Înainte să-L cunosc pe Hristos, eram un om care a cântat timp de 15 ani în lume și acolo în lume, unde am cântat, am crezut că banii și muzica pe care o cântam și plăcerile lumii sunt totul pentru mine. Ziceam că sunt fericit, că nu îmi mai lipsește nimic, că am de toate, că sunt cineva, dar viața mea s-a schimbat! Cântam manele, muzică de petrecere, lăutărească, însă Dumnezeu mi-a schimbat inima și acum cântarea mea de laudă este pentru Împăratul.

Am colaborat cu foarte mulți soliști cunoscuți. De exemplu, vă dau câteva nume cunoscute: Adrian Copilul Minune, Florin Salam, Nicolae Guță, Sorina și chiar după ce m-am întors la Dumnezeu am stat de vorbă cu unul dintre ei, cu Adrian Copilul Minune,  și i-am zis că m-am pocăit. Mă gândeam că nu știe despre așa ceva, însă a zis: „Măi, bine ai făcut!”, doar atât. M-am gândit că poate el nu știe despre pocăință, dar mă rog ca Domnul Isus Hristos să-i binecuvânteze și pe ei, să-i întoarcă și pe ei la pocăință, pentru că viața lângă El este cea mai frumoasă.

Înainte să mă întorc eu la Dumnezeu, soția mea L-a căutat pe Dumnezeu și a încercat ea să-L găsească, căutându-l pe la mănăstiri, biserici, pe la călugări, popi, dar nu s-a întâlnit cu Isus Hristos până când într-o zi a mers într-o adunare la pocăiți și acolo s-a întâlnit cu Isus Hristos. Din clipa aceea L-a primit în viața ei ca Domn și Mântuitor. Când a venit soția mea acasă și mi-a spus că s-a pocăit, ca orice bărbat, m-am bucurat înlăuntrul meu și mi-am zis: „Ce bine că s-a pocăit!”, dar gândul meu era altundeva, ziceam: „Ce bine că s-a pocăit, acum pot să îmi fac mai mult de cap! Pot să fac mai multe prostii!”, pentru că am auzit de la alții că pocăiții trebuie să tacă. Și am început să-mi bat joc de familia mea, de soția mea, de copiii mei.

Într-una din zile, soția mea m-a chemat cu ea la adunare. Bineînțeles că am refuzat, nu am vrut să merg, dar când am ajuns acolo, Duhul lui Dumnezeu a început să mă cerceteze, am început să îmi dau seama că  viața mea fără Dumnezeu nu este nimic. De atunci, oriunde mergeam, orice făceam, chiar și când eram în mașină cu prietenii, cu colegii care cântau cu mine, în mașina noastră nu s-au mai ascultat manele, ci muzică creștină. Oriunde opream, ne rugam. Îi puneam și pe ei să se roage.

Dumnezeu a început încetul cu încetul să cerceteze inima mea, să lucreze în viața mea. Îi mulțumesc că într-o zi mi-a schimbat inima, și mi-a întins o mână și de acolo, din groapa morții, El m-a luat, mi-a pus picioarele pe stâncă și mi-a pus în gură o cântare nouă. Îi mulțumesc că astăzi sunt copilul Lui și că pot să laud numele Lui, pentru că este un Dumnezeu minunat.

Chiar după ce m-am întors la Dumnezeu, la câteva zile, întâlneam colegi de-ai mei, prieteni de-ai mei, și multora parcă nu le-a venit să creadă. Când m-au văzut mă întrebau dacă e adevărat că m-am pocăit. Mulți se uitau la mine și îmi spuneau: „Măi, ai înnebunit! Ai lăsat  banii, muzica, reclama! Tu erai obișnuit să cânți în lume, erai obișnuit cu banii, ce o să faci acuma? Din ce o să mai trăiești? Ce o să faci cu toate cunoștiințele tale, cu prietenii tăi, toți o să îți întoarcă spatele!? Ce o să faci? ”. Le-am zis că am un Dumnezeu sus în ceruri și El îmi poartă de grijă și mulțumesc lui Dumnezeu că de doi ani și șase luni El este Acela care îmi poartă de grijă în fiecare zi, pentru că mi-am încredințat viața în mâna Domnului Isus Hristos și El ne-a spus în Cuvântul Său: „Chiar dacă o mamă  își va părăsi copii, cu nici un chip nu am să te las!” și Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru dragostea și iubirea Lui arătată față de mine.

