Cultul Creştin Penticostal Comunicat referitor la situația familiei Bodnariu


Cultul penticostal alegeri 2014

Comunicat referitor la situația familiei Bodnariu

02.12.2015

În legătură cu familia Marius şi Ruth Bodnariu din Norvegia, căreia i s-au luat cei 5 copii de către Protecţia Copilului din această ţară, vă informăm următoarele:

  • Prin fr. Daniel Bodnariu, pastor al Bisericii Penticostale Filadelfia Bucureşti şi frate de corp cu fr. Marius, am urmărit cu atenţie acest caz, încercând să înţelegem cât mai bine despre ce este vorba.
  • Imediat după ce am aflat că le-au fost luaţi copiii în urma denunţului făcut de directoarea şcolii în care învăţau, denunţ în urma căruia au fost acuzaţi de creştinism radical, pentru că le spuneau copiilor lor că Dumnezeu pedepseşte păcatul, ne-am arătat disponibilitatea de a-i ajuta, apelând la ambasada Regatului Norvegiei la Bucureşti şi la autorităţile statului român, dar familia Bodnariu ne-a spus că este bine să mai aşteptăm.
  • Până acum am fost alături de ei numai în rugăciune, dar astăzi, 02.12.2015, cu acceptul familiei, am apelat la Preşedintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, la domnul Prim-Ministru al României, Dacian Cioloş, la Ministrul Afacerilor Externe, domnul Lazăr Comănescu, la ambasada Regatului Norvegiei la Bucureşti, să facă toate demersurile legale pentru rezolvarea acestui caz, pentru ca familia Bodnariu să-şi recapete copiii cât mai curând posibil.

Având în vedere că aceşti părinţi s-au străduit să-şi educe copiii în spiritul Sfintelor Scripturi, să continuăm să-i susţinem în rugăciune până când bunul Dumnezeu, care are întotdeauna ultimul cuvânt, va rezolva problema.

Biroul Permanent al Cultului Creştin Penticostal – B.D.A.R.

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Conferința 10 ani Resurse Creștine – 21 Noiembrie 2015 – spot video


Conferința 10 ani Resurse Creștine - 21 Noiembrie 2015 - spot video

Luna noiembrie va marca 10 ani de la lansarea site-ului Resurse Creștine. Cu această ocazie ne-am gândit să trecem dincolo de ecrane și să ne întâlnim într-o atmosferă de sărbătoare la Biserica Poarta Cerului din Timișoara. Vrem să aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru cei 10 ani de slujire și binecuvântare în tot ceea ce înseamnă Resurse Creștine.

Vă cerem ajutorul în următoarele domenii:
rugăciune: vrem ca data de 7 noiembrie să fie o zi de post și rugăciune pentru conferință. Vă invităm să vă alăturați în rugăciune ca Dumnezeu să-și proslăvească Numele în tot ce se va face.
participare: chiar dacă sunteți mai departe, ne-am bucura să vă întâlnim și să avem un timp binecuvântat împreună. Dacă aveți nevoie de cazare, sperăm ca cei care locuiesc în Timișoara să vă poată oferi un loc, de aceea vă rugăm să urmărițipagina de facebook a evenimentului.
oferire de cazare: dacă puteți oferi un loc de dormit celor care vin de mai departe, vă rugăm să ne anunțați pe pagina de facebook a evenimentului sau prin formularul de contact.
implicare în organizare: dacă puteți să ne ajutați cu orice în privința organizării, vă rugăm să ne contactați. Nevoile sunt diverse, de la primirea participanților, până la pregătirea gustărilor pentru părtășie.
implicare în promovare: fie că aveți un blog sau vorbiți cu prietenii, orice informație răspândită despre conferință este binevenită. Puteți prelua bannerele de pe site și informațiile din această știre. De asemenea, puteți să vă invitați prietenii folosind pagina de facebook a evenimentului.
donații: orice sumă este binevenită și ne va ajuta să acoperim cheltuielile conferinței. Detalii despre cum puteți dona găsiți pe această pagină.

