Categorie: Mărturii

Traducere: Blogul Agnus Dei de la Charisma News

Umar Mulinde, nascut cu un tata musulman cu zece neveste, a fost copilul nr. 52. Niciodata nu s-a gandit ca va parasi Islamul, pana a avut o intalnire speciala in anul 1992. A intalnit un barbat care il predica pe Hristos din Koran si din Biblie. Predicile despre Isus l-au atins profund pe Umar. Dar parasirea Islamului a fost una dificila. A inteles adevarul, dar i-a fost frica de persecutiile care l-ar fi asteptat, pentru ca legea Islamului este ca persoana care paraseste Islamul trebuie sa fie omorata. Intr-un vis de noapte s-a vazut legat de maini si de picioare intr-un foc mare si s-a vazut plangand cu prietenii lui musulmani care erau in acel foc cu el. In timp ce el plangea, cineva statea la dreapta lui si ii spunea: Islamul te duce in acea tortura. Pocaieste-te si trebuie sa te nasti din nou ca sa traiesti. Visul s-a repetat de mai multe ori si l-a terorizat pe Umar.

Intr-o noapte, Mulinde si-a adus aminte de acel predicator care a spus: Daca te vei ruga in numele lui Isus, ceva se va intampla. In acea noapte s-a rugat: Doamne Dumnezeule, daca tu esti Domnul care vrei ca eu sa fiu nascut din nou, nu mai lasa acest vis groaznic (in mijlocul unui foc mare)  sa se reintoarca. In noaptea acea nu a mai visat focul ca din iad. Dimineata aceea era Pastele si Umar a mers la biserica pentru prima data. Zice Umar, “In acea zi am fost nascut din nou. Dar imediat ce am iesit din biserica, persecutia a inceput.”

Umar a fost persecutat de musulmani si chiar de familia lui, dar in ciuda lor, el a fost ucenicizat si a devenit un evanghelist plin de putere. Dumnezeu l-a folosit in toata tara, in Uganda. A deschis o biserica care a crescut la 1000 de membri, si 30% din ei au fost fosti musulmani. A mers la o Scoala Biblica si a continuat sa predice evanghelia cu putere chiar si in afara Ugandei.

In 24 Decembrie, ajunul Craciunului in anul 2011, Pastorul Umar Mulinde (38 de ani)  a fost atacat de 2 musulmani care au aruncat galeti de acid pe el. Acidul i-a ars fata, un ochi si o ureche. El poarta acum o masca speciala care ajuta in procesul de vindecare.

Mulinde povesteste: Convertirea mea de la Islam, dragostea pentru natiunea Israel si promovarea acesteia in comunitatea mea i-a facut pe musulmani sa ma vaneze si sa-si doreasca sa ma ucida.” Mulinde a fost musulman si nu putea suporta Israelul. El stia ca daca paraseste Islamul va fi ucis. Dar a avut un vis care i-a schimbat viata. Mulinde, “A fost un vis de noapte. Eram in mijlocul unui foc si plangeam. Dar am vazut multi oameni care erau impreuna cu mine in foc; erau musulmani cu care mergeam la moschee. Dar in timp ce plangeam, cineva stralucitor a venit la dreapta mea si mi-a spus ca Islamul imi provoaca aceasta tortura. ‘Pocaieste-te; naste-te din nou si vei supravietui,’  mi-a spus.”

In loc sa creada in Isus, Mulinde a rostit rugaciuni musulmane pentru alungarea cosmarurilor. Dar nu au avut efect. “Cand am adormit din nou, din nou acelasi lucru. A doua zi m-am dus la biserica si mi-am predat viata lui Isus. Mulinde a devenit un evanghelist care castiga alti musulmani pentru Domnul. Ulterior a infiintat biserica Gospel Life din Kampala, Uganda. 30% dintre cei 1000 de membrii sunt fosti musulmani. “Fostii prieteni m-au urat. In 24 Decembrie  2011, cand ieseam din biserica, cineva a pretins ca e credincios si m-a intrebat, ‘Pastore, ma poti ajuta?’ I-a trebuit atentia mea totala in fata mea pentru ca avea o galeata cu acid in mana dreapta. Cand sa ma intorc, Duhul lui Dumnezeu mi-a spus ca este o persoana rea, asa ca m-am intors ca sa intru in masina si sa plec rapid. Cand m-am apropiat de masina, el a turnat acidul din galeata pe capul meu. Am simtit ca sunt aruncat in iad. Am simtit cum ma arde din cap pana in picioare, parca cineva ma gatea. Iar ei au strigat ‘Allah Akhbar’ de trei ori. Mi-am dat seama ca sunt prins intr-o ambuscada a teroristilor islamici.

