GABY HRUBARU (Odată L-am văzut trecând)
Lună: august 2012
Interviu Cosmin Arjan (Un fost rocker)
”Nu-mi aduc aminte sa fi stiut pana atunci de numele lui Isus Cristos.”
Cosmin a fost rocker, ii placea sa asculte Pink Floyd si Led Zeppelin. Era smecher, dependent de tigari, dar pe de alta parte religios – spune el. In liceu fetele imi spuneau: „Mai Cosmin, ce baiat frumos esti tu. Daca ai fi cu un cap mai inalt, ar fi excelent!”.
Cosmin Arjan: Eu am iubit mult muzica rock. Cand ma gandeam la inmormantarea mea, as fi vrut sa cante Pink Floyd…
Reporter: … „The Wall”…
Cosmin Arjan: …Da, si „The Wall”, dar sa cante Pink Floyd. Eram rocker, nonconformist, cu pantalonii rupti, iar colegii ma cunosteau ca omul care purta lesa de caine la gat. Eu ma mandream ca aveam o lesa de caine la gat, dar ei radeau.
Cu toate ca aratam astfel, aveam frica de Dumnezeu si aproape in fiecare seara ma rugam lui Dumnezeu.
Reporter: Ce iti placea din muzica rock? Te implinea?
Cosmin Arjan: Imi dadea senzatia ca umple golul din inima mea. Chitara vibra puternic in sufletul meu, iar stilul de muzica Pink Floyd, fiind mai iesit din comun, s-a lipit de mine.
Reporter: Cand ascultai Led Zeppelin, uneori iti venea sa „te tai la vene”. De ce ai renuntat la acest gen de muzica?
Cosmin Arjan: In campusul unde locuiam, au venit niste studenti care discutau despre lucruri spirituale. Cu toate ca eu si colegul meu eram amandoi rockeri, unul dintre acei studenti a venit in camera noastra, ne-a acceptat asa cum eram – fumam, beam o Cola impreuna – si atunci pentru prima data el ne-a intrebat: „Ce credeti despre Isus Cristos?”. Sincer sa va spun, nu-mi aduc aminte sa fi stiut de numele lui Isus Cristos. De Dumnezeu da, dar de Isus n-am auzit.
Reporter: Pur si simplu n-ai auzit de numele Isus Cristos? Ce ai raspuns la intrebarea: „Ce crezi despre Isus Cristos”?
Cosmin Arjan: I-a raspuns colegul meu ce crede. Eu am fost foarte impresionat cand el ne-a spus ca pentru a ajunge la Dumnezeu, Biblia spune ca exista o singura cale, si anume Mantuitorul Isus Cristos. Doar prin El poate cineva sa-L cunoasca pe Dumnezeu cu adevarat.
Aceasta a fost pentru mine o revelatie si un soc in acelasi timp, pentru ca nu m-am gandit niciodata si n-am stiut niciodata ca trebuie sa-I cer iertare Domnului pentru pacatele mele. Doar El imi iarta pacatele.
Si chiar atunci am recunoscut: „Da, sunt pacatos si am nevoie sa fiu iertat”. Acel student mi-a spus: „Poti sa te rogi lui Dumnezeu, si sa-L primesti pe Isus in viata ta”.
M-am rugat chiar atunci cu el, dar nu m-am asteptat sa se intample ceva si nici nu mi-am imaginat ca se va intampla ceva in viata mea. insa mi s-a parut normal ca sunt pacatos si ca am nevoie sa fiu iertat. Dar la scurt timp s-au intamplat niste lucruri absolut uimitoare.
Dupa ce am facut rugaciunea aceea, nu am mai simtit nevoia sa fumez. Eu eram dependent de tigari si am incercat de mai multe ori sa nu mai fumez, dar n-am putut pentru ca presiunea anturajului m-a depasit intotdeauna. insa de atunci nu am mai simtit nevoia sa fumez.
Cineva mi-a oferit o tigara, dar i-am spus: „Nu mai pot sa fumez. As face ceva impotriva vointei mele. Nu mai simt nevoia aceasta”.
