O femeie l-a iertat pe ucigașul fiului ei


O femeie a găsit puterea să îl ierte pe acela care i-a ucis fiul. Acum, locuiește în aceeași clădire cu ucigașul și frecventează împreună aceeași biserică.

 

Fiul lui Mary Johnson, Laramiun, era în vârstă de doar 20 de ani atunci când a fost împușcat mortal de O’shea Israel, în vârstă de 16 ani la data aceea. Incidentul s-a petrecut în 1993. O’shea „este un animal care merită închis într-o cușcă”, a declarat Mary atunci, notează christianpost.com.

 

O’shea a fost condamnat la 25 de ani de închisoare, din care a executat 17. A fost eliberat recent.

 

La 12 ani după condamnarea lui, mama lui Laramiun l-a vizitat pe O’shea în închisoarea de stat din Minnesota, unde era întemnițat. Femeia mărturisește că Dumnezeu i-a dat în momentul acela puterea de a-l ierta pe ucigașul fiului său. „Iertarea este un lucru puternic”, a declarat Mary. Ea a subliniat că ranchiuna „este ca un cancer” care „te macină din interior”.

 

După ce O’shea a ieșit din închisoare, Mary l-a invitat să locuiască alături de ea, în același imobil. „Îl tratez ca pe un fiu, îi vorbesc ca unui fiu”, susține Mary.

 

La rândul lui, O’shea spune despre Mary: „Ea este mama mea acum. Este a doua mea mamă”.

 

Mary Johnson a pus bazele unei fundații, From Death to Life, prin încearcă să ajute familiile victimelor să găsească o cale de împăcare cu aceia care le-au făcut rău.

http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/O-femeie-l-a-iertat-pe-ucigasul-fiului-ei

Un om al străzii a primit 170.000$ pentru un gest de bunătate


Un om al străzii a primit peste 170.000 de dolari după ce a înapoiat un inel de logodnă cu diamante pe care l-a primit din greșeală. Alegerea lui de a face gestul corect, deși nimeni nu ar fi știut vreodată dacă înstrăina inelul, i-a adus lui Harris o mică avere. Oameni mișcați de onestitatea lui au donat suma în urma unei campanii online de strângere de fonduri, relatează DailyMail.
Billy Ray Harris, un om al străzii care doarme de obicei sub un pod din Kansas City, a fost uluit când a găsit un inel încrustat cu diamante în cutia lui cu mărunțiș. „Inelul era foarte mare. Mi-am dat seama că, dacă e veritabil, valorează o avere”, a declarat Billy Ray Harris unui post local de televiziune. Harris a avut o presimțire că cineva se va întoarce după el, așa că, în loc să-l amaneteze, a hotărât să-l păstreze într-un loc sigur pentru a-l returna.
Sarah Darling, proprietara inelului, a fost răvășită când a realizat că l-a pierdut. „A fost oribil. A fost un sentiment cumplit de pierdere. Însemna mult mai mult pentru mine decât simpla lui valoare financiară”, a mărturisit Sarah. Ea a precizat că nu-și scoate inelul decât rareori, însă în acea zi avusese o iritație la deget, așa că îl pusese în portofel și, când a vărsat mărunțișul în cutia lui Harris, a căzut și inelul.
Femeia a pierdut inelul vineri și s-a întors a doua zi pentru a-l căuta pe omul străzii, însă nu l-a găsit. Cu toate acestea, a perseverat, revenind și duminică la locul în care îl văzuse pe Harris, iar de data aceasta a reușit să dea de el. „Nu știu dacă îți amintești de mine, dar cred că ți-am dat ceva care e foarte prețios pentru mine”, l-a abordat Sarah. „Un inel?”, a întrebat Harris. „Îl am, l-am păstrat pentru tine”, a adăugat el.
Femeia a simțit că asistă la un adevărat miracol. Pentru a-și exprima recunoștința față de Harris, Sarah și logodnicul ei au lansat o campanie online de strângere de fonduri pe site-ul giveforeward.com pentru el. Până în prezent, după numai 15 zile de campanie, aproape 7.500 de donații au fost făcute, însumând peste 170.000 de dolari. Toți banii îi vor fi oferiți lui Harris la sfârșitul celor 90 de zile de campanie.
„Billy, alegerea pe care ai făcut-o, deși te aflai la ananghie tu însuți, dovedește că există bunătate în lume… tu ești un exemplu strălucitor. Multă dragoste de peste ocean”, au scris Chris și Mel, din Brentwood, Anglia, care au donat 20$.
„Cu câțiva ani în urmă, inelul mamei a fost furat din casa mea. Până astăzi îmi amintesc sentimentul de gol în stomac pe care l-am avut. Din fericire, exemplul tău va încuraja și pe alții să facă bine. Bravo, Billy Ray”, a scris Tero Sturges, care a oferit 10$.
„Domnule Harris, îți mulțumesc pentru că ești un model de onestitate pentru ceilalți. E clar că ești un om cumsecade. Îmi pare rău că ai fost nevoit să trăiești sub un pod”, a scris Robert din Miami, care a donat 20$.
Harris a vorbit despre atenția pe care a primit-o de când a returnat inelul, afirmând pentru postul de televiziune KCTV: „Îmi place, dar nu cred că o merit”. Vorbind despre amploarea impresionantă pe care a luat-o povestea lui, Harris spune: „Uite ce simt de fapt: ce-a ajuns lumea în care trăim dacă atunci când cineva înapoiază ceva ce nu-i aparține se întâmplă un asemenea lucru?”
Sarah a spus că e profund mișcată de onestitatea lui Harris, ținând cont de faptul că mulți ar fi păstrat inelul și l-ar fi vândut. „Mă simt extrem de norocoasă că am recuperat inelul. Eram încântată de el și înainte, dar acum îl iubesc și mai mult”, a declarat ea pentru CNN.