Pastorul Ugandan la spitalul Sheba din Israel, unde au urmat 5 operatii majore la cap, cu chirurgul sau, Dr. Josef Haik. Photo credit http://www.israelhayom.com

Mulinde a fost mutat de la un spital la altul. Intai a fost spitalizat in Uganda, apoi in India, iar in final, in Israel. Doctorul  Josef Haik,”Fata, ochiul si ureche au suferit niste arsuri foarte grave. Pentru ca arsurile aveau 2 saptamani vechime a trebuit sa asteptam ca sa vedem daca procesul de curatire a fost suficient. Apoi, in a doua etapa am comandat piele artificiala. I-am reconstruit fata si din pielea lui. Transplantul a reusit in proportie de 100% , dar din pacate este nevoie de interventii ulterioare.”

Mulinde a spus ca este nevoie ca oamenii sa inteleaga ca este nevoie de puterea lui Dumnezeu pentru a vesti Evanghelia. Si aceasta vine cu pretul persecutiei. Zice Mulinde, “Nu sunt suparat pe Dumnezeu. Am fost incurajat sa-l slujesc pe Dumnezeu mai mult si sa dau pe fata minciunile Islamului. Oamenii spun ca Islamul este o religie a pacii. Dar, daca afirmam aceasta, uitati-va la mine. Eu sunt o dovada vie a ce inseamna Islamul.”

Ei spun ca Islamul are elemente bune si pasnice. “Dar nu sunt puse in aplicare, pentru ca aceste persoane radicale citesc ce vor din Koran. Cand unui musulman nu-i convine ceva, undeva, oamenii stiu ca ei vor iesi in strada. Daca nu ucide ambasadori, vor arde case sau orice altceva.” Mulinde spune ca Islamul doreste sa guverneze lumea si ca teroristii se inspira din versete din Koran. “Un verset spune: Ucide-ti, luptati si ucideti pe toti cei care nu sunt musulmani. Ucide-ti pana nu va ramane decat religia lui Allah.

Cum ne putem apara? Mulinde, “Islamul cucereste occidentul pentru ca lumea occidentala s-a compromis si vorbeste frumos despre situatia actuala. Ei cred ca tacand, vor rezolva situatia. Dar trebuie sa stim ca tacerea nu iti va alunga dusmanul care te urmareste, ca sa te ucida.

Cum sa-mi iubesc dusmanul? “In acest caz (cazul cu acidul aruncat pe fata pastorului Melinde), ati iubi dusmanul, sa iubesti pe musulmani este sa le predici evanghelia lui Hristos. Noi le ducem evanghelia cu orice pret si asa le aratam dragostea.”

VIDEO by maozisrael

Muslims attack Pastor with Acid:
The Umar Mulinde Story

UPDATE: Pastorului Mulinde i-au trebuit aproape 10 luni de zile ca sa poata iarasi sa manance in mod normal. Chirurgul i-a facut 5 operatii grave la cap. El multumeste lui Dumnezeu pentru tot ajutorul care l-a primit sa treaca prin aceasta incercare.

http://rodiagnusdei.wordpress.com/

 

