Biserica Penticostală Maranata Vulcan
Ca să lupți pentru biruința Bisericii, trebuie în primul rând să fii prezent la întrunirile ei!
Interviu realizat de Tudor Petan de la Calea, Adevarul si Viata, o productie de AlfaOmegaTV; se discuta despre temperatura spirituala a bisericilor din Romania si provocarile crestinilor in perspectiva integrarii in Uniunea Europeana.
Articol de interes – interviu Emanuel Contac realizat de Otniel Veres, Oglindanet despre Istoria Miscarii Penticostale..
”Nu-mi aduc aminte sa fi stiut pana atunci de numele lui Isus Cristos.”
Cosmin a fost rocker, ii placea sa asculte Pink Floyd si Led Zeppelin. Era smecher, dependent de tigari, dar pe de alta parte religios – spune el. In liceu fetele imi spuneau: „Mai Cosmin, ce baiat frumos esti tu. Daca ai fi cu un cap mai inalt, ar fi excelent!”.
Cosmin Arjan: Eu am iubit mult muzica rock. Cand ma gandeam la inmormantarea mea, as fi vrut sa cante Pink Floyd…
Reporter: … „The Wall”…
Cosmin Arjan: …Da, si „The Wall”, dar sa cante Pink Floyd. Eram rocker, nonconformist, cu pantalonii rupti, iar colegii ma cunosteau ca omul care purta lesa de caine la gat. Eu ma mandream ca aveam o lesa de caine la gat, dar ei radeau.
Cu toate ca aratam astfel, aveam frica de Dumnezeu si aproape in fiecare seara ma rugam lui Dumnezeu.
Reporter: Ce iti placea din muzica rock? Te implinea?
Cosmin Arjan: Imi dadea senzatia ca umple golul din inima mea. Chitara vibra puternic in sufletul meu, iar stilul de muzica Pink Floyd, fiind mai iesit din comun, s-a lipit de mine.
Reporter: Cand ascultai Led Zeppelin, uneori iti venea sa „te tai la vene”. De ce ai renuntat la acest gen de muzica?
Cosmin Arjan: In campusul unde locuiam, au venit niste studenti care discutau despre lucruri spirituale. Cu toate ca eu si colegul meu eram amandoi rockeri, unul dintre acei studenti a venit in camera noastra, ne-a acceptat asa cum eram – fumam, beam o Cola impreuna – si atunci pentru prima data el ne-a intrebat: „Ce credeti despre Isus Cristos?”. Sincer sa va spun, nu-mi aduc aminte sa fi stiut de numele lui Isus Cristos. De Dumnezeu da, dar de Isus n-am auzit.
Reporter: Pur si simplu n-ai auzit de numele Isus Cristos? Ce ai raspuns la intrebarea: „Ce crezi despre Isus Cristos”?
Cosmin Arjan: I-a raspuns colegul meu ce crede. Eu am fost foarte impresionat cand el ne-a spus ca pentru a ajunge la Dumnezeu, Biblia spune ca exista o singura cale, si anume Mantuitorul Isus Cristos. Doar prin El poate cineva sa-L cunoasca pe Dumnezeu cu adevarat.
Aceasta a fost pentru mine o revelatie si un soc in acelasi timp, pentru ca nu m-am gandit niciodata si n-am stiut niciodata ca trebuie sa-I cer iertare Domnului pentru pacatele mele. Doar El imi iarta pacatele.
Si chiar atunci am recunoscut: „Da, sunt pacatos si am nevoie sa fiu iertat”. Acel student mi-a spus: „Poti sa te rogi lui Dumnezeu, si sa-L primesti pe Isus in viata ta”.
M-am rugat chiar atunci cu el, dar nu m-am asteptat sa se intample ceva si nici nu mi-am imaginat ca se va intampla ceva in viata mea. insa mi s-a parut normal ca sunt pacatos si ca am nevoie sa fiu iertat. Dar la scurt timp s-au intamplat niste lucruri absolut uimitoare.
Dupa ce am facut rugaciunea aceea, nu am mai simtit nevoia sa fumez. Eu eram dependent de tigari si am incercat de mai multe ori sa nu mai fumez, dar n-am putut pentru ca presiunea anturajului m-a depasit intotdeauna. insa de atunci nu am mai simtit nevoia sa fumez.