M-au sunat niște colegi de-ai mei din lume pentru că au auzit cântările pe care le cânt spre slava Domnului și au zis: „Daniele, ți-ai schimbat și timbrul vocal! Vocea ta parcă este altcumva!”. Am zis că e adevărat, că atunci când cânți pentru Dumnezeu El schimbă totul în tine și  Îi mulțumesc că El a făcut acestă schimbare.

Îi mulțumesc că El m-a pus în această slujbă, de a merge și de a vesti oamenilor cât de minunat și cât de mare este Dumnezeu. El m-a pus în această slujbă de a merge și de a vesti minunile și lucrările Lui și oriunde merg, oamenii rămân uimiți când văd că dintr-un om care a cântat manele, dintr-un om care altădată era pe la televiziune, pe la nunți, botezuri, acum s-a întors și cântă pentru Dumnezeu. Pentru ei este ceva ciudat că am renunțat la bani, că am renunțat la lux, la nume, la faimă.

Tot ce spun acum este spre slava lui Dumnezeu, nu a mea. Eram un om cunoscut în țară pentru că atunci când eram în lume am încercat să îmi fac reclamă, să îmi fac un nume. Vin mulți oameni din lume când aud că sunt chemat în biserici ca să vadă dacă e adevărat că Dinescu, acela care a cântat în lume, care era la televizor, acum  e în adunare. Vin să vadă ce s-a întâmplat și acolo Dumnezeu îi cercetează și multe suflete se întorc la Domnul, pentru că așa a găsit Dumnezeu cu cale, să mă scoată din lume, din păcatul lumii și să mă pună în slujba Lui. Este cea mai mare realizare pentru mine să merg în lucrarea lui Dumnezeu. Când eram în lume și mergeam să cânt mă întorceam acasă cu buzunarele pline de bani și eram fericit iar acum fericirea mea este să merg în lucrarea lui Dumnezeu și să văd că sufletele se întorc la El, că păcătoșii se întorc la El. Asta este cea mai mare realizare a mea, mă simt împlinit și fericit.

Dumnezeu a făcut o minune în familia mea. Am doi copii și cel mai mare copil al meu, când era mai mic a avut epilepsie, iar soția mea când a văzut copilul meu bolnav a început să mergă cu el la doctori. Doctorii nu i-au dat nici o șansă și apoi a încercat pe la mănăstiri, biserici, popi. I-a zis cineva de Dumnezeu, i-a zis să meargă la pocăiți că Dumnezeu poate să se atingă de copilul nostru. Ea a mers la biserică și L-a primit pe Dumnezeu în viața ei și după câteva luni Dumnezeu s-a atins de copilul meu. Spre rușinea mea spun acest lucru, pentru că eram în lume și nu prea băgam în seamă lucrul acesta, pentru că mă interesau mai mult lucrurile lumii, nu puneam preț pe familie.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu că a schimbat inima soției mele și El s-a atins de copilul meu și l-a vindecat, iar după patru ani m-am întors și eu la El. Vreau să precizez că eu nu m-am întors la Dumnezeu când copilul meu era bolnav ci atunci când m-am întors copilul meu era sănătos. M-am întors prin dragoste și m-am întors pentru că am simțit că Dumnezeu mă iubește și are nevoie de mine ca să merg să Îl laud pe El.

De când m-am întors la Dumnezeu m-am dedicat cu totul Lui și cântarea mea de laudă este pentru Împăratul. Și când stau acasă, tot timpul cânt, Îi dedic lui Dumnezeu tot timpul meu. În fiecare zi trebuie să cântăm, să-L lăudăm pe Dumnezeu, nu numai când suntem în biserică și la serviciu și acasă, tot timpul să stăm în legătură cu Dumnezeu, să veghem, să ne rugăm, pentru că atunci când stai aproape de Dumnezeu diavolul nu are putere asupra ta.

