Viitoarea preşedintă a Braziliei ar putea fi o credincioasă penticostală


Marina Silva s-a născut într-un loc uitat de lume, departe de lumea civilizată, undeva în jungla Amazonului. Face parte dintr-o familie săracă, de 11 copii, din care doi au murit din cauza malariei. Ea însăşi a suferit mai multe episoade de malarie, hepatită şi alte boli tropicale.

În copilărie a lucrat în agricultură împreună cu fraţii ei, apoi a muncit la recoltarea cauciucului şi ca servitoare. Doar la 14 ani a învăţat să citească şi operaţiile de bază ale aritmeticii, într-o şcoală creştină evanghelică. După ce a terminat şcoala elementară, s-a înscris în anul 1981 (la 23 de ani), la Universitatea Federală din Acre.

Marina Silva

În anul 1990 a ajuns deputat federal şi în 2003 preşedintele Lula da Silva a numit-o Ministru al Mediului Ambient. A demisionat din acest post în 2008 şi în anul următor a părăsit şi partidul preşedintelui pentru a se înscrie în Partidul Verde.

Din partea acestui partid în 2010 va candida la preşedinţia ţării şi contrar sondajelor a reuşit să obţină 19,3 % din voturi.

În octombrie 2013, Eduardo Campos, liderul Partidului Socialist din Brazilia, a anunţat o coaliţie cu Partidul Verde al Silvei, şi în aprilie 2014 Campos şi-a anunţat candidatura la preşedinţie, cu Marina Silva de vicepreşedinte. Situaţia a cunoscut o schimbare foarte importantă, luna trecută când Eduardo Campos şi echipa lui de campanie au murit într-un tragic accident aviatic, iar Marina l-a substituit la candidatura prezidenţială (Wikipedia).

Din punct de vedere religios, Marina a fost crescută într-o familie de catolici practicanţi şi ea însăşi visa în tinereţe să devină călugăriţă. În anul 1995 a experimentat o schimbare spirituală prin naşterea din nou, convertindu-se la credinţa evanghelică şi integrându-se în Adunarea Biblică a Harului. Din 2004 este misionară în cadrul organizaţiei penticostale Assemblies of God.

În momentele dificile, candidata la preşedinţie, Marina Silva, consultă Biblia înainte de a lua o decizie, constată cu indignare cotidianul Infobae, citând surse din ziarul Folha din Sao Paolo. Silva este o credincioasă ferventă şi motivele devoţiunii sale sunt problemele de sănătate pe care le-a avut. În timpul copilăriei a suferit de multe boli tropicale şi datorită contaminării râului Amazon cu metale şi mercur. Medicii i-au diagnosticat un timp scurt de viaţă şi i-au recomandat rugăciunea. Deşi a fost supusă unui tratament în Statele Unite, acesta nu a dat rezultate. La întoarcerea în Brazilia, un medic i-a spus: „Dumneavoastră nu aveţi nevoie de un medic. Aveţi nevoie de o minune, doamnă”. Astăzi la 56 de ani, sănătatea ei s-a îmbunătăţit considerabil. Silva consideră că recuperarea ei este o minune, trecând peste toate sechelele care încă o mai deranjează.

Conform aceluiaşi ziar din Sao Paolo, Silva recurge des la „ruleta biblică” pentru a lua decizii şi a căuta călăuzire spirituală. Şi citează două momente în care ea a făcut acest lucru. Primul este în dimineaţa zilei de 4 octombrie 2013, înainte de a accepta propunerea lui Eduardo Campos de a se uni în proiectul său politic şi al doilea, cu câteva săptămâni în urmă, după tragicul accident aviatic în care a murit Campos. Ea însăşi a considerat ca o providenţă divină faptul că nu s-a aflat în acel avion care s-a prăbuşit.

Marilia de Camargo Cesar, autoarea unei biografii autorizate a lui Silva, ce a fost publicată în 2010, aminteşte că Marina, înainte de a accepta ca ea să scrie această carte, i-a spus că are nevoie de opinia altei persoane. „S-a ridicat de pe sofa, a luat Biblia şi a deschis-o la întâmplare şi conform versetului pe care l-a citit acolo, a înţeles că „este un mesaj personal al lui Dumnezeu” şi a acceptat oferta.

„Ea nu se grăbeşte să ia decizii deoarece înainte de a se consulta pe pământ, întreabă Cerul”, specifică Valnice Milhomens, pastor în Biserica Naţională a Domnului Isus Hristos, prietenă de rugăciune a Marinei, de mai mult de o decadă. „Ea niciodată nu a amestecat credinţa cu politica” (Infobae).