Cineva mi-a oferit o tigara, dar i-am spus: „Nu mai pot sa fumez. As face ceva impotriva vointei mele. Nu mai simt nevoia aceasta”.
A fost prima schimbare pe care am vazut-o in viata mea si pentru care nu am depus nici un efort ca sa se intample. Mi-am zis: „Probabil ca Isus a venit in viata mea”.
A doua schimbare care s-a petrecut a fost ca de atunci am avut dorinta de a citi Biblia. Pana atunci nu am deschis-o niciodata, nu m-a interesat niciodata. Dar in vara aceea am luat Biblia sorei mele, si chiar i-am spus: „si eu L-am primit pe Isus in viata mea”.
Am inceput sa citesc din Biblie. Aveam senzatia ca acolo erau niste cuvinte care parca dintotdeauna au fost scrise pentru mine, dar eu nu le descoperisem pana atunci.
A treia schimbare a fost ca dupa cateva luni nu am mai simtit nevoia sa mai ascult muzica rock. Pur si simplu acea muzica nu mai reprezenta pentru mine ceea ce reprezentase inainte. Daca inainte ma relaxam cand ascultam muzica rock – ma implinea oarecum si imi dadea un fel de satisfactie – acum nu imi mai dadea nici un fel de satisfactie sau implinire.
Eu NU am renuntat la Led Zeppelin si la Pink Floyd pentru ca Dumnezeu sau Biblia mi-ar fi spus asta – nimeni nu mi-a spus asta niciodata – ci am renuntat deoarece nu mai reprezenta nimic semnificativ pentru mine. Acum ascult muzica crestina.
Nu am mai ascultat de atunci muzica rock pentru ca pur si simplu nu ma mai implineste. Acesta a fost al treilea semn ca Isus este in inima mea si ca El mi-a schimbat viata.
Reporter: A fost o schimbare clara si categorica in viata ta. Ce au spus apropiatii tai despre aceasta schimbare?
Cosmin Arjan: Mama a reactionat surprinzator si dur, cu toate ca nu m-am dus sa-i spun: „Eu am crezut in Domnul Isus, I-am cerut iertare si L-am primit in viata mea ca Salvator”.
Reporter: Stiai ca Biblia numeste aceasta schimbare pocainta?
Cosmin Arjan: Da. De fapt aceasta este pocainta adevarata – are loc la nivelul inimii, este schimbarea inimii si a mintii. Iar eu am facut asta sincer in inima mea.
Dar cand am ajuns acasa, fara sa-i spun nimic mamei, ea a vazut din comportamentul meu ca sunt altfel. Vedea ca citesc Biblia si asta era pentru ea uimitor, astfel incat mi-a spus: „Ce ti s-a intamplat? Te-ai prostit. Cine te-a pacalit? Cine ti-a spalat creierul? Tu mergeai cu prietenii si te distrai, iar acum stai acasa linistit si citesti…”.
Atunci i-am explicat ce s-a intamplat cu mine, dar ea si tatal meu nu au putut sa inteleaga. A fost enorm de greu, dar au vazut schimbarea in bine din viata mea.
Apoi colegii au observat ca sunt altfel, ca vorbesc despre Dumnezeu si ca particip la intalnirile grupului Alege Viata, dar inca nu le venea sa creada. Au crezut ca este ceva trecator sau ca merg acolo pentru ca beneficiez de ceva. Au vazut schimbarea, dar pur si simplu nu le venea sa creada.
Reporter: Pink Floyd si Led Zeppelin au putin „iz de naftalina” pentru cei mai tineri. Dar fiecare cauta sa-si implineasca acel gol din inima, sa se simta important, implinit, bucuros si fericit. Ce sfat le-ai da cititorilor?
Cosmin Arjan: Nu cred ca este gresit sa ascultam muzica. Cred ca Dumnezeu a creat muzica si ne-a creat pentru muzica. Eu aveam un anumit mod de viata inainte, iar semnificatia si valoarea imi erau date de modul meu nonconformist de viata.
Pe mine nu m-a satisfacut niciodata pe deplin acel mod de viata. Cand ma imbatam si eram smecher, ma simteam satisfacut pe moment, ma credeam foarte tare si important. in acele momente ma suparam pe fete si le injuram, dar niciodata betiile nu mi-au adus o satisfactie reala.
