Gr.de laudă şi închinare(Există D-zeu cu adevărat)


Psihologia geloziei


Vă mărturisesc că am stat să mă gândesc bine asupra acestui subiect.

Aici vorbesc despre gelozia pe care o întâlnim într-un cuplu, nu vorbim despre gelozia sfântă a Lui Dumnezeu.

Şi, ca de obicei, a existat un motiv pentru care am scris despre gelozie…

Am fost într-o situaţie ( una anume, dar nu pot da detalii ) şi m-am trezit încolţită de sentimentul acesta când, în mod clar, o persoană ( o fată ) „se etala” în faţa iubitului meu…

Vă mărturisesc că am intenţionat să îi clarific anumite lucruri, dar Domnul m-a oprit şi mi-a pus  în faţă reacţia mea.

Deşi eram  „îndreptăţită” în ceea ce simţeam, totuşi, Domnul mi-a arătat că în spatele unei acţiuni poate sta o trăire cumplit de profundă.

Şi, dacă veţi fi sinceri, vă veţi regăsi, ca şi mine, în aceste descrieri. Nu toată lumea reacţionează la fel. Însă, în linii mari, acestea sunt trăirile care „guvernează” starea de gelozie.

Conform DEXului, gelozia este o trăire sufletească chinuitoare şi obsedantă, provenită din faptul sau presupunerea că fiinţa iubită nu este credincioasă; un sentiment de nemulţumire egoistă, provocat de situaţia, succesele cuiva; invidie; pizmă.

Sentimentul geloziei constă într-o emoţie durabilă şi penibilă, de tonalitate subiectivă specifică:amară, înţepătoare, ca o muşcătură sau o rană mortală, întristare, durere, stări de teamă, incapacitate de a putea întreţine la partener sentimentul iubirii, impresia că este trădat în sentimentele sale, ideea că ar putea fi respins de partenerul său, sentimente de inferioritate, suspiciuni sau convingeri asupra infidelităţii partenerului de cuplu.

Toate acestea ne influenţează comportamentul , modul de a gândi, aduce depresivitate, ruşine, nemulţumire de sine, disoluţia cuplului familial, o stare de tensiune intrapsihică, care se va materializa prin crize acute de mânie sau chiar ură împotriva partenerului sau a presupusului adversar.

Aceste trăiri sunt legate de „obiectul” iubit, de ruşinea asociată cu un sentiment de inferioritate, cu mânie şi chiar cu ura îndreptată către obiectul sau persoanele vizate de subiectul respectiv.

Gelozia pare a fi bazată pe insecuritate, e legată de perspectiva abandonului şi destrămării cuplului, în special la persoanele imature afectiv .

S-a constatat că gelozia este un sentiment marcat puternic de valorile morale, de principiile care ne guvernează viaţa- cele care ne limitează sau ne determină să trăim într-un anumit mod.

Unele persoane suferă doar gândindu-se că partenerul – pe care îl consideră un soi de proprietate personală – se poate simţi bine şi de unul singur.

Mai mult decât atât, persoanele geloase sunt în multe cazuri frustrate şi nemulţumite de viaţa lor şi caută în celalălt un răspuns la propria nefericire. Ar dori să-l aibă complet, să-i gestioneze viaţa pentru a găsi în el satisfacţia propriului gol interior.

În toate cazurile însă, în spatele geloziei, stă un complex de inferioritate.

Mai este de remarcat că în cazul persoanelor geloase, există o nevoie  de a fi apreciate de ceilalţi.

Ideea că gelozia e o dovada de dragoste este falsă şi deseori duce la suportarea unor situaţii dificile. Cel puţin până când partenerul se simte sufocat şi pune piciorul în prag.

Persoanele foarte geloase ajung să-şi considere partenerul o proprietate personală, negându-i libertatea. Iar libertatea reciprocă e primul element de iubire sănătoasă şi matură.

Paşi pentru eliberare de gelozie:

–        identifică în istoria vieţii tale episoadele de posibil abandon şi adu-le la CRUCE

–        pocăieşte-te de orice atitudine, faptă sau cugetare care era nepotrivită ( ură, judecată, dorinţă de răzbunare şi orice altceva îţi va aduce Domnul aminte )

–        iartă-i pe cei care au „contribuit” să-ţi îngreuneze, ruineze viaţa. IARTĂ-I!

