Gr.de laudă (Viaţa mea s-a schimbat…)


Englezii vor să revină la ţinerea duminicii


Deşi guvernul a permis prelungirea programului magazinelor în ziua de duminică pe perioada Jocurilor Olimpice, programul obişnuit nu a fost reluat, spre nemulţumirea englezilor.

Organizaţia Christian Concern for our Nation l-a avertizat pe primul ministru David Cameron că păstrarea programului prelungit al magazinelor în ziua de duminică chiar şi după încheierea celor opt săptămâni îm care s-au desfăşurat Jocurile Olimpice reprezintă o încălcare a încrederii pe care creştinii o au faţă de guvern.

În plus, Andrea Minichiello Williams, preşedinte al organizaţiei, a declarat că este de datoria creştinilor să marcheze şi să protejeze ziua de duminică ca un timp de recrearea şi odihnă, dedicat familiei şi relaţiilor. Mulţi creştini s-au alăturat organizaţiei, cerând guvernului revenirea la programul obişnuit pentru ca duminica să redevină „ziua sfântă de odihnă”.

„Actul de comerţ dominical” din Anglia, votat în 1994, stabileşte că magazinele mai mari de 280 de metri pătraţi au duminica un program de doar 6 ore, între orele 10:00 şi 18:00. În luna martie, guvernul a dat o lege care obliga magazinele să aibă un program prelungit în perioada Olimpiadei, în interesul numeroşilor turişti prezenţi în Anglia.

La acea vreme, Biserica Anglicană a declarat că nu se va opune orarului prelungit al magazinelor. În plus, unii clerici au decis să anuleze serviciile de închinare duminicale pentru a nu se afla în conflict cu unele competiţii sportive ale olimpiadei.

http://www.infocrestin.com

Iarna se anunta “rece” in Valea Jiului


In iarna care vine este posibil ca acei cetatenii care mai sunt bransati la sistemul centralizat de termoficare, sa nu aiba caldura.

La Lupeni, spre exemplu, datoriile populatiei catre Universal Edil si apoi restantele acestei firme catre SE Paroseni in contul furnizarii agentului termic, ating sume imense. Anuntul ca la iarna este posibil sa nu se mai dea caldura, a fost facut chiar de catre primarul localitatii, Cornel Resmerita. “Eu am promis cetatenilor ca ii voi anunta la inceputul lunii august sau pana in jurul datei de 15 daca vor avea sau nu vor avea caldura. Am avut o discutie, noi, primarii, cu domnul Visan de la Paroseni.

Toate cele trei societati, de la Lupeni, Vulcan si Petrosani, sunt in insolventa si au datorii, pentru ca nu reusesc sa recupereze banii pe agentul termic de la cetateni. Oamenii au datorii fata de societatii, datorii care s-au ridicat la sume destul de mari si sigur, trebuie sa dam acest anunt, ca nu vom beneficia de agent termic”, ne-a declarat Cornel Resmerita, primarul Municipiului Lupeni

Insa, tot edilul mai spune ca pana la venirea sezonului rece incearca sa obtina niste fonduri guvernamentale pentru stingerea, macar partiala a acestor datorii. “Noi am facut adreesa spre Finantele Deva, spre Ministerul Finantelor, spre Ministerul Administratiei si Internelor si spre domnul prim-ministru Victor Ponta pentru a primit bani, banii care trebuie sa ajunga cu destinatie spre termoficare. Aceste sume ne vor asigura termoficarea pe urmatorii 4, 5 ani de acum incolo daca noi reusim sa platim contributia la stat a angajatilor Universal Edil si tot ceea ce este nevoie. Dupa aceea, sigur, vom si incerca sa fortam Universalul sa faca curatenie in curtea proprie, iar ei sa-si incaseze veniturile anuale pentru a nu mai avea probleme cum au fost pana acum”, a mai spus Resmerita.

Ajungem si la Vulcan si constatam ca si aici, situatia este destul de complicata. Pregotermul, firma de gospodarie si termoficare a orasului, inregistreaza datorii mari, tot din cauza ca oamenii nu au platit chiar si cu anii. Reprezentantii municipalitatii  vor discuta problema termoficarii cu toti factorii implicati, apoi vor lua o decizie. “ Am dat ordin sa mi se prezinte o situatie cu toate datoriile si cu toti cetatenii datori la caldura.

