Categorie: Interviuri

Interviu Cosmin Arjan (Un fost rocker)

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Interviuri, Mărturii

”Nu-mi aduc aminte sa fi stiut pana atunci de numele lui Isus Cristos.”

Cosmin a fost rocker, ii placea sa asculte Pink Floyd si Led Zeppelin. Era smecher, dependent de tigari, dar pe de alta parte religios – spune el. In liceu fetele imi spuneau: „Mai Cosmin, ce baiat frumos esti tu. Daca ai fi cu un cap mai inalt, ar fi excelent!”.

Cosmin Arjan: Eu am iubit mult muzica rock. Cand ma gandeam la inmormantarea mea, as fi vrut sa cante Pink Floyd…

Reporter: … „The Wall”…

Cosmin Arjan: …Da, si „The Wall”, dar sa cante Pink Floyd. Eram rocker, nonconformist, cu pantalonii rupti, iar colegii ma cunosteau ca omul care purta lesa de caine la gat. Eu ma mandream ca aveam o lesa de caine la gat, dar ei radeau.
Cu toate ca aratam astfel, aveam frica de Dumnezeu si aproape in fiecare seara ma rugam lui Dumnezeu.

Reporter: Ce iti placea din muzica rock? Te implinea?

Cosmin Arjan: Imi dadea senzatia ca umple golul din inima mea. Chitara vibra puternic in sufletul meu, iar stilul de muzica Pink Floyd, fiind mai iesit din comun, s-a lipit de mine.

Reporter: Cand ascultai Led Zeppelin, uneori iti venea sa „te tai la vene”. De ce ai renuntat la acest gen de muzica?

Cosmin Arjan: In campusul unde locuiam, au venit niste studenti care discutau despre lucruri spirituale. Cu toate ca eu si colegul meu eram amandoi rockeri, unul dintre acei studenti a venit in camera noastra, ne-a acceptat asa cum eram – fumam, beam o Cola impreuna – si atunci pentru prima data el ne-a intrebat: „Ce credeti despre Isus Cristos?”. Sincer sa va spun, nu-mi aduc aminte sa fi stiut de numele lui Isus Cristos. De Dumnezeu da, dar de Isus n-am auzit.

Reporter: Pur si simplu n-ai auzit de numele Isus Cristos? Ce ai raspuns la intrebarea: „Ce crezi despre Isus Cristos”?

Cosmin Arjan: I-a raspuns colegul meu ce crede. Eu am fost foarte impresionat cand el ne-a spus ca pentru a ajunge la Dumnezeu, Biblia spune ca exista o singura cale, si anume Mantuitorul Isus Cristos. Doar prin El poate cineva sa-L cunoasca pe Dumnezeu cu adevarat.
Aceasta a fost pentru mine o revelatie si un soc in acelasi timp, pentru ca nu m-am gandit niciodata si n-am stiut niciodata ca trebuie sa-I cer iertare Domnului pentru pacatele mele. Doar El imi iarta pacatele.
Si chiar atunci am recunoscut: „Da, sunt pacatos si am nevoie sa fiu iertat”. Acel student mi-a spus: „Poti sa te rogi lui Dumnezeu, si sa-L primesti pe Isus in viata ta”.

M-am rugat chiar atunci cu el, dar nu m-am asteptat sa se intample ceva si nici nu mi-am imaginat ca se va intampla ceva in viata mea. insa mi s-a parut normal ca sunt pacatos si ca am nevoie sa fiu iertat. Dar la scurt timp s-au intamplat niste lucruri absolut uimitoare.
Dupa ce am facut rugaciunea aceea, nu am mai simtit nevoia sa fumez. Eu eram dependent de tigari si am incercat de mai multe ori sa nu mai fumez, dar n-am putut pentru ca presiunea anturajului m-a depasit intotdeauna. insa de atunci nu am mai simtit nevoia sa fumez.

Cineva mi-a oferit o tigara, dar i-am spus: „Nu mai pot sa fumez. As face ceva impotriva vointei mele. Nu mai simt nevoia aceasta”.
A fost prima schimbare pe care am vazut-o in viata mea si pentru care nu am depus nici un efort ca sa se intample. Mi-am zis: „Probabil ca Isus a venit in viata mea”.
A doua schimbare care s-a petrecut a fost ca de atunci am avut dorinta de a citi Biblia. Pana atunci nu am deschis-o niciodata, nu m-a interesat niciodata. Dar in vara aceea am luat Biblia sorei mele, si chiar i-am spus: „si eu L-am primit pe Isus in viata mea”.
Am inceput sa citesc din Biblie. Aveam senzatia ca acolo erau niste cuvinte care parca dintotdeauna au fost scrise pentru mine, dar eu nu le descoperisem pana atunci.