A răspuns invitaţiei mele. A intrat pe uşa studioului optimistă, senină, râzând sănătos. O întâmpin. Se prezintă: Ligia Nichescu. În scurt timp începem interviul şi… paharul plin de dă peste el se revarsă. S-a născut la Bucureşti, într-o familie de Creştini după Evanghelie, cu nouă copii. După terminarea liceului, viaţa şi-a deschis larg porţile, una după alta. A început bine. Prima angajare la Alianţa Evanghelică. Răspundea scrisorilor care soseau în urma serialului „Cartea Cărţilor ”. Munca a fost foarte dificilă: “Trebuia să alerg tot mai mult şi mai des la Dumnezeu, pentru a putea răspunde la problemele oamenilor“. Odată cu terminarea acestui proiect, a urmat o perioadă în care Ligia ajunge manager la primul McDonald’s din Bucureşti. Bani mulţi, poziţie. “La un moment dat însă a trebuit să aleg: sau să merg mai departe şi să accept compromisurile care mi se cereau, sau să renunţ la acest serviciu. Fiind copil al lui Dumnezeu şi dorind din tot sufletul să trăiesc în integritate, am renunţat la tot confortul, la toţi banii. Mi-am dat demisia. Nu înţelegeam exact ce se petrece cu viaţa mea, dar i-am zis Domnului că tot ce-mi doresc e să-i fiu Lui pe plac înainte de a face carieră sau de a câştiga mulţi bani. Tot ce-mi doream era să ştiu unde mă vrea şi ce vrea El să fac.”

Viaţa Ligiei ia o nouă întorsătură. Scaunul de director la McDonald’s este înlocuit cu conducta rece din canal. O prietenă din Germania o solicită să lucreze împreună pentru copiii străzii. Nici nu ştia că există fiinţe umane care dorm şi trăiesc sub pământ; inima îi este profund mişcată. Dumnezeu toarnă în ea atât de multă milă şi dragoste pentru aceşti copii, încât coboară şi noaptea în canale. Îmi spune : „Când i-am văzut prima dată, parcă erau fraţii mei. Pentru mine să intru la ei nu a fost un act de curaj, ci o chemare. Copiii străzii te simt dacă îi iubeşti sau nu. Mi-au spus imediat: mama.”

Ligia vede că Dumnezeu începe să îşi împlinească planul cu ea. Se zbate şi suferă alături de aceşti nenorociţi. Reuşeşte să salveze din canal viaţa a două fete. Le dă o direcţie în viaţă, locuieşte cu ele, le ajută să se integreze în serviciu, în societate şi, mai mult decât toate acestea, le îndrumă spre Cristos. Impactul Ligiei în viaţa celor neajutoraţi este tot mai mare. Fără să ştie parcă ce se întâmplă cu ea, urmează înalta şcoală a compasiunii pe frontispiciul căreia stă scris : “Fiţi buni unii cu alţii”.

Dumnezeu continuă modelarea. O trimite şi la Casa Speranţei din Constanţa. Copiii bolnavi de SIDA au şi ei nevoie de dragoste. Ea le-o oferă. Îşi petrece şi acolo mult din timpul tinereţii. Câtă suferinţă ! Atâtea fiinţe neajutorate sunt flămânde după bunătate. Duhul Sfânt însă ştie să producă această roadă în sufletul Ligiei, aşa cum spune ea însăşi: “ Eu cred că în acest timp Dumnezeu m-a pregătit de fapt pentru ce va urma să fie în viaţa mea. N-am înţeles la început de ce m-a chemat să lucrez cu copiii străzii, în orfelinate, cu copii bolnavi de SIDA. În această perioadă m-am rugat foarte mult pentru viitorul meu soţ şi pentru ca Dumnezeu să mă pregătească pentru el. Eram înainte o fire foarte sensibilă. N-aş fi crezut că voi putea vreodată să spăl nişte copii plini de râie, să-i tund, să stau pe saltelele lor pline de păduchi, să suflu baloane pentru copii bolnavi de SIDA. Însă am reuşit să fac totul cu bucurie şi fără scârbă. Dumnezeu a lucrat mult la caracterul meu.“

SURPRIZA!…

O privesc cu drag cum stă în faţa mea, răscolită de amintiri. O rog să îşi continue povestea vieţii.

