Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

Robi şi Laura (Dedicație căsătorie)


44035759_680735172306568_5357461171882426368_n

Într-un decor cu raze ce se frâng,
În straiul toamnei vrând să se comprime,
Noi suntem azi la Rusu în Parâng
Ca să vedem o nuntă…la-nălţime!

Şi nu doar altitudinea-i ceva,
Cât dragostea-i la cote ridicate;
Aşa e Robi, Laura-i aşa,
Cu inimi care bat îngemănate!

Ne bucurăm cu ei, la nunta lor,
Înconjurându-i cu afecţiune,
Dar mai presus de daruri şi de flori,
Să îi purtăm cu toţi în rugăciune.

Căci Dumnezeu le poate oferi
Mai mult decât noi am putea vreodată,
De-aceea vrem ca-n viaţă, zi de zi,
Să-i însoţească-n toate Sfântul Tată!

Să aibă pace sfântă în cămin,
Iar pâinea zilnică să nu lipsească,
Şi ca să fie împliniţi deplin
Prin copilaşi dorim să odrăslească.

Noi le dorim ce-i bun şi ce-i frumos
Şi-n rugăciune noi le cerem toate,
Ştiind că vor primi neîndoios,
Căci Dumnezeu le are, vrea şi poate.

Cu Robi şi cu Laura nuntim
Şi chiar Parângul s-a gătit de nuntă,
Dar e aici, şi-aceasta e sublim,
Acel ce din vecii binecuvântă!

14 Octombrie 2018 Vulcan
Simion Felix Martian

Mister şi înviere


La moara lui Felix

Cruce 3

Înconjurat de semne de-ntrebare
Care ţeseau un văl de-adânc mister,
Tu ai trecut prin lumea trecătoare,
Isuse, torţă călăuzitoare,
În drumul Tău din cer şi către cer.

Vii întrebări îşi căutau răspunsul
Când Te-ai născut în chip miraculos
Şi Te-a-nsoţit misterul, nepătrunsul,
Mereu, când se-ntrebau:”Oare e Unsul?”
„E Cel ce vine?” „Este chiar Cristos?”

Poate a fost doar curiozitate,
Sau poate chiar erau setoşi de har,
Dar vrând să scape de-ambiguitate
Ei Te-au tratat cu agresivitate
Testându-Ţi nemurirea pe Calvar.

Divine mâini cu mângâieri sublime
Au plâns atunci cu lacrimi rubinii,
Muşcate de piroane, cu cruzime,
Când răutatea clocotea-n mulţime
Şi-Ţi refuza prezenţa printre vii.

Misterul care Ţi-a-nsoţit venirea
S-a transformat în beznă pe pământ,
S-a zguduit din temelii zidirea
Când Duhu-Ţi străbătea nemărginirea
Iar trupul era pus într-un mormânt.

Dar de pe”Cine-i?”,semnul de-ntrebare
S-a deplasat, scăpat de sub control,
Pe „Unde-i?”,chestiune arzătoare
Când au văzut călăii, cu stupoare,
Că…

Vezi articolul original 74 de cuvinte mai mult

Cămaşa lui Cristos


hristos-a-inviat

Teatru antic, oare, vrea să fie?
E-o scenă dealul? Crucile-s decor?
O, nu, ci o cumplită tragedie,
Arzând din profeţie-n profeţie,
Se împlineşte-n chip sfâşietor.
Nu a mai fost scenariu scris vreodată
Să poarte-atâta chin în slovă, greu,
Beznă în plină zi, urlete, gloată,
Cutremur, lacrimi, cruce-nsângerată,
Iar personajul tragic, Dumnezeu.
Da, Dumnezeu, Cristosul, Mântuirea
Care murind pe cruce-mbrăţişa
Cu braţe de iertare omenirea
Şi, către ceruri înălţând privirea,
La Tatăl duhul Şi-L încredinţa.
Când timpul sta încremenit în clipă,
Împotmolit, parcă,-n tragismul dens
Care făcea din negură risipă,
Un straniu act părea că se-nfiripă
Şocând prin aparentul său nonsens:
Soldaţi romani, a căror nepăsare
Din râsul gutural se revărsa,
Desprinşi de evidenţa-ngrozitoare,
Trăgeau la sorţi cămaşa Celui care
Pentru iertarea lor pe lemn murea.
Ei nu ştiau, n-ar fi putut să ştie,
Când jinduiau cămaşa Lui la sorţi,
Că Cel ce se stingea în agonie
Mergea spre locul Său din veşnicie
Trecând, o clipă numai, printre morţi.
Se-nfiora din temelii zidirea
În faţa sacrificiului divin
Menit să ne aducă mântuirea,
Dar pământescul îşi oprea privirea
La o cămaşă, un veşmânt de in.
Cămaşa, chiar a Lui, pânză rămâne,
Strivită de statutu-i efemer,
Cu ieri, cu azi, dar, poate, fără mâine,
Dar dincolo de ea era o Pâine,
O Pâine care-a coborât din cer.
De n-ar fi, Doamne, marea Ta iubire
Prin care-adesea cu folos ne cerţi,
Nu am primi din cer călăuzire
Şi în orbirea noastră, da, orbire,
Noi am rămâne numai la coperţi.
Amin
Vulcan, 20 aprilie 2013 Simion Felix Marțian

%d blogeri au apreciat asta: