Despre DIANA…


“Viaţa nu înseamnă să aştepţi ca furtunile să treacă… ci să înveţi să dansezi în ploaie !”

Leucemia ?….o boală crâncenă!
Cam asta am aflat şi noi, parinţii Dianei,  pe data de 28 decembrie 2011.

 Este  o încercare foarte grea, ne-am obişnuit să ne ghidăm după citatul de mai sus încă de la naşterea micuţei noastre.  Trecută prin multe întâmplări nefericite, Diana s-a chinuit să lupte şi să supravieţuiască, toate aceste încercări facând-o mai puternică decât v-aţi putea imagina. Din primele clipe de viaţă ale Dianei, am învăţat să trecem peste greutăţi ca şi cum am traversa strada, am învăţat să luptăm şi să învingem. Şi  asta, nu pentru că suntem puternici…ci pentru că  acest copil ne dă o lecţie de viaţă în fiecare zi.

      Leucemia ?  Înseamnă chimioterapie…un tratament groaznic, la care rezistă puţini oameni. Din această clipă, un pacient bolnav de cancer trăieşte fiecare secundă ca şi cum ar fi ultima. Noi– spectatorii-  credem că suntem puternici, că nici o barieră  în viaţa asta nu e prea greu de trecut,  însă ne inşelăm amarnic… Realizăm asta  abia după ce  vedem un pacient bolnav de cancer. Adevăraţii învingători sunt ei, acei copii…

      În  timpul tratamentului,  pot apărea complicaţii, recăderi datorită otravei care invadeaza organele. Iar dacă chimioterapia dă rezultate,  următorii cinci ani sunt critici, existând pericolul ca maladia să revină.
Si atunci îţi mai rămâne o singură  şansă– transplantul. Dar si acestă şansă are impedimente, deoarece  obstacolul cel  mai mare  nu e spiritul de luptător al  pacientului, ci suma de 150 000 de euro, care trebuie plătită  unor clinici din Europa, deoarece numarul mare de leucocite din timpul diagnosticarii( 256 000) determina statul roman sa nu acorde asistenta financiara in acest caz. Din păcate, timpul de la  momentul recăderii şi până la  efectuarea transplantului este foarte scurt.

      De aceea,  noi, părinţii, am hotărât să nu aşteptăm acel moment şi să vă cerem ajutorul fără de care acest copil se poate stinge…

http://dianamacar.ro/

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.