http://www.semneletimpului.ro/stiri/Un-om-al-strazii-a-primit-150-000–pentru-un-gest-cinstit

Nigeria: Creştinilor le e teamă să iasă din casă după lăsarea serii


În Mubi (nord-estul Nigeriei), creştinii nu îndrăznesc să iasă din casele lor după ora 8 pm, susţin liderii bisericeşti. Şi multor creştini le e prea teamă de atacurile islamice extremiste pentru a lua parte la serviciile bisericii (Persecution.org).

În luna precedentă, membrii suspecţi ai grupării islamice extremiste Boko Haram au ucis opt membri ai Bisericii Brethren (EYN) în afara oraşului Mubi, printre alţii – ultimul în seriile atacurilor în sau în apropierea statului de graniţă cu Camerun, Adamawa.

“Criza a creat o mare greutate pentru creştini, căci chiar mişcarea de trai este restricţionată”, a declarat reverendul Daniel Yumuna, un secretar districtual al EYN. “Treburile tuturor membrilor bisericii s-au năruit din cauză că se confruntă cu atacuri în mod regulat, iar traiul, în general, a devenit foarte dificil aici nu doar pentru membrii bisericii noastre, ci şi pentru toţi creştinii din această zonă a ţării.”

Biserica EYN din Samunaka, de la periferia oraşului Mubi, a fost vizată pe 1 şi 4 februarie în atacuri asupra zonei, unde au fost ucişi cel puţin cincisprezece oameni: pe lângă cei opt creştini ucişi şi un membru al bisericii rănit de glonţ, potrivit liderilor bisericeşti, clădirea bisericii şi biroul pastorului au fost incendiate, precum şi unele case deţinute de creştini. Alte două biserici EYN au fost nimicite în flăcări în Huwim, districtul Mussa, pe 2 februarie, şi în Bita, districtul Gavva West, pe 3 februarie.

“În oraşul Mubi, creştinilor le este teamă să meargă la magazin pentru a cumpăra hrană şi alte lucruri necesare pentru supravieţuire”, a spus Yumuna. Creştinii din bisericile EYN, din alte părţi ale statului Adamawa – Song, Hong, Yola şi Maiha – au fost, de asemenea, destituite.

Autorităţile militare din Nigeria susţin că Boko Haram, care îşi are sediul în statul vecin Borno, este responsabilă pentru atacurile asupra creştinilor din Mubi. Gruparea islamică extremistă caută să impună sharia (legea islamică) în întreaga ţară. Forţa Muncii Solidare a Nigeriei, responsabilă de protecţie împotriva atacurile extremiste, l-a ucis pe comandantul Boko Haram din Mubi, Abubakar, în luna septembrie. Oficialii spun că militarii au arestat, de asemenea, 156 de membri ai sectei şi patru comandanţi ai săi.

Anul trecut, Boko Haram a ucis 46 de studenţi creştini la Politehnica Federală din Mubi. Studenţii au fost masacraţi sau împuşcaţi mortal când asaltatorii au venit din uşă în uşă ordonând tuturor să se lepede de credinţa creştină; acei studenţi care au refuzat să o facă au fost ucişi instant.

În decembrie 2011, aproape 30 de creştini au fost ucişi în oraşele Yola, Lamurde şi Mubi. Extremiştii musulmani au atacat o parohie a Bisericii Apostolice a lui Cristos din zona Nasarawa, Jimeta-Yola, ucigând 12 creştini; atacul din Lamurde, la aproape 50 de mile distanţă, a luat vieţile a patru creştini. În statul Borno, congregaţia EYN din Chibok şi-a pierdut pastorul şi zece membri în urma violenţelor Boko Haram din decembrie.

Care e părerea ta?

