Etichetă: sonete de Simion Felix Marţian

Mă năruie sărutul rece-al gheții
Când șuieră prin mine vânt iernatic,
Din mugurii de gând mușcând sălbatic,
Și prin priviri mă năpădesc ereții.

Sub cer de plumb, ca pomul singuratic
Trosnesc în ger când mă-ncolțesc nămeții,
Și, răscolit lângă hotarul vieții,
Tânjesc de dor de clocot, de jăratic.

Dar la un pas, o-ntindere de…rugă,
Fierbinte-i vatra dragostei divine
Ce pune gerul inimii pe fugă.

Și-atunci exclam, simțind profund că-n mine
Iubirea Lui și pacea se conjugă:
Ce caldă-i…iarna, Doamne, lângă Tine!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 6 ianuarie 2017

Când îmi drapez cu vată epitetul
Și-ncalț cu pâslă fiecare verb,
Pot să mă dărui versului ca șerb,
Căci fierb doar eu, nu fierbe și sonetul.

Nu cântă versul sub condei imberb
Ce nu-i cunoaște focului secretul,
Și doar scâncește jalnic alfabetul
Nealtoit pe un imbold acerb.

Eu vreau să încrustez în bronz de clopot
Tot patosul vibrând în stihul meu,
Și vuiet să devină orice șopot;

Cu vatra-ncinsă vreau să scriu mereu
Și verbele dezlănțuite-n tropot,
Cu versul meu slăvind pe Dumnezeu!

Simion Felix Marțian
Vulcan, 14 octombrie 2017

Fiori de zori cu sărutări de brume
Sucombă-n dimineți întârziate,
Când pleoapa orizontului se zbate
Și curge mierea soarelui pe lume.

Cortina ceții tocmai ridicate,
Cu albul dens de vălurate spume,
Dezvăluie privirii noi albume
Cu pozele-n aramă ferecate.

E bogăție-n roade și-n culoare,
Având în palma cerului sorginte
De unde curg ca binecuvântare,

De-aceea dăltuiesc febril cuvinte
Să pună gratitudinea-n valoare:
Îți mulțumim cu inima, Părinte!

Simion Felix Marțian