Etichetă: Eseuri de Simion Felix Marţian

Rai, copilărie şi cireşe

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în ESEURI

Deşi vara mă invadează prin toate simţurile, cel mai mult o simt cu sufletul, când îmi bate la fereastra inimii cu cireşe coapte. Altfel n-aş putea nici să afirm că cireşele au gust de soare şi copilărie, nici să îmbrac cireşul cu pantaloni scurţi, trăgându-l de bretelele ramurilor încărcate.

Căţăratul într-un cireş, reper crucial al copilăriei, este accesarea unui univers nou, în care timpul are altă curgere. Clipele devin palpabile, coapte, gustoase, iar infinitul pare atârnat de crengi. Nu aţi trăit o astfel de experienţă?  Nu-i târziu să vă copilăriţi.

Las amintirile să mă copleşească, vii, strălucitoare, zgomotoase, dezbrăcate de taine, dar nu-mi pot refuza o variaţie pe această temă.

Şi iată-mă privind sfârşitul celei de-a treia zi a creaţiei, un amurg fără asfinţit, căci soarele nu fusese creat încă, în care Creatorul contempla mulţumit ceea ce tocmai plăsmuise: un ocean de verde în care se detaşau pomii de toate soiurile. „Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun”, ne spune Biblia, şi privirea Lui îmbrăţişase şi cireşul.

După ce l-a creat pe om, Dumnezeu i-a pregătit o grădină în care binele şi frumosul se îngemănau în chip armonios. Şi pentru că acolo erau „tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare”, cu siguranţă că cireşul era printre ei. Nu-mi pot imagina Edenul fără cireşi.

Şi meditaţia mea continuă. Dacă omul s-ar fi lăsat sedus de cireş, aşa cum eu mă simt ispitit astăzi, istoria ar fi avut un alt curs. Dar Adam nu avusese copilărie. Nici Eva. Ei s-au „născut” adulţi şi pentru ei ispitirea venea şerpeşte din zona interzisă. Aşa că au fost izgoniţi din Rai, luând şi cireşul cu ei.

Personajele edenice au rămas în istorie, cireşul, însă, şi-a continuat drumul prin timp, inelându-şi anual calendarul sub coajă, ajungând până la noi. Venind din Rai poartă în el un rai. Un rai al copilăriei. Priviţi-l! E încărcat cu cireşe. Cu bucurie coaptă. E bucuria din ochii lui Dumnezeu, când Îşi vede copiii jinduind, însetaţi, după neprihănire.

 

10 iunie 2013        Simion Felix Marțian

Capriciile primăverii

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în ESEURI

  Dacă am face abstracție de așteptările noastre și am mai reuși și să ignorăm calendarul, decorul alb de afară ar putea să ne bucure. Vorbim de atâtea ori despre bucuriile zăpezii, despre frumusețea straiului imaculat scânteind în soarele mușcător, despre jocuri și sporturi de iarnă, încât, revin, am avea motive de bucurie.

Asta dacă decorul, e drept, încântător, ar decora o scenă de decembrie. Dar apariția lui la sfârșitul lunii martie, în condițiile în care nu putem face abstracție de propriile noastre așteptări și nici nu putem ignora calendarul, nu mai aduce bucurie, ci dimpotrivă.

Ne-am obișnuit atât de mult cu succesiunea anotimpurilor, încât am planificat totul, venirea fiecăruia, durata lui și plecarea, bucurându-ne, curios, de fiecare etapă. Da, curios, pentru că ne bucurăm atât la venirea iernii, de altfel așteptată, cât și la plecarea ei, așteptând de această dată primăvara.

Vorbim atât de des despre temperaturi ca fiind mai mari sau mai mici decât ”normalul pentru această perioadă” încât dovedim incoștiență atât în privința relativității lucrurilor și fenomenelor, cât și asupra faptului că nu le putem nici programa nici influența.

Că dorim schimbare de decor nu e nicio problemă. Nu e problemă nici faptul că dorul nostru de alb, saturat la un moment dat, este înlocuit de dorul de verde. Problema apare când ne manifestăm nemulțumirea, murmurând. Cârtim de parcă ni s-ar fi luat ceva ce ni se cuvenea. Am vrea să tragem pe cineva la răspundere că zăpada a venit la timpul nepotrivit. Aceasta este răzvrătirea ignoranței.

Poate ar trebui să învățăm de la Asaf care I se adresa lui Dumnezeu cu cuvintele: ”Tu ai statornicit toate hotarele pământului, Tu ai rânduit vara și iarna.”(Ps.74:17)

Nici măcar preocuparea pentru recolta viitoare nu ar justifica îmbufnarea în fața capriciilor vremii, știind că la cârma tuturor lucrurilor este Cel care ne asigură: ”Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul și seceratul, frigul și căldura, vara și iarna, ziua și noaptea.”(Genesa 8:22)

Și pentru că Biblia ne îndeamnă în repetate rânduri să nu ne îngrijorăm, haideți să ne bucurăm cu mulțumire și de această zăpadă târzie, știind că ne vom bucura, după voia Domnului, și de verdele ierbii.

