…Stăteam la fereastra casei mele, şi mă uitam prin zăbrele.
Am zărit printre cei neîncercaţi, am văzut printre tineri pe un băiat fără minte. Trecea pe uliţă, la colţul unde stătea una dintre femeile straine şi a apucat pe calea care ducea spre locuinţa ei.
Era în amurg, seara, în noaptea neagră şi întunecoasă….Şi, iată că, i-a alergat înainte o femeie îmbrăcată ca o curvă şi cu inima şireată….Era bună de gură şi fără astâmpăr; picioarele nu-i puteau sta acasă:când în uliţă, când în pieţe, pe la toate colţurile stătea la pândă.Ea l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat, şi cu o faţă fără ruşine i-a zis: “Eram datoare cu o jertfă de mulţumire, azi mi-am împlinit juruinţele.De aceea ţi-am ieşit înainte, să te caut, şi te-am şi găsit.Mi-am împodobit patul cu învelitori, cu aşternut de pânzeturi din Egipt; mi-am stropit aşternutul cu smirnă, aloe şi scorţişoară. Vino, să ne îmbătăm de dragoste până dimineaţă, să ne desfătăm cu dezmierdări! Căci bărbatul meu nu este acasă, a plecat într-o călătorie lungă, a luat cu el sacul cu bani, şi nu se va întoarce acasă decât la luna nouă.”
Tot vorbindu-i, ea l-a ademenit, şi l-a atras cu buzele ei ademenitoare. Deodată a început să meargă după ea, ca boul care se duce la măcelărie, ca un cerb care aleargă spre cursă,ca pasărea care dă buzna în laţ, fără să ştie că o va costa viaţa, până ce săgeata îi străpunge ficatul.
Şi acum, prietene asculta-mă, şi ia aminte la cuvintele gurii mele. Să nu ţi se abată inima spre calea unei asemenea femei, nu te rătăci pe cărările ei. Căci ea a făcut să cadă multe jertfe, şi mulţi sunt cei pe care i-a ucis ea. Casa ei este drumul spre locuinţa morţilor, drumul care pogoară spre locaşurile morţii.
….păstrează cuvintele mele, şi ţine la tine sfaturile mele.
Ţine sfaturile mele, şi vei trăi; păzeşte învăţăturile mele ca lumina ochilor.Leagă-le la degete, scrie-le pe tăbliţa inimii tale.
Zi înţelepciunii: “Tu eşti a mea!” Şi numeşte priceperea prietena ta, – ca să te ferească de nevasta altuia, de străina care întrebuinţează cuvinte ademenitoare.
…. sfatul este o candelă, învăţătura este o lumină, iar îndemnul şi mustrarea sunt calea vieţii. Ele te vor feri de femeia stricată, de limba ademenitoare a celei străine. N-o pofti în inima ta pentru frumuseţea ei, şi nu te lăsa ademenit de pleoapele ei. Căci pentru o femeie curvă, omul ajunge de nu mai rămâne decât cu o bucată de pâine, şi femeia măritată întinde o cursă unui suflet scump.…
Poate cineva să ia foc în sân, fără să i se aprindă hainele? Sau poate merge cineva pe cărbuni aprinşi, fără să-i ardă picioarele?
Tot aşa este şi cu cel ce se duce la nevasta aproapelui său: oricine se atinge de ea nu va rămâne nepedepsit.
… cel ce preacurveşte cu o femeie este un om fără minte, singur îşi pierde viaţa cine face aşa. Nu va avea decât rană şi ruşine, şi ocara nu i se va şterge.
Căci gelozia înfurie pe un bărbat, şi n-are milă în ziua răzbunării; nu se uită la nici un preţ de răscumpărare, şi nu se lasă înduplecat nici chiar de cel mai mare dar.
Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Dulcele care omoara: preacurvia…
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 