Aveam un complex de inferioritate. Eu sunt mai mic de inaltime si asta mi-a creat un complex de inferioritate.
La liceu fetele imi spuneau: „Mai Cosmin, ce baiat frumos esti tu. Daca ai fi cu un cap mai inalt, ar fi excelent!”.
Asta ma ranea asa de tare incat am inceput sa ma izolez, dar nimeni nu stia de complexul acesta din viata mea. Aveam prieteni si paream fericit, dar in inima mea imi lipsea ceva.
Mi-as fi dorit sa ma pot accepta pe mine insumi, dar nu puteam. Doar in momentul in care I-am cerut lui Isus iertare pentru pacatele mele si L-am invitat sa fie Stapanul vietii mele, doar atunci m-am simtit implinit. De atunci am putut sa ma accept si sa fac pace cu mine insumi.
Am inteles ca El ma iubeste asa cum sunt si ca m-a creat o faptura minunata, iar eu trebuie sa ma accept asa cum sunt. Din momentul acela nu am mai avut probleme cu imaginea de sine sau cu inaltimea mea, ci am stiut ca sunt bine asa cum sunt. Sunt multumit si chiar ma bucur. Complexul de inferioritate mi-a disparut de atunci.
Eu cred ca toti cei care nu L-au cunoscut niciodata pe Isus intr-un mod personal sunt nefericiti in diferite aspecte.
Reporter: Unii cred ca sunt prea scunzi, altii prea inalti, unii prea grasi, altii prea bruneti, prea blonzi, cu prea multe cosuri pe fata, cu nasul prea lung, cu ochii prea caprui etc.
Cosmin Arjan: Exact! Multi au un complex de inferioritate, iar unii ajung la droguri si betie tocmai din cauza imaginii de sine.
Eu am inceput sa fumez datorita presiunii colegilor mei. Vedeam ca ei fumeaza… si m-am simtit ciudat ca eu nu fumez. Am inceput si eu si am ajuns dependent. Dar radacina era lipsa de acceptare si de semnificatie. Cand L-am cunoscut pe Isus Cristos, El a umplut aceste goluri din sufletul meu.
Aceasta nu este o poveste, ci este o experienta adevarata, care mi-a dat semnificatie si scop in viata. De atunci pot sa spun cu toata inima: „Da, acum sunt fericit!”.
Cand L-am primit pe Isus Cristos in inima mea, aveam o prietena. Dupa un an de zile, ne-am despartit. Pentru mine a fost foarte grea despartirea. Am fost foarte suparat, parca a cazut pamantul peste mine.
M-am pus in genunchi in camera mea si m-am rugat: „Doamne, ajuta-ma sa trec peste momentul acesta!”. Atunci am invatat sa ma rog cu toata fiinta. Acela a fost momentul in care mi-am daruit viata pe deplin, neconditionat si totalmente lui Isus Cristos, ca El sa fie Stapanul vietii mele. M-am rugat astfel: „Doamne, nu pot merge singur mai departe. Acum realizez cu adevarat ca doar Tu meriti viata mea si vreau sa fiu al Tau pentru totdeauna”.
Dupa ce m-am rugat astfel si m-am abandonat totalmente in mana lui Dumnezeu, s-a intamplat ceva extraordinar – am experimentat inauntrul meu o putere si o viata de victorie cum nu am avut niciodata pana atunci.
Apoi am inteles ca trebuie sa merg si sa le spun studentilor despre dragostea Domnului. Am auzit clar glasul Lui in inima mea, am inteles aceasta chemare si de atunci a curs pasiune din inima mea pentru El si pentru studentii care inca nu-L cunosc pe Cristos.
Dar mama mi-a spus: „Daca tu te faci misionar, eu ma sinucid”. Tatal meu a fost si el foarte suparat si mi-a spus: „Te dezmostenesc!”. Au fost saptamani de groaza, dar am stiut foarte clar ce trebuie sa fac. si am facut.