„Aveam o prietenă la Lăpuşnicul Mare, în judeţul Caraş-Severin, care m-a invitat la ziua ei. Ea mi-a spus că va veni un grup de tineri de la Orşova şi printre ei este un băiat fără ambele mâini. M-a şocat. Fără o mână mai văzusem, dar fără ambele, nu. După biserică, toţi aceşti tineri au venit acasă la ea. L-am văzut pe băiatul fără mâini şi am fost profund impresionată. După terminarea acelei întâlniri, Duhul lui Dumnezeu m-a îndemnat să-l încurajez. M-am dus la el şi i-am spus : “Sergiu, Dumnezeu are un plan cu tine, Dumnezeu te iubeşte mult. El vrea să fii o încurajare pentru mulţi oameni şi a pregătit şi mijlocul să facă lucrul acesta”. Nu mi-a trecut absolut deloc prin minte că eu aş putea fi „ajutorul potrivit” pentru el. Voiam doar să-l încurajez. Venind din mediul celor necăjiţi şi neajutoraţi, aveam totdeauna un limbaj pregătit pentru asemenea persoane”.

Ligia i-a spus mai multe dar… discuţia ia o întorsătură neaşteptată. Cuvintele ei, rostogolindu-se în aer, în rutina compasiunii, se întorc asemenea unui ecou, lovindu-i inima. Îl aude pe Sergiu spunând : “Bine, Ligia, îmi place că-mi vorbeşti aşa de frumos, dar ce ar fi dacă Dumnezeu şi-ar împlini planul Lui cu tine pentru viaţa mea? Nu ai vrea să fii tu soţia mea, să lucreze El prin tine ?”

“ Atunci am rămas blocată – îmi spune Ligia- şi m-am gândit : Doamne, în ce am intrat! Am crezut că mi-a dat cineva o lovitură puternică în cap. O voce din interior îmi spunea : “Dacă ceea ce spui nu aplici în practică, atunci creştinismul tău este egal cu zero”. Aici însă situaţia era prea de tot. Încremenită, i-am spus : Sergiu, nu pot să îţi dau acum nici un răspuns. Nu voiam să-l jignesc, de aceea nu l-am respins imediat. O să mă rog, i-am zis, roagă-te şi tu şi vom vedea ce ne spune Dumnezeu. În noaptea aceea nu am dormit deloc. Am spus: Doamne, te rog să îmi vorbeşti. Am luat Biblia, am deschis-o şi am citit un cuvânt foarte clar. M-am speriat, am închis-o repede spunând: nu, nu se poate, e o întâmplare, nu vreau! Versetul se referea la pace şi linişte, dar eu mă zbăteam în valuri. Eram neputincioasă. Nu mă vedeam capabilă fizic să fac acest lucru. Spuneam întruna: Doamne, nu sunt în stare, nu cred că m-ai chemat pentru aşa ceva. Luptele mele interioare mă chinuiau, gândurile alergau în toate direcţiile. Îmi răsunau în urechi ultimele cuvinte spuse de Sergiu : “Ligia, nu uita că trenul spre Bucureşti trece prin Orşova. Te aştept acolo”.

Noaptea aceea a trecut albă, dar altele i-au urmat, fiindcă de cealaltă parte cineva la fel de răscolit şi speriat de viitor, aştepta răspunsul. Da, Ligia trebuia să dea un răspuns onest. Zeci de întrebări, repetate frământări o înălţau sau o coborau în goana spre cunoaşterea voii lui Dumnezeu. Timp de şase luni a postit şi s-a rugat; nu putea să îi spună ceva lui Sergiu. Nu voia să treacă peste planul lui Dumnezeu, dar nici nu putea accepta un soţ fără mâini.

“Am spus: Doamne, este nedrept. Până la 27 de ani am aşteptat în curăţie şi Tu vrei să îmi dai un bărbat fără mâini? Eu nu cred că mă iubeşti! A fost o luptă aprigă în mintea mea, încercând să înţeleg de ce ar dori Dumnezeu lucrul acesta pentru mine.