A fost prima schimbare pe care am vazut-o in viata mea si pentru care nu am depus nici un efort ca sa se intample. Mi-am zis: „Probabil ca Isus a venit in viata mea”.
A doua schimbare care s-a petrecut a fost ca de atunci am avut dorinta de a citi Biblia. Pana atunci nu am deschis-o niciodata, nu m-a interesat niciodata. Dar in vara aceea am luat Biblia sorei mele, si chiar i-am spus: „si eu L-am primit pe Isus in viata mea”.
Am inceput sa citesc din Biblie. Aveam senzatia ca acolo erau niste cuvinte care parca dintotdeauna au fost scrise pentru mine, dar eu nu le descoperisem pana atunci.
A treia schimbare a fost ca dupa cateva luni nu am mai simtit nevoia sa mai ascult muzica rock. Pur si simplu acea muzica nu mai reprezenta pentru mine ceea ce reprezentase inainte. Daca inainte ma relaxam cand ascultam muzica rock – ma implinea oarecum si imi dadea un fel de satisfactie – acum nu imi mai dadea nici un fel de satisfactie sau implinire.
Eu NU am renuntat la Led Zeppelin si la Pink Floyd pentru ca Dumnezeu sau Biblia mi-ar fi spus asta – nimeni nu mi-a spus asta niciodata – ci am renuntat deoarece nu mai reprezenta nimic semnificativ pentru mine. Acum ascult muzica crestina.
Nu am mai ascultat de atunci muzica rock pentru ca pur si simplu nu ma mai implineste. Acesta a fost al treilea semn ca Isus este in inima mea si ca El mi-a schimbat viata.
Reporter: A fost o schimbare clara si categorica in viata ta. Ce au spus apropiatii tai despre aceasta schimbare?
Cosmin Arjan: Mama a reactionat surprinzator si dur, cu toate ca nu m-am dus sa-i spun: „Eu am crezut in Domnul Isus, I-am cerut iertare si L-am primit in viata mea ca Salvator”.
Reporter: Stiai ca Biblia numeste aceasta schimbare pocainta?
Cosmin Arjan: Da. De fapt aceasta este pocainta adevarata – are loc la nivelul inimii, este schimbarea inimii si a mintii. Iar eu am facut asta sincer in inima mea.
Dar cand am ajuns acasa, fara sa-i spun nimic mamei, ea a vazut din comportamentul meu ca sunt altfel. Vedea ca citesc Biblia si asta era pentru ea uimitor, astfel incat mi-a spus: „Ce ti s-a intamplat? Te-ai prostit. Cine te-a pacalit? Cine ti-a spalat creierul? Tu mergeai cu prietenii si te distrai, iar acum stai acasa linistit si citesti…”.
Atunci i-am explicat ce s-a intamplat cu mine, dar ea si tatal meu nu au putut sa inteleaga. A fost enorm de greu, dar au vazut schimbarea in bine din viata mea.
Apoi colegii au observat ca sunt altfel, ca vorbesc despre Dumnezeu si ca particip la intalnirile grupului Alege Viata, dar inca nu le venea sa creada. Au crezut ca este ceva trecator sau ca merg acolo pentru ca beneficiez de ceva. Au vazut schimbarea, dar pur si simplu nu le venea sa creada.
Reporter: Pink Floyd si Led Zeppelin au putin „iz de naftalina” pentru cei mai tineri. Dar fiecare cauta sa-si implineasca acel gol din inima, sa se simta important, implinit, bucuros si fericit. Ce sfat le-ai da cititorilor?
Cosmin Arjan: Nu cred ca este gresit sa ascultam muzica. Cred ca Dumnezeu a creat muzica si ne-a creat pentru muzica. Eu aveam un anumit mod de viata inainte, iar semnificatia si valoarea imi erau date de modul meu nonconformist de viata.
Pe mine nu m-a satisfacut niciodata pe deplin acel mod de viata. Cand ma imbatam si eram smecher, ma simteam satisfacut pe moment, ma credeam foarte tare si important. in acele momente ma suparam pe fete si le injuram, dar niciodata betiile nu mi-au adus o satisfactie reala.
Aveam un complex de inferioritate. Eu sunt mai mic de inaltime si asta mi-a creat un complex de inferioritate.