Articol adaptat din emisiunea Inima Închinării, de pe canalul Alfa Omega TV.

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/spiritual/romania-puls-spiritual/3188-de-la-manele-la-hristos-marturia-convertirii-unui-cantaret-cu-daniel-dinescu#ixzz38PNH5nOo

Povestea adevărată a modului în care Dumnezeu reaprinde flacăra dragostei în inimi pârjolite de suferinţă şi durere.

Isaia 12.3-4 Lăudaţi pe Domnul, chemaţi Numele Lui, vestiţi lucrările Lui printre popoare, pomeniţi mărimea Numelui Lui ! Cântaţi Domnului căci a făcut lucruri strălucite : să fie cunoscute în tot pământul !

Iarna anului 2009. Afară era frig dar tristeţea era mare şi în suflet; durerea despărţirii de cei dragi, suferinţa bântuiau în ţară. Rămâneau în urmă soţi îndureraţi, copii orfani şi părinţi nemângâiaţi care-şi purtau pe ultimul drum un suflet drag răpit fulgerător şi fără veste de un virus mortal –Gripa AH1N1. Deja făcuse multe victime. Se vorbea chiar de o pandemie, iar massmedia era plină de veşti îngrijorătoare: tineri şi adulţi, bărbaţi şi femei, anonimi sau personalităţi publice se stingeau printre noi.

Alexandria. Deşi oraşul se pregătea de sărbătoare, peste familia Radu cobora o umbră de îngrijorare. Cei patru copii erau prea mici şi prea atrasi de farmecul crăciunului ca să fie conştienţi de frământarea tinerei mame. O gripă obişnuită sau poate o răceală mai agresivă, un drum la spital iar mai apoi o ambulanţă trimisă de urgenţă la Bucureşti- semnele unei tragedii neaşteptate. Tânărul Sorin, în vârstă de numai 39 de ani, om în toată puterea, zăcea intubat şi respira greu sub aparate într-un salon al spitalului Matei Balş. Totul era învăluit în mister: medicii dădeau din umeri şi erau foarte reţinuţi în declaraţii. Nu, nu gripa amintită fusese cauza. Alte complicaţii. Şi totuşi accesul în salonul bolnavului era extrem de limitat încât abia soţia mai putea să-şi vadă iubitul.

Pentru familie, rude şi cunoscuţi, timpul trecea, dar parcă greu. Mai repede însă trecea şi se scurgea viaţa …din el. În mod neaşteptat soseşte fulgerător vestea cutremurătoare: „Sorin a murit!”  N-ai fi ştiut  cum să reacţionezi: să crezi?  Sau poate nu, …poate o glumă proastă, …. Din păcate, era adevărul, dur şi rece pentru cei care l-au cunoscut pe Sorin. Rămâneau în urmă o tânără mamă de 27 de ani şi patru copii: Ioel-6 ani, Iosif- 4, Timotei- 2 şi fetiţa Ana de numai …câteva luni; Sorin fusese stâlpul familiei, iar salariul lui era unicul venit al familiei.

Cuvintele profetului Ieremia descriu parcă cel mai bine starea sufletească a Mariei: „Eu sunt omul care a văzut suferinţa … Domnul m-a dus, m-a mânat în întuneric şi nu în lumină… a făcut zid împrejurul meu şi m-a înconjurat cu otravă şi durere. Mă aşează în întuneric ca pe cei morţi pentru totdeauna. M-a înconjurat cu un zid ca să nu ies, m-a pus în lanţuri grele. Să tot strig şi să tot cer ajutor căci El tot nu-mi primeşte rugăciunea… M-a săturat de amărăciune, m-a îmbătat cu pelin, …m-a acoperit cu cenuşă. Mi-ai luat pacea şi nu mai cunosc fericirea şi am zis: „S-a dus puterea mea de viaţă şi nu mai am nici o nădejde în Domnul.” (Plângerile lui Ieremia 3.1-18) 

Nu voi uita niciodată acel sfârşit de an; era 12 noaptea, 31 decembrie. Trecerea dintre ani am petrecut-o alături de soţia mea la căpătâiul cumnatului nostru. În prima zi a anului 2010, când Alexandria era încă amorţită iar cei mai petrecăreţi încă nu se treziseră, Maria, la numai 27 de ani, cu inima frântă de durere, însoţită de rude, prieteni şi cunoscuţi, urca podul spre locul tăcerii şi al despărţirii.

