Căsătorie SAMUEL & DANIELA (dedicaţie)


Luna lui mai ne bate-n geam cu flori
Şi-şi etalează-n jur acuarela
Dând farmec viu acestei sărbători,
Când se ivesc ai căsniciei zori
La Samuel şi-aleasa-i Daniela.

A fost un timp marcat în viaţa lor
Când paşii li s-au întâlnit pe cale
Şi totul devenea strălucitor,
Căci inimile lor porneau în zbor
Plutind cu ale dragostei petale.

Nu mai e Uricani şi nici Vulcan
Ci doar un drum mergând spre fericire
Prin sfere cu decorul diafan;
Aşa simt ei acum, şi nu în van,
Căci totul e posibil în iubire.

Dar pentru ca tot ceea ce-şi doresc
Pe drumul vieţii să se împlinească,
Acum, când amândoi la drum pornesc,
Să ne rugăm Părintelui ceresc
Ca în umblarea lor să-i însoţească.

De-aceea suntem astăzi lângă ei,
Împărtăşind aceeaşi bucurie,
Să ne rugăm fierbinte, cu temei
Ca funia să se-mpletească-n trei,
Domnul fiind cu ei în căsnicie.

Aşa că, haideţi toţi să înălţăm
O vie rugăciune spre Acela
Care răspunde-atunci când ne rugăm:
O, Doamne,-n mâna Ta încredinţăm
Pe cei doi miri:Sami şi Daniela.

Amin    

Vulcan-19 mai 2012     Simion Felix Marţian

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.