Vulcan, 23 martie 2013        Simion Felix Marțian

Universuri paralele

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în "IZVOR" de GÂNDURI, ESEURI

Universuri paralele

   La întrebarea:”Există Universuri paralele?”, raspunsul este categoric DA. Există universuri paralele care,însă,nu au nici o legătură cu scenariile SF pe această temă şi nici cu teoriile „ştiinţifice”pe cât de îndrăzneţe pe atât de aberante.Aceste universuri nu sunt rodul unor imaginaţii înfierbântate ci ele există, reale,concrete,având coordonate spaţiale şi temporale. Paralelismul lor este dat de faptul că nu se interferează,ba chiar se ignoră reciproc.

Un astfel de univers este format din oameni cu interese,preocupări,pasiuni comune,pasiuni care determină şi întreţin universul format.Aceste universuri nu se intersectează,dar nu este exclusă trecerea dintr-un univers intr-altul.

Să privim,bunăoară,universul iubitorilor sportului.Aceşti oameni,practicanţi sau nu ai sportului,dar având în comun aceeaşi pasiune,au un univers al lor.Principala lor preocupare este urmărirea întrecerilor sportive,punerea la zi cu ştirile din presa sportivă,întâlniri şi discuţii pe această temă.Ei sunt la curent cu clasamentele,cu transferurile de jucători,cu evoluţiile şi preţurile lor.Consumă timp,energie,bani.Sunt bine informaţi şi totuşi ignoră faptul că mai există,de exemplu,literatură,cu cenacluri,simpozioane,premii literare.Acela este un alt univers.Paralel.

Există un univers al iubitorilor muzicii.Alte topuri,alţi protagonişti,alte evoluţii.Ascultă muzică,culeg şi stochează informaţii,dar nu deosebesc un caras de un crap şi sunt de-a dreptul ignoranţi în privinţa momelilor şi a cârligelor de pescuit.Acelaşi paralelism,aceeaşi ignorare reciprocă.

Aceste universuri nu au la bază doar pasiuni comune ci pot fi determinate şi profesional,geografic,etc.Numărul lor este foarte mare şi,oricum,nu mi-am propus să le trec în revistă ci să mă opresc asupra unuia:UNIVERSUL CREDINŢEI.Acest univers, deşi se formează  ca şi  celelalte,este unic în felul său,unicitatea lui fiind dată tocmai de ceea ce-l defineşte:CREDINŢA.

Credinţa leagă acest univers de macrounivers şi de Creatorul său.În acest univers trăiesc toţi cei care au descoperit această legătură,toţi cei care au înţeles binecuvântata posibilitate de a comunica cu Creatorul,toţi cei ce-şi găsesc plăcerea în a-L lăuda pe Dumnezeu.

        Dar pentru că rolul celor ce trăiesc în acest univers este de a-L face cunoscut şi altora,se exclude din start alinierea la celelalta universuri,paralelismul cu ele.Acest univers al credinţei ,având drept coordonate adevărul şi viaţa,nu poate fi paralel decât cu el însuşi.Universurile paralele fac abstracţie unele de altele dar pentru că universul credinţei poartă în el adevărul,nu are dreptul să treacă neobservat.Universul credinţei trebuie să intersecteze toate celelalte universuri şi chiar dacă impactul va şoca,oamenii trebuie să cunoască adevărul.Abia pe urmă vor putea să decidă un eventual transfer în acest univers.Dar oamenii din toate universurile trebuie să ştie.Este o provocare pentru noi,cei din universul credinţei.Ce mai aşteptăm?