M-am rugat: Doamne, voi accepta, dar te rog să faci o schimbare în mintea mea şi, când îl voi întâlni, să-l văd întreg.“

Dumnezeul care i-a îngăduit lui Sergiu să-şi piardă braţele la zece ani şi care a trecut-o pe Ligia prin şcolile dragostei ce rodeau zilnic bunătate, a schimbat imaginea viitorului soţ. La prima întâlnire miracolul s-a produs: Ligia l-a văzut un om întreg. Astfel au căzut barierele neacceptării dintre ei.

BUNĂTATEA UNEI MAME

Până la poarta fericirii mai era însă un drum lung, cu multe punţi de trecere. Părinţii. Ligia nu voia să îi rănească; dorea să plece cu binecuvântarea lor. Nu îndrăznea să spună nimic, însă inima mamei, sensibilă, plină de iubire şi înţelegere pentru fiecare copil, simte că se întâmplă ceva cu fata ei. Erau ca nişte prietene şi totuşi nu îi putea spune nimic. Într-o zi, mama a intrat în camera ei şi a urmat un dialog dureros.

– Ligia, ştiu că tu vorbeşti cu un băiat şi ceea ce faci este bine.

– Mamă, cred că dacă ai şti cine este şi cum arată, n-ai mai spune aşa.

– Nu, Ligia, spune-mi absolut totul, pentru că eu mă rog pentru tine de mult şi sunt încredinţată că este de la Domnul.

– Mamă, te rog nu insista să îţi spun ce şi cum, fiindcă nu pot. Nici eu nu ştiu ce fac; lasă-mă să mă mai rog, să mă mai gândesc. Fă doar atât : roagă-te pentru mine şi e suficient.

– Ligia, nu plec de aici, te rog spune-mi totul, te voi susţine.

– Dacă insişti atât de mult, mamă, iată: este vorba despre un băiat, îl cheamă Sergiu, are 29 de ani şi este din Orşova.

– Nu, nu-mi spui tot, simt că mai este ceva.

– Da, este un băiat fără mâini din umăr.

Mama a început să plângă şi, printre lacrimi, i-a spus :

– Domnul să fie slăvit că te-a scos în calea lui şi că te-a găsit vrednică să faci această lucrare.

Pentru Ligia atitudinea mamei a fost cea mai mare încurajare şi a considerat-o ca un semn al voii lui Dumnezeu în căsătorie. Ea a fost binecuvântată cu o mamă plină de bunătate care a putut accepta decizia costisitoare a copilului ei drag, privind dincolo de binele imediat şi de parametrii de evaluare obişnuiţi ai lumii. Retrăind acel moment, Ligia spune apăsat şi cu pasiune :

“ Da, mama a fost şi este o femeie extraordinară pentru mine, este mai mult decât mamă, o prietenă, un suport în rugăciune, un munte de credinţă; este un balsam pe răni. Mama este nemaipomenită ”.

ŞI-A FOST O NUNTĂ CA-N POVEŞTI…

Având-o pe mama alături, Ligia a prins curaj fiindcă situaţia trebuia clarificată. Tatăl, ca bărbat, a fost mai reţinut, mai îngrijorat de viitorul fetei lui. Dumnezeu însă i-a vorbit prin Cuvântul Lui şi el a înţeles că nu Îi poate strica planurile. În sfârşit, au căzut toate barierele şi a fost o nuntă ca-n poveşti acolo, la Orşova, pe insulă. Mulţimea a venit să vadă nunta băiatului fără mâini cu mireasa lui. Cu siguranţă că şi martorii de sus, îngerii, priveau la spectacolul oferit de Dumnezeu. „Cînd mi-aduc aminte, parcă am emoţiile de atunci. A fost cea mai fericită zi din viaţa mea, cu toate că mulţi plângeau şi mama chiar a leşinat”.

