Un istoric agnostic demonstrează existenţa lui Iisus


Cartea scrisă de istoricul american Bart D. Ehrman se numeşte Iisus a existat cu adevărat? („Did Jesus really exist?”) şi are 3 părţi. Prima parte curpinde dovezi istorice ale existenţei lui Iisus Christos, a doua parte demontează cele mai multe dintre argumentele misticilor care afirmă că Iisus nu a existat, iar a treia parte creionează portretul persoanei istorice Iisus Christos.Ehrman declară că argumentele misticilor sunt plauzibile, dar reuşeşte să aducă contra-argumente. Ehrman admite că Iisus nu a fost menţionat în sursele istorice romane ale vremii, dar el argumentează că nici persoane mai importante, cum este Pilat din Pont, nu apar. Astfel, acesta ar putea constitui cu greu un argument împotriva existenţei Sale.

Cu privire la sursele creştine în care este prezentat Iisus şi în care este relatată viaţa Sa, misticii susţin că evangheliile au fost scrise la mult timp după moartea lui Iisus şi că alte cărţi ale Noului Testament au fost scrise de oameni care nu L-au cunoscut pe Iisus personal.Ehrman răspunde acestei afirmaţii cu faptul că apostolul Pavel Îl cunoştea pe fratele lui Iisus, Iacov, şi pe cel mai apropiat ucenic al Lui, Petru. „Dacă Iisus nu ar fi existat, s-ar înțelege că fratele Său ar şti lucrul acesta, nu? Cred că însăşi existenţa lui Pavel este un argument pentru existenţa lui Iisus”, a declarat Ehrman pentruNational Public Radio.La argumentul că Iisus ar fi fost copiat după zeii păgâni ai vremii, istoricul răspunde cu faptul că nu există dovezi că alţi zei ar fi fost născuţi din fecioară, că au murit ca să mântuiască lumea de păcat sau că au fost înviaţi din morţi.

Ultimul şi cel mai important argument pe care îl aduce istoricul este acela al caracterului lui Iisus. „Era de aşteptat ca Mesia să-şi înfrângă duşmanii – şi dacă inventezi un Mesia, ai face unul puternic. Nu cred că ai inventa un Mesia care este umilit, torturat şi ucis de duşmanii Săi”, a afirmat Ehrman pentru Fall from Grace.

http://www.semneletimpului.ro

Peste 70 de creștini arestați ȋn China


Peste 70 de creștini au fost luați ȋn custodie dintr-o bisericӑ de casӑ din vestul Chinei.
Biserica situatӑ ȋn regiunea Xinjiang a fost luatӑ cu asalt de cӑtre poliție pe data de 18 martie. O duzinӑ de polițiști și agenți de protecție a securitӑții naționale au nӑpustit ȋn casa pӑstorului El Enjun, iar creștinii au fost reținuți pe motivul cӑ ȋntâlnirile sunt neaprobate și ilegale, și au ordonat ȋncetarea imediatӑ a reuniunii.

Fiecare creștin prezent a fost fotografiat cu forța și luat pentru interogatoriu, iar câțiva dintre acești credincioși au fost eliberați a douӑ zi. Biblii, cântӑri de imnuri, notebook-uri, DVD-uri cu educație creștinӑ și alte materiale au fost confiscate ȋn timpul raidului fӑrӑ o confirmare de primire, chiar dacӑ ȋnapoierea bunurilor personale este cerutӑ prin lege.

De asemenea pastorul și soția acestuia au fost chemați ȋnapoi la stația localӑ de poliție pentru interogatoriu ȋn continuare, unde au fost amenințați și li s-au ordonat sӑ opreascӑ gӑzduirea ȋntâlnirilor cu credincioșii ȋn casa lor.

Rugați-vӑ pentru creștinii care ȋncӑ sunt persecutați ȋn China și mai ales pentru cei din regiunea Xinjiang.

Rugați-vӑ ca Dumnezeu sӑ le dea putere și tӑrie de a trece peste orice ȋncercare și sӑ nu ȋși piardӑ speranța, chiar dacӑ aici pe pӑmânt vor fi prigoniți, ȋn veșnicie vor primi rӑsplata.