Am devenit misionar, dar mama nu s-a sinucis, ci din contra, s-a apropiat mai mult de-a lungul anilor de Domnul. Dupa cativa ani, stand de vorba cu ea, i-am spus: „Mami, noi trebuie sa-L iubim pe Domnul Isus mai mult decat orice”. Ea mi-a spus: „Cosmin, stiu ca tu-L iubesti mai mult decat orice pentru ca tu mi-ai dovedit asta. L-ai ascultat pe El mai mult decat m-ai ascultat pe mine”.
Acum, si eu si sotia mea ii iubim pe studenti si ii ajutam sa-L cunoasca pe Isus si sa duca vestea buna a dragostei si iertarii lui Dumnezeu in Romania si pana la marginile pamantului.
Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Interviu Cosmin Arjan
Pribegind multă vreme între străini, Costel Busuioc a învăţat să-şi poarte acasa cu el însuşi. Iar dacă reuşeşti să îi calci pragul cu suflet curat, sincer, el ştie foarte bine să îşi gătească acasa pentru primire de oaspeţi. Ceea ce nu a uitat Costel Busuioc niciodată e să îşi iubească Neamul şi Dumnezeul poporului său.
Cine eşti dumneata, domnule Costel Busuioc? Dă-ne câteva date de… identitate, de buletin!
În afară că mă cheamă Costel Busuioc, sunt născut în 21 octombrie 1974, la Iaşi. Ştii cum e, pe vremuri nu se spunea că eşti născut la sat, nu! Ci, în cazul meu, în judeţul Iaşi, pentru că acolo era maternitatea. Însă părinţii mei şi eu locuiam în satul Goruni din judeţul Iaşi.
Aţi fost mai mulţi copii la părinţi, acasă?
Ce-mi aduc eu aminte e că eram 8 fraţi când am plecat eu. Şi se pare că s-au mai înmulţit în timp ce eu am fost plecat.
Cum a fost copilăria “moldoveană”, acolo?
Copilăria moldoveană… N-a fost una dintre cele mai frumoase copilării, însă a avut şi momente frumoase, aşa cum se pot lăuda că le-au avut toţi copiii. Şi eu am fost la furat de cireşe, jucam fotbal sau ne adunam, copiii mici şi vecinii, toţi vecinii de pe-acolo şi învăţam jocuri, tot felul de jocuri de copii, care ne făceau copilăria frumoasă, să zic aşa. Însă au fost şi lucruri mai puţin plăcute. Dintre aceste lucruri mai puţin plăcute pot aminti acestea: eu am mers o singură dată la biserică, să zic aşa, sau poate că mai aveam un contact cu Biserica doar când murea cineva din familie şi mergeam la înmormântare. Îmi amintesc foarte bine, de pildă, faptul că atunci când citea preotul Evanghelia, îl ascultam cu atenţie şi pentru mine acele cuvinte sunau extraordinar, îmi rămâneau în inimă, şi le mai aud, ca un ecou, încă şi astăzi. Mai puţin plăcut – ca să termin cu momentele mai puţin plăcute – a fost când un frate de-al meu a picat într-o prăpastie (nu mai ţin minte câţi ani avea, vreo 6, cred) şi de la acea căzătură i s-a făcut o tumoare pe creier şi a rămas cu o boală urâtă tare. Ştiu că a stat pe pat ani buni; şi noi am avut grijă de el, noi fiind fraţii, în special fraţii.
Costel, în vibraţiile vocii tale şi în modul în care te resituezi în acea copilărie se simte o durere tăcută, revoltată chiar în tumultul ei înăbuşit, atunci când vorbeşti de familia ta. Ne spui câteva cuvinte despre asta?
Tăticul meu a fost plecat în Constanţa, trimis de vechea conducere, să lucreze pentru Canalul Dunăre-Marea Neagră şi… a cam uitat să se mai întoarcă. Nu ştiu dacă a fost cea mai bună opţiune a sa. Eu sunt sigur că n-a fost cea mai bună opţiune. Cred că putea să opteze şi pentru altceva, însă nu este treaba mea să spun asta… A rămas o femeie tânără, mama mea, cu o grămadă de copii, să se descurce singură. Şi de acolo au început momentele cele mai triste, despre care nu o să vorbesc niciodată.
În regulă… Ştiu că la un moment dat ai fugit de acasă. Când s-a întâmplat aceasta? Când ai plecat de acasă, din Goruni?