Mulțumim lui Liviu Pășcălău și Alex Păduraru pentru producerea spotului

Ne-am bucura să vă avem împreună cu noi, fie că sunteți parteneri, colaboratori sau vizitatori. Așa cum site-ul s-a îmbogățit în toți acești ani și datorită implicării voastre, vrem ca și această conferință să fie realizată cu ajutorul vostru. Vă rugăm să completați formularul de mai jos pentru a vă înscrie și exprima așteptările și ideile voastre referitoare la eveniment. Datele de contact sunt necesare pentru a putea intra în legătură cu voi.

Conferința va fi transmisă și live pe www.resursecrestine.ro, deci, chiar dacă nu veți putea fi prezenți fizic, vă puteți bucura împreună cu noi, iar implicarea voastră în orice fel e binevenită și de la distanță.

Informațiile Conferinței

Data: Sâmbătă, 21 Noiembrie 2015
Ora: 16:30 – 19:00, urmată de părtășie și gustări
Invitați: Pastorul Ghiță Mocan și Excelsis Worship
Adresa: Biserica Poarta Cerului, Strada Banul Mărăcine 25, Timișoara, Romania
Harta: https://www.google.com/maps/place/Biserica+Poarta+Cerului/
Live: www.resursecrestine.ro

Invitat de onoare din partea poeților creștini , poetul Simion Felix Martian care va avea un mesaj din partea poeților creștini

Institutul Teologic Penticostal din Bucuresti 2015 – Aniversare 40 de ani de la inceperea activitatii + proiectul de extindere a campusului ITPB


PROIECTUL DE EXTINDERE A CAMPUSULUI ITPB din Bucuresti

Consiliul Bisericesc al Cultului Creștin Penticostal a aprobat în data de 23 septembrie 2015 proiectul de extindere a campusului ITPB în actuala locație.

In anul 2016 se implinesc 40 de la inceperea activitatii institutului sub conducerea Pastorului Trandafir Sandru si 20 de ani de functionare in actualul campus.

PROIECTUL DE EXTINDERE A CAMPUSLUI ITPB 6Moise Ardelean: In institut se urmareste atat pregatirea teologica a studentilor, cat si cresterea lor spirituala.

Avand in vedere lucrarea buna de la institut, cat si planul de dezvoltare in actuala locatie in Bucuresti, propus de conducerea institutului si aprobat de consiliul bisericesc, rog bisericile penticostale din Romania si din diaspora sa acorde sprijin spiritual si material pentru acest proiect.

PROIECTUL DE EXTINDERE A CAMPUSLUI ITPB 7Nelu Brie: Viziunea Institutului Teologic Penticostal  este formarea de slujitori ai Evangheliei, buni pastori si buni predicatori, bine formati din punct de vedere teologic. In scoala noastra accentuam apropierea de Dumnezeu prin rugaciune si post, studierea aprofundata in Sfintele Scripturi, deprinderea abilitatilor de predicare si slujire in biserici si formarea teologica. Noi avem deplina convingere ca Dumnezeu recunoaste scoala noastra ca lucrare a Sa si ca parte a Imparatiei Sale. Stimati frati, va invitam sa fiti parteneri cu noi in indeplinirea misiunii, in formarea lucratorilor in biserica lui Dumnezeu. Indeplinirea misiunii noastre depinde de ajutorul lui Dumnezeu dat prin biserici.

Stimati frati, va rugam staruitor sa ajutati scoala noastra prin rugaciunea si darnicia voastra. Ne puteti ajuta prin sustinerea financiara a studentilor care provin din familii cu greutati financiare si prin donatii pentru extinderea cladirilor existente si construirea altora noi. Fie ca Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va rasplateasca toate binefacerile.