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Nigeria: Creştinilor le e teamă să iasă din casă după lăsarea serii | Stiri Crestine.ro

Iran: Pastor torturat pentru a se converti la Islam


Saeed Abedini, un pastor american de origine iraniană, e torturat în închisoare pentru a se converti la Islam. „După toate presiunile făcute asupra mea, după ce mi-au înfipt cuie în mâini și în picioare, nu așteaptă de la mine decât un singur lucru: să-L reneg pe Christos. Dar așa ceva nu vor obține niciodată de la mine”, a relatat pastorul.

 

Abedini a fost condamnat pe 27 ianuarie la opt ani de închisoare sub acuzația că ar fi subminat securitatea statului prin organizarea unor biserici creştine în mai multe case din Teheran. Pastorul, în vârstă de 32 de ani, și-a descris calvarul într-o scrisoare către membrii familiei, făcută publică de către avocații săi americani.

 

În scrisoare, Abedini susţine că gardienii îl supun la niște presiuni cumplite „ca să-mi demonstreze că toată credința mea e fără valoare și n-are nici o bază reală”, citează Christian Post. Cu toate acestea, el afirmă că tortura nu-l va convinge niciodată să renunțe la Christos și și-a exprimat recunoștința față de cele 260.000 de persoane care au semnat cererea sa de eliberare.

 

Jordan Sekulow, directorul executiv al organizației American Center for Law and Justice, și-a exprimat speranța ca numărul semnăturilor să ajungă la 300.000 înainte de întâlnirea cu oficialii ONU, stabilită pe 5 martie. „Acesta e momentul pentru a ne dubla eforturile pentru a-l salva pe acest pastor curajos, acest cetățean american, din bezna închisorii iraniene”, a subliniat Sekulow.

 

Lui Abedini îi este interzis să vorbească cu soția lui la telefon. Ea a afirmat în repetate rânduri că soțul ei este supus unei presiuni psihice imense și se teme că și-ar putea pierde viața înainte de a-și ispăși condamnarea. Ea locuiește în prezent în SUA, împreună cu cei doi copii ai lor, o fiică în vârstă de 6 ani și un fiu în vârstă de 4 ani.

http://www.semneletimpului.ro/stirescurta/Iran:-Pastor-torturat-pentru-a-se-converti-la-Islam-8928.html

Gigi Becali, amendat pentru o declarație ȘOCANTĂ despre POCĂIȚI


Controversatul Gigi Becali a fost amendat cu opt mii de lei de Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării (CNCD) după ce a făcut afirmaţii defăimătoare la adresa creştinilor neoprotestanţi. CNCD a luat această decizie după un memoriu semnat de reprezentanţii Cultului Creştin Baptist, printre care şi pastorul lugojean Ionel Tuţac, secretar general al Uniunii Baptiştilor din România.

Aflat în plină campanie electorală şi invitat la un post de televiziune central, Gigi Becali a răbufnit la adresa neoprotestanţilor din România, printre care se află şi baptiştii. Candidat USL la vremea respectivă, pentru funcţia de deputat (funcţie pe care a şi obţinut-o), Gigi Becali a spus că nu are nevoie de niciun vot „al pocăiţilor”, a declarat atunci Gigi Becali, potrivit redesteptarea.ro.

„Decât să cer votul unei secte, mai bine n-am nevoie de niciun vot toată viaţa mea. Nu vreau să mă voteze niciun baptist. Ei sunt români, să fie sănătoşi, mie să nu îmi dea niciun vot niciun vot niciun sectant. Niciun pocăit să nu îmi dea niciun vot că nu am nevoie de niciun vot de-al lor. Voturi satanice de la care s-au lepădat de Hristos eu nu am nevoie. Să mă voteze musulmanii, evreii, care au credinţe moştenite. Alealte sunt numai secte satanice. Măcat ateul nu crede. Una e să nu crezi, alta e să îl vinzi pe Hristos”, a declarat Gigi Becali.

În urma acestor declaraţii, Uniunea Baptiştilor din România a reacţionat şi a trimis o sesizare către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi alte foruri naţionale şi internaţionale. Printre semnatarii memoriului s-a aflat şi pastorul lugojean Ionel Tuţac, secretar general al Uniunii Baptiştilor din România.

Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării a analizat memoriul Uniunii Naţionale a Baptiştilor, iar cei opt membri ai Colegiului Director, prezenţi la şedinţa în care s-a analizat cererea au decis, cu unanimitate de voturi că „fapta săvârşită de Gigi Becali încalcă demnitatea umană a persoanelor cu convingere religioasă baptistă”. Astfel Becali a fost amendat cu suma de 8.000 de lei.

Citeste mai mult pe REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/gigi-becali-amendat-pentru-o-declara-ie-ocanta-despre-pocai-i_