Important de precizat este ca institutiile nu au datorii, ci doar oamenii. Nu pot sa spun acum care va fi situatia, dar eu ca si primarie nu pot sa suport si caldura unor cetateni care beneficiaza de termoficare”, a declarat Gheorghe Ile, primarul Municipiului Vulcan.

 Luiza Andronache

http://cronicavj.ro/

Botez Nou Testamentar-„Nouă pentru cer”


 Nouă pentru cer

Cuvântul „nouă” din titlu nu este un adjectiv. Nu este, deşi ar fi putut să fie. Da, am fi putut vorbi despre o inimă nouă, sau o hotărâre nouă. Despre o cale nouă, sau o viaţă nouă. Şi toate acestea…pentru cer. Am considerat, însă, că toate aceste „noutăţi” se subînţeleg, fiind…componente ale evenimentului petrecut ieri, 19 august 2012, la Biserica Penticostală „Maranata” din Vulcan: un botez noutestamentar.
Cuvântul „nouă” folosit în titlu este un numeral. Nouă pentru cer, nouă candidaţi la Împărăţie. Nouă este numărul celor aliniaţi la linia de start pentru o cursă cu obstacole având ca linie de sosire locul promis de Isus. O cursă grea, dar lipsită de rivalităţi pentru că toţi participanţii pot fi câştigători. Şi cei ce au îmbrăcat haine albe pentru încheierea legământului au înţeles lucrul acesta.
Diversitatea mare din componenţa acestui grup, atât în ceea ce priveşte preocupările membrilor cât şi vârsta (cuprinsă între 18 şi 69 de ani) ne arată că Domnul cheamă TOŢI oamenii la mântuire. Bucuria noastră este să vedem că mai sunt oameni care răspund acestei chemări. Şi ieri la Vulcan ne-am bucurat împreună cu cerul (Luca 15:10). Au fost tineri crescuţi în Biserică, dar şi veniţi din afara Bisericii, cei mai vârstnici venind, evident, din afară.
Pastorul Ciprian Bârsan de la Biserica „Râul Vieţii” din Reşiţa, invitat la acest eveniment, a avut un mesaj biblic din textul cuprins în Evanghelia după Matei, capitolul 28, versetele 16-20. Fratele pastor a vorbit în mod inspirat despre botez ca poruncă, provocare şi intrare în părtăşie.
Tot din Reşiţa, însoţindu-l pe fratele pastor, au venit şi tinerii Andrei şi Beni Pintilei care, împreună cu grupul de laudă şi închinare al Bisericii locale, au înflăcărat atmosfera cu cântări de laudă. Lor li s-au alăturat, cu inima şi vocea, toţi cei prezenţi, într-un entuziasm sărbătoresc.
În apa botezului, pentru oficierea acestui act, pastorul responsabil al Bisericii, fratele Filip Cazacu l-a avut alături pe fratele prezbiter Ghiţă Turcu. A fost momentul culminant al evenimentului. Declaraţiile făcute „în faţa martorilor văzuţi şi nevăzuţi”, ca răspuns la întrebările puse, au fost emoţionante.
„Nouă pentru cer” este un titlu şi un personaj. Un personaj colectiv. Aş putea să-i individualizez, scriindu-le numele. Prefer să ştiu că le sunt scrise în Cartea vieţii. Îi voi privi în continuare ca pe un grup care a luat startul împreună, chiar dacă obstacolele nu vor fi aceleaşi. Aceeaşi este Calea şi linia de sosire. Au luat startul mai târziu decât noi, cei de ieri, şi mai devreme decât cei de mâine. Vom ajunge, însă, călăuziţi, sprijiniţi de Domnul, în acelaşi timp. Vom sărbători victoria împreună.
Vouă, „nouă pentru cer”, noii noştri fraţi, vă urăm bun venit în Împărăţia Fiului dragostei lui Dumnezeu! (Col. 1:13)
Şi, în încheiere, o strofă dintr-o poezie tematică:
Sunt clipe de entuziasm fierbinte
Şi cadrul pare-a fi nepământean
Când se încheie sfinte legăminte,
Căci azi Iordanul curge prin Vulcan.

Simion Felix Marţian
Vulcan, 20 august 2012

Galerie fotto

Video-slujba

RAMONA & LOI VASS (Vine Isus,cine-i gata de plecare…)