Categorie: Mărturii

Interviu Cosmin Arjan (Un fost rocker)

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Interviuri, Mărturii

”Nu-mi aduc aminte sa fi stiut pana atunci de numele lui Isus Cristos.”

Cosmin a fost rocker, ii placea sa asculte Pink Floyd si Led Zeppelin. Era smecher, dependent de tigari, dar pe de alta parte religios – spune el. In liceu fetele imi spuneau: „Mai Cosmin, ce baiat frumos esti tu. Daca ai fi cu un cap mai inalt, ar fi excelent!”.

Cosmin Arjan: Eu am iubit mult muzica rock. Cand ma gandeam la inmormantarea mea, as fi vrut sa cante Pink Floyd…

Reporter: … „The Wall”…

Cosmin Arjan: …Da, si „The Wall”, dar sa cante Pink Floyd. Eram rocker, nonconformist, cu pantalonii rupti, iar colegii ma cunosteau ca omul care purta lesa de caine la gat. Eu ma mandream ca aveam o lesa de caine la gat, dar ei radeau.
Cu toate ca aratam astfel, aveam frica de Dumnezeu si aproape in fiecare seara ma rugam lui Dumnezeu.

Reporter: Ce iti placea din muzica rock? Te implinea?

Cosmin Arjan: Imi dadea senzatia ca umple golul din inima mea. Chitara vibra puternic in sufletul meu, iar stilul de muzica Pink Floyd, fiind mai iesit din comun, s-a lipit de mine.

Reporter: Cand ascultai Led Zeppelin, uneori iti venea sa „te tai la vene”. De ce ai renuntat la acest gen de muzica?

Cosmin Arjan: In campusul unde locuiam, au venit niste studenti care discutau despre lucruri spirituale. Cu toate ca eu si colegul meu eram amandoi rockeri, unul dintre acei studenti a venit in camera noastra, ne-a acceptat asa cum eram – fumam, beam o Cola impreuna – si atunci pentru prima data el ne-a intrebat: „Ce credeti despre Isus Cristos?”. Sincer sa va spun, nu-mi aduc aminte sa fi stiut de numele lui Isus Cristos. De Dumnezeu da, dar de Isus n-am auzit.

Reporter: Pur si simplu n-ai auzit de numele Isus Cristos? Ce ai raspuns la intrebarea: „Ce crezi despre Isus Cristos”?

Cosmin Arjan: I-a raspuns colegul meu ce crede. Eu am fost foarte impresionat cand el ne-a spus ca pentru a ajunge la Dumnezeu, Biblia spune ca exista o singura cale, si anume Mantuitorul Isus Cristos. Doar prin El poate cineva sa-L cunoasca pe Dumnezeu cu adevarat.
Aceasta a fost pentru mine o revelatie si un soc in acelasi timp, pentru ca nu m-am gandit niciodata si n-am stiut niciodata ca trebuie sa-I cer iertare Domnului pentru pacatele mele. Doar El imi iarta pacatele.
Si chiar atunci am recunoscut: „Da, sunt pacatos si am nevoie sa fiu iertat”. Acel student mi-a spus: „Poti sa te rogi lui Dumnezeu, si sa-L primesti pe Isus in viata ta”.

M-am rugat chiar atunci cu el, dar nu m-am asteptat sa se intample ceva si nici nu mi-am imaginat ca se va intampla ceva in viata mea. insa mi s-a parut normal ca sunt pacatos si ca am nevoie sa fiu iertat. Dar la scurt timp s-au intamplat niste lucruri absolut uimitoare.
Dupa ce am facut rugaciunea aceea, nu am mai simtit nevoia sa fumez. Eu eram dependent de tigari si am incercat de mai multe ori sa nu mai fumez, dar n-am putut pentru ca presiunea anturajului m-a depasit intotdeauna. insa de atunci nu am mai simtit nevoia sa fumez.