In prezent sunt inmatriculati 174 de studenti. Activitatea Institutului se desfasoara in 3 corpuri de cladire care nu mai pot implini nevoile curente ale ITP. Pentru continuarea in bune conditii a institutului academic in cadrul  Institutului Teologic Penticostal din Bucuresti, se impun urmatoarele investitii:

  1. Etajarea corpului de predare si mutarea bibliotecii si apartamentului rectorului, spatiul castigat urmand sa fie ca sali de curs, amfiteatre si birouri administrative.
  2. Transformarea corpului cantina in corp biblioteca prin suprapunerea cu trei etaje noi.
  3. Supraetajarea corpului de cazare si construirea unuia nou pentru rezolvarea cazarii profesorilor si a surplusului de studenti masteranzi.
  4. Construirea a doua corpuri de cladire noi: O capela cu 400 de locuri si o noua cantina pentru 250 de persoane.

www.itpbucuresti.ro via www.prodocensmedia.ro

Prodocens Media Canal Youtube – Prodocens Media

Pentru Donatii: CONTURI ITPB

1. INSTITUTUL TEOLOGIC PENTICOSTAL DIN BUCUREȘTI
B-dul. Uverturii, nr. 210-220, Sector 6, Bucureşti, 060946

Cod fiscal: 4431243

Banca Transilvania – Agenția Apusului, Bucureşti
Cont în Lei (Cod IBAN): RO 76 BTRL RON CRT 0272 4418 01
Cont în EURO (Cod IBAN): RO 26 BTRL EUR CRT 0272 4418 01
Cont în AUD (Cod IBAN): RO 15 BTRL AUD CRT 0272 4418 01

Cod SWIFT: BTRLRO22 (Este necesar pentru viramente din afara ţării.)

Pentru donații în USD și în CAD: Banca Comercială Română (București, Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 5, sector 3)

Cont în Lei (Cod IBAN): RO 87 RNCB 0090 0005 0859 0001
Cont în USD (Cod IBAN): RO 60 RNCB 0090 0005 0859 0002
Cont în CAD (Cod IBAN): RO 65 RNCB 0090 0005 0859 0009

Cod SWIFT: RNCBROBU (Este necesar pentru viramente din afara ţării.)

STUDENTII ITPB 2015

GRUP STUDENTI ITPB – CE BUCURIE

La Biserica Penticostala Vestea Buna Bucuresti

Festivitatea de deschidere a noului an universitar al Institutului Teologic Penticostal din Bucuresti – 11 Oct 2015

VIDEO by Prodocens Media

GRUP STUDENTI ITPB – DA-NE PUTERE

VIDEO by Prodocens Media

GRUP STUDENTI ITPB – IN BRATUL TAU

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Mii de soldati din armata sarba vor primi Biblii, pentru a invata ce inseamna iubirea aproapelui


soldados-reciben-biblias

Cateva mii de soldati din armata sarba vor primi Biblia pentru a lua cunostinta de Cuvantul lui Dumnezeu si a nu mai comite crime de razboi.

Scopul acestei actiuni este acela de a indemna armata sa nu mai faca pe viitor faptele pe care aceasta le-a comis in trecut, iar in acest sens, fiecare soldat va primi o copie a Noului Testament, pentru a invata ce inseamna iubirea aproapelui.

Un prim lot format din 4000 de exemplare ale Noului Testament a fost distribuit trupelor armatei sarbe prin initiativa intreprinsa de Societatea Biblica Britanica, relateaza The Telegraph, citat de Acontecer Cristiano.

Colonelul Sasha Milutinovic, sef al Departamentului de Religie al Comandamentului General al Armatei Serbiei a declarat ca aceasta masura ii va invata pe soldati sa respecte adversarul, in conformitate cu dreptul international.

Sper ca niciodata sa nu mai vad crime de razboi in armata sarba. Acest proiect urmareste sa imbunatatteasca tratamentul si respectul pentru inamic”, a declarat colonelul.

„Cred ca Biblia nu va imbunatati numai codul moral ci soldatii vor crede si in viata vesnica, deoarece Biblia ne vorbeste despre iubirea lui Dumnezeu, astfel incat suntem decisi sa urmam aceste valori eterne”, a adaugat el.