Viaţa nu i-a permis atunci să-şi tragă sufletul în tihnă. Copiii erau mici, aveau nevoie de îngrijire, iar micul apartament de la ultimul etaj în care locuiseră trebuia părăsit. Egrasia ameninţa sănătatea copiilor; în lipsa oricărui venit, chiria era imposibil de plătit ţinând cont de cheltuielile obişnuite pentru hrană, dar parcă mai greu de suportat erau amintirile pe care le trezea locul acela. Prin bunăvoinţa părinţilor ei, este primită în casa părintească.

„Gândeşte-Te Doamne la necazul şi suferinţa mea, la pelin şi la otravă! Când îşi aduce aminte sufletul meu de ele, este mîhnit în mine.” (Plângerile lui Ieremia 3.19-20)

Au trecut aproape cinci ani de atunci şi n-a fost deloc uşor. E-adevărat, părinţii şi socrii i-au fost alături, biserica a sprijinit-o, fraţi şi surori de credinţă din ţară şi chiar din străinătate care au auzit de suferinţa ei i-au sărit în ajutor aşa după cum Însuşi Domnul Isus ne învaţă „să plângem cu cei ce plâng şi să ne bucurăm cu cei ce se bucură.” Dumnezeu a spus că El este „Tatăl văduvei şi al orfanului”- cu siguranţă I-au simţit mângâierea şi grija.

O fire mai introvertită, Maria a purtat suferinţa în tăcere. Doar ea şi Dumnezeu au ştiut ce-a fost în inima ei. Sărbătorile parcă erau cele mai grele. Atunci familiile erau adunate laolaltă, dar ea, deşi împreună cu „răţoii” ei (cum obişnuia să le spună Sorin), se simţea singură- el nu mai era alături. Câte rugăciuni? Câte lacrimi în taină? Numai Dumnezeu ştie. Noi am văzut doar o tânără mamă care, în ciuda suferinţei, a acceptat Voia lui Dumnezeu şi, hotărâtă, a ales să-I rămână credincioasă crescându-şi copiii cu credinţă în Dumnezeu, fiind nelipsită de la Biserică în fiecare duminică, în fiecare joi, citind din Biblie şi rugându-se împreună cu copiii şi pentru ei. Ea a înţeles că trebuie să-L slujească pe Dumnezeu nu doar când ne dă ci şi când ne ia ceva (sau pe cineva), ea a înţeles că Dumnezeu este vrednic de închinarea noastră pentru ceea ce este nu pentru ceea ce face- El este Dumnezeu Creatorul şi ştie ce face şi toate au un scop şi un rost pe care noi nu le înţelegem acum.

  „Iată ce mai gândesc în inima mea şi iată ce mă face să mai trag nădejde: bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3.21-23)

Poate că s-ar fi recăsătorit… dar are patru copii. Toţi cunoscuţii ei ne-am fi dorit s-o vedem recăsătorită. Ea este încă tânără şi chiar copiii, poate mai ales cei trei băieţi, simt nevoia unui tată. Dar cine s-o ia în căsătorie cu „atâţia” copii? Vremurile sunt grele- financiar este criză dar şi emoţional este- oamenii sunt tot mai egoişti. Este nevoie de un bărbat cu inimă mare …să încapă o tânără fată cu cei patru năzdrăvani ai ei.