Cineva mi-a oferit o tigara, dar i-am spus: „Nu mai pot sa fumez. As face ceva impotriva vointei mele. Nu mai simt nevoia aceasta”.
A fost prima schimbare pe care am vazut-o in viata mea si pentru care nu am depus nici un efort ca sa se intample. Mi-am zis: „Probabil ca Isus a venit in viata mea”.
A doua schimbare care s-a petrecut a fost ca de atunci am avut dorinta de a citi Biblia. Pana atunci nu am deschis-o niciodata, nu m-a interesat niciodata. Dar in vara aceea am luat Biblia sorei mele, si chiar i-am spus: „si eu L-am primit pe Isus in viata mea”.
Am inceput sa citesc din Biblie. Aveam senzatia ca acolo erau niste cuvinte care parca dintotdeauna au fost scrise pentru mine, dar eu nu le descoperisem pana atunci.

A treia schimbare a fost ca dupa cateva luni nu am mai simtit nevoia sa mai ascult muzica rock. Pur si simplu acea muzica nu mai reprezenta pentru mine ceea ce reprezentase inainte. Daca inainte ma relaxam cand ascultam muzica rock – ma implinea oarecum si imi dadea un fel de satisfactie – acum nu imi mai dadea nici un fel de satisfactie sau implinire.
Eu NU am renuntat la Led Zeppelin si la Pink Floyd pentru ca Dumnezeu sau Biblia mi-ar fi spus asta – nimeni nu mi-a spus asta niciodata – ci am renuntat deoarece nu mai reprezenta nimic semnificativ pentru mine. Acum ascult muzica crestina.
Nu am mai ascultat de atunci muzica rock pentru ca pur si simplu nu ma mai implineste. Acesta a fost al treilea semn ca Isus este in inima mea si ca El mi-a schimbat viata.

Reporter: A fost o schimbare clara si categorica in viata ta. Ce au spus apropiatii tai despre aceasta schimbare?

Cosmin Arjan: Mama a reactionat surprinzator si dur, cu toate ca nu m-am dus sa-i spun: „Eu am crezut in Domnul Isus, I-am cerut iertare si L-am primit in viata mea ca Salvator”.

Reporter: Stiai ca Biblia numeste aceasta schimbare pocainta?

Cosmin Arjan: Da. De fapt aceasta este pocainta adevarata – are loc la nivelul inimii, este schimbarea inimii si a mintii. Iar eu am facut asta sincer in inima mea.
Dar cand am ajuns acasa, fara sa-i spun nimic mamei, ea a vazut din comportamentul meu ca sunt altfel. Vedea ca citesc Biblia si asta era pentru ea uimitor, astfel incat mi-a spus: „Ce ti s-a intamplat? Te-ai prostit. Cine te-a pacalit? Cine ti-a spalat creierul? Tu mergeai cu prietenii si te distrai, iar acum stai acasa linistit si citesti…”.
Atunci i-am explicat ce s-a intamplat cu mine, dar ea si tatal meu nu au putut sa inteleaga. A fost enorm de greu, dar au vazut schimbarea in bine din viata mea.

Apoi colegii au observat ca sunt altfel, ca vorbesc despre Dumnezeu si ca particip la intalnirile grupului Alege Viata, dar inca nu le venea sa creada. Au crezut ca este ceva trecator sau ca merg acolo pentru ca beneficiez de ceva. Au vazut schimbarea, dar pur si simplu nu le venea sa creada.

Reporter: Pink Floyd si Led Zeppelin au putin „iz de naftalina” pentru cei mai tineri. Dar fiecare cauta sa-si implineasca acel gol din inima, sa se simta important, implinit, bucuros si fericit. Ce sfat le-ai da cititorilor?

Cosmin Arjan: Nu cred ca este gresit sa ascultam muzica. Cred ca Dumnezeu a creat muzica si ne-a creat pentru muzica. Eu aveam un anumit mod de viata inainte, iar semnificatia si valoarea imi erau date de modul meu nonconformist de viata.
Pe mine nu m-a satisfacut niciodata pe deplin acel mod de viata. Cand ma imbatam si eram smecher, ma simteam satisfacut pe moment, ma credeam foarte tare si important. in acele momente ma suparam pe fete si le injuram, dar niciodata betiile nu mi-au adus o satisfactie reala.