Vulcan 31 martie 2008      Simion Felix Marţian

În căutarea adevărului

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în ESEURI

Cu inima bătându-mi năvalnic în piept şi umerii împovăraţi de importanţa misiunii mele,m-am apropiat cu paşi nesiguri de poarta imensă pe care scria cu litere mari:ADEVĂRUL. Deşi nu eram foarte încrezător în eventualele roade ale demersului meu,am fost,totuşi,profund dezamăgit când,împingând poarta,am văzut deschizându-se în faţa mea o mulţime de drumuri,întreţesute într-un labirint halucinant.Descumpănit,am apelat la un ghid şi am aflat astfel că multitudinea de drumuri,de teorii filozofice despre adevăr se împarte în două mari categorii: -teorii definiţioniste,care încearcă să răspundă la întrebarea:”Ce este adevărul?„ -teorii criteriale,care pretind a stabili graniţa dintre adevăr şi neadevăr prin efecturea de teste asupra adevărului. Am încercat să sintetizez lucrurile,dar acelaşi ghid m-a lămurit că maxima simplificare este reducerea la cele trei teorii importante: -teoria corespondenţei -teoria coerenţei -teoria pragmatică Nu,nu era ceea ce căutam eu ,un adevăr unic şi absolut,care să nu fie divizat sau clasificat. Am părăsit,nemulţumit,sfera rarefiată a filozofilor şi filozofiilor,coborând în cenuşiul prozaism cotidian,încredinţat că un adevăr universal valabil trebuie să fie la îndemâna oricui.Aici mi-am început căutarea întrebând dicţionarul:Ce este adevărul?Răspunsul a venit prompt:”concordanţa între cunoştinţele noastre şi realitatea obiectivă”. Nu a reuşit să mă convingă.Cunoştinţele noastre ne individualizează,cel mai adesea,iar realitatea „obiectivă”poate fi privită din mai multe unghiuri.Aşadar,acest raport poate da naştere la erori de genul:adevărul meu,adevărul tău,adevărul lui.Poate genera monstruozităţi ca:jumătate de adevăr,adevăr cosmetizat,adevăr mistificat,adevăr…neadevărat. Eram disperat,dar nu puteam abandona căutările.Trebuia să găsesc adevărul.Trebuia să existe o cale.O cale? O cale,am zis?Dar parcă am văzut undeva…Evrika!În tot timpul căutărilor mele,undeva deasupra mea,o lumină atrăgea atenţia asupra unui panou pe care scria:EU SUNT CALEA,ADEVĂRUL ŞI VIAŢA.Semnat:ISUS:Aleluia! Am găsit Adevărul.Căutările mele au luat sfârşit.Acum am inima uşoară,dar pe umerii mei tot mai apasă o sarcină.O sarcină pe care am luat-o de bunăvoie.Pentru că urmele lăsate în istorie de paşii rătăciţilor căutători de adevăr nu pot fi şterse,pentru că indicatoarele lor derutante încă mai dăinuie,mi-am asumat responsabilitatea de a arăta căutătorilor contemporani panoul salvator,indicatorul spre Adevăr.Ce ziceţi,nu veniţi cu mine?

Simion Felix Marţian

Afară ninge liniştit…

Publicat de de Biserica Maranata Vulcan în ESEURI

   Afară ninge liniştit.Sau poate că nu mai ninge.Poate că nu ningea nici atunci când Coşbuc îşi începea astfel poezia „În seara de Crăciun”.Dar cu siguranţă ningea în acel tablou din copilărie şi ningea cu idilism peste amintirile lui.

   Uitându-se nedumeriţi în jurul lor, oamenii se întreabă tot mai des, chiar dacă uneori în şoaptă: unde sunt zăpezile de altădată? Şi asta fără nici o aluziela FrancoisVillon.Îi încearcă sentimentul că au fost deposedaţi de ceva foarte valoros.Dar asta numai în scurtele momente de răgaz.

   Aparţin, oare, zăpezile trecutului? Unei perioade istorice bine determinate? Sau, mai degrabă, trecutului fiecăruia, acelui crâmpei de viaţă numit copilărie?

   Poate că pragmatismul exacerbat al omului contemporan îl împiedică să vadă ninsoarea. Sau poate o topeşte cu laserul privirilor iscoditoare, cu temperatura ridicată a procesorului personal aflat într-o continuă activitate, pe care nici vis-coolerul iernii nu-l mai răceşte.

   Afară ninge cu versuri de Coşbuc şi cu copilărie. Omul contemporan nu vede ninsoarea. Are motoarele turate la maxim în căutarea unor noi metode de…accelerare. Cerc vicios şi…păgubos. Nimic nu poate compensa pierderea imaginilor pe lângă care trece.

   Când goana sa nebună îl istoveşte, răscoleşte printre amintiri. Îşi regăseşte copilăria, inocenţa, vede ninsoarea şi…pictează felicitări. Pentru Sărbătorile de iarnă pictează. Bucuria regăsită i-o simţim în aceste felicitări.Mereu aceleaşi,din elemente care compun tihna: ninsoare…liniştită, case cu ferestre luminate, nămeţi şi colindători.

  Nu-ţi sună cunoscut? Tentant? Hei, omule, cu tine vorbesc! Opeşte motoarele! Şi procesorul prea înfierbântat. Ieşi afară în noaptea de iarnă, sau măcar deschide fereastra.

   Soarbe cu privirea argintul zăpezii şi lasă-ţi inima să zburde împreună cu fulgii.

O, iată şi colindătorii venind printre troienele „ca altădată”. Ei fac parte dintr-un lung şir de mesageri, urmaşi ai celor cărora îngerul le-a spusla Betleem: „astăzi în cetatea lui David vi S-a născut un Mântuitor, care este Cristos, Domnul”.

  Acum bucuria este deplină.Colindătorii îşi continuă drumul în noapte.O noapte de vis şi totuşi reală. Cu ninsoare reală, cu colindători reali, cu mesaj real: S-a născut Mesia

Vulcan   decembrie 2011                    Eseu de: Simion Felix Marţian