A treia schimbare a fost ca dupa cateva luni nu am mai simtit nevoia sa mai ascult muzica rock. Pur si simplu acea muzica nu mai reprezenta pentru mine ceea ce reprezentase inainte. Daca inainte ma relaxam cand ascultam muzica rock – ma implinea oarecum si imi dadea un fel de satisfactie – acum nu imi mai dadea nici un fel de satisfactie sau implinire.
Eu NU am renuntat la Led Zeppelin si la Pink Floyd pentru ca Dumnezeu sau Biblia mi-ar fi spus asta – nimeni nu mi-a spus asta niciodata – ci am renuntat deoarece nu mai reprezenta nimic semnificativ pentru mine. Acum ascult muzica crestina.
Nu am mai ascultat de atunci muzica rock pentru ca pur si simplu nu ma mai implineste. Acesta a fost al treilea semn ca Isus este in inima mea si ca El mi-a schimbat viata.

Reporter: A fost o schimbare clara si categorica in viata ta. Ce au spus apropiatii tai despre aceasta schimbare?

Cosmin Arjan: Mama a reactionat surprinzator si dur, cu toate ca nu m-am dus sa-i spun: „Eu am crezut in Domnul Isus, I-am cerut iertare si L-am primit in viata mea ca Salvator”.

Reporter: Stiai ca Biblia numeste aceasta schimbare pocainta?

Cosmin Arjan: Da. De fapt aceasta este pocainta adevarata – are loc la nivelul inimii, este schimbarea inimii si a mintii. Iar eu am facut asta sincer in inima mea.
Dar cand am ajuns acasa, fara sa-i spun nimic mamei, ea a vazut din comportamentul meu ca sunt altfel. Vedea ca citesc Biblia si asta era pentru ea uimitor, astfel incat mi-a spus: „Ce ti s-a intamplat? Te-ai prostit. Cine te-a pacalit? Cine ti-a spalat creierul? Tu mergeai cu prietenii si te distrai, iar acum stai acasa linistit si citesti…”.
Atunci i-am explicat ce s-a intamplat cu mine, dar ea si tatal meu nu au putut sa inteleaga. A fost enorm de greu, dar au vazut schimbarea in bine din viata mea.

Apoi colegii au observat ca sunt altfel, ca vorbesc despre Dumnezeu si ca particip la intalnirile grupului Alege Viata, dar inca nu le venea sa creada. Au crezut ca este ceva trecator sau ca merg acolo pentru ca beneficiez de ceva. Au vazut schimbarea, dar pur si simplu nu le venea sa creada.

Reporter: Pink Floyd si Led Zeppelin au putin „iz de naftalina” pentru cei mai tineri. Dar fiecare cauta sa-si implineasca acel gol din inima, sa se simta important, implinit, bucuros si fericit. Ce sfat le-ai da cititorilor?

Cosmin Arjan: Nu cred ca este gresit sa ascultam muzica. Cred ca Dumnezeu a creat muzica si ne-a creat pentru muzica. Eu aveam un anumit mod de viata inainte, iar semnificatia si valoarea imi erau date de modul meu nonconformist de viata.
Pe mine nu m-a satisfacut niciodata pe deplin acel mod de viata. Cand ma imbatam si eram smecher, ma simteam satisfacut pe moment, ma credeam foarte tare si important. in acele momente ma suparam pe fete si le injuram, dar niciodata betiile nu mi-au adus o satisfactie reala.

Aveam un complex de inferioritate. Eu sunt mai mic de inaltime si asta mi-a creat un complex de inferioritate.
La liceu fetele imi spuneau: „Mai Cosmin, ce baiat frumos esti tu. Daca ai fi cu un cap mai inalt, ar fi excelent!”.
Asta ma ranea asa de tare incat am inceput sa ma izolez, dar nimeni nu stia de complexul acesta din viata mea. Aveam prieteni si paream fericit, dar in inima mea imi lipsea ceva.
Mi-as fi dorit sa ma pot accepta pe mine insumi, dar nu puteam. Doar in momentul in care I-am cerut lui Isus iertare pentru pacatele mele si L-am invitat sa fie Stapanul vietii mele, doar atunci m-am simtit implinit. De atunci am putut sa ma accept si sa fac pace cu mine insumi.

Am inteles ca El ma iubeste asa cum sunt si ca m-a creat o faptura minunata, iar eu trebuie sa ma accept asa cum sunt. Din momentul acela nu am mai avut probleme cu imaginea de sine sau cu inaltimea mea, ci am stiut ca sunt bine asa cum sunt. Sunt multumit si chiar ma bucur. Complexul de inferioritate mi-a disparut de atunci.
Eu cred ca toti cei care nu L-au cunoscut niciodata pe Isus intr-un mod personal sunt nefericiti in diferite aspecte.

Reporter: Unii cred ca sunt prea scunzi, altii prea inalti, unii prea grasi, altii prea bruneti, prea blonzi, cu prea multe cosuri pe fata, cu nasul prea lung, cu ochii prea caprui etc.

Cosmin Arjan: Exact! Multi au un complex de inferioritate, iar unii ajung la droguri si betie tocmai din cauza imaginii de sine.
Eu am inceput sa fumez datorita presiunii colegilor mei. Vedeam ca ei fumeaza… si m-am simtit ciudat ca eu nu fumez. Am inceput si eu si am ajuns dependent. Dar radacina era lipsa de acceptare si de semnificatie. Cand L-am cunoscut pe Isus Cristos, El a umplut aceste goluri din sufletul meu.
Aceasta nu este o poveste, ci este o experienta adevarata, care mi-a dat semnificatie si scop in viata. De atunci pot sa spun cu toata inima: „Da, acum sunt fericit!”.

Cand L-am primit pe Isus Cristos in inima mea, aveam o prietena. Dupa un an de zile, ne-am despartit. Pentru mine a fost foarte grea despartirea. Am fost foarte suparat, parca a cazut pamantul peste mine.
M-am pus in genunchi in camera mea si m-am rugat: „Doamne, ajuta-ma sa trec peste momentul acesta!”. Atunci am invatat sa ma rog cu toata fiinta. Acela a fost momentul in care mi-am daruit viata pe deplin, neconditionat si totalmente lui Isus Cristos, ca El sa fie Stapanul vietii mele. M-am rugat astfel: „Doamne, nu pot merge singur mai departe. Acum realizez cu adevarat ca doar Tu meriti viata mea si vreau sa fiu al Tau pentru totdeauna”.

Dupa ce m-am rugat astfel si m-am abandonat totalmente in mana lui Dumnezeu, s-a intamplat ceva extraordinar – am experimentat inauntrul meu o putere si o viata de victorie cum nu am avut niciodata pana atunci.
Apoi am inteles ca trebuie sa merg si sa le spun studentilor despre dragostea Domnului. Am auzit clar glasul Lui in inima mea, am inteles aceasta chemare si de atunci a curs pasiune din inima mea pentru El si pentru studentii care inca nu-L cunosc pe Cristos.
Dar mama mi-a spus: „Daca tu te faci misionar, eu ma sinucid”. Tatal meu a fost si el foarte suparat si mi-a spus: „Te dezmostenesc!”. Au fost saptamani de groaza, dar am stiut foarte clar ce trebuie sa fac. si am facut.

Am devenit misionar, dar mama nu s-a sinucis, ci din contra, s-a apropiat mai mult de-a lungul anilor de Domnul. Dupa cativa ani, stand de vorba cu ea, i-am spus: „Mami, noi trebuie sa-L iubim pe Domnul Isus mai mult decat orice”. Ea mi-a spus: „Cosmin, stiu ca tu-L iubesti mai mult decat orice pentru ca tu mi-ai dovedit asta. L-ai ascultat pe El mai mult decat m-ai ascultat pe mine”.
Acum, si eu si sotia mea ii iubim pe studenti si ii ajutam sa-L cunoasca pe Isus si sa duca vestea buna a dragostei si iertarii lui Dumnezeu in Romania si pana la marginile pamantului.

Ioan Ciobota

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Interviu Cosmin Arjan

Interviu: Sami Muica

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Interviuri

Interviu cu Sami Muica despre Talantul în Negoţ

Interviu Luxxe, un tanar simplu si plin de farmecul Cerului

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Interviuri

Luxxe, pe numele lui adevarat, Adi Marian, este un tanar dedicat lui Dumnezeu, un tanar care a  trecut prin incercarile provocate de o tumoare canceroasa. Credinta si dragostea adresate lui Dumnezeu l-au facut sa ramana credincios si puternic in Creatorul universului.

Va invit, asadar, sa il cunoasteti pe Luxxe, un tanar simplu si plin de farmecul Cerului.

Pentru inceput, te rog sa ne spui cine e Luxxe.

Luxxe este, defapt, Adi Marian, insa, cei mai multi ma cunosc doar ca Luxxe. M-am nascut in Campia Turzii, judetul Cluj, in urma cu aproape 23 de ani. Locuiesc de mai bine de 8 ani in Spania, in apropierea Madridului si frecventez biserica penticostala Emmanuel – Arganda del Rey si cant la chitara bass in grupul de lauda si inchinare ProDeus.