Colonelul a spus ca fortele sarbe au comis atrocitati in trecut pentru ca „am uitat de primii crestini. Biblia este cel mai bun ghid pe care oamenii il pot avea. Acum Evanghelia este noul nostru cod de conduita”, a incheiat el.

http://afirmativ.com/

Adevarul: Religia penticostala – Regulile dupa care se ghideaza membrii comunitatii


penticostali

Religia penticostala este o religie neoprotestanta care pune accentul pe relatia nemijlocita dintre om si Dumnezeu, prin botezul cu Duhul Sfant. Biserica Penticostala are un set de reguli pe care-l urmeaza de peste un secol.

1. Penticostalii cred ca Biblia este singura norma in viata de credinta.

2. Copiii penticostalilor, ca si ceilalti oameni, nu pot fi botezati pana ce nu ajung sa se convinga singuri ca Isus este Mantuitorul lor personal.

3. Penticostalii cred in vindecarile divine (supranaturale). Bolnavii sunt unsi cu untdelemn intr-un ritual de vindecare.

4. Penticostalii oficiază Cina Domnului cu paine nedospită (azima) si rodul vitei, nefermentat. De asemenea, ei practica gestul umilintei, simbolizat de ritualul spalarii picioarelor.

Religia penticostala. Reguli de baza

5. Penticostalii cred in darul limbilor. Prin aceasta se intelege vorbirea supranaturala prin care adeptul pocait, inzestrat cu acest dar, vorbeste intr-o limba pe care nu o cunoaste.

6. Biserica Penticostala poate primi membri de proba, pentru un anumit timp. In acest timp, candidatul este cercetat asupra starii lui sufletesti si, dupa ce a pus capat pacatelor sale si a dat dovada ca el cunoaste toate principiile Bisericii, poate fi botezat in apa si primit ca membru.

7. Biserica Penticostala are dreptul sa-i excluda pe acei membri care, dupa ce au fost indemnati de mai multe ori la pocainta pentru abaterile lor, staruiesc mai departe in savarsirea pacatului. Prin excludere ei pierd dreptul de membru.

8. Biserica Penticostala nu permite ca un credincios sa se casatoreasca cu o necredincioasa sau invers. Divortul este ingaduit numai in cazul de adulter dovedit.

9. Concubinajul si avortul nu sunt ingaduite.

10. Penticostalii serbeaza ca zi de odihna ziua de duminica.

Reguli in religia penticostala: modestie si simplitate

11. Penticostalii sunt obligati sa ajute cu darurile lor orice lucrare la care sunt chemati si mai ales sa participe regulat la strangerile care au loc in fiecare duminica in toate Bisericile.

12. Penticostalii trebuie sa urmareasca in imbracamintea lor modestia si simplitatea. Acestia nu trebuie sa se potriveasca principiilor lumii, nici sa iubeasca deprinderile lumesti, care intotdeauna inclina spre pacat. Prietenia lumii este vrajmasie cu Dumnezeu, mai cred penticostalii.

13. Penticostalii cred ca dupa moarte sufletul care se desparte de trup ramane in stare de constienta. Sufletele credinciosilor se muta intr-o stare de odihna, pace si fericire constienta, pe cand sufletele necredinciosilor se duc intr-un loc de chinuri, toti asteptand judecata din urma si invierea universala.

14. Penticostalii folosesc traducerea Cornilescu a Bibliei.

15. Penticostalii cred in loialitatea fata de tara si fata de autoritatile statului.

16. Penticostalii se opun oricaror discriminari de rasa, nationalitate sau convingere religioasa.

Biserica penticostala are o casa proprie de pensii

17. Bisericile penticostale sunt conduse de pastori, ajutati in misiunea lor de Comitetul bisericesc.

18. Biserica Penticostala are o Casa de Pensii si Ajutoare care se organizeaza potrivit regulamentului propriu de organizare si functionare si conform normelor legale in vigoare referitoare la sistemul de pensii si asigurari sociale.

Citeste mai mult: adevarul.ro