La 14 ani pot să spun că am început să plec de-acasă. De mai multe ori am încercat să fug de acasă, am avut multe tentative, însă fără reuşită. Pentru că încercam să schimb ceva în angrenajul familiei mele, însă nu puteam. Vedeam la alţii un alt stil de viaţă diferit. Adică, de pildă, vedeam oameni de rând care erau credincioşi în felul lor, mergeau la biserică, îi vedeam îmbrăcaţi frumos, în fiecare duminică treceau pe la poarta noastră şi mergeau la biserică. Şi mă uitam după ei, zicând: “Oare noi de ce nu putem merge la biserică?” Şi apoi, când mă uitam la mine, îmi dădeam seama de ce nu pot să merg la biserică. Întotdeauna nu aveam ba cu ce să ne încălţăm, ba nu aveam destule haine; cu hainele cu care mergeam la şcoală noi ne şi plimbam pe-acasă sau lucram pe-acasă… Chiar nu se putea.
Ai avut câteva tentative de a pleca de acasă. Aveai un loc anume unde să pleci, adică te gândeai înainte unde să fugi?…
Mă gândeam să rezolv o problemă a familiei, care mi se părea o problemă acută atunci, aceea de a-mi ajuta cumva familia. De aceea am încercat să fug în repetate rânduri la oi. Eram la şcoală deja. Eram în clasa a V-a, în clasa a VI-a, a VII-a şi a VIII-a. Încercam să fug de la şcoală ba la oi, ba nu ştiu unde…
Până la urmă, ai reuşit să pleci, să fugi de acasă. Unde ai plecat?
Am fugit de acasă o dată – asta a fost penultima eşuare –, am fugit la o stână din apropierea Tomeştiului; şi nu mi-a plăcut tare mult acolo, că eu munceam şi cineva venea şi îmi lua banii. Nu mi-a plăcut. Deci vedeam că arunc cu banii în vânt, să zic aşa, şi munceam pentru nimic. Atunci am plecat iar la altcineva, să păzesc nişte vaci – îmi amintesc cu lux de amănunte –, la o familie din Tomeşti, crezând că oamenii respectivi sunt mai serioşi şi că mă vor putea proteja. Însă nici acolo n-a fost aşa. Acolo au început problemele, oamenii se băteau, stăpânii mei cu nu ştiu cine… Şi mi-am zis: “Au, aici e mai rău ca la mine acasă! Tre’ să plec de aicea…” Şi atunci a fost momentul cel mai greu din viaţa mea – multe au fost grele, însă acesta a fost cel mai greu. Dar a fost momentul care mi-a decis ce am de făcut în continuare. Şi aveam un ceas la mână – îl cumpărasem; l-am vândut. Mai eram cu cineva, că nu ştiam să plec la Petroşani. Şi ştiu că am ajuns la Gara de Nord din Iaşi, mi-era tare foame şi nu aveam ce să mâncăm. Aveam bani, însă nu aveam bani să ne cumpărăm ce ştiu eu ce. Zic: “O să ne cumpărăm ceva consistent, care să ne ţină pe mai multe zile”. Ce ne poate ţine mai multe zile? Salamul nu. Slănina! Ne-am cumpărat o bucată de slănină, ne-a tăiat-o doamna respectivă frumos şi ne-a ajuns vreo două zile slănina aia. Şi am plecat atunci la Petroşani, la minele din Valea Jiului. Acolo a fost foarte, foarte greu… Însă a fost frumos. Pentru că de acolo am început să intru într-o relaţie cu Dumnezeu. Sau a început Dumnezeu să mi se facă cunoscut, să zic aşa. A fost foarte, foarte interesant. Ştiu că nu aveam unde să dorm; am ajuns în Valea Jiului, n-aveam unde să dormim, n-aveam ce să mâncăm, că mâncarea s-a terminat!
Paisprezece ani aveai atunci, nu?
Da, 14 ani. Am ajuns în Valea Jiului şi, zic, unde dormim? Mi s-au terminat banii, mi s-au terminat toate proviziile. Şi băiatul cu care eram zicea: “Uite, dormim pe aici, pe unde putem… Iar cu mâncarea, facem noi cumva. Ieşim pe seară prin sat…” Zic: “Eu nu dorm pe nici unde, eu nu fur nimic!”