„Una din sursele ei de sprijin este Dumnezeu”, spun membrii familiei, citaţi de prestigiosul The Wall Street Journal . „Credinţa ei a ajutat-o să câştige voturi în importantul sector evanghelic din ţară”. „Dumnezeu este unul dintre principalii ei consilieri şi uneori aceasta înseamnă că trebuie să avem răbdare”, recunoaşte unul dintre responsabilii campaniei electorale.

Acum, activista şi senatoarea de 56 de ani ar putea deveni următorul preşedinte al Braziliei. Sondajele indică faptul că Silva dispune de suficiente voturi pentru a forţa un al doilea tur de scrutin, contra actualei preşedinte, Dilma Rousseff şi în acest caz ar câştiga alegerile. Este vorba de o răsturnare de situaţie radicală, faţă de acum câteva săptămâni când actualul preşedinte părea că nu are rival şi Silva nici măcar nu era candidată (The Wall Street Journal).

Brazilia este o ţară în care evanghelicii reprezintă 22,2 % din populaţia ţării. Mai exact este vorba de 42 milioane de evanghelici (din care 24 milioane aparţin de Assemblies of God), faţă de 123,3 milioane de catolici (64,6 %), conform Institutului Brazilian de Geografie şi Statistică.

Conform unui sondaj Ibope, 97 % dintre brazilieni sunt de părere că credinţa în Dumnezeu „îi face pe oameni mai buni”, 79 % sunt împotriva legalizării marijuanei şi a avortului, iar un procentaj de 53 % se pronunţă împotriva căsătoriilor homosexuale.

Aceste probleme etice, problemele economice ale ţării şi cele internaţionale sunt provocările la care Marina Silva va trebui să le facă faţă, dacă va ajunge să fie preşedintele Braziliei. Va fi prima credincioasă penticostală din lume care va ocupa o funcţie atât de importantă pe eşichierul politic internaţional.

Pentru Știri Creștine, Beni Drădici

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Viitoarea preşedintă a Braziliei ar putea fi o credincioasă penticostală

Președintele Pérez Molina: “Eu recunosc pe Isus ca Domn al Guatemalei”


Președintele Guatemalei, Otto Perez Molina a spus el recunoaște pe Isus ca Domn al Guatemalei, pentru că El îi binecuvântează, îi luminează, le dă putere și îi călăuzește pe guatemalezi, ne informează AcontecerCristiano.net
molina
Aceste declarații au fost făcute de către președinte la Micul dejun național cu rugăciune, al doilea eveniment de acest gen din Guatemala. Oameni de afaceri și oficiali guvernamentali de rang înalt au fost prezenți, alături de Thelma Aldana, congresman din California, SUA, Janice Hahn, guvernatorul din Carolina de Sud, conform cu informațiile de pe site-ul web al Congresului Statelor Unite.

Otto Pérez Molina și-a început discursul cu cuvintele apostolului Pavel relatate în Filipeni 4-13: “Pot totul prin Hristos, care mă întărește.” El a spus că e o provocare ai sluji pe guatemalezi și a reduce rata violenței și a malnutriție.

“Hristos are putere și va face ca Guatemala să fie un exemplu de țară în care se pot face lucruri bune, pentru că guatemalezi au dorința, voința și au pe Dumnezeu în inimă”, a spus Perez Molina.

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro Președintele Pérez Molina: “Eu recunosc pe Isus ca Domn al Guatemalei”

În Ucraina au fost amplasate corturile evanghelice “Capela pentru rugăciune”


În cadrul proiectului „Rugându-ne pentru Ucraina”, corturile evanghelice „Capela pentru rugăciune” au fost amplasate în diferite oraşe din Ucraina. Scopul principal este de a evangheliza toţi oamenii care merg la cortul de rugăciune, anunţă Christian Telegraph.

via christiantelegraph.com

„Scopul nostru principal este de a încuraja necredincioşii la rugăciune şi de a-i ajuta să afle adevărul lui Cristos în vieţile lor de zi cu zi. Acest lucru este foarte important în această vreme tulbure pentru ţara noastră, când o mulţime de oameni trăiesc cu teama unui viitor necunoscut”, a declarat Gleb Spivakov, preşedintele organizaţiei Mission in the Business.

Corturile de rugăciune sunt deja amplasate în oraşele Sumy, Slaviansk, Kiev, Khmelnitskyi, Dnipropetrovsk şi Krasnyi Lyman. În curând vor fi amplasate corturi şi în celelalte oraşe din Ucraina. Corturile sunt amplasate în zone aglomerate, în timpul serii. Există câţiva consilieri pentru fiecare cort, majoritatea dintre ei fiind membri ai bisericilor creştine locale. Datoria lor este să slujească oamenii, să se roage pentru ei şi să îi înveţe cum să se roage singuri.