–        Vino sincer înaintea Domnului cu „episoadele” de gelozie ca să descoperi împreună cu El ce determină aceste trăiri.

Simona Loga

Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Psihologia geloziei

”Renasterea Planetei” / Summit-ul Planetar Terra 3, în judetul Hunedoara


Reprezentanti directi sau indirecti de stat, ambasadori, cercetãtori, istorici, scriitori, fizicieni, medici etc.,  din circa 60 de tãri ale lumii vor fi prezenti la Summit-ul Planetar Terra 3 – Festivalul ”Renasterea Planetei”, care are loc la Brad, judetul Hunedoara,  în perioada 21-26 iulie 2012.

În perioada 21-26 iulie, are loc la Brad, judetul Hunedoara, în cadrul Summit-ului Mondial, Festivalul ”Renasterea Planetei”, cu largã participare de specialitate în ceea ce priveste salvarea planetei, si implicit a României, trezirea spiritului adevãrat al omenirii neîntinat de explozia unei dezvoltãri econimice nesãbuite. Principalul organizator al Festivalului este  Asociatia Umanitarã SETRAS Deva, care a fost desemnatã ca reprezentant al României în cadrul Fundatiei Mondiale “All Together”, detinând vicepresedintia. Fundatia All Together are misiunea de a face posibilã organizarea si desfãsurarea celui de-al treilea Summit Planetar Terra 3, în anii 2012/ 2013. SETRAS este si cea care a lansat proiectul Sãcãrâmb, amplasament ideal pentru conectarea la energia universalã datoritã vibratiilor înalte, proiect de interes planetar.

Defãsurare de forte mondiale pe 8 ha

La festivalul ”Renasterea Planetei”, care va începe sâmbãtã, si-au anuntat participarea oameni de stiintã dintr-o largã paletã de domenii, dar si responsabili ai unor state din Europa, si nu numai, din tãri precum Australia, Austria, Canada, Croatia, Elvetia, Franta, India, Israel, Italia, Norvegia, Republica Moldova, România, Rusia, Ukraina, Ungaria etc.

Evenimentul se desfãsoarã pe 8 ha, 1 000 mp sunt destinati conferintelor si echipelor de lucru. Festivalul este unul extrem de complex desfãsurându-se pe sapte sectiuni, dintre care sase sectiuni se vor desfãsura în paralel, iar cea de-a  7-a sectie – ”Samanism si celebrãri ancestrale” – se desfãsoarã în aer liber.

Programul actiunii este amplu, un adevãrat tur de fortã al luptãtorilor pentru salvarea planetei si a definirii locului României în context planetar cu conditia trezirii spiritului strãmosesc, cel al Focului Sacru al Dacilor si al legilor lui Zamolxis, proiecte sustinute si de înalte fete bisericesti, dar si de asociatii multiple printre care si Asociatia Cuviosului Arsenie Boca, de la Brad.

Doar la Sectiunea Bioetica Planetarã participã un numãr impresionant de personalitãti, cum sunt:

– Ambasador Iuliana Gorea Costin, Republica Moldova – prof.univ.Universitatea Europeana;

– Grand Dama de Malta Graziella Martinelli, Italia – purtãtoarea de cuvânt a Ordinului Cavalerilor din Malta;

– Guido Frigo, Representant All Together pentru Italia

– Alexandru Pavel Tokar, Presedinte Asociatia ”Setras”, Reprezentant All Together în România;

– Economist Patrick Vergani – Economia e spiritualita, Elvetia;

– Dr.Vasile Pãun – Cum aducem în manifestare comunitãtile bunãstãrii?

– Mariana Dragomir & Vasile Pãun – Workshop – Idei si exercitii pentru un salt cuantic de constiintã, România

– ing.Paul Ionescu: Am fost si vom fi – Infinitatea timpului finit. România

– Conf. dr. ing. Victoria Cotorobai, Universitatea Tehnica GHEORGHE Asachi din  Iasi, (cu grup de studenti)

– Giuliani Gianluca, Workshop Reset – Italia

– Jurnalist Vladimir Brilinski – strajerul cetãtilor dacice din muntii Orastiei. România

– Psih. scriitor Dan Oltean – cercetãtor: Istoria si cultura dacilor. România etc.

