Categorie: STIRI

Botezul deţinuţilor din Penitenciarul de Minori și Tineri din Craiova, care s-a ţinut în biserica Filadelfia (pastor Sami Trif), a decurs în bune condiții, cu o singura nemulțumire și anume; cu numai 3 zile înainte de botez, cei din penitenciar, au redus lista cu candidați pentru botez, de la 9 la 5, iar din cei 5 rămași pentru botez, unul a renunțat în ultimul moment, datorită presiunilor din partea familiei. Vreau să fac aici o specificare și anume; chiar săptămâna trecută s-a regulamentul prin care dreptul nostru în penitenciar va fi egal cu al preotului. Pe cine solicita vreun deținut (pastorul penticostal, baptist, preotul ortodox, catolic, etc.) acela va fi lăsat să deservească nevoile spirituale ale acelui deținut. Cu alte cuvinte, toate confesiunile au drepturi egale în lucrarea spirituală cu deținuții, lucru care pâna acum nu era aşa, preotul având întotdeauna prioritate.
La ora actuala, mai avem încă 23 de deținuți care au cerut botezul în acest penitenciar. În cele doua grupe de care ne ocupam în fiecare zi de vineri, numărul admis (26 de deținuți pe grupă) a fost în ultimul timp tot mereu depășit, având chiar şi 35 de participanţi pe grupă, lucru care ne determină să formam încă o grupă. Probabil că vom stabili pentru ziua de sâmbată întâlnirea cu grupa celor botezați, pentru a putea discuta cu ei despre subiecte mai potrivite pentru ei. Este un interes deosebit pentru tot mai mulţi în ceea ce priveşte cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu și asta datorită faptului că cei transformați și schimbați de Dumnezeu sunt o mărturie vie pentru colegii lor de cameră.

Dar sa ma reîntorc la evenimentul minunat care a avut loc în Biserica Filadelfia din Craiova.
Uitându-mă la cei care s-au botezat și ascultând mărturia lor, n-a mai rămas nici o urma de îndoială în ceea ce privește nașterea lor din nou. Este extraordinar să vezi cum Dumnezeu transformă criminali, hoţi şi tot felul de răufăcători şi face din ei cetățeni ai cerului. Partea frumoasă este că pentru acesta lucrare de transformare, nu poate nimeni să-și asume creditul, decât Isus care a plătit prețul sus pe Golgota. Slăvit să fie Numele Său. În afară de cei care care au vestit Cuvântul Domnului,  au mai  participat la acest eveniment binecuvântat și surorile Onofrei, care au lăudat pe Dumnezeu prin cântare cu vocea lor angelica.

La încheierea programului, după efectuarea botezului propriu-zis, a avut loc o masă de dragoste la care au participat membri din familiile celor botezați, cadrele din penitenciar, care au asigurat paza celor care au fost scoși din penitenciar și toți musafirii prezenți.
Bazat pe Cuvântul lui Dumnezeu sunt convins că şi în cer a fost mare sărbătoare.

Va rog pe toţi cei care citiți despre această lucrare, ajutaţi-ne în rugăciunile voastre pentru a avea izbândă în câștigarea a cât mai multe suflete, din aceste locuri întunecate ale păcatului și să contribuim la transferul lor în împărăția lui Dumnezeu. În mod deosebit, va rog sa-i aduceți permanent în rugăciune pe Pastorul Lupu Viorel, care aleargă neobosit pentru a sluji acestor tineri, dar de foarte multe ori slujește și familiilor din care provin acești tineri. Nu în ultimul rând, va rog rugaţi-vă pentru cei care și-au predat deja viaţa Domnului, dat fiind faptul că provocările și ispitele în interiorul Penitenciarului sunt multe. În afară de faptul că rezultatele binecuvântate din Penitenciar confirmă implicarea directă a lui Dumnezeu în aceasta lucrare, am mai primit o confirmare de la mama unuia dintre cei care s-au botezat, cum ea și alți apropiați ei se roagă de câțiva ani pentru ca Dumnezeu să trimită slujitori la cei din Penitenciar pentru a le vesti acestora Evanghelia, iar ei să se întoarcă la El. Ne-a sunat din Londra imediat după botez pentru a ne mulțumi și a pentru a se interesa cum a decurs totul. Plângea de bucurie, la telefon, aşa cum numai o mamă știe să se bucure de întoarcerea fiului ei la Dumnezeu.

Doresc să mulțumesc tuturor celor care s-au implicat deja cu noi în această lucrare, şi în mod deosebit Bisericii Agape din Arizona (pastor Petrică Lascău) și celorlalți care s-au implicat direct prin misiunea Family to Family.Vă mulțumim din toată inima și prin aceste informații dorim să vedeți personal rezultatul implicării dumneavoastră, atât în rugăciune cât și financiar. Dumnezeu să vă răsplătească cu tot ce aveți nevoie, iar în final cu viaţă veșnică.

http://family2fam.wordpress.com

Maryam și Marziyeh au petrecut 259 de zile de calvar într-una din cele mai cunoscute închisori pentr femei din Iran. Născute și crescute în religia islamică, ele s-au convertit la creștinism, convinse fiind că aceasta este religia adevărată. Povestea celor două femei pare a fi desprinsă din timpurile apostolice.