Aveam un complex de inferioritate. Eu sunt mai mic de inaltime si asta mi-a creat un complex de inferioritate.
La liceu fetele imi spuneau: „Mai Cosmin, ce baiat frumos esti tu. Daca ai fi cu un cap mai inalt, ar fi excelent!”.
Asta ma ranea asa de tare incat am inceput sa ma izolez, dar nimeni nu stia de complexul acesta din viata mea. Aveam prieteni si paream fericit, dar in inima mea imi lipsea ceva.
Mi-as fi dorit sa ma pot accepta pe mine insumi, dar nu puteam. Doar in momentul in care I-am cerut lui Isus iertare pentru pacatele mele si L-am invitat sa fie Stapanul vietii mele, doar atunci m-am simtit implinit. De atunci am putut sa ma accept si sa fac pace cu mine insumi.

Am inteles ca El ma iubeste asa cum sunt si ca m-a creat o faptura minunata, iar eu trebuie sa ma accept asa cum sunt. Din momentul acela nu am mai avut probleme cu imaginea de sine sau cu inaltimea mea, ci am stiut ca sunt bine asa cum sunt. Sunt multumit si chiar ma bucur. Complexul de inferioritate mi-a disparut de atunci.
Eu cred ca toti cei care nu L-au cunoscut niciodata pe Isus intr-un mod personal sunt nefericiti in diferite aspecte.

Reporter: Unii cred ca sunt prea scunzi, altii prea inalti, unii prea grasi, altii prea bruneti, prea blonzi, cu prea multe cosuri pe fata, cu nasul prea lung, cu ochii prea caprui etc.

Cosmin Arjan: Exact! Multi au un complex de inferioritate, iar unii ajung la droguri si betie tocmai din cauza imaginii de sine.
Eu am inceput sa fumez datorita presiunii colegilor mei. Vedeam ca ei fumeaza… si m-am simtit ciudat ca eu nu fumez. Am inceput si eu si am ajuns dependent. Dar radacina era lipsa de acceptare si de semnificatie. Cand L-am cunoscut pe Isus Cristos, El a umplut aceste goluri din sufletul meu.
Aceasta nu este o poveste, ci este o experienta adevarata, care mi-a dat semnificatie si scop in viata. De atunci pot sa spun cu toata inima: „Da, acum sunt fericit!”.

Cand L-am primit pe Isus Cristos in inima mea, aveam o prietena. Dupa un an de zile, ne-am despartit. Pentru mine a fost foarte grea despartirea. Am fost foarte suparat, parca a cazut pamantul peste mine.
M-am pus in genunchi in camera mea si m-am rugat: „Doamne, ajuta-ma sa trec peste momentul acesta!”. Atunci am invatat sa ma rog cu toata fiinta. Acela a fost momentul in care mi-am daruit viata pe deplin, neconditionat si totalmente lui Isus Cristos, ca El sa fie Stapanul vietii mele. M-am rugat astfel: „Doamne, nu pot merge singur mai departe. Acum realizez cu adevarat ca doar Tu meriti viata mea si vreau sa fiu al Tau pentru totdeauna”.

Dupa ce m-am rugat astfel si m-am abandonat totalmente in mana lui Dumnezeu, s-a intamplat ceva extraordinar – am experimentat inauntrul meu o putere si o viata de victorie cum nu am avut niciodata pana atunci.
Apoi am inteles ca trebuie sa merg si sa le spun studentilor despre dragostea Domnului. Am auzit clar glasul Lui in inima mea, am inteles aceasta chemare si de atunci a curs pasiune din inima mea pentru El si pentru studentii care inca nu-L cunosc pe Cristos.
Dar mama mi-a spus: „Daca tu te faci misionar, eu ma sinucid”. Tatal meu a fost si el foarte suparat si mi-a spus: „Te dezmostenesc!”. Au fost saptamani de groaza, dar am stiut foarte clar ce trebuie sa fac. si am facut.