Viaţa în doi a început cu multe emoţii, însă dragostea lor are înaltele capacităţi divine. Printre altele ea poate să acopere totul. Am întrebat-o dacă nu simte nevoia să fie mângâiată şi îmbrăţişată de mâinile lui. Foarte convingătoare, mi-a spus: ”Eu i le simt. Paradoxal, mă simt îmbrăţişată si mângâiată de el; îi simt căldura sufletului care dă peste şi mă cuprinde şi pe mine. Nu trebuie neapărat să ai mâini, fiindcă partea interioară compensează lipsa lor. Sunt foarte fericită. Dumnezeu face specială fiecare zi!”

Ligia şi Sergiu trăiesc în Timişoara şi au acum o fetiţă de patru ani. Sergiu o ajută pe Ligia foarte mult: are grijă de fetiţa lor, Iudit, o plimbă, se ocupă de educaţia ei, face cumpărăturile şi multe altele. Sunt bucuroşi şi fericiţi. Se iubesc mult şi ştiu un singur lucru: ”Dacă te uiţi la valuri, te poţi scufunda în ele, dar dacă te uiţi la Dumnezeu, mergi mai departe.”

Viaţa Ligiei a avut un ecou şi în sufletul meu. După întâlnirea noastră în studiou pentru acest interviu, am dorit mult să îi vizitez.

Este atât de plăcută atmosfera în casa lor! Când am plecat de la ei am avut un uşor regret, ca şi cum aş fi părăsit un colţ de rai.

Realizat de Lidia Iliesi

Radio Vocea Evangheliei Timişoara, Emisiunea “De la inimă la inimă “

http://betelcampina.com/

Intr-una din serile de evanghelizare ce au avut loc in biserica din care fac parte, am avut un indemn puternic sa astern in scris marturia intoarcerii mele la Domnul pentru a fi o incurajare pentru cei care o vor citi. Doresc ca in randurile ce urmeaza sa nu vedeti nimic ce imi poate aduce mie vreo apreciere ci tot ce este relatat sa aduca Slava doar Tatalui din Ceruri.

M-am nascut intr-o familie de credinciosi in luna mai, anul 1986, fiind primul copil din cei 9 care suntem acum. Am crescut in adunare, obisnuit fiind cu Biblia de mic, cu scoala duminicala, cu fanfara, cor si orchestra. Copilaria mea avea sa decurga normal pana la finalul clasei a IV-a, cand, fiind printre premianti, profesorii au hotarat sa ne trimita gratuit intr-o tabara la Marea Neagra. Parintii nu au fost de acord insa la insistentele mele au hotarat in cele din urma sa ma lase.

Am ajuns in Costinesti in ziua de Duminica iar Luni, profitand de faptul ce supraveghetorii dormeau pe plaja, am mers singur in apa. La un moment dat am simtit ca piciorul meu calca „in gol” si ca incep sa ma scufund. Nu stiam sa inot dar am reusit sa dau din maini si din picioare si sa revin la suprafata pentru cateva secunde. Am tras puternic aer in piept si am vrut sa strig „Ajutor” insa nu am reusit sa pronunt decat „Ajut” dupa care m-am scufundat a doua oara constient fiind de faptul ca, prin efortul meu de copil, nu voi mai putea iesi la suprafata.

Mi-am dat atunci seama ca in cateva secunde voi trece in vesnicie si va trebui sa raspund in fata Marelui Judecator de faptul ca desi cantam in biserica si stiam versete de aur pe de rost, vorbeam urat la scoala si imi minteam parintii. As vrea sa iti spun cititorule ca acele momente sunt unice. Daca ai vila in centrul orasului si o masina pe care o deschizi cu cheia din casa, nu te intereseaza. Daca esti primar sau ai doctorate chiar nu conteaza. Tot ce conteaza e viata ta de pana atunci.

E atat de bine ca atunci cand tu esti plecat departe de casa sa ai in urma parinti care sa stea in post si in rugaciune. Tatal le-a ascultat rugaciunile si a facut o minune: a pus un auz extraordinar intr-o femeie care era la cativa metri de mine si care a auzit acele doua silabe ce le-am strigat disperat inainte sa inghit apa sarata a marii. S-a aplecat sub apa, m-a luat de brate si m-a dus la mal. Eram prea buimacit ca sa ii mai spun „multumesc”. Insa, de atunci ii spun Tatalui aceasta, pentru ca mi-a dat sansa la viata.