La liceu fetele imi spuneau: „Mai Cosmin, ce baiat frumos esti tu. Daca ai fi cu un cap mai inalt, ar fi excelent!”.
Asta ma ranea asa de tare incat am inceput sa ma izolez, dar nimeni nu stia de complexul acesta din viata mea. Aveam prieteni si paream fericit, dar in inima mea imi lipsea ceva.
Mi-as fi dorit sa ma pot accepta pe mine insumi, dar nu puteam. Doar in momentul in care I-am cerut lui Isus iertare pentru pacatele mele si L-am invitat sa fie Stapanul vietii mele, doar atunci m-am simtit implinit. De atunci am putut sa ma accept si sa fac pace cu mine insumi.
Am inteles ca El ma iubeste asa cum sunt si ca m-a creat o faptura minunata, iar eu trebuie sa ma accept asa cum sunt. Din momentul acela nu am mai avut probleme cu imaginea de sine sau cu inaltimea mea, ci am stiut ca sunt bine asa cum sunt. Sunt multumit si chiar ma bucur. Complexul de inferioritate mi-a disparut de atunci.
Eu cred ca toti cei care nu L-au cunoscut niciodata pe Isus intr-un mod personal sunt nefericiti in diferite aspecte.
Reporter: Unii cred ca sunt prea scunzi, altii prea inalti, unii prea grasi, altii prea bruneti, prea blonzi, cu prea multe cosuri pe fata, cu nasul prea lung, cu ochii prea caprui etc.
Cosmin Arjan: Exact! Multi au un complex de inferioritate, iar unii ajung la droguri si betie tocmai din cauza imaginii de sine.
Eu am inceput sa fumez datorita presiunii colegilor mei. Vedeam ca ei fumeaza… si m-am simtit ciudat ca eu nu fumez. Am inceput si eu si am ajuns dependent. Dar radacina era lipsa de acceptare si de semnificatie. Cand L-am cunoscut pe Isus Cristos, El a umplut aceste goluri din sufletul meu.
Aceasta nu este o poveste, ci este o experienta adevarata, care mi-a dat semnificatie si scop in viata. De atunci pot sa spun cu toata inima: „Da, acum sunt fericit!”.
Cand L-am primit pe Isus Cristos in inima mea, aveam o prietena. Dupa un an de zile, ne-am despartit. Pentru mine a fost foarte grea despartirea. Am fost foarte suparat, parca a cazut pamantul peste mine.
M-am pus in genunchi in camera mea si m-am rugat: „Doamne, ajuta-ma sa trec peste momentul acesta!”. Atunci am invatat sa ma rog cu toata fiinta. Acela a fost momentul in care mi-am daruit viata pe deplin, neconditionat si totalmente lui Isus Cristos, ca El sa fie Stapanul vietii mele. M-am rugat astfel: „Doamne, nu pot merge singur mai departe. Acum realizez cu adevarat ca doar Tu meriti viata mea si vreau sa fiu al Tau pentru totdeauna”.
Dupa ce m-am rugat astfel si m-am abandonat totalmente in mana lui Dumnezeu, s-a intamplat ceva extraordinar – am experimentat inauntrul meu o putere si o viata de victorie cum nu am avut niciodata pana atunci.
Apoi am inteles ca trebuie sa merg si sa le spun studentilor despre dragostea Domnului. Am auzit clar glasul Lui in inima mea, am inteles aceasta chemare si de atunci a curs pasiune din inima mea pentru El si pentru studentii care inca nu-L cunosc pe Cristos.
Dar mama mi-a spus: „Daca tu te faci misionar, eu ma sinucid”. Tatal meu a fost si el foarte suparat si mi-a spus: „Te dezmostenesc!”. Au fost saptamani de groaza, dar am stiut foarte clar ce trebuie sa fac. si am facut.
Am devenit misionar, dar mama nu s-a sinucis, ci din contra, s-a apropiat mai mult de-a lungul anilor de Domnul. Dupa cativa ani, stand de vorba cu ea, i-am spus: „Mami, noi trebuie sa-L iubim pe Domnul Isus mai mult decat orice”. Ea mi-a spus: „Cosmin, stiu ca tu-L iubesti mai mult decat orice pentru ca tu mi-ai dovedit asta. L-ai ascultat pe El mai mult decat m-ai ascultat pe mine”.