– La sectiunea UNIFICAREA CODEXURILOR: Sincronarul Mayas, Codul Dragonului, Astrologia, Diferite Traditii, participã printre multi alti specialisti: Avocat Antonio Giachetti – Purtãtorul de cuvânt Mayapan, Sincronarul Mayas, Workshop, Italia; Victor Ovidiu Cosbuc – Presedinte al Fundatiei All Together, Codul Dragonului, Romania.

Programul în complexitatea sa poate fi gãsit pe http://www.setras.ro/2012/05/proiect-program-2/#more-198

Carpatii, echilibru strategic mondial

O sectiune de o importantã majorã este cea a ECOLOGIE UMANÃ & FREE ENERGY, în cadrul cãreia cercetãtori, scriitori si traducãtori români si strãini vor lansa si vor prezenta cãrti rare în care au fost adunate toate cercetãrile de gen, de ani si ani.

Despre scopul acestei manifestãri ne-a dat detalii Alexandru Pavel Tokar, Presedinte Asociatia ”Setras” Deva, Reprezentant All Together în România. ”Scopul este acela de a milita pentru construire,în acest secol 21, o societate globalã dreaptã, durabilã si pacifistã. Toatã actiunea cautã sã inspire în toti oamenii un nou sens al independentei globale si de responsabilitate împartitã pentru starea de bine a întregii familii umane, a unei mari societãti a vietii, si a viitoarelor generatii. Este o viziune a sperantei si un apel la actiune. Toate acestea sunt cuprinse în Carta Terrei. Sunt bucuros cã în România – si mai ales în judetul nostru – se petrec  lucruri cu adevãrat importante. Da, avem o tarã minunatã! Si oamenii sunt minunati, însã sunt nãuciti de tot rãul care se etaleazã zilnic si pur si simplu uitã sã trãiascã pentru ei si pentru semeni. Scopul nostru, al celor de la Setras este trezirea constiintei nationale si regãsirea locului ”de drept” a României între popoarele lumii.

Initial, acest Summit Mondial trebuia sã se tinã la Casa Poporului, în Bucuresti, de unde s-a si primit acceptul, dar nu s-a dorit sub nici o formã, nici mãcar tangential, implcarea politicului în aceastã actiune de dimensiuni planetare. Ca urmare, Marea Britanie a preluat desfãsurarea componentei principale, iar la noi în România, respectiv în judetul nostru, are loc Festivalul planetar al Summit-ului Terra 3. Faptul cã acest Summit se desfãsoarã anul acesta într-un cartier vechi, lângã Brad – Bardava, în vechea denumire – este foarte împortant pentru România, pentru români. A fost propusã  Transilvania, în inima Carpatilor, ca loc de desfãsurare a Summit-ului Planetar Terra 3, întrucât Europa, România, Transilvania, Carpatii reprezintã zona de întâlnire dintre Orient si Occident, teren fertil pentru stabilirea unui echilibru strategic mondial” – a declarat Alexandru Tokar, presedinte SETRAS Deva.

La finalul Festivalului ”Renasterea Planetei” se va emite un document care va fi trimis tuturor organizatiilor modiale cu putere de decizie si influentã în schimbarea abordãrilor planetate, începând cu UNESCO, statele lumii si încheind cu ONU.

Ileana Firtulescu

http://cronicavj.ro/wp/?p=6131

Fr.MARIUS din Lupeni (Predică)


Îţi mulţumesc!


Cât de măreţ eşti Doamne,
Cât de măreţ şi sfânt,
Nu ai asemănare
În cer şi pe pământ!

Iubirea Ta divină
E soare-n viaţa mea,
Mă poartă către cer
Şi mă-nfăşor în ea!

Te simt aşa aproape
Din zori, când mă trezesc
Şi pe genunchi, în rugă,
Îţi spun cât Te iubesc!

Mereu eşti lângă mine,
Mă porţi pe braţul Tău,
Reverşi spre mine pacea
Ce-o dă doar Dumnezeu!

Când seara-ncet se lasă
Te-ador, îngenunchiat,
Şi-Ţi mulţumesc Isuse
Că iarăşi m-ai vegheat!

Mi-ai dat comori nespuse
Ce nu le pot uita
Iar Duhul Tău cel Sfânt
E viu în viaţa mea!

Vulcan-16-07-2012   Maria Luca