La inceputul acestui interviu, te rog sa ne povestesti despre intalnirea ta cu Isus… despre relatia ta cu El.

As putea spune ca am crescut de mic intr-un mediu crestin, desi tatal meu nu este intors la Dumnezeu. Am avut o adolescenta cu urcusuri si coborasuri, dar nu m-am departat prea mult de biserica si de Dumnezeu. In anul 2007, am luat hotararea de a-L cunoaste si urma mai indeaproape pe El. Am facut public lucrul acesta prin botezul in apa si mi-am inceput slujirea impreuna cu alti tineri din biserica.

Cu ceva timp in urma, a aparut ceva neasteptat in viata ta… ai aflat ca ai o tumoare canceroasa pe glanda poarotida. Cum  a inceput totul?

A inceput cu o umflatura mica dupa ureche, ceva nesemnificativ, care la inceput ma durea doar la lovituri. Mai tarziu, durerea s-a intensificat, o simteam la orice atingere si de fiecare data cand incepeam sa mestec. Durerea dura destul de putin si era suportabila, fapt pentru care nu i-am dat prea mare importanta. Ma obisnuisem cu ideea si ma asteptam sa ma doara la fiecare masa. Dupa 2 crize care au durat cate 24 de ore, cu vizite la urgente si cu aceeasi durere chiar si dupa calmante, mi-am propus sa-mi fac un control.

Dupa inca un an de amanari, am aflat rezultatul scanner-ului: un chist crescut probabil pe glanda parotida (una din glandele salivare), care ar trebui operat dupa o analiza mai exacta, dupa biopsie. Rezultatul biopsiei spunea altceva: tumoare canceroasa pe glanda parotida. Solutia era operatia urgenta, cu riscul de a atinge nervul facial care trece prin mijlocul glandei.

La aflarea vestii, nu stiam cum sa reactionez. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa trimit un mesaj unei bune prietene care m-a incurajat si mi-a amintit ca Dumnezeu nu ma va lasa niciodata. A avut dreptate, pentru ca in tot timpul petrecut in spital nu m-am simtit singur sau abandonat. M-am rugat impreuna cu multi prieteni din mai multe biserici si Dumnezeu mi-a dat putere sa trec prin incercare.

In data de 17 Martie 2010, cuprins de emotii, dar nu de frica, plin de pace si de liniste interioara, eram pe masa de operatie. O operatie care a durat 5 ore, dar care a iesit fenomenal. Nervul facial nu a fost atins, iar tumoarea a fost scoasa in intregime.

Ce urmeaza acum?

Fiind o forma de cancer foarte rar intalnita, avand putine informatii despre aparitia, dezvoltarea si reaparitia ei, medicii au decis sa continui un tratament complementar de radioterapie. Consta in 33 de sesiuni de raze, despre care prea putin pot vorbi acum pentru ca urmeaza sa le incep. Un singur lucru stiu sigur: Dumnezeu va fi cu mine si efectele secundare vor fi minime.

Cum vezi tu aceasta etapa din viata ta care urmeaza sa se intample si, totodata, implicarea lui Dumnezeu in ea?

Intreaga experienta o vad ca o prelucrare si pregatire pe care Dumnezeu o face in viata mea de crestin. Aveam lucruri la care trebuia sa renunt, lucruri care trebuia sa inceapa, iar daca Dumnezeu a ales metoda aceasta pentru mine, sunt sigur ca e cea mai buna si mai utila.

Dumnezeu putea sa ma vindece fara operatie, dar aveam nevoie sa invat alte lucruri mai importante. A fost un impuls pentru a continua si a progresa in slujire, un moment al rededicarii. Dorinta de a-L cunoaste mai mult pe Dumnezeu si de a studia Cuvantul Sau s-a aprins in mine. Am invatat ce inseamna sa te increzi pe deplin in El, sa depinzi in totalitate de El. Relatia mea cu Dumnezeu s-a imbunatatit (am inceput sa-I dedic mai mult timp si atentie) si, implicit, asa a fost si cea cu cei din jur.

Intr-o astfel de”furtuna”, cat de importanta e credinta, proclamarea Cuvantului lui Dumnezeu si o atitudine pozitiva si plina de bucurie?

Increderea in Dumnezeu, atitudinea pozitiva, pacea pe care El a lasat-o peste mine au fost lucrurile care m-au ajutat sa trec mai usor prin incercare. Mi-au dat putere sa nu ma ingrijorez, pentru ca atunci cand iti pui increderea in Dumnezeu, nimic nu-ti poate sta impotriva.

