca va fi exmatriculat daca o va face. Ne-a fost foarte greu, pentru ca in acea perioada fratii nu intelegeau valoarea vietii de familie.

Lazar: A fost o paguba prin invatatura pe care o promovau, pentru ca au inversat prioritatile. Mai intai trebuie sa fie familia, apoi biserica sau lucrarea. Asta a caracterizat Biserica Penticostala din vremea aceea si e trist ca uneori sunt lideri care inca mai promoveaza aceasta invatatura. Cuvantul apostolului Pavel spune ca, daca cineva nu e in stare sa ingrijeasca de familia lui, nu poate sluji in biserica. Acea perioada insa ne-a calit si ne-a facut sa fim aproape unul de celalalt.

Imi dau seama din descrierea dvs. de conditia pastorului din acea vreme. Stiu ca, in calitate de pastor, fratele Gog era plecat mult timp. Cum a fost conditia sotiei de pastor in acea vreme si cum este ea acum? Care sunt bucuriile, frustrarile?

Magdalena: Esti pusa intr-o pozitie foarte dificila, sa indeplinesti si rolul de mama, dar si tata, in acelasi timp. El era mai tot timpul plecat, a fost foarte greu. Acum mi-e rusine de modul in care m-am comportat atunci, pentru ca nu am stiut mai mult. Stiu ca L-am suparat pe Domnul prin atitudinea mea, dar Ii multumesc pentru ca ma aducea cu picioarele pe pamant si-mi arata unde greseam. Mi-am dat seama ca El a investit in noi si ne-a acordat increderea sa fim lucratori impreuna cu El. Acest lucru mi-a dat curajul si rabdarea necesara sa trec peste toate. De la doua luni si jumatate dupa nunta, el a fost mai tot timpul plecat.

Din ‘99 pana acum nu am mai fost in Romania; el vine de 3 ori pe an. Eu fac doar bagaje. Si nu merge numai in Romania, ci oriunde sunt romani. Fiind pastor si la biserica Emanuel, este legat si de problemele bisericii de acolo. Nu a fost usor nici pentru mine, nici pentru baieti. Am ajuns pentru o perioada destul de lunga sa-l avem pe Lazar doar in poze. Fiecare dintre noi, inainte de culcare, aveam poza preferata pe care o pupam…[….]

Cand v-ati casatorit v-ati imaginat acest scenariu al vietii?

Magdalena: Da, dar nu de o asemenea anvergura; ne gandeam doar la Romania. Am crescut intr-o familie numeroasa, intr-un fel, la noi in casa era biserica. Astfel, mi-am dat seama cum e sa fii in slujba Domnului. Duminica erau oalele pline de mancare pentru musafirii care veneau la biserica. Am muncit toata viata. Nu am avut o copilarie sau o tinerete prea usoara. Dar Ii multumesc lui Dumnezeu pentru sotul pe care mi l-a dat. Este o binecuvantare pentru mine. Chiar daca aveam putin timp impreuna, am stiut sa-l pretuim si sa-l petrecem diferit.

[…..]

Din consilierea pe care o faceti, care sunt cele mai frecvente si mai grele probleme ale vietii de familie din Romania si America?

Lazar: Problemele sunt aceleasi pretutindeni. Exista multa rigiditate in familie, sotul si sotia sunt inflexibili, necooperanti, sotul nu stie sa comunice, sotia doreste sau comunica prea mult, din nefericire si probleme de infidelitate.

[…..]

Care este opinia dvs. despre raportul psihologie-teologie?

Lazar: Ma deranjeaza foarte mult cand unii conferentiari au o tendinta extraordinara de a psihologiza familia. Biblia contine multa psihologie, psihologia este un instrument modern, insa prea mult accent pe metodele ei nu este foarte sanatos. Se poate face o imbinare armonioasa intre psihologia crestina si teologia biblica, insa trebuie pastrat echilibrul.

[…..]

Va place profetia biblica, cum vedeti familia in context profetic?

Lazar: Sunt un cercetator al profetiilor biblice, eu nu fac o disociere dintre familie si vremurile din urma. Familia are o dimensiune profetica si creste in aceasta zilnic. Cand predic despre venirea Domnului, nu o fac pentru a speria oamenii, ci pentru a-i ajuta sa inteleaga mesajul Bibliei. Mesajele despre venirea Domnului nu sunt pentru speriat oamenii, ci pentru motivarea lor sa se pregateasca mai mult, sa se gandeasca la prezent si la viitor.

[…..]

Care au fost cele mai importante si grele decizii pe care le-ati luat in calitate de parinti?

Magdalena: Sa-i indrum pe copii pe calea Domnului!

Lazar: Am luat multe decizii ca parinti. In primul rand, decizia de a fi o pilda pentru copiii nostri. Ei au vazut lucrul acesta si au incredere in pilda noastra. Apoi, le-am aratat sacrificiul nostru pentru biserica si ei au putut intelege si aprecia lucrul acesta. Le-am aratat dragostea noastra si sunt linistiti in dragostea noastra, incat baiatul cel mare, pe care l-am incurajat sa stea singur si sa-si construiasca o casa separat de noi, a venit dupa un timp la noi cu sotia sa si ne-a spus ca vor sa isi schimbe locurile de munca, sa vina mai aproape de noi. Acest lucru a fost o confirmare a ceea ce am facut pentru ei. Copiii stiu ca miercurea este ziua de post pentru ei si viitorul lor, pentru familie, casatorie si slujire.

Ati luat decizii gresite?

Lazar: Da, cu carul. Cand erau mici ii certam. Toti copiii sunt copii, si copiii de pastor sunt copii. Oamenii se uita cu pretentie la copiii nostri, privandu-i pe copiii nostri sa fie copii. Si ei au acelasi slabiciuni si dorinte ca si ceilalti copii. Ma doare cand membrii din biserica se uita cu invidie la copiii pastorului atunci cand mananca la McDonalds. Este o atitudine de genul: „Vezi ce mananca ei pe banii nostri?” Este o mentalitate injurioasa la adresa lucratorilor lui Dumnezeu, desconsideranta.

Cateodata i-am mustrat prea tare. Ei gresesc, pentru ca sunt copii. Dar nu intotdeauna au gresit ei, si atunci am avut taria de a recunoaste lucrul acesta si de a-mi cere iertare. Aceasta a fost o lectie pentru copii. Si sotia a facut la fel. Ne-am rugat cu ei, ne-au iertat, ne-au imbratisat.

In viata de cuplu, care au fost cele mai bune decizii pe care le-ati luat?

Magdalena: Dragostea unuia fata de celalalt.

Lazar: Au fost si momente in care ne-am suparat sau ne-am certat.

Magdalena: Nu putem spune ca nu ne-am certat, ca alti pastori. Cei care spun asta mint. Cearta este normala.

Lazar: Ne-am certat si ne-am revenit in fire. Ii multumesc lui Dumnezeu pentru asta. Am plans si ne-a fost rusine inaintea lui Dumnezeu, dar transparenta ne-a ajutat. Nu vrem sa parem eroi, suntem oameni normali, suntem acei oameni care dorim sa-L lasam pe Dumnezeu sa ia minusurile, neajunsurile, lipsa de intelepciune ca parinti, sot, pastor si sa ne acopere in sangele lui Hristos.

Intervuiul [cred] ca e din 2008.

Citeste interviul in intregime aici – http://viatadefamilie.ro/revista4/84-interviu-cu-lazar-si-magdalena-gog

https://rodiagnusdei.wordpress.com