Robi şi Laura (Dedicație căsătorie)


44035759_680735172306568_5357461171882426368_n

Într-un decor cu raze ce se frâng,
În straiul toamnei vrând să se comprime,
Noi suntem azi la Rusu în Parâng
Ca să vedem o nuntă…la-nălţime!

Şi nu doar altitudinea-i ceva,
Cât dragostea-i la cote ridicate;
Aşa e Robi, Laura-i aşa,
Cu inimi care bat îngemănate!

Ne bucurăm cu ei, la nunta lor,
Înconjurându-i cu afecţiune,
Dar mai presus de daruri şi de flori,
Să îi purtăm cu toţi în rugăciune.

Căci Dumnezeu le poate oferi
Mai mult decât noi am putea vreodată,
De-aceea vrem ca-n viaţă, zi de zi,
Să-i însoţească-n toate Sfântul Tată!

Să aibă pace sfântă în cămin,
Iar pâinea zilnică să nu lipsească,
Şi ca să fie împliniţi deplin
Prin copilaşi dorim să odrăslească.

Noi le dorim ce-i bun şi ce-i frumos
Şi-n rugăciune noi le cerem toate,
Ştiind că vor primi neîndoios,
Căci Dumnezeu le are, vrea şi poate.

Cu Robi şi cu Laura nuntim
Şi chiar Parângul s-a gătit de nuntă,
Dar e aici, şi-aceasta e sublim,
Acel ce din vecii binecuvântă!

14 Octombrie 2018 Vulcan
Simion Felix Martian

Lumea ca un colț de rai…


 

Maria Luca

Doamne… de-aș putea culege
Tot parfumul florilor
Și culori din curcubeu
Și lumina zorilor
Aș broda cu ele-o haină
Să îmbrac lumea cu ea
Orice inimă să cânte
Să-nțeleagă dragostea!

Doamne… de-aș putea cuprinde
Pământul la al meu piept
L-aș face un colț de rai
Unde omu-i bun și drept
Și din viață-aș face vis
Vis ferice, luminos
Unde veșnic să domnească
Peste inimă Cristos!

Vulcan-08-05-2018      Maria Luca

Tu ești Doamne, Stânca mea!


Maria Luca

Tu ești Doamne Stânca mea
Ajutor în vreme grea…
Tu ești Doamne Scutul meu
Ajutor când drumu-i greu…
Mâinile-mi înalț spre cer
A mea inimă-Ți ofer,
Sufletul și viața mea
Tot ce am și voi avea!

Doamne Tu mă ocrotești
Mă păzești și mă iubești… .
Îmi vorbești prin Sfânt Cuvânt,
Mă ridici când sunt înfrânt…
Valuri multe de-or veni
Știu, cu Tin voi birui
Voi învinge orice rău
Căci ești Domn și Dumnezeu!

Tu ești Doamne-al meu Păstor
Tu îmi vii în ajutor
Și în sfântă părtășie
Mă îmbraci în bucurie
Drumul meu e luminos
Plin de doruri și frumos
Și mereu Îți voi cânta
Tu ești Doamne Stânca mea!
Vulcan-03-05-2018      Maria Luca

Vocea Domnului….


 

descărcare

Dacă-n ceasuri de-ncercare
Numele îmi vei chema
Voi veni copilul Meu
Te voi binecuvânta…
Din a cerului mărire
Voi veni să îți vorbesc,
Pacea Mea te va cuprinde
Ca să vezi cât te iubesc!

Dacă din dureri și lacrimi
Numele îmi vei striga
Eu voi șterge cu iubire
Lacrima pe fața ta
Și balsam de vindecare
Voi lăsa în trupul tău
Să nu uiți că Eu sunt Domnul,
Veșnic Domn și Dumnezeu!

Când în sfântă părtășie
Mâini spre cer vei înălța
Ca să-Mi mulțumești copile
Pentru toată viața ta
Și atunci voi fi acolo
Mă voi bucura cu tine,
Voi veghea să fii ferice,
Voi veghea să-ți fie bine!

Vulcan-01-05-2018      Maria Luca

Mai spune-mi Doamne un cuvânt!


descărcare

Mai spune-mi Doamne un cuvânt
Mi-a inima așa pustie
Și parcă mi-a-nghețat izvorul
De dragoste și bucurie…

Privește către mine Doamne
Mă înconjoară-atâtea valuri
Și nu mai am putere Tată
Să ies biruitor la maluri…

Te rog atinge-Te de mine
Durerea iar mă împresoară
Și trupul plânge răvășit
Cu lacrime ce mă-nfioară…

Trimite sfântă-nviorare
În viața mea Părinte Bun
Dă-mi pacea Ta ca-n orice zi
Floarea credinței să adun

Iar dorul meu să înflorească
Tot mai frumos pe-acest pământ
Un dor de cer, de veșnicie
Născut din sfântul Tău Cuvânt!

Vulcan-26-04-2018       Maria Luca