Acum, si eu si sotia mea ii iubim pe studenti si ii ajutam sa-L cunoasca pe Isus si sa duca vestea buna a dragostei si iertarii lui Dumnezeu in Romania si pana la marginile pamantului.
Ioan Ciobota
Citeşte mai mult: Flacăra Închinării » Interviu Cosmin Arjan
Mai întâi a păşit pe Lună, după aceea l-a găsit pe Dumnezeu
Charlie Duke, astronaut Capcom, a fost persoana responsabilă cu comunicaţiile dintre misiunea Apollo 11 şi baza de la NASA. A crezut că a fost cel mai important moment din viaţa sa, dar s-a înşelat. Trei ani mai târziu avea să devină cel mai tânăr astronaut care să calce pe Lună. A crezut că nimic nu va depăşi această experienţă, dar s-a înşelat din nou. Şase ani mai târziu avea să îl cunoască pe Iisus.
„Plimbarea pe Lună a durat trei zile. Dar drumul alături de Iisus durează o veşnicie,” spune acum Duke, pentru CharismaNews.
Pe 16 aprilie 1972, Duke a început plimbarea pe Lună. A durat 71 de ore şi 41 de minute, dintre care a petrecut doar un sfert plimbându-se efectiv pe Lună, explorând, recoltând mostre de sol şi pietre.
În acea misiune, împreună cu astronautul John Young, Duke a fost fermecat de frumuseţea Lunii, care spune el „nu avea culoare, doar mai multe nuanţe de gri şi cerul negru deasupra, catifelat. Ce contrast. Luna pentru mine a fost incredibil de frumoasă.” Duke a avut timp să comtemple şi Pământul, „o bijuterie în spaţiul negru”, dar nu a petrecut prea mult timp gândindu-se şi la divinitate.
I-a luat şase ani de la plimbarea pe Lună, să ajungă să se plimbe cu Dumnezeu. „Acum că sunt credincios pot spune ca şi psalmistul că cerurile proclamă gloria lui Dumnezeu, munca mâinilor Sale.”
Duke s-a întors din misiunea Apollo 16 la o casă destrămată. Avea 36 de ani, nu ştia ce va face în continuare, se îndrepta vertiginos spre un divorţ care implica şi doi copii. Într-un weekend a ajuns din întâmplare împreună cu soţia sa la un eveniment creştin. La sfârşit soţia sa i-a spus că a încercat tot, în afară de Iisus. Aşa că i s-a predat Lui.
Duke povesteşte că a observat imediat schimbări la soţia sa. Nu mai era depresivă, avea un spirit de iertare, dragoste, pace. Lui i-a luat însă mai mulţi ani să accepte schimbările şi în dreptul său, dar studiind Biblia în fiecare zi, pe nesimţite au avut loc aceleaşi schimbări ca şi în cazul soţiei.
Acum la 76 de ani, Duke se gândeşte câteodată la ironia situaţiei: „Oameni de peste tot vor să cunoască un om care a păşit pe Lună. Dar eu vreau să le fac cunoştinţă cu singura persoană perfectă care a păşit pe Pământ.”
Esti un parinte adevarat ?
Esti un parinte adevarat ?
Este justificata o astfel de intrebare ?
Daca privim in jur si vedem atatia copii abandonati, copii care traiesc in familii dezorganizate, copii neingrijiti, needucati si nesupravegheati, copii care n-au auzit niciodata de la parintii lor ceva despre Dumnezeu sau despre rostul existentei pe pamant, putem spune ca o astfel de intrebare este pe deplin justificata.
A fi parinte inseamna mai mult decat a face ca pe certificatul de nastere al copilului sa apara numele tau; inseamna mai mult decat a te ingriji de hrana, imbracamintea si adapostul lui. A fi parinte inseamna mai mult decat a-i pune copilului un ghiozdan in spate si a-l trimite la scoala; inseamna mai mult decat a-l ajuta sa faca o cariera si mai mult decat a-i face nunta.