Un gand pentru cei care citesc ceea ce tu ai impartasit cu noi si, in special, pentru cei care se confrunta cu suferinta.

Ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca pot vorbi despre experienta frumoasa pe care am avut-o cu El. Le multumesc tuturor celor care m-au incurajat si s-au rugat pentru mine. Apoi, le reamintesc tuturor cititorilor ca nimic nu este la voia intamplarii si nici un fir de par nu cade fara ca Dumnezeu sa stie. Din toate lucrurile avem de invatat cate ceva, iar suferinta ne face mai buni, mai intelegatori, mai rabdatori, mai tari. Cu mult timp inainte ca incercarea sa vina peste noi, Dumnezeu incepe sa pregateasca iesirea din aceasta. Ingrijorarea nu-si are loc in inimile copiilor lui Dumnezeu.

Interviu realizat de Ramona Ciobanu si Florin Lupean

® Flacăra Închinării Media

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Interviu Luxxe, un tanar simplu si plin de farmecul Cerului

Interviu: AMI CRISTEA

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Interviuri

“In orice piesa scrisa, Dumnezeu mi-a tinut condeiul!”

Lumea le cunoaste cantand impreuna. Ne-au obisnuit deja, de ani buni  cu stilul lor propriu, inconfundabil de interpretare.  De curand am stat de vorba cu Crista intr-un interviu, astazi o avem drept interlocutor pe cealalta componenta a duo-ului Ami si Crista, evident, Ami. O voce calda care te infioara de la primele vibratii, o prezenta placuta, calma, sensibila, care aduce echilibru si completeaza in mod fericit si, poate, necesar, pe scena, temperamentul  vulcanic al Cristei.

–  Chris:  Ami, in primul rand multumesc pentru amabilitatea cu care ai acceptat sa ne acorzi acest interviu. Se pare ca provii dintr-o familie muzicala. O parte din repertoriul tau este alcatuit din cantece compuse de tatal tau si chiar de bunicul tau. Sa fie oare pasiunea ta pentrumuzica mostenita?

–          AMI : Pentru mine, muzica a jucat un rol covarsitor in viata mea, cel putin in copilarie si adolescenta, pot sa spun ca traiam pentru muzica.Mama imi povestea ca faceam voci de armonie inca de la varste fragede (2,3 anisori), fara ca cineva sa ma invete ce inseamna o terta sau un acord:) In familia noastra se canta foarte mult, aveam seri in care tata statea cu noi si canta la chitara diferite cantece, si noi fetele si mama in jurul lui cantam impreuna ca un mini-cor, acompaniindu- l… imi aduc aminte cu drag de vremurile acelea, desi par ca sunt foarte indepartate.
Bineinteles  ca am continuat sa ma aprofundez in acest domeniu incepand cu scoala primara de muzica si apoi continuand cu liceul de muzica “Sigismund Toduta” din Cluj. Am urmat doua instrumente frumoase in acesti 12 ani, pian si flaut, dar nici unul din acestea nu s-a lipit de sufletul meu, asa ca am continuat sa cant cu vocea, asa cum e ea, mai timida si firava, dar primind curajul necesar din partea multor prieteni artisti (printre care te numeri si tu, Chris), am incercat sa dau tot ce pot da pentru Domnul nostru!

–        Chris:  Ai urmat Liceul de Muzica si apoi te-ai oprit, nu ai continuat cu Conservatorul, asa cum, probabil, multi se asteptau. De ce?

–          AMI:  Am invatat in aceasti 12 ani de liceu tot ce ma interesa pe mine sa stiu despre muzica pe care aveam s-o cant in grupurile din biserica, in formula Ami si Crista, si cred ca in mare parte, acesta a fost scopul meu si al parintilor mei, de-a cunoaste muzica in masura in care pot sa ajung sa slujesc prin ea, nu facand din ea o cariera in sine. Asadar, muzica nu s-a oprit pentru mine, odata cu sfarsirea liceului, ci din contra, a continuat sa creasca in viata mea, si sa fie din ce in ce mai prezenta in activitatile mele.

–     Chris:   Multe din cantecele pe care le canti impreuna cu Crista sunt compuse de tine. Unele din ele, realmente bijuterii ale muzicii crestine contemporane, au atras aprecierea tuturor si au ajuns sa fie cantate in toate colturile lumii. Hai sa vorbim, de exemplu,  despre piesa “Juramant” ; cum s-a nascut?