Era tot din sat cu tine, nu, băiatul? Sau v-aţi întâlnit pe traseu?
Deja ne întâlnisem în Tomeşti, că m-am mutat apoi din Goruni în Tomeşti. Până la o anumită vârstă am stat în Goruni şi după aceea am plecat. Mai exact, am stat în Goruni până în clasa a V-a. După aceea am plecat la Tomeşti. Din clasa a V-a am plecat la Tomeşti, cu familie cu tot, ne-am mutat la bloc.
În căutarea ta nedefinită, cu destul de multă nebuloasă de identitate, deşi nu avea decât foarte puţine noţiuni despre Dumnezeu, continuai cu înverşunare să Îi “dai de urmă”. Simţeai, îmntr-adevăr, că trebuie să îţi găseşti Dumnezeul tău, al lui Costel Busuioc?
Îmi amintesc că era cineva într-un cartier la mine, în Tomeşti, care spunea: “Căutaţi-Mă, cât Mă puteţi găsi. Bateţi şi vi se va deschide”. Şi când a spus Căutaţi cât Mă puteţi găsi, eu am zis: “Ah, Doamne, merg eu şi Te caut! Te-oi găsi eu undeva, poate pe la o mănăstire, poate pe munţi, prin pădure… Dar tot Te caut eu! Oriunde ai fi, tot plec eu într-o zi şi Te caut!” Aşa am zis atunci: “Să ştii că eu am să plec să Te caut!” Eram foarte hotărât atunci! Nu ştiu cât aveam, doisprezece-treisprezece ani…
Deci coborâse Hristos în Tomeşti şi îl căuta pe Costel?
Da, era cineva care spune de Dumnezeu în cartier, că tocmai picase comunismul. Nici nu ştiu ce cult era, dacă era ortodox sau din vreun cult. Nici nu m-a interesat, de altfel, asta. Eu ştiu doar că mi-am zis că mi-ar place să merg la vreo mănăstire, să-L găsesc pe Acel Dumnezeu… Da, asta simţeam eu! Nu eram eu cunoscător de astfel de lucruri, nu ştiam mai nimic de Dumnezeu, însă reacţiona firea mea. Mai ales că noi, nu ştiu, poate că aşa a fost să fie… Poate e prea mult ce spun acum, însă cred că ţine de duhul familiei mele. Noi am fost legaţi foarte mult de mănăstire. Bunicii mei, străbunicii mei şi-au dat pământul mănăstirii. Acolo, pe pământul străbunicilor mei, acum este mănăstire! Ştii, nu întotdeauna am avut dispoziţia să discut despre despre astfel de lucruri, absolut sensibile pentru mine, într-o discuţie deschisă, cum o port aceasta, cu tine.
Să revenim la Biblie şi la primele tale “buchii”, descoperite pe filele Scripturii…
Da, am ajuns să învăţ să citesc în Biblie, pentru că mă interesa şi eram curios să vedem ce-i spune Dumnezeu lui Costel Busuioc! Pentru că eu, când am auzit cuvântul Biblie prima dată, a fost la această familie în casă. Şi zic, Biblie? Şi numele ce frumos e! Îmi place. Biblie, auzi, ce frumos sună, ce sonoritate are! Şi mi-a explicat învăţătorul meu de ce i se spune Biblie: pentru că această carte conţine mai multe cărţi, pentru că este o bibliotecă întreagă acolo. Şi mi-a explicat el: “Uite, ai să vezi că Biblia bogată este asta, că are mai multe cărţi…” Mi-a explicat cu lux de amănunt toate. Până am ajuns să cunosc toate lucrurile, să le pun cap la cap. Şi chiar mi-au intrat atât de mult în inimă, încât erau însăşi viaţa mea! Nu spuneam la nimeni asta, nu le spuneam că am descoperit tot felul de lucruri noi, că descoperisem o lume. Îmi plăcea la nebunie să mă uit la asfinţitul de soare, sau la răsăritul soarelui, în zori de dimineaţă. Mă trezeam înaintea tuturor, numai să văd lucrurile acestea! Ce-i drept, mă trezeam să mulg vacile, însă mereu mă gândeam la lucrurile astea: “Ce tare e Dumnezeu! Uite cum face El ca să răsară soarele! Cine mai poate să facă aşa?! Uite la asfinţit, ce frumos, ce culori frumoase! De unde sunt culorile astea? Cine le-a făcut?” Şi tot eu dădeam şi răspunsul: “Dumnezeu! Altcineva cine? Să-mi arate cineva unul mai tare ca Dumnezeu! Nu mai există nimeni…” Îmi spuneam eu singur, vorbeam singur…
Priveam apusul soarelui din grajd, de la vaci. Priveam dincolo de uşa aceea (era o grămadă mare de gunoi în faţa uşii, pentru că aşezam acolo gunoiul), însă dincolo de gunoi se vedea asfinţitul de soare. Atât de frumos!… Şi mă bucuram, zicând: “Uite cum cântă îngerii!…” Şi îmi imaginam cum cântă îngerii în ceruri! “Ce frumos trebuie să fie acolo!…”, îmi ziceam.