Citeşte mai mult pe: Peste 70 de creștini arestați ȋn China | Stiri Crestine.ro

Rugăciune pentru Biserica persecutată


În continuare vă prezentăm situaţia actuală a Bisericii care la nivel internaţional  se confruntă cu persecuţia, împreună cu motive de rugăciune.

Iran

 Deşi Iranul sărbătoreşte Anul Nou, creştinii iranieni se confruntă cu un val de arestări în curs de desfăşurare, care au început în decembrie. Mai mulţi credincioşi au fost eliberaţi în martie, dar cel puţin 27 rămân în detenţie. Pastorul Youcef Nadarkhani, care a fost arestat în luna octombrie 2009 şi ulterior condamnat la moarte, rămâne o problemă de interes internaţional. The Christian Post a raportat în 15 martie că un trimis iranian i-a spus unui investigator al drepturilor omului că Nadarkhani a fost acuzat de „ofensare a islamului”. Trimisul a susţinut că Nadarkhani a invitat minori în casa lui pentru a le propovădui creştinismul, că avea o biserică ilegală la subsolul casei sale, iar prin proclamarea creştinismului el a ofensat islamul. Anterior, guvernul iranian a susţinut că Nadarkhani a fost acuzat de viol, şantaj şi sionism. Statele Unite, Brazilia, Olanda, Germania, Mexic, Franţa, Marea Britanie şi Uniunea Europeană au cerut cu toţii eliberarea lui Nadarkhani. Rugaţi-vă pentru toţi creştinii iranieni care sunt persecutaţi pentru credinţa lor.

Egipt

 Liderul Bisericii Copte din Egipt a murit, iar creştinii egipteni cer rugăciune  pentru a-şi alege următorul lider. Papa Shenouda al III-lea, care a condus Biserica Creştină Coptă din Egipt pentru mai bine de 30 de ani, a murit pe data de 17 martie, la vârsta de 88 de ani. Shenouda a condus Biserica în cele mai dificile momente, adesea intrând în conflict cu guvernul. El a petrecut 3 ani în închisoare în 1981, pentru criticile sale privind preşedintele Sadat. Moartea acestuia vine într-un timp în care Biserica se confruntă cu cea mai mare persecuţie din istoria sa. Liderii islamici salafişti au sărbătorit în mod public moartea lui Shenouda. Acum Biserica se confruntă cu dificila sarcină de a-şi alege un nou lider. „Trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să aleagă omul potrivit…care să poată uni toate celelalte denominaţiuni din ţară împotriva unei persecuţii neaşteptate”, a scris lucrătorul Vocii Martirilor din Egipt. „Mulţi creştini au părăsit ţara deja…însă ne rugăm pentru acei credincioşi adevăraţi, ca ei să rămână lumină şi sare pentru Dumnezeu.”

Yemen

 Un profesor de engleză, 32, a fost împuşcat mortal în oraşul central din Taiz pe data de 18 martie, iar membrii al-Qaida îşi asumă responsabilitatea. Un ziar din Pennsylvania a identificat victima ca fiind Joel Wesley Shrum, un fost celebru  jucător de fotabl de liceu care s-a mutat în Yemen în 2010 pentru a lucra pentru Centrul de Instruire şi Dezvoltare Internaţională, o organizaţie nonprofit. Doi bărbaţi pe o motocicletă s-au apropiat de maşina lui Shrum şi au deschis focul, în timp ce acesta mergea la locul de muncă, fiind profesor de limba engleză în cadrul centrului. Mesaje-text, difuzate mai târziu, spuneau: „războinici sfinţi” au ucis „un misionar senior”. Şcoala a negat faptul că Shrum ar fi fost misionar. Acesta a lăsat în urmă soţia, Janelle, şi doi copii mici.

Citeşte mai mult pe: Rugăciune pentru Biserica persecutată | Stiri Crestine.ro

Teologi creştini: învierea lui Iisus nu e o iluzie optică


Ipoteza învierii ca iluzie optică a fost enunţată de istoricul Thomas de Wesselow, în cea mai recentă carte a sa, „Semnul” (The Sign). Cartea este o o analiză din perspectivă ştiinţifică a Giulgiului din Torino, care se crede că a fost folosit pentru acoperirea trupului lui Iisus Christos, după crucificare, relatează Daily Telegraph.