–          AMI:  Este adevarat ca Dumnezeu a pus in mine acest dar pretios de a compune cantece. Nu stiu cum sunt evaluate de catre cei care le asculta, dar pentru mine, fiecare piesa in parte, are o mica istorioara, fiecare cantec descrie mici franturi din ceea ce sunt eu, si vorbeste despre relatia mea cu Tatal din Cer, despre framantarile mele si bucuriile mele. Piesa “juramant” a aparut intr-un context foarte neasteptat. Nu m-am gandit nici o secunda ca va avea un asa mare success.  Atunci cand am luat invitatia de nunta a sorei mele Alina, care avea nunta peste cateva zile, imi doream cu tot dinadinsul sa ii cantam ceva nou si deosebit, fiind prima nunta in familia Capusan. Am luat chitara si am inceput sa fredonez pe niste acorduri banale (dintre putinele acorduri pe care le stiu canta la chitara), pre-refrenul “daca nu esti tu cine-atunci poate fi…” si asa mai departe… iar pentru refren, m-am inspirat din motto-ul invitatiei lor, care era versetul din Cantarea Cantarilor 8:6 “pune-ma ca o pecete pe bratul tau, ca o pecete pe inima ta”… si iata ca in cateva minute, piesa juramant era pe buzele mele, simpla, si melodioasa. I-am cantat-o cristei, i-a placut, am pus si o strofa si am fugit rapid spre Bistrita sa ii facem un negativ la Alin Timofte.

–      Chris:   Este evidenta predispozitia ta in a scrie cantece de lauda si inchinare. Din ce anume izvorasc ele? ( este vorba de inspiratie? De o relatie? De o viata de inchinator? )

–          AMI :  Cum spuneam si mai sus, cantecele pe care le scriu sunt concretizarea starilor mele sufletesti. Am avut deseori momente in care stateam in rugaciune si Dumnezeu imi dadea o melodie si poate un verset biblic din care ma inspiram pentru versuri, sau poate experientele mele de zi cu zi, ajungeam sa le pun in cateva acorduri si versuri. In orice piesa scrisa, Dumnezeu mi-a tinut Condeiul, toate meritele sunt ale Lui! Cred ca toate se leaga de relatia pe care am avut-o mereu cu Tatal meu, in rugaciunile mele pe autobuz, la scoala, prin ceea ce ascultam la atatea conferinte si programe de biserica. Dumnezeu imi vorbea constant, iar eu simteam ca trebuie sa dau mai departe ceea ce primesc de la El, prin cantecele compuse.

–     Chris:    La un moment dat ai participat alaturi de alti artisti la un festival de creatie. Provocarea de acolo consta in faptul ca trebuia sa compui  in fiecare zi cate un cantec pe o tema data, aproape contra cronometru. Usurinta cu care ai scris cantecele acelea deloc simple, dimpotriva denotand o maturitate si o profunzime iesite din comun, atat in texte cat si in maniera componistica, dau de inteles ca, intr-adevar,  ai un dar aparte. Palmaresul tau include multe premii de compozitie obtinute la anumite concursuri si festivale. Cu toate astea, ai ales sa nu te dedici exclusiv muzicii. Pare fi un paradox, daca punem la socoteala ceea ce vedem cu totii, ca in ultimii ani au aparut atatea trupe si artisti care  cauta sa-si faca loc in peisajul muzicii crestine din tara noastra. La o analiza succinta asupra acestui fenomen,  care ti se par ca sunt lucrurile bune si care sunt cele mai putin bune pe care acestia le aduc?

–          AMI:  Dumnezeu se bucura de toti cei cu inima gata e slujire, ma gandesc ca nu e rolul meu sa judec motivatiile celor care ies in fata, sau celor care stau pe scaune. Fiecare stie care este locul sau in Lucrarea Domnului, iar daca in ultima perioada trupele de muzica au inceput sa apara, Doamne-Ti multumim! Vom vedea in final rodul slujirii lor, si acest lucru e valabil si pt mine si Crista, si pt toti cei care au aceasta responsabilitate. In ce priveste calitatea muzicala, prefer sa nu comentez…

–     Chris:    Activitatea ta este legata strans de slujire in echipa de lauda si inchinare a Bisericii Faclia din Cluj. Iti aduce lucrul acesta implinire?