“Distribuim buletine de rugăciune, iar dacă o persoană este interesată, noi ne oferim să ne rugăm pentru ea. Dacă persoana este deschisă, ne rugăm, dar dacă nu este, noi îi propunem să completeze un card de rugăciune, în care persoana îşi scrie numele şi numărul de telefon. Acest lucru ne oferă posibilitatea să ne rugăm pentru această persoană, iar după un timp o contactăm. Iar dacă persoana este deschisă la Evanghelie, o invităm la biserică”, a declarat Vitally Orlov, pastor şi coordonator al corturilor de rugăciune.

În plus, ei oferă Nou-Testamente ca dar pentru oricine vine la cort. Consilierii predau cardurile de rugăciune liderilor diferitelor biserici pentru a continua să comunice cu oamenii.

Citeşte mai mult pe http://www.stiricrestine.ro În Ucraina au fost amplasate corturile evanghelice “Capela pentru rugăciune”

Doi misionari crestini infectati cu Ebola s-au vindecat


Ebola-300x202

Doi misionari crestini infectati cu Ebola in timp ce isi faceau lucrarea printre pacientii bolnavi din Liberia au fost externati dintr-un spital din Atlanta, Georgia.

Este vorba despre Kent Brantly de 33 de ani care a fost externat in data de 21 august. El activa in echipa de medici ai Samaritan’s Purse si a rostit urmatoarele cuvinte la externare: “Aceasta este o zi miraculoasa. Sunt fericit ca sunt in viata, ca sunt bine si ma voi reintalni cu familia.”

Cea de-a doua persoana este Nancy Writebol in varsta de 59 de ani. Ea nu a facut nicio declaratie de la externarea sa preferand sa petreaca timp cu familia inclusiv cu cei doi fii ai sai: Jeremy si Brian.

Cazul a fost preluat inclusiv de presa laica din strainantate si din tara noastra.

sursa: http://revistacrestinulazi.ro

Restaurarea Cortului lui David in Romania – Miscarea de inchinare si rugaciune in tara noastra


rugaciune inchinare lidia 250Ca lucrare de media, noi cei de la Alfa Omega TV avem harul să intrăm în contact cu multe lucrări, biserici și credincioși din România, dintr-o varietate de denominații de locații. Observăm o preocupare tot mai mare pentru rugăciune și mijlocire în Biserică, nu doar în Israel sau în alte părți în lume.

Dorința după rugăciune și închinare a fost permanentă în Trupul lui Hristos și în trecut, manifestată prin seri de rugăciune sau nopți de veghe, însă în ultimii ani remarcăm o creștere în intensitate a rugăciunii și mijlocirii, dincolo de o denominație sau biserică anume. Credincioșii se strâng laolaltă pentru a se închina lui Dumnezeu împreună, și a stărui pentru cauzele Sale, pentru orașul și țara lor.

Vedem cum Dumnezeu toarnă un duh al rugăciunii peste Biserica din țara noastră în ultimii ani. Însă diversitatea formelor pe care le îmbracă această chemare la rugăciune este uluitoare! Câteva trăsături comune ale acestor mișcări sunt sensibilitatea la vocea lui Dumnezeu, umblarea prin credință, unitatea în diversitate dincolo de barierele denominaționale, centralitatea lui Hristos, înțelegerea principiilor Împărăției, combinarea muzicii-inchinării cu rugăciunea și mijlocirea, și au ca efect manifestarea prezenței lui Dumnezeu în mijlocul lor…

În mediul evanghelic, ultimii ani au fost martorii fondării unor case de rugăciune cu viziunea de mijlocire și închinare permanentă în fața lui Dumnezeu pe principiul restaurării cortului lui David. Au fost organizate maratoane de închinare și rugăciune non-stop pe durata mai multor zile în mai multe localități cheie din țară.

Iar într-un oraș din România funcționează de 8 ani în permanență un locaș de adorație euharistică perpetuă (casă de rugăciune), cei care se roagă acolo fiind greco-catolici, romano-catolici și ortodocși. Conform preotului-paroh lider al acestei mișcări, elementul central al acesei capele de rugăciune permanentă este prezența lui Isus din mijlocul lor.

Implicarea credincioșilor în aceste mișcări și forme diverse de rugăciune duce la transformarea vieții lor personale, la dezvoltarea unei intimități deosebite cu Dumnezeu. În același timp, aceștia mijlocesc în fața lui Dumnezeu pentru binele comunității lor locale, a liderilor și a țării lor. Vom afla doar în cer cât de important a fost rolul acestor oameni ai rugăciunii în binecuvântarea țării noastre și indirect, a fiecăruia din noi…

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/spiritual/romania-puls-spiritual/3218-restaurarea-cortului-lui-david-in-romania-miscarea-de-inchinare-si-rugaciune-in-tara-noastra#ixzz3BD8DTmt4