 

teologii_informa_ipoteza_ca_invierea_lui_iisus_a_fost_o_iluzie_optica (Foto: huffingtonpost.com)Argumentul său este acela că ceea ce este relatat în Biblie ca fiind o certitudine pentru apostoli, şi anume învierea, este posibil să fi fost o iluzie. El afirmă că în semi-întuneric şi în durerea pe care o resimţiseră apostolii după moartea lui Iisus, este posibil ca ei să fi confundat imaginea lui Iisus de pe giulgiu cu adevăratul Iisus.

 

Teologii creştini au reacţionat imediat şi au infirmat că învierea ar fi fost doar o iluzie optică. Pastorul Albert R. Dresibach, Jr. a argumentat într-o lucrare intitulată „Implicaţiile ecumenice ale Giulgiului din Torino” că giulgiul este o dovadă incontensabilă a învierii, în lipsa osemintelor care să demonstreze moartea fizică.

 

O a doua opinie opusă afirmaţiei controversate este cea a pastorului Billy Graham, care a declarat următoarele pentru Gaston Gazette: „Moartea şi învierea lui Iisus sunt dovada supremă că promisiunile Sale despre rai sunt adevărate şi că vom ajunge într-o zi acolo. El a declarat că este «învierea şi viaţa. Cine crede în Mine va trăi»”.Şi jurnalistul catolic Francis Phillips a susţinut afirmaţiile celorlalţi teologi, într-un articol din Catholic Herald. El a descris afirmaţiile lui de Wesselow ca „eretice şi neconcludente”.În apropierea Paştelui, creştinii din toată lumea meditează la crucificarea şi învierea lui Iisus Christos, precum şi la însemnătatea sacrificiului de pe Golgota, toate aceste teme fiind esenţiale pentru credinţa creştină.

http://www.semneletimpului.ro

Consiliul Mondial al Bisericilor: Acțiunea socială e miezul misiunii


Participanții la o adunare preliminară a Comisiei Consiliului Mondial al Bisericilor privind Misiunea și Evanghelizarea Globală a petrecut o jumătate de zi în cadrul unei comunități care trăiește într-o groapă de gunoi de la periferia orașului Manila (Filipine).

 

smokey_mountain (Foto: mabuhaycity.com)Participanții au vizitat groapa „Smokey Mountain”, unde locuiesc, în barăci, circa 30.000 de oameni care supraviețuiesc doar cu ce găsesc prin gunoaie. Comunitatea se teme că guvernul filipinez va ordona demolarea barăcilor, întrucât vrea să construiască locuințe pe acel teren, și se opun proiectului de construcție. Ciocniri violente între localnici și membri ai Autorității Naționale a Locuințelor au avut loc recent în zonă, iar oamenii nu mai știu la cine să apeleze.

 

Bisericile din Filipine au luat poziție față de politica de dezvoltare a administrației publice, și acuză că aceasta îi dezavantajează pe cei mulți. „Într-o astfel de situație vezi oamenii care lăcuiesc în mahala, luptând pentru demnitate. Cum vedem Evanghelia lucrând aici?”, a întrebat părintele Tito Loyola, reprezentant al organizației Aspiring Citizens for Community Empowerment and Solidarity Inc, citat de Ekklesia.

 

Liderii religioși creștini au vizitat și Freedom Island, o altă zonă afectată profund de sărăcie. Participanții și-au exprimat solidaritatea față de luptele pe care le au de dus locuitorii săraci ai regiunii și au apreciat activitatea bisericilor care fac lobby pe lângă autorități pentru ca acestea să renunțe la proiectele care îi defavorizează pe săraci. Liderii religioși care au vizitat Freedom Island au declarat că implicarea bisericilor în problema săracilor constituie o traducere a misiunii în acțiuni sociale concrete, care stau la baza „misiunii și evanghelizării autentice.”

http://www.semneletimpului.ro