Am devenit misionar, dar mama nu s-a sinucis, ci din contra, s-a apropiat mai mult de-a lungul anilor de Domnul. Dupa cativa ani, stand de vorba cu ea, i-am spus: „Mami, noi trebuie sa-L iubim pe Domnul Isus mai mult decat orice”. Ea mi-a spus: „Cosmin, stiu ca tu-L iubesti mai mult decat orice pentru ca tu mi-ai dovedit asta. L-ai ascultat pe El mai mult decat m-ai ascultat pe mine”.
Acum, si eu si sotia mea ii iubim pe studenti si ii ajutam sa-L cunoasca pe Isus si sa duca vestea buna a dragostei si iertarii lui Dumnezeu in Romania si pana la marginile pamantului.

Ioan Ciobota

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Interviu Cosmin Arjan

Adriana Antone (mărturie)

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Mărturii

Parintii mei s-au despartit inainte ca eu sa ma nasc. Venirea unui copil pe lume ar trebui sa fie motiv de bucurie, dar in cazul asta nu a fost asa. Atunci s-a produs despartirea. Niciodata nu am indraznit sa intreb despre tatal meu biologic. Mama s-a recasatorit cand aveam 5 ani. Chiar daca atunci nu puteam sa il suport si eram foarte obraznica, cu timpul tatal meu vitreg mi-a castigat dragostea si increderea, devenind cel mai bun prieten al meu.

Mama era o persoana protectiva si din cauza asta imi interzicea fara explicatii cele mai multe lucruri. Foarte usor imi spunea “nu” si asta era singura explicatie pe care o primeam. Ma compara tot timpul cu prietena mea cea mai buna despre care spunea ca face intotdeauna lucrurile mai bine decat mine. Faptul ca mama nu ma incuraja niciodata a sporit amaraciunea pe care o simteam fata de ea. Cel mai mult ma durea cand, la suparare, imi spunea “mai du-te si la taica-tau”, asta insemnand sa ma duc la tatal natural, pe care nu l-am cunoscut niciodata. Plangeam si incercam sa o ranesc si eu. ii reprosam ca ma vede ca pe o povara si ca vrea sa scape de mine.

Cu tatal meu vitreg imi era foarte usor sa stau de vorba, faceam lucrurile tot timpul impreuna, imi dadea sfaturi si ma disciplina atunci cand era cazul. Mama prefera sa faca lucrurile singura si imi reprosa cand nu le faceam si eu la fel de bine ca ea.
Eram o persoana foarte complexata. Credeam despre mine ca nu sunt buna de nimic. Asta izvora din felul in care mama mea ma trata. Ajunsesem sa cred ca sunt urata si proasta. Am terminat liceul ca sefa de promotie dorind ca tatal meu vitreg sa fie mandru de mine (nu voiam sa-l dezamagesc pentru ca s-a ocupat intens de educatia mea) si, mai ales, pentru a-i demonstra mamei ca nu-s asa de incapabila pe cat credea ea.

La sfarsitul clasei a douasprezecea, chiar dupa bacalaureat, a fost singura perioada in care m-am simtit ca intr-o familie. Mama si tatal meu vitreg se intelegeau foarte bine, mergeam impreuna la tara si petreceam mult timp impreuna. Daca cineva m-ar intreba ce inseamna pentru mine familia, as spune ca ceva asemanator cu ce am trait in acea perioada.

Eram acasa in dupa amiaza in care un telefon ne-a anuntat ca tatal meu e in spital. Avusese un accident vascular cerebral, iar medicii l-au trimis de urgenta la Bucuresti. Nici o clipa nu m-am gandit ca nu se va mai face bine. Voiam sa merg la Bucuresti ca sa fiu langa el, dar dupa cateva zile a fost trimis acasa. Ma uit in urma si ma gandesc ce repede s-au petrecut lucrurile. in patru zile s-a terminat tot: a avut accindentul, a fost internat, externat si apoi l-am inmormantat.