Şi uite aşa am început eu să-L cunosc pe Dumnezeu.
(Fragment din volumului biografic “Costel Busuioc”(Ed. Agnos, Sibiu / editor Romeo Petraşciuc)
In aceasta campanie de interviuri ne-am adresat unor surori: Tania si Ema, care de curand au scos primul album intitulat: „Langa Tine”.Daca doriti sa ascultati melodii ale lor puteti sa cumparati CD-ul sau sa ascultati Radio Viata Vesnica.
Viata Vesnica: Pentru inceput va rugam sa ne spuneti cate ceva despre voi.
Tania: Eu am 21 de ani, sunt căsătorită şi împreună cu soţul meu Viorel slujim într-o biserică din sudul Republicii Moldova, la moment. Noi am copilărit în România şi ea rămâne casa noastră, iar atunci când va fi voia Domnului, ne vom întoarce…acasă.
Ema: Eu sunt elevă în clasa a X-a, la un liceu cu profil real, iar asta spune totul despre mine.
Viata Vesnica: Muzica este ocupatia voastra principala sau avetii si alte preocupari? Cu ce va ocupati?
Ema: În afară de muzică, îmi place şi teatrul – fac parte din echipa teatrală a liceului meu. Îmi plac foarte mult şi copiii, de aceea am fondat un grup de copii, “Vestea Bună”, cu care mă ocup în fiecare weekend: cântăm, desenăm, facem diferite jocuri. Sunt copiii străzii pe care nimeni nu îi iubeşte, dar care au atâta nevoie de iubire!
Tania: Muzica este primul cuvânt pe care l-am auzit când am fost copil. Mama noastră ne cânta în fiecare zi şi vocea ei liniştită m-a făcut să îmi placă ceea ce aud. Aşa am ajuns să cânt, să cânt, să cânt. În afară de muzică, sunt pur şi simplu fermecată de cuvânt (în dulcele stil stănescian), citesc şi scriu foarte mult. Pregătesc şi o carte de poezii, dar la care mai am mult de lucrat. În prezent sunt studentă la Litere şi vara asta îmi iau licenţa.
Viata Vesnica: Cat timp ati repetat pentru album?
Tania: Albumul “Lângă Tine” s-a născut în inima lui Dumnezeu mai întâi, apoi în inima mea. Exact un an în urmă, în luna mai, am înţeles că trebuie să dau muzica pe care o primesc de sus. Când i-am contactat pe prietenii noştri de la Studio Mesaj, aveam doar două cântări pregătite, dar am început să ne rugăm şi Dumnezeu ne-a binecuvântat într-un mod extraordinar. Ştiam un singur lucru: Domnul nu vrea să îngrop în mine acele cântece, oricât de simple nu erau ele. Îmi amintesc că într-o zi am compus trei cântări deodată, fără a mă implica eu cumva în acest proces. După aia am început să lucrăm la vocile noastre, pentru că nu eram obişnuite să cântăm în duet, “ansamblul” era total străin pentru noi. De fapt, nici la capitolul solo nu străluceam, şcoala de muzică pe care o terminasem nu fusese una perfectă. Deci am început cu teoria muzicală, cu sunetul, respiraţia, diafragma. Am învăţat ceva, dar mai avem atâtea de învăţat, încât dacă am înregistra din nou albumul acesta, ar fi total diferit din punct de vedere al vocilor noastre. Acum continuăm cu orele de canto şi Dumnezeu ne ajută să progresăm. Şi la domeniul compoziţie văd cum mâna Lui e lângă mâna mea pe pian şi mă învăţa cum să compun, cum să formez armonii. Munca la album a fost de fapt o continuă binecuvântare, noi doar ne-am lăsat conduşi de Dumnezeu. El ne-a scos în cale oameni talentaţi cu care am avut onoarea să lucrăm şi sperăm că vom continua colaborarea cu Studio Mesaj.
