Etichetă: Poezii de Simion Felix Marţian

Crăciun românesc


Se-anină țurțurii de calendar Și ultima sa filă stă să cearnă Omăt, când caii crivățului, iar, Mușcă zăbala, nechezând a iarnă. O fi zăpadă și prin alte țări, La fel de rece și de…luminoasă, Dar scârțâitul ei nu-i nicăieri Cum este al omătului de-acasă. Până și zurgălăii de […]

Sonetul harului


    Mă-ncalță ambiții la noi escalade Spre culmi de sfințire tivite cu cer, Și funia Legii mă-ncinge sever Când urc printre steiuri căzând în cascade. Mă surpă abruptul de zloată și ger Și treptele scării sunt vechi eșafoade, Dar urc înfruntând și vultani și tornade Spre vârful […]

Manifest pentru lumină


  Nu-i veacul acesta un timp de lumină, Chiar dacă țâșnesc irizări de neon Din nimbul de care cu fală se-anină, Iar laserul- rege se urcă pe tron. Cunoașterea crește, prin rupte perdele Vedem mai departe, privind îndrăzneț, Pășim demolând ruginite zăbrele Și credem că veacul acesta-i măreț. […]

Ploaie de toamnă


  Plouă vârtos, abrupt, cu ochii-nchiși, Din norii suflecați gospodărește Și pomii-s uzi și reci și interziși Și frunza-ngălbenită răgușește. Un univers de umezeală gri Se-nstăpânește peste tot și toate Și veșnicul „a fi sau a nu fi?” Are soluția-n…umiditate. De-atâta rece și de-atâta sur A zgribulit și […]