Dupa moartea lui, mama mi-a ramas singura familie si am decis sa indrept lucrurile in relatia cu ea. Am vrut sa imi schimb radical comportamentul, sa incetez sa o mai ranesc intentionat. Mi-am dorit mult sa avem o relatie matura. incercam sa ii raspund cu rabdare si sa o inteleg. Nu dura mult pana facea ceva care ma scotea din sarite sau eu faceam ceva care o ranea. imi doream sa nu fie asa si tot luam decizia sa ma schimb, dar de fiecare data cu acelasi efect.

Am venit la facultate in Bucuresti, la doua luni dupa moartea tatalui meu. In timpul acesta si bunicul meu murise, dar pierderea lui a fost incomparabila cu durerea pricinuita de disparitia tatalui. Ma simteam singura intr-o lume necunoscuta si straina. Camera de camin a fost intotdeauna un loc neprimitor pentru mine, preferam sa stau mai mult timp plecata. Pentru ca aveam o imagine de sine foarte joasa, nu indrazneam sa exprim ceea ce credeam. Asa am ajuns sa le tolerez pe colegele de camera care isi aduceau prietenii in camera peste noapte si fumau, desi eu nu suportam fumul de tigara.

Stateam in fata bisericutei din Politehnica si ma gandeam la tatal meu, la bunicul, la viata dupa moarte. Pana atunci subiectul nu ma preocupase, dar acum imi puneam din ce in ce mai multe intrebari. imi adusesem la Bucuresti Biblia veche a bunicii mele din care citeam seara. Nu intelegeam nimic din limbajul arhaic al cartii. Mi-as fi dorit sa gasesc acolo raspunsul la intrebarile mele.

Intr-o zi, in camera mea au venit doua fete care au vrut sa vorbeasca cu mine despre Dumnezeu. M-am gandit ca n-au venit intamplator tocmai atunci la mine. In discutia cu ele a fost pentru prima data cand am inteles ca Iisus nu a venit sa moara pentru “pacatele noastre”, ci si pentru “pacatele mele”, ca Iisus a murit pentru ca eu vorbeam urat cu mama si ca nu puteam sa ma schimb. Atunci am auzit pentru prima data expresia “a avea o relatie personala cu Dumnezeu” si ca “trebuie sa primesc cadoul pe care Dumnezeu mi l-a facut, iertarea pacatelor”. L-am rugat pe Iisus sa vina in viata mea si sa imi dea puterea sa schimb lucrurile pe care nu reusisem de una singura. Nu s-a schimbat nimic peste noapte in comportamentul meu. Ulterior, cand am fost acasa si mama mi-a spus ceva care m-a durut, am observat ca nu mai simteam placerea de a-i plati cu aceeasi moneda. Relatia cu mama mea a inceput sa se transforme treptat. intr-o zi am luat-o deoparte si i-am cerut iertare pentru toate lucrurile pe care i le spusesem si le facusem ca sa o ranesc. A fost prima data cand am avut o discutie deschisa cu mama. inca nu pot spune ca am devenit cele mai bune prietene, dar ne apropiem din ce in ce mai mult.

Din persoana dependenta si complexata care eram, am devenit treptat o persoana careia nu ii e teama sa isi spuna parerea, din persoana egoista, m-am transformat intr-o persoana careia ii pasa de oamenii din jur. Acum stiu insa ca orice ar crede oamenii despre mine, identitatea nu mi-o dau ei, ci Dumnezeu. Ceea ce sunt este darul lui Dumnezeu pentru mine, iar ceea ce fac este darul meu pentru Dumnezeu.

http://www.everystudent.ro/adriana-antone/

Marturie – Ruben Ciupe

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Mărturii

“Mergeam la biserica doar duminica dimineata, iar atunci mergeam doar la mijlocul programului…”

Va recomandam sa ascultati aceasta marturie si sa reflectati asupra vietii dumneavoastra. Dumnezeu sa va binecuvinteze.

Alin Loloș (Blaine) la Cetatea Oradea (marturie)

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Mărturii

Am fost in avionul care a luat foc!(marturie,Florin Ianovici)

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în Mărturii

Unii au intitulat stirea: “zbor de cosmar”! Altii i-au zis “spaima in aer” sau “avionul groazei”. Putin conteaza titlurile care se dau pe pamant.

Pe scurt. La ora 18.15 de la Roma trebuia sa decoleze un avion al companiei Blue Air, cu destinatia Bucuresti. Dupa aproape o ora de stat in avion, pe la ora 19.40 am decolat. Am auzit un zgomot metalic neregulat si la putin timp o bubuitura. Motorul din stanga a luat foc. Fereastra mea era chiar in dreptul motorului avariat.

Pasagerii au inceput sa strige. Mai ales ca nimeni dintre personalul avionului nu spunea nimic. Teama noastra a fost ca pilotul nu observase ca motorul a luat foc. Unii s-au ridicat cu gand sa mearga spre cabina pilotului.

S-a creat panica. Oamenii au inceput sa strige:”vom muri!”. Strigau la pilot:”opreste avionul”! In jur tinere, copii, plangeau.

Mai apoi vocea unui insotitor de bord s-a facut auzita. Ni s-a spus ca pilotul a observat ca motorul a luat foc si ca s-a intrerupt alimentarea cu combustibil. Incendiul s-a oprit. Am ramas intr-un motor. Parcusesem o distanta mica din momentul decolarii.

Pilotul ne-a comunicat ca vom ateriza de urgent pe aeroportul din Roma. Am luat altitudine. Am urcat cam pana la 3000 de metrii. Avionul s-a intors spre Roma.De doua ori am pierdut altitudine. Am cazut in gol.

Am aterizat. Oamenii au izbucnit in aplauze. De jur imprejurul avionului autospeciale pregatite pentru interventie. Nu a mai fost cazul.

Am coborat. Unii nu s-au mai urcat. Cei mai multi erau suparati pe Blue Air si pe Romania. Un grup de tineri s-au imbatat.Langa mine o tanara tremura ca frunza. Telefoane mobile peste tot. Oamenii povesteau ce li s-a intamplat.

Dupa 6 ore am aterizat la Bucuresti cu o alta aeronava. Rude, prieteni, s-au imbratisat. Televiziunile filmau, cautau sa ia interviuri.Va demara o ancheta pentru ca avionul era nou si in garantie.

Aceasta este stirea…!

Luni dimineata m-am trezit. Eram in garsoniera bisericii Muntele Sionului din Roma. Avusesem un vis care m-a marcat puternic. Fetele mele, Aniela si Carina erau in camera alaturata. Pentru prima data m-au insotit in lucrarea lui Dumnezeu. Le-am chemat langa mine si le-am povestiti visul:

Ajunsesem la poarta cerurilor. Acolo erau doua intrari apropiate. Una era catre rai si una era catre iad. Am observat ca toti oamenii care ajungeau acolo se indreptau spre intrarea catre rai. Insa acolo era un inger. Si unii dintre ei erau aruncati spre cealalta intrare care ducea spre iad. Am vazut o persoana cunoscuta care a fost asa aruncata.

Am inteles atunci de ce Biblia spune ca unii vor fi “aruncati in intuneric…”. Pentru ca de fapt nimeni nu mergea spre iad. Toti se indreptau spre intrarea catre rai.

La un moment dat ingerul de la poarta s-a indreptat catre mine si mi-a spus:

”- Tu ce faci?.

– Eu i-am raspuns:nu cred ca este timpul ca eu sa fiu aici!

– Asta nu depinde de mine, mi-a spus el, ci de Dumnezeu.Am inteles ca trebuie sa vorbesc cu Dumnezeu.Am vrut sa il intreb cum pot sa il gasesc pe El, dar ingerul a plecat. Atunci mi-am amintit ca nu trebuie sa merg undeva ca sa il gasesc pe Dumnezeu ci e suficient sa ma rog ca El sa vina. M-am rugat. Atunci un nor luminos a aparut si in nor era un chip. Am vorbit:

– Cred ca eu nu trebuie sa fiu acum aici!

– Asa este, mi-a spus. Dar vreau sa iti amintesti ca ti-am daruit viata.”

Am vorbit cu Aniela si Carina. Le-am spus ca eu cred ca visul acesta insemna ca trebuie sa multumesc Lui Dumnezeu pentru ca mi-a scapat viata. Cu doi ani inainte am avut un accident de masina teribil. Numai mana Domnului m-a protejat. Atunci Dumnezeu printr-o descoperire ma instiintase. Credeam ca semnificatia visului era aceea de a nu uita sa multumesc Lui pentru ca mi-a dat viata.

M-am intalnit cu Andreea. O tanara de la noi din biserica care urma sa se intoarca la Bucuresti cu acelasi zbor ca si noi. Impreuna cu George, diaconul bisericii, si Lidia sotia pastorului, am mers la un supermarket. Pe drum visul avut revenea continuu. Le-am povestit si lor visul.

Pe la pranz ne-am intalnit cu pastoral bisericii, Stelian Mag, care ne-a condus la aeroport. La pranz i-am povestiti si lui visul. A ramas pe ganduri.

Ne-am despartit. Ne-am imbarcat. Am decolat. Apoi avionul a luat foc. Copilele mele s-au speriat. Carina a inceput sa planga. Pentru o clipa am simtit fiorul mortii. O clipa de groaza. Mi-am inchipuit ca din moment in moment avionul va exploda. M-am uitat la fetele mele si mi-a parut rau ca nu vor vedea mare lucru din viata aceasta. M-am gandit la Mina, la sotie, si la faptul ca va ramane fara familie. Si m-a luat frica.

Apoi mi-am amintit de vis. De faptul ca Dumnezeu mi-a spus ca nu era timpul sa fiu la portile vesniciei. De faptul ca imi daruieste viata. In fapt, a doua oara. Si le-am spus fetelor sa nu se teama. Le-am amintit de vis. Au prins curaj.

O pace deosebita a coborat peste mine. Am simtit maretia unui Dumnezeu care poarta de grija. Am simtit ca nu sunt o intamplare. Ca am pret in ochii Domnului. L-am iubit. Am plans la gandul ca El isi face timp sa ne instiinteze. M-am rugat cu copilele si i-am multumit. Inca sunt coplesit. Fiindca Dumnezeu ne-a dat viata. Dar mai ales ca ne poarta de grija. Ca este atat de iubitor incat ne vorbeste. Nu stiu cum sa spun acest lucru in cuvinte. Mi-e teama sa nu Il supar. Dar ce bine e sa ai un Dumnezeu care te iubeste in acest fel.

Stau acum in fata computerului si nu stiu ce sa numesc vis si ce sa numesc realitate. Mai puternica decat incendiu, decat frica mortii, decat spaima familiei este recunostinta. Mai real imi pare visul. Unde Dumnezeu mi-a transmis ca nu a uitat. Ca stie. Si ca iubeste. Sunt tare recunoscator ca El are timp pentru fiecare.

Prieteni! Cerul e o realitate. Dumnezeu e viu. Sa fim atenti la decolare!

Intentionat am lasat numele pastorului si al diaconului din Roma. La fel si al Andreei din biserica Betel. Va rog sa ma iertati. Dar poate unii se vor indoi. Fiti va rog nu martorii mei, ci ai Lui. In fond in toate aceste este vorba despre El. Despre Dumnezeu, iubitorul de oameni. Fii slavit, Tata!

Autor: Florin Ianovici

http://www.resursecrestine.ro/marturii/86009/am-fost-in-avionul-care-a-luat-foc