Am revenit de la mare cu dorinta de schimbare insa aceasta nu s-a intamplat. In iarna care a urmat Dumnezeu avea sa-mi dea inca un semnal… Mergeam sa arunc ceva moloz la cateva case mai jos de noi intr-un loc in care intoarce tramvaiul. Afara era o temperatura de sub -10 grade. La un moment dat, m-am oprit sa observ cum intoarce tramvaiul. Cand a fost in dreptul meu am observat socat ca, incepe sa cada de pe sine. A mers cu toate rotile din spatele vagonului pe langa sine, pana a trecut la vreo 6 metri de mine dupa care intreg vagonul s-a rasturnat chiar langa un gard de beton. Aveam sa-mi dau seama mai tarziu ca nu as fi avut nici o sansa daca as fi intarziat cu 10 secunde si m-as fi oprit mai in spate sa il observ. Au iesit vecinii in strada si au observat un tramvai rasturnat si un adolescent naucit stand langa el. Aveau sa observe ca familia noastra are un Dumnezeu viu. Mi-amintesc cum parintii m-au luat si m-au dus in casa si au multumit Domnului cu lacrimi pentru izbavirea data.

La cateva luni mai tarziu aveam sa intru intr-o biserica penticostala intr-o seara de Evanghelizare, unde mi-am predat viata Domnului dupa predica, la cantarea „Isus e-al meu tovaras scump, din zorii tineretii.” Mi-am inchinat Domnului viata incepand din zorii tineretii si astazi, ii multumesc ca „in toata lumea asta n-am, un Scut mai bun si dulce”.

Stimate adolescent sau tanar care citesti aceasta marturie, as vrea sa-ti spun ca e atat de greu cand Dumnezeu iti da intalnire sub apa, sau langa un tramvai cazut de pe sine, sau la reanimare in spital sau pe marginea unui drum, intr-un accident. Probabil ca nu esti prea mic pentru discutii lungi si nefolositoare pe messenger, pentru meciuri de fotbal pe care le urmaresti, pentru filmele pe care le vezi, pentru revistele lumii care iti plac, pentru anturajul gresit de la scoala, pentru tot ceea ce faci. Vreau sa iti spun ca Dumnezeu nu te considera prea mic sa iti predai lui viata si sa incepi o viata noua inlaturand orice pacat si traind o viata exemplara chiar in adunarea si in scoala unde esti. Sa ai experiente cu el si sa poti in viata asta sa nu te multumesti doar cu pocainta parintilor tai ci cu o relatie personala cu el.

Ferice de tine daca Il intalnesti.

Merita. De fapt e singurul lucru care conteaza pana la urma in viata asta.

(Cristian Boariu) (http://www.resursecrestine.ro/marturii/76021/experiente-cu-dumnezeu-partea-1)

Asociatia Slujire Creștină este implicata constructia unui nou adapost pentru batranii strazii in comuna Cermei, jud. Arad. Aceasta noua constructie am inceput-o prin credinta si credem ca Domnul poate, vrea si face si astazi minuni, in ciuda slabiciunilor sau neajunsurilor noastre financiare. Intr-o zi am primit un telefon urgent de la Marcel, administratorul adapostului pentru batranii strazii si cel care se ocupa de constructie pentru noul adapost. Marcel m-a chemat de urgenta in Cermei (localitatea unde construim adapostul) pentru ca ramasese fara bani si mai avea nevoie urgenta de 3 masini de balastru ca sa termine de turnat fundatia. Insa atunci nu mai aveam bani, si ar fi fost nevoie de peste 500 de euro. Dupa mai multe discutii in care ne-am tot gandit cum sa facem, singura varianta a ramas rugaciunea. Ne-am rugat amandoi ca Domnul sa Se ingrijeasca de aceasta problema. Locuind in Sepreus, jud. Arad, aveam numai 10 km. pana acasa din Cermei. Am intrat cu masina in Sepreus si brusc mi s-a facut o sete extraordinar de mare incat simteam ca nu mai pot rezista. Desi nu mai aveam pana acasa decat 500 de metri, am ajuns in dreptul unui bar in care nu intrasem niciodata pana atunci.