24 Mai 2014, sâmbătă. Aeroportul Henry Coandă- Otopeni. Împreună cu soţia mea şi Maria eram în aeroport şi aşteptam. Maria era tare emoţionată şi mâinile îi transpirau. Uşile pe care intrau călătorii se deschideau neregulat şi ea privea cu atenţie şi nelinişte când la una când la cealaltă. Priveam şi noi şi aşteptam dar nu ştiam prea bine pe cine. De fapt nici ea, nu-l ştia decât de aproximativ două săptămâni. O verişoară din Oradea i-a spus despre el, iar soţul acesteia i-a spus lui despre ea. Au vorbit la telefon s-au văzut prin intermediul internetului, iar acum îl aştepta cu inima strânsă- „Oare cum va fi în realitate?! Oare cum voi fi eu pentru el în realitate?”

Încă o bătaie a inimii, şi încă una… priveam de la distanţă. Era un moment unic, cu trăiri intese. Cu siguranţă n-avea nevoie de ajutor. Ştia ce are de făcut sau poate nu… Un tânăr prezentabil se îndrepta către ea cu faţa radiind de bucurie. Parcă se ştiau de-o veşnicie…Nu acum venea s-o cunoască?! Ai fi jurat că sunt proaspăt căsătoriţi cu toate că nu se ştiau nici de-o lună. Imediat după el venea Nathan (unul dintre copiii lui), iar mai în urmă, Vali, cumnatul lui (care în mai puţin de o săptămână a trebuit să hotărască să-l însoţească), surprins, încerca să imortalizeze momentul pe suport video.

Beni este numele lui. Venea tocmai din Chicago, Statele Unite ale Americii. Deşi venise doar cu unul dintre copii, îl mai aşteptau acasă încă cinci (cea mai mare Rachel-16 ani, iar cea mai mică 3 ani)- mămica lor, Dana, o femeie foarte credinciosă şi iubitoare a fost răpusă de un cancer în urmă cu mai bine de un an de zile. Dumnezeu ştia bine şi povestea suferinţei lor. Dar ştia mai mult de atât- ştia şi ce are de gând să facă.

Deşi s-a întâmplat totul într-un timp foarte scurt, toţi care i-au cunoscut, cât şi noi care am fost martori la întâlnirea lui Beni cu Maria am rămas uimiţi, uimiţi de lucrările lui Dumnezeu căci numai El era capabil de aşa ceva. Contextul suferinţelor lor, prezenţa copiilor, mii de kilometri distanţă, temeri şi doar câteva vorbe schimbate de la distanţă…  Cine oare ar fi deschis inima unui bărbat să ia de soţie o mamă cu încă patru copii alături de cei şase ai săi? Cine oare ar fi deschis inima unei tinere mame să accepte pe lângă cei patru copii încă alţi şase?  Şi pe lângă toate acestea, cine oare ar fi putut deschide inimile copiilor Mariei să-i spună lui Beni „tată” iar copiilor lui să-i spună Mariei „mamă” într-un timp atât de scurt?

M-am bucurat să-i privesc din umbră şi să văd dragostea şi curăţia pe care Domnul a pus-o între ei. Am văzut în Beni un tânăr care „merge pe mâna” Domnului. Deşi Domnul l-a binecuvântat cu şase copii, mi-am dat seama că nu greutăţile l-au împins să facă pasul acesta, ci în primul rând dragostea curată din Dumnezeu. La fel şi în cazul Mariei. Vali a fost şi el convins că era degetul lui Dumnezeu. Şi-a văzut misiunea îndeplinită şi, liniştit, a putut pleca chiar a doua zi să-şi viziteze rudele din Arad.

Ioel, băiatul cel mare al Mariei, deşi trist că va trebui să se despartă de mulţi prieteni de aici din Alexandria, spunea „mă bucur că o să am şi eu tată.” Iar Ana cea mică este încântată şi ea de „noul ei tată.” Domnul le-a dat mai mult decât s-au aşteptat: le-a mai dat fraţi şi surori, o Biserică (Logos) sănătoasă în învăţătură care-i aşteaptă cu drag, o şcoală creştină pentru fiecare dintre ei şi o familie primitoare  (Vali Gabor) unde vor locui cu toţii.

În data de 28 mai a.c. ne-am bucurat să luăm parte la logodna lor. Vineri 30 mai a.c., a doua zi după sărbătoarea Înălţării Domnului la cer, parcă urmându-I modelul, Beni se întoarce acasă în SUA cu promisiunea revenirii să ia acolo pe Maria şi copiii ei. Ne rugăm Domnului ca finalizarea tuturor actelor necesare să fie cât mai grabnică. Domnul va duce la bun sfârşit ce a început pentru ei!

