Lună: iunie 2012

Cristi Ungur a început să studieze pianul încă de la vârsta de 6 ani şi e absolvent al Academiei de Muzică  “Gheorghe Dima”,  din Cluj Napoca. Este lider de închinare în biserica pe care o frecventează. Este compozitor şi pot spune că lasă un ecou în urma lui, în tot ce înseamnă muzică creştină contemporană.

Ce ne poţi spune despre tine?

Aş începe printr-o descriere scurtă a perioadei istorice în care m-am născut, o perioadă nu tocmai lipsită de dificultăţi pentru naţiunea noastră… se întâmpla undeva între anii 1983 şi 1985 … 1984, mai exact … o generaţie destul de reuşită, aş zice, deşi e puţin subiectivă părerea mea :).

Sunt din Târgu Mureş şi, pe 15 septembrie, anul trecut,  am împlinit un sfert de secol . Evident, mă simt mai bătrân ca niciodată, dar există şi anumite avantaje . Şcoala nu-mi mai poate fura bucuria zilei de naştere ( deşi, după o anumită vârstă, nu-ţi mai vine să sari într-un picior … rişti a-l luxa) . 12 ani, am fost “vestitorul şcolii” , cel puţin al Liceului de Artă din Târgu Mureş şi, de regulă, ploua…

Am început să studiez pianul pe la 6 ani şi, cum unele lucruri devin în timp reflexe , nu m-am mai oprit . În 2006, am absolvit Academia de Muzica “Gheorghe Dima”, din Cluj Napoca, nume pompos, ce speram să se ridice la nivelul aşteptărilor mele, iar azi încă sper. Apoi, am deschis o cafenea în Târgu Mureş cu fratele meu mai mare şi mai muşchiulos,  Mihai,  din care, pâna în ziua de azi, ne asigurăm supravieţuirea în “recesiunie”.

“Cariera” ta în muzică a început încă de timpuriu… cine te-a încurajat , cine ţi-a fost alături ?

Am început de tinerel, cu o criză de nervi  pe holul Liceului de Artă, când fratele meu dădea admitere în clasa I, când,   măcinat probabil de înclinaţiile muzicale de nimeni remarcate,  mi-am încercat şi eu norocul în sala de examen. Astfel, m-am trezit la şcoală, cel mai mic din clasă, atât în privinţa vârstei, cât şi în înălţime, având astfel somnuri suplimentare pe bancă, la orele de solfegiu … totuşi, avantajul vârstei era  că îmi puteam permite cel puţin o repetenţă … 🙂 … n-a fost cazul.

Faptul că am avut nişte profesori buni de pian, care au ştiut să mă motiveze şi, nu în ultimul rând, prezenţa tatălui meu în timpul studiului, la mai puţin de 50 de cm, cu un liniar în mână( până în clasa a III-a ), m-au ajutat să trec şi peste momentele în care îmi venea să redecorez pianul cu un topor şi,  sincer să fiu, nu-mi pare rău deloc. Când eşti copil, nu ştii ce vrei .De aceea, cred că e ok să fii presat puţin de părinţi . Ei îţi vor binele şi, mai devreme sau mai târziu, nu poţi decât să le mulţumeşti.

Spune-ne, în câteva cuvinte, despre slujirea ta şi cum s-a desfăşurat ea în decursul anilor.

Cred că din `92, părinţii mei au început să ne ducă la una din primele biserici independente din ţară, începută de pastorul Doru Pop , care, printr-o ciudată coincidenţă, mi-e şi unchi :).  Câţiva ani mai târziu, câteva famili au deschis o altă biserică,  condusă de pastorul Ştefan Micliuc, biserică în care am avut şi înca am bucuria de a conduce închinarea săptamânal. Lucrurile pe care le-am auzit de-a lungul anilor am început să le conştientizez pe la 14 ani şi au devenit foarte personale. Am realizat că nu e nimic onorabil în a trăi pentru tine însuţi şi că există Cineva căruia îi poţi încredinţa întreaga viaţă şi care nu te va dezamăgi.

Cristi, pentru cine cânţi şi cui îi oferi tot ceea ce tu faci, ce eşti?

Îmi amintesc de un lucru pe care-l zicea Stîng, când urma să i se înmâneze al nu ştiu câtelea premiu Grammy din carieră:  indiferent dacă vei cânta în faţa a zeci de oameni sau zeci de milioane de oameni, muzica în sine e răsplata ta… şi sunt foarte de acord .Sunt atâţia oameni care şi-au investit întreaga viaţă în muzică … Bach, Mozart şi toţi ceilalţi, au investit în ceva mai important decât viaţa lor, ceva ce nu e efemer. Şi toţi merită să fie amintiţi şi onoraţi, dar când ai ocazia să cunoşti nu doar muzica, ci şi pe cel care a creat-o, satisfacţia e infinită , creativitatea devine infinită şi nu poţi decât să te pleci şi să-ţi doreşti să excelezi pentru a-L onora pe El.

Cum se nasc versurile pe care tu le scri ?

În general, versurile sunt influenţate de mai mulţi factori,  bine stabiliţi, pentru a avea cât mai mult conţinut  şi, evident,  impact. Se ţine cont de cui se adresează piesa, în ce context se va canta,  care sunt obiectivele , etc, iar ca surse de inspiraţie, sunt toate informaţiile acumulate în timp, din experinţele personale, din învăţăturile audiate şi din studii bibliografice, din Cuvântului lui Dumnezeu.

Şi acum, în închiere, câteva gânduri :)?

Motivul pentru care mi-a luat aproximativ o ora pentru a scrie răspunsurile la întrebări e pentru că dădeam dovadă de empatie cu cei care citesc mai lent … 🙂 În nici un caz nu pentru că n-aş fi ştiut ce să răspund, 🙂 evident! Dacă sunt foarte sincer, îmi dau seama că muzica devine pentru mine tot mai puţin un hobby şi tot mai mult o responsabilitate. De aceea, voi face tot posibilul să scriu piese care ne vor ajuta să-L cunoaştem pe El,  să devenim tot mai mult asemănători Lui pentru ca, la timpul potrivit, să avem un impact real şi măreţ în societate.

Aveţi grijă de voi!

Cristi Ungur

Cristi Ungur excelează în a-L onora pe El, care este: Centrul, Sensul, Totul… şi, prin tot ce a fost înzestrat de la Dumnezeu,  el continuă să aibă un impact real şi măreţ în societate…

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Interviu Cristi Ungur