Un gand puternic m-a facut sa ma opresc si sa intru in acel bar sa imi cumpar ceva de baut. In fata barului erau 3 oameni beti si un tanar chipes si solid, la vreo 30 de ani care aducea balastru in zona noastra. Il stiam pe acest barbat din vedere. Facand cativa pasi de la masina pana in bar il aud pe acest barbat ca le explica celor 3 barbati beti ce inseamna Septuaginta si cate traduceri vechi de Biblii are el acasa. Problema era insa ca Septuaginta nu era ceea ce el le spunea, asa ca atunci cand am iesit afara m-am dus la el si i-am explicat ceea ce inseamna Septuaginta. Din vorba in vorba mi-am dau seama uluit ca acest barbat cunoaste foarte bine Biblia si chiar pasaje intregi din Scriptura din memorie. ,,Trebuie sa fii tu ceva, baptist, penticostal, adventist, de cunosti atat de bine Biblia!’ i-am zis eu. Spre stupoarea mea imi spune ca nu apartine de niciun cult religios, ci doar ca studiaza si este pasionat de Biblie. Am stat de vorba cel putin jumatate de ora din Cuvant….la final mi-am dat seama si mi-am adus aminte ca el este cel care aduce balastru la noi in comuna, deci implicit poate face asta si in Cermei. Asa ca l-am intrebat:,,cu cat aduci cea mai mica si ieftina masina de balastru?” Mi-a spus pretul de 200 de euro si am inceput sa ii povestesc foarte pe scurt cu ce ma ocup, ca am inceput o constructie la Cermei si ca am nevoie de balastru pentru un adapost pentru batranii strazii. Fara ca eu sa ii cer ceva, imi spune: ,,Domnul ne invata sa ii ajutam pe cei in nevoie, asta ne va intreba la judecata: pe cine ai ajutat?… asa ca da-mi 200 de lei, numai motorina si iti aduc o masina buna de balastru”. Am avut atunci la mine 200 de lei, fara ezitare i-am dat. Urma ca seara sa vina cu balastrul.

In final tanarul nostru in loc sa aduca o masina de balastru a adus 3 masini de balastru, fara ca noi sa ii cerem si fara ca eu sa ii spun ca avem nevoie de 3 masini. Ne-a adus 3 masini de balastru, de atatea aveam nevoie ca sa terminam fundatia, PENTRU ATATEA NE-AM RUGAT! Ce s-ar fi intamplat oare daca ne rugam pentru mai multe? Ce s-ar fi intamplat daca ne-am fi rugam sa ne trimita si balastru pentru placa? Se poate sa fi gresit si noi ca in episodul de pasajul biblic de mai jos?

2 Regi 13: 15-19
Elisei i-a zis: “Ia un arc şi săgeţi!” Şi a luat un arc şi nişte săgeţi!

Apoi Elisei a zis împăratului lui Israel: “Încordează arcul cu mâna ta.” Şi dupa ce l-a încordat cu mâna lui, Elisei şi-a pus mâinile pe mâinile împăratului şi a zis: “Deschide fereastra dinspre răsărit.” Şi a deschis-o. Elisei a zis: “Trage.” Şi a tras. Elisei a zis: “Aceasta este o săgeată de izbăvire din partea Domnului, o săgeată de izbăvire împotriva sirienilor: vei bate pe sirieni la Afec până îi vei nimici.”

Elisei a mai zis: “Ia săgeţi.” Şi a luat. Elisei a zis împăratului lui Israel: “Loveşte în pământ!” Şi a lovit de trei ori, apoi s-a oprit.

Omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe el şi a zis: “Trebuiă să loveşti de cinci sau şase ori: atunci ai fi bătut pe sirieni până i-ai fi nimicit, acum îi vei bate numai de trei ori.”

http://radioava.blogspot.ro