„Domnul este partea mea de moştenire-zice sufletul meu; de aceea nădăjduiesc în El. Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută!” (Plângerile lui Ieremia 3.24-25)

 

Da, vin zile de suferinţă şi peste cel credincios. Durerea este mare şi te împresoară ca un zid, ca într-o carceră nu-ţi poţi găsi odihna, groaza şi disperarea îţi cuprind sufletul, deznădejdea te face să crezi că nu mai este nici o speranţă. Rugăciunile parcă-s mute iar urechea Domnului surdă…. Dumnezeu însă este în control, El este Suveran. Suferinţa îşi are şi ea rolul ei căci este îngăduită de Dumnezeu şi înţelepciunea Lui depăşeşte înţelegerea noastră limitată. Şi iată că adevărat este ce spune Biblia prin profetul lacrimilor: „bunătăţile Domnului nu s-au sfârşit, îndurările Lui nu sunt la capăt ci se înnoiesc în fiecare dimineaţă. Şi credincioşia Ta este atât de mare!” (Plângerile lui Ieremia 3.21-23)

Dacă treci prin suferinţă, iată un cuvânt din partea profetului care i-a gustat otrava, dar care a ajuns să descopere măreţia lui Dumnezeu chiar în mijlocul necazului lui. Învaţă din experienţa lui:

„Bine este să aştepţi în tăcere ajutorul Domnului. Este bine pentru om să poarte un jug în tinereţea lui, să stea singur şi să tacă pentru că Domnul i l-a pus pe grumaz; să-şi umple gura cu ţărână şi să nu-şi piardă nădejdea; să dea obrazul celui ce-l loveşte şi să se sature de ocări căci Domnul nu leapădă pentru totdeauna ci, când mâhneşte pe cineva, Se îndură iarăşi de el, după îndurarea Lui cea mare…” (Plângerile lui Ieremia 3.26-32)

Indiferent cât de mare ţi-ar fi întunericul, adu-ţi aminte: strălucirea stelelor este mai măreaţă în întuneric. Priveşte la Dumnezeu din mijlocul suferinţei tale, nădăjduieşte în El, umblă în credincioşie şi în curăţie de inimă şi El va fi moştenirea sufletului tău!

Mihail Geabou, Calea Domnului- Alexandria

http://caleadomnului.wordpress.com/

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Mărturia unui musulman convertit la creștinism: „M-am dus la Mecca și L-am găsit pe Isus” – Stiri Crestine.ro 

As dori sa va dau un exemplu. In anul 2010, stiu ca v-ati rugat pentru mine, v-ati rugat pentru casa mea, Am trecut prin mai multe crize. Una din ele a fost de sanatate. O criza in care mi-am pierdut cunostinta si am fost in alta lume, timp de 5 zile.

Inainte, insa, de aceasta criza, bunul meu prieten si coleg de slujba, pastorul Dorin Druhora, s-a rugat pentru mine si pentru casa mea, intr-un grup de frati si surori, undeva dupa miezul noptii. A tinut un studiu biblic si apoi a zis: “As vrea sa ne rugam pentru un prieten scump.” N-a spus unde locuieste, cum il cheama, ce este, cine este.

S-au rugat si a venit cuvant din partea Domnului, pentru ca noi suntem o biserica si credinciosi care credem ca Dumnezeu vorbeste si astazi. Si vorbeste. Nu ne inchinam la un dumnezeu care-l dor dintii si e mut. Ci lui Dumnezeu, care este viu in vecii vecilor. Si cuvantul a iesit asa: “Barbatule, du-te inapoi in cetatea din care faci parte si spune unsului Meu,” a stiut Dumnezeu cine sunt, “ca focul nu s-a stins, cuptorul va arde mai tare, ba inca am sa-i ingadui sa coboare pana in valea umbrelor mortii. Si dupa ce va cobora in valea umbrelor mortii, de-acolo il voi ridica si-l voi folosi cu mai mare putere, pentru gloria Mea.”

