Comunitatea creştină din Siria încearcă să fugă din calea numeroşilor persecutori, fie că este vorba de violatori, ucigaşi, terorişti sau jihadişti, de teama unui pogrom iminent.
După 32 de luni de la debutul războiului civil din Siria şi într-o ţară în care pacea se lasă aşteptată, persecuţiile asupra creştinilor s-au intensificat, acestea fiind executate de un număr mare şi diferit de duşmani ai creştinilor.
Puţinii creştini care au mai rămas (doar 1,5 milioane de persoane dintr-o populaţie totală de peste 22 de milioane) sunt convinşi că ţara nu mai este cu putinţă de locuit.
Din milioanele de cărţi publicate în ultimele câteva secole, puţine au devenit de referinţă şi au ajuns să ocupe locuri fruntaşe în topul celor mai apreciate. Însă Biblia ocupă un detaşat loc I în topul celor mai citite cărţi din istorie.
Topul a fost realizat de cercetătorul James Chapman, după un proiect de cercetare care a durat mai mulţi ani şi care a inclus vânzarea cărţilor în ultima jumătate de secol. Biblia ocupă locul I, cu peste 4 miliarde de exemplare vândute, la distanţă semnificativă de cartea de pe locul al II-lea, o carte cu citate din Mao Zedong, cu 820 de milioane de volume vândute. Mao Zedong a fost un revoluționar chinez, teoritican politic și lider al Partidului Comunist Chinez.
Pe locul al III-lea, cu 400 de milioane de volume vândute, s-a situat Harry Potter, urmat de triolgia Frăţia Inelelor, cu 103 milioane de volume vândute.
Bob Creston, preşedintele Wycliffe Bible Translators, cea mai mare organizaţie care se ocupă traducerea Bibliei, a declarat că Sfânta Scriptură va fi tradusă în toate limbile şi dialectele planetei în următorii 12 ani, „ceea ce ne aduce mai aproape de cea de-a doua venire a lui Iisus Christos”.
Creston a anunţat joi că, în prezent, numărul celor care pot citi Biblia în limba maternă a ajuns la 4,9 miliarde de persoane, ceea ce înseamnă că Biblia mai trebuie tradusă în 1.919 de limbi şi dialecte. Momentan, există 2.167 de proiecte care se ocupă de traduceri, arată Wycliffe Global Alliance.
Preşedintele a mai declarat că demersurile organizaţiei pe care o conduce sunt o împlinire a profeţiei din Matei 24:14, despre revenirea lui Iisus. „Sunt convins că Dumnezeu Îşi doreşte ca oameni din fiecare trib şi fiecare naţiune să Îl cunoască.”
Aproximativ o jumătate de milion de oameni la nivel internațional l-au primit pe Hristos, la sfârșitul lunii septembrie 2013 , în America Latină, Europa si Caraibe, ca parte a programului “El Evanghelio Cambia” (Evanghelia schimbă).
Potrivit datelor furnizate de centrul de presă al mișcării “Evanghelia schimbă” , 456 528 de persoane l-au primit pe Isus Hristos în 16 țări într-o zi de evanghelizare.
Evanghelizarea a avut loc în Venezuela ( 377302 persoane convertite), Argentina (1537), Brazilia (1252), Aruba (680), Statele Unite ale Americii ( 1.200), Chile (5466) Costa Rica ( 6.000), Panama (8123), Mexic ( 16434), Columbia (14867), Peru (3505), Spania ( 2797), Ecuador (12965), Haiti (4400), Rusia și altă țără.
Rapoartele sunt furnizate doar pentru 14 țări, deși evanghelizarea a avut loc în 16 de țări.
Strategia programului “Evanghelia schimbă” este folosită în întreaga lume de 6 ani. Pentru prima dată a fost aplicată această strategie, de pastorul bisericii internaționale “Maranatha”, Javier Bertuchi (Venezuela) în 2006. De atunci s-a răspândit în 25 de țări.
Viziunea mișcării “Evanghelia schimbă” este non-confesională, și constă în trei faze principale: ridicarea la nivel internațional a 500.000 de mijlocitori din întreaga lume pentru a susține un milion de evanghelici care să atragă națiunile la Hristos prin evanghelizare în stradă (teatru de stradă). Pe urmă are loc botezul și ucenicizarea noilor convertiți. Ideea de bază a metodei de evanghelizare este a “salva suflete pentru Hristos.”
Orice biserică poate participa la evanghelizarea internațională, lăsând zidurile ei și predicând în mod deschis pe Hristos în lume.
Un caz extrem de sensibil se află pe rol la ora actuală la Curtea Supremă a SUA a dreptului legiuitorilor de a deschide sesiunile legislative cu rugăciune. Sute de ani, în tradiția americană, sesiunile legislative au fost deschise cu rugăciune, inclusiv în Congresul SUA, ne relatează portalul The Public Discourse.com.
În anul 2008 Susan Galloway și Linda Stephens au deschis un proces în acest sens pentru a opri rugăciunile de deschidere. Ei sunt reprezentați de un grup de avocați americani fondat la scurt timp după al Doilea Război Mondial în scopul separării Bisericii de stat, ceea ce ei cred că este o amenințare la democrația americană.
Din anul 1962, Curtea Supremă de Justiție a emis mai multe hotărâri cu privire la rugăciunea în școală și în mai multe locuri publice. Acum lupta din partea ateilor e tot mai mare pentru a scoate tot ce însemnă Dumnezeu din viața publică americană.
Rugați-vă ca aceste lupte să nu aibă succes și Dumnezeu să fie proclamat în continuare în societatea americană!
Care e părerea ta?