–          AMI :  Am fost parte din biserica Faclia timp de 13 ani frumosi. In casele noastre a luat viata aceasta biserica, si va ramene mereu speciala in inima mea. Am slujit in inchinare de la inceputul ei, cand ne adunam pe unde se putea. In acesti 13 ani am trait clipe de neuitat alaturi de trupele de inchinare care s-au format de-a lungul anilor. Insa acum, de un an si ceva, sunt membra a bisericii baptiste din Iris, prin casatorie, si desi e diferit de Faclia, stilul de inchinare, ma rog ca Dumnezeu sa-mi dea intelepciune sa pot gasi un mod de a ma face utila prin ceea ce a pus in mine, si pot sa spun ca deja vad roadele rugaciunilor mele, sunt implicata intr-o trupa de inchinare, si chiar imi place atmosfera.

–     Chris:    Stim ca pe langa cantecele pe care le-ai imprimat deja pe albumele lansate sunt si altele, care asteapta sa fie scoase la lumina. Cred ca nu sunt deloc putine. Ce ne pregatesti?

–          AMI:  Ai foarte mare dreptate, timp de 5-6 ani, de la lansarea albumului “Aproape de mine” am tot scris cantece, si le-am tinut “ascunse” in ideea ca “poate anul asta reusesc sa le inregistrez undeva”, asa-mi spuneam in fiecare an, dar nu se concretiza nimic, si nu mi-am dat seama cum au trecut deja 6 ani, dar au trecut foarte repede, si anul acesta ne-am hotarat din nou, eu si Crista, sa inregistram un album nou, care sa cuprinda piesele cele mai frumoase si reprezentative scrise de noi in toti acesti ani de pauza.

–      Chris:    Am lasat pentru final o intrebare poate mai putin comoda (daca nu vrei sa raspunzi, e ok). Exista un curent care se pare ca i-a prins pe multi artisti crestini; participarea la diferite concursuri de genul “romanii au talent”, “vocea Romaniei”, etc. Tu de ce nu ai fost impreuna cu Crista la “X-factor”?

–          AMI :  Nu sunt de acord cu genul acesta de competitii, mai ales ca si crestin, nu vad rostul expunerii noastre acolo, daca nu avem puterea sa facem o diferenta. Ceea ce cauta cei din showbizz, nu se va gasi niciodata la un crestin (cel putin asa ar trebui), de aceea nu vad ce sa caute lumina in intuneric, intr-un astfel de context …

–     Chris     Multumim, Ami, pentru timpul pe care ni l-ai acordat si pentru frumoasele ganduri impartasite. Multumim si pentru cantecele tale care, nu este nici o noutate, sunt o binecuvantare pentru multi oameni. In loc de incheiere, daca ar fi sa vorbesc cuiva despre tine si sa-ti  fac o caracterizare succinta intr-o singura fraza, as spune cam asa: Ami, o artista care nu a ales muzica, ci a ales inchinarea si slujirea; tocmai de aceea Domnul a ales-o sa straluceasca, prin muzica!

http://crestintotal.ro/2011/11/18/interviu-ami-cristea/

Interviu Cristi Ungur

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Interviuri

Cristi Ungur a început să studieze pianul încă de la vârsta de 6 ani şi e absolvent al Academiei de Muzică  “Gheorghe Dima”,  din Cluj Napoca. Este lider de închinare în biserica pe care o frecventează. Este compozitor şi pot spune că lasă un ecou în urma lui, în tot ce înseamnă muzică creştină contemporană.

Ce ne poţi spune despre tine?

Aş începe printr-o descriere scurtă a perioadei istorice în care m-am născut, o perioadă nu tocmai lipsită de dificultăţi pentru naţiunea noastră… se întâmpla undeva între anii 1983 şi 1985 … 1984, mai exact … o generaţie destul de reuşită, aş zice, deşi e puţin subiectivă părerea mea :).

Sunt din Târgu Mureş şi, pe 15 septembrie, anul trecut,  am împlinit un sfert de secol . Evident, mă simt mai bătrân ca niciodată, dar există şi anumite avantaje . Şcoala nu-mi mai poate fura bucuria zilei de naştere ( deşi, după o anumită vârstă, nu-ţi mai vine să sari într-un picior … rişti a-l luxa) . 12 ani, am fost “vestitorul şcolii” , cel puţin al Liceului de Artă din Târgu Mureş şi, de regulă, ploua…

Am început să studiez pianul pe la 6 ani şi, cum unele lucruri devin în timp reflexe , nu m-am mai oprit . În 2006, am absolvit Academia de Muzica “Gheorghe Dima”, din Cluj Napoca, nume pompos, ce speram să se ridice la nivelul aşteptărilor mele, iar azi încă sper. Apoi, am deschis o cafenea în Târgu Mureş cu fratele meu mai mare şi mai muşchiulos,  Mihai,  din care, pâna în ziua de azi, ne asigurăm supravieţuirea în “recesiunie”.