Viata Vesnica: Cine compune cantarile pe care le cantati?
Tania: Noi le compunem împreună. Dacă eu fac textul şi muzica, Ema este lângă mine cu foaia şi pixul pentru a nota tot ceea ce cânt eu, pentru că de obicei uit, sau fac sute de variante ale aceluiaşi cântec. Oficial, drepturile de autor îmi aparţin, dar şi munca “de lângă” este importantă pentru mine. Ema se roagă în acel moment, iar Dumnezeu “toarnă” cântarea de sus.
Viata Vesnica: Ce gen de muzica va place sa ascultati? De ce?
Ema: Mie îmi place muzica de închinare (Ekklesia; Vitamina C; Trei, doi, unu; Hillsong) dar şi cea lentă, care te linişteşte.
Tania: Eu ascult absolut toată muzica creştină, începând cu muzica populară şi terminând cu muzica rock, deci tot ce depăşeşte trei note. Ascult tot, dar păstrez ceea ce e bun, pentru că de la fiecare învăţ câte ceva.
Viata Vesnica: Aveti o trupa/artist preferat?
Ema: Speranţa.
Tania: CONTINENTAL – cunosc pe de rost toate versurile şi unele partituri la cântările care m-au atins; sunt extraordinari! Nu credeţi? Îmi place şi Ami şi Crista, Cătălin şi Ramona Lup, Callatis Praise şi mulţi alţii, care sunt foarte buni.
Viata Vesnica: Ce hobby-uri aveti, in afara de muzica?
Ema: Pictura.
Tania: Tot muzica. Lectura e boala de care sufăr şi călătoria (iar adevărul e că ţara unde călătoresc mereu, fără să mă plictisesc e România).
Viata Vesnica: Ce parere aveti despre situatia actuala a muzicii crestine din Romania?
Tania: În comparaţie cu Republica Moldova, de exemplu, unde nu există deloc muzică creştină (în sensul în care nu există oficial nici un studio creştin şi nici o librărie sau orice altceva care să o promoveze, iar cenzura este ca la ea acasă) în Romania muzica poate exista cu calificativul de muzică “creştină”. Asta este foarte important. Să ai un producător creştin, un compozitor creştin, un aranjor creştin, oameni cu care să poţi lucra (tot creştini), este pur şi simplu o binecuvântare! Noi apreciem activitatea studioului Mesaj şi preţuim munca oamenilor de acolo, fără de care acest album nu ar fi fost aşa cum este. E păcat că activitatea studiourilor în general şi a producătorilor creştini/artiştilor în particular este stopată (şi asta e puţin spus) de valul de furturi (traducere: luare cu zâmbetul pe buze) a muzicii creştine. Mai grav este că oamenii cred ca aşa este bine şi corect. Cunosc artişti care nu au mai vrut să înregistreze albume pentru că au spus ei, imediat după lansare muzica se fură şi se dă pe gratis oricui şi oriunde. Nu vi se pare tristă această situaţie? Nouă da.
Viata Vesnica: In final am sa va rog sa transmiteti un mesaj tuturor vizitatorilor http://www.viatavesnica.ro si ascultatorilor Radio Viata Vesnica.
Tania şi Ema: Vă iubim foarte mult şi ne rugăm pentru voi. Deşi nu vă cunoaştem, ştim că suntem legaţi de iubirea pentru Dumnezeu. Iubiţi-L şi fiţi mereu…LÂNGÃ EL!
Scrieţi-ne pe Messenger la ID-ul: tatiana_tarlev sau pe Skype la ID-ul: emanuela_scutaru
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 