 

Simțind o chemare din partea lui Dumnezeu, Marziyeh Amirizadeh și Maryam Rostampour au petrecut mai mulți ani în Teheran distribuind Biblii și vorbindu-le oamenilor despre Iisus, relateazăChristianity Today. La începutul anului 2009, ele au fost arestate pentru promovarea creștinismului (care este ilegal în Iran) și li s-a ordonat să renunțe la credința lor dacă nu vor să fie executate. Refuzând să se dezică de convingerile lor religioase, cele două au petrecut aproape un an în închisoarea Evin, timp în care au constatat efectele dure ale legii islamice asupra femeilor și, în consecință, au găsit inimi deschise pentru speranța oferită de credinţa în Iisus Christos.

 

Povestea celor două misionare din Orientul Mijlociu a început atunci când s-au decis să activeze în Teheran. De obicei acționau pe timp de noapte și distribuiau Biblii în cutiile poștale. Ziua mergeau la cumpărături sau restaurante și conversau cu oamenii, de multe ori oferindu-le un Nou Testament. Au început, de asemenea, întâlniri de studiu biblic în case, una pentru tineri și o alta pentru prostituate. „Acest lucru este ilegal și periculos pentru că, în Iran, nimeni nu are voie să vorbească despre alte religii decât Islamul”, a spus Marziyeh. În ciuda pericolelor existente pretutindeni, cele două femei erau convinse că vedeau minunile lui Dumnezeu în fiecare zi.

 

În primii doi ani, au distribuit doar Biblii. Au avut uneori mii de exemplare din Noul Testament în subsol. În ziua în care au fost arestate mai aveau doar 190 de cărți în apartament. „Dacă am fi avut 7.000 de exemplare din Noul Testament în apartamentul nostru în acea zi, nu ne-ar fi mai eliberat niciodată”, a spus cu convingere Maryam.

 

Au existat și momente de descurajare. Cu exact două luni înainte de a fi arestate, Maryam recunoaște că „nu a mai avut nicio pasiune pentru evanghelizarea oamenilor”. Pare surprinzătoare această atitudine, aspect pe care l-au recunoscut și ele. „În primii ani, am avut atât de multă pasiune în inimile noastre pentru a vorbi cu oamenii despre Iisus. Dar, în ultimele două luni nu am mai aveam niciun interes.”

 

Abia după arestare vor înțelege miezul acestei schimbări. Într-o zi, Maryam i-a spus prietenei sale că intenționează să distribuie 10 exemplare de Noul Testament în afara capitalei iraniene. S-a decis să meargă undeva la munte, iar după câteva ore s-a întors acasă, dezamăgită că nu avusese posibilitatea să ofere nici măcar un singur exemplar. Presimțeau că ceva se va întâmpla, că se va produce o schimbare în viețile lor. Nu bănuiau, însă, că vor trebui să meargă la închisoare. Mai târziu, după ce au fost eliberate, au auzit de la cineva din Poliție că începuseră să fie supravegheate aproximativ cu două luni înainte de a fi arestate. „Dar nu au putut dovedi că noi le distribuiam Biblii oamenilor. Am știut că Dumnezeu ne protejase.”

 

Privind de la distanță, atitudinea celor două femei pare modelată de un curaj inimaginabil. Totuși, ele au fost nevoite să depășească teama de închisoare pe viață și amenințarea cu executarea. În prima noapte de detenție, în condițiile presiunilor existente, au devenit foarte speriate. Niciodată nu și-au imaginat că vor fi atât de speriate, deși vorbiseră înainte despre riscurile arestării. Starea de șoc le-a marcat de-a lungul perioadei de detenție, mai ales fiindcă adeseori aveau loc execuții ale colegelor de celulă. „În închisoarea Evin totul este șocant”, a declarat Maryam, citată de publicaţia World.

 

„Este ușor să spui că îți dai viața pentru Dumnezeu și vei face orice pentru El, chiar să mori. Întotdeauna m-am gândit că ar fi un privilegiu să-mi dau viața pentru Domnul. Poți să spui aceste lucruri. Dar temerile umane ne-au cuprins” a declarat Marziyeh pentru Elam, o platformă online creată pentru creștinii din Iran. Cu toate acestea, frica nu a fost mai puternică decât credința, ele reușind chiar să vorbească despre Iisus Christos în incinta închisorii, să se roage cu deținutele și să le ofere din hrana lor celor care erau bolnave.

 

După presiunea internațională a Organizației Națiunilor Unite, a grupului Amnesty International și altor organizații pentru drepturile omului, femeile au fost eliberate în noiembrie 2009. Ele au părăsit Iranul și își continuă activitatea misionară prin scris și oral în Statele Unite, în prezent dorind să obțină cetățenia americană.

http://www.semneletimpului.ro

După ce Cassandra Belle Tolley a pledat vinovată pentru conducerea în stare de ebrietate care a dus la rănirea gravă a două persoane, un judecător din Carolina de Sud a condamnat-o la 8 ani de închisoare, adăugând că trebuie să facă, de asemenea, un studiu biblic.
Michael Nettles, judecător la Curtea de Justiție din Rock Hill, a obligat-o pe Cassandra Tolley să citească Cartea lui Iov din Vechiul Testament şi să scrie un rezumat. Este o cerință ciudată, conform experților în domeniu.
„În mod normal un judecător nu are autoritatea de a cere așa ceva, nu poți să adaugi în mod arbitrar ce vrei tu la o condamnare,” a declarat pentru presa locală Kenneth Geyns, profesor de drept la Universitatea din Carolina de Sud. Cu toatea astea, pedeapsa este acceptabilă în cazul în care pârâtul nu are obiecții.
Avocatul din oficiu a lui Tolley a declarat că este recunoscătoare judecătorului pentru această obligație și deja a început să studieze Biblia.
În noiembrie anul trecut, Tolley a condus pe partea greșită a drumului într-o noapte, ciocnindu-se cu o altă mașină și rănind grav doi bărbați. La momentul accidentului, nivelul de alcool în sânge al lui Tolley depășea de patru ori limita legală.
Cei care au fost prezenți când s-a dat verdictul sunt de părere că decizia judecătorului reflectă compasiune pentru Tolley, care după ani de zile de abuz, a devenit alcoolică.
Ea i-ar fi mărturisit unui pastor că o rudă o abuza fizic când era doar un copil. Iar când avea 11 ani, tot ruda aceea a turnat benzină pe ea și i-a dat foc. Cicatricile sunt vizibile pe fața ei.

http://www.semneletimpului.ro

Un suflet matur într-un corp de copil. Aşa a apărut înaintea unei lumi întregi Brenden Foster, un băiat care, la 11 ani, ştia că nu mai are decât o săptămână de trăit.

 

În țările civilizate sau între oamenii cu pretenții de educație înaltă, se consideră nepoliticos să vorbești în public despre moarte. Să nu-i tulburi pe cei vii vorbind despre cei morți. Cel mult, poți să vorbești despre moarte și morți eufemistic.

 

M-a impresionat povestea lui Brenden (video la final), tocmai pentru simplitatea cu care vorbea despre moarte, deşi recunoştea că e speriat. (Totuși una e să fii speriat în mod „abstract” de iminența unui deces la bătrânețe și alta e să știi că nu mai ai timp nici măcar cât o vacanță școlară, că nu mai prinzi nici măcar următoarea ninsoare.) În această situație se afla copilul diagnosticat cu leucemie de la 8 ani când și-a formulat ultima dorință. Brenden știa că, în ciuda bolii terminale de care suferea, putea să ofere ceva ce el încă avea şi alţii nu.

 

Ultima lui dorință a fost să le ofere hrană celor săraci. Mulți s-au angajat voluntar să ajute la împlinirea dorinței unui copil care, pe patul de moarte, nu își dorea nici să cunoască vreun mare fotbalist, nici să se ducă la Disneyland, ci să aducă puțină bucurie celor nefericiți. Cu o săptămână înainte să moară, Brenden lucra – cu mâinile altora – ca să ajute oamenii fără adăpost.

 

A adunat în jurul lui o comunitate întreagă, care a pus mână de la mână și a umplut un camion cu alimente pentru săracii fără casă. Iar gestul lui a avut cele mai nebănuite ecouri. Un american veteran al războiului din Vietnam a fost atât de mişcat de altruismul micului erou, încât i-a oferit medalia sa „Purple Heart” (distincţie pe care o primise de la preşedintele ţării).

 

Daniel Chairez, un băiat de 12 ani din California, și el bolnav de leucemie, a mărturisit că povestea lui Brenden l-a impresionat profund și că își dorește să ducă mai departe proiectul lui, ajutând și el la hrănirea săracilor. „M-a inspirat”, a spus Daniel, pentru că „vrea să ajute oamenii și nu e egoist”.

 

E cutremurător să auzi un copil de 11 ani spunând că marea lui durere e să-i vadă pe oameni renunţând. Mai ales când el, în faţa bolii, a trebuit să renunţe. Dar nimeni nu poate spune că Brenden a fost învins de boală. Leucemia a putut doar să îl oprească, însă nu i-a distrus puterea de a simți împreună cu ceilalți și nici nu l-a deturnat de la planul său de a-i ajuta. În timpul scurt pe care l-a avut, Brenden a reușit mai mult decât să-i hrănească pe oamenii străzii. A impregnat în inima tuturor celor care l-au cunoscut speranţa că pot să schimbe lumea din jurul lor. Dacă aleg să le pese.

Urmăriți mai mult:http://www.semneletimpului.ro/blog/Brenden-Foster–testamentul-unui-copil-3328.html