“Cariera” ta în muzică a început încă de timpuriu… cine te-a încurajat , cine ţi-a fost alături ?

Am început de tinerel, cu o criză de nervi  pe holul Liceului de Artă, când fratele meu dădea admitere în clasa I, când,   măcinat probabil de înclinaţiile muzicale de nimeni remarcate,  mi-am încercat şi eu norocul în sala de examen. Astfel, m-am trezit la şcoală, cel mai mic din clasă, atât în privinţa vârstei, cât şi în înălţime, având astfel somnuri suplimentare pe bancă, la orele de solfegiu … totuşi, avantajul vârstei era  că îmi puteam permite cel puţin o repetenţă … 🙂 … n-a fost cazul.

Faptul că am avut nişte profesori buni de pian, care au ştiut să mă motiveze şi, nu în ultimul rând, prezenţa tatălui meu în timpul studiului, la mai puţin de 50 de cm, cu un liniar în mână( până în clasa a III-a ), m-au ajutat să trec şi peste momentele în care îmi venea să redecorez pianul cu un topor şi,  sincer să fiu, nu-mi pare rău deloc. Când eşti copil, nu ştii ce vrei .De aceea, cred că e ok să fii presat puţin de părinţi . Ei îţi vor binele şi, mai devreme sau mai târziu, nu poţi decât să le mulţumeşti.

Spune-ne, în câteva cuvinte, despre slujirea ta şi cum s-a desfăşurat ea în decursul anilor.

Cred că din `92, părinţii mei au început să ne ducă la una din primele biserici independente din ţară, începută de pastorul Doru Pop , care, printr-o ciudată coincidenţă, mi-e şi unchi :).  Câţiva ani mai târziu, câteva famili au deschis o altă biserică,  condusă de pastorul Ştefan Micliuc, biserică în care am avut şi înca am bucuria de a conduce închinarea săptamânal. Lucrurile pe care le-am auzit de-a lungul anilor am început să le conştientizez pe la 14 ani şi au devenit foarte personale. Am realizat că nu e nimic onorabil în a trăi pentru tine însuţi şi că există Cineva căruia îi poţi încredinţa întreaga viaţă şi care nu te va dezamăgi.

Cristi, pentru cine cânţi şi cui îi oferi tot ceea ce tu faci, ce eşti?

Îmi amintesc de un lucru pe care-l zicea Stîng, când urma să i se înmâneze al nu ştiu câtelea premiu Grammy din carieră:  indiferent dacă vei cânta în faţa a zeci de oameni sau zeci de milioane de oameni, muzica în sine e răsplata ta… şi sunt foarte de acord .Sunt atâţia oameni care şi-au investit întreaga viaţă în muzică … Bach, Mozart şi toţi ceilalţi, au investit în ceva mai important decât viaţa lor, ceva ce nu e efemer. Şi toţi merită să fie amintiţi şi onoraţi, dar când ai ocazia să cunoşti nu doar muzica, ci şi pe cel care a creat-o, satisfacţia e infinită , creativitatea devine infinită şi nu poţi decât să te pleci şi să-ţi doreşti să excelezi pentru a-L onora pe El.

Cum se nasc versurile pe care tu le scri ?

În general, versurile sunt influenţate de mai mulţi factori,  bine stabiliţi, pentru a avea cât mai mult conţinut  şi, evident,  impact. Se ţine cont de cui se adresează piesa, în ce context se va canta,  care sunt obiectivele , etc, iar ca surse de inspiraţie, sunt toate informaţiile acumulate în timp, din experinţele personale, din învăţăturile audiate şi din studii bibliografice, din Cuvântului lui Dumnezeu.

Şi acum, în închiere, câteva gânduri :)?

Motivul pentru care mi-a luat aproximativ o ora pentru a scrie răspunsurile la întrebări e pentru că dădeam dovadă de empatie cu cei care citesc mai lent … 🙂 În nici un caz nu pentru că n-aş fi ştiut ce să răspund, 🙂 evident! Dacă sunt foarte sincer, îmi dau seama că muzica devine pentru mine tot mai puţin un hobby şi tot mai mult o responsabilitate. De aceea, voi face tot posibilul să scriu piese care ne vor ajuta să-L cunoaştem pe El,  să devenim tot mai mult asemănători Lui pentru ca, la timpul potrivit, să avem un impact real şi măreţ în societate.

Aveţi grijă de voi!

Cristi Ungur

Cristi Ungur excelează în a-L onora pe El, care este: Centrul, Sensul, Totul… şi, prin tot ce a fost înzestrat de la Dumnezeu,  el continuă să aibă un impact real şi măreţ în societate…

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Interviu Cristi Ungur