A ezitat, fratele Dorin, cateva zile sa imi spuna, ca i-a fost frica sa-mi spuna ce cuvant a avut. S-a temut ca o sa fac  un atac de inima, un enfarct cerebral. La urma, mi-a spus. Si cuvantul acesta ne-a pus pe ganduri, si pe sotie si pe mine. Dar, cand eram in acea stare de sanatate precara si eram plecat in alta lume cu mintea, cu trupul, cu sufletul, cu duhul, medicii care m-au tratat au facut o conferinta- o conferinta medicala, in a treia zi. Si au chemat sotia, pe matusa, au chemat pe cei doi fii si fiica noastra si au zis asa: “Doamna Gog, domnilor Gog, dupa calculele noastre si dupa cartile noastre, dupa experienta noastra medicala…” si vreau sa va spun pentru gloria Domnului si spre slava Lui, nu spre slava noastra a oamenilor, medicul care m-a tratat este unul dintre cei mai mari medici  pentru tumori canceroase pe creier, medicul care a tratat pe senatorul Ted Kennedy.

“Am facut conferinta cu doctori din New York si Chicago. Si dupa calculele noastre, Domnul Gog nu-si va mai reveni niciodata. Este a treia zi in aceasta stare si nu-si va mai reveni niciodata. Noi credem, dupa experienta noastra, ca daca nu a murit pana acuma, este foarte posibil pana maine dimineata s-o mai duca, pana in a patra zi. E posibil sa faca o hemoragie puternica pe creier, care-i va fii fatala. Noi vrem sa va prevenim, sa stiti lucrurile acestea. In cazul ca va scapa de aceasta hemoragie, care este fatala, va fi o vegetala pentru restul vietii. O sa va spunem un centru unde sa-l duceti si va fii hranit prin siringa in stomac, n-o sa mai puteti avea grija de el.”

La care, sotia mea a spus doctorilor: “Domnilor doctori, eu va multumesc pentru grija care o dati sotului meu, apreciem stiinta medicala, si noi suntem oameni educati, sotul meu este doctor in teologie, dar, vreau sa va spun ca noi suntem oameni credinciosi care ne temem de Domnul si iubim pe Dumnezeu. Noi slujim un Dumnezeu care vorbeste si astazi. Noua ne-a spus Domnul ca o sa se intample lucrurile acestea inainte ca ele sa se intample.” Si le-a spus profetia. “Si de aceea,” le-a zis, “eu nu cred ca sotul meu va muri, nici ca va fi o vegetala. Dumnezeu il va ridica din conditia aceasta si va fi din nou in mijlocul familiei.” Si Dumnezeu a facut asa.

In a cincea zi, seara, in Denver, Colorado, la 1,600 km distanta de Los Angeles, unde locuim noi si unde eram eu in spital, un grup de frati pastori erau impreuna. Trebuia sa fiu si eu cu ei la acea conferinta. Un pastor american predica cuvantul Domnului si s-a oprit din predica. Era 8:30 seara. A zis: “Duhul Sfant ma opreste sa continui predica. Trebuie sa ne rugam pentru pastorul Gog.” S-au mai rugat in zilele acelea, dar a spus: “De data ceasta ne rugam diferit. Au chemat in fata pe un pastor din biserica de la noi, si l-a intrebat daca accepta sa ma substituie si sa-i faca ungere cu untdelemn lui Lazar Gog prin pastorul Cui. Fratele a acceptat. A venit in fata, s-au adunat pastorii in jurul lui si Dr. Dennis McGuire, care conducea lucrarea la uns cu untdelemn in numele Domnului Isus si a zis: “Lazare, te ung cu untdelemn in Numele Domnului.”

Si cat este de drept ca Domnul este viu si eu sunt viu in fata dvs. Am verificat, in clipa aceea era 7:30 in California. In clipa aceea, in spital, eu m-am trezit si am vorbit si sunt asa cum ma vedeti. Si Dumnezeu e mare!

http://rodiagnusdei.wordpress.com/