In lumina Cuvantului lui Dumnezeu, a fi un parinte adevarat inseamna, pe langa implinirea nevoilor materiale, intelectuale, afective si sociale ale copilului, si implinirea nevoilor lui spirituale care pot fi rezumate in sintagma “cunoasterea lui Dumnezeu”.
Despre Avraam, supranumit si “parintele credinciosilor”, sta scris: “Caci Eu il cunosc si stiu ca are sa porunceasca fiilor lui si casei lui dupa el sa tina calea Domnului, facand ce ste drept si bine, pentru ca astfel Domnul sa implineasca fatza de Avraam ce i-a fagaduit.” ( Geneza 18,19 )
Din nefericire, multi parinti crestini nu si-au inteles “fisa postului”, lasand in sufletul copiilor lor un gol imens, in forma de Dumnezeu.
In 1833, in statul New York, in familia unui pastor se nastea al doilea copil. Copiii erau amandoi baieti si s-au atasat mult unul de celalalt. Mama era blanda si intelegatoare, insa tatal era un dictator. Preocupat de numeroasele raspunderi legate de biserica lui, tatal si-a neglijat copiii si famila. Rezultatul ? Copiii au fugit de acasa, producand o durere imensa mamei. Copiii au fost cautati pretutindeni, dar fara niciun rezultat. Erau de negasit…
Intr-o zi, un fermier a observat o gramada mare de frunze intr-o padure din apropiere. Curios, el a dat frunzele la o parte. Cand a vazut ce se ascundea sub aceasta gramada de frunze, omul a ramas inmarmurit: erau cei doi baieti. Se ascunsesear acolo, hotarati mai degraba sa-si astepte moartea decat sa se intoarca acasa si sa traiasca in compania tatalui lor.
Fermierul a incercat sa-i convinga sa paraseasca gramada de frunze si sa vina la el acasa pentru a le da ceva de mancare. Refuzul copiiilor a fost insa categoric. Cand fermierul i-a intrebat de ce nu vor sa vina cu el, cei doi baieti i-au raspuns cu o contraintrebare: “Sigur nu esti pastor ?” Doar dupa ce fermierul i-a convins ca el nu era pastor, doar atunci cei doi baieti au iesit de sub gramada de frunze.
Acesta este doar primul capitol din istoria a doi renumiti atei: fratii Ingersoll. Cum a putut aparea necredinta si ateismul in inima a doi copii de pastor? Raspunsul este dureros, dar adevarat: necredinta copiilor se poate naste din necredinciosia parintilor.
In vechiul Israel existatu prevederi clare cu privire educarea tinerei generatii pe linie spirituala: “Si poruncile acestea, pe care ti le dau astazi, sa le ai in inima ta. Sa le intiparesti in mintea copiilor tai si sa vorbesti de ele cand vei fi acasa, cand vei pleca in calatorie, cand te vei culca si cand te vei scula. Sa le legi ca un semn de aducere aminte la maini, si sa-ti fie ca niste fruntarii intre ochi. Sa le scri pe usiorii casei tale si pe portile tale.” ( Deuteronom 6, 6-9 )
Biserica lui Christos a primit si ea numeroase indemnuri de a acorda importanta cuvenita educarii copiilor in spiritul crestin: “Si voi, parintilor, nu intaratati la manie pe copiii vostri, ci cresteti-i in mustrarea si invatatura Domnului.” ( Efeseni 6,4 ).
Ideea care se desprinde din versetele biblice este legata de importanta unei educatii spirituale continue, fara intreruperi si pauze, urmarind cu perseverenta cladirea in copil a unui caracter demn de numele de crestin.
Care este insa realitatea zilelor noastre in aceasta privinta ? Multi parinti si-au abandonat rolul lor in educatia spirituala a copiilor, lasand totul in seama bisericii ( daca este cazul ), in seama scolii ( orele de religie ), sau , si mai rau, au lasat aceasta latura educativa la voia intamplarii. Parinti care si-au botezat pruncii in religia crestina considera ca odata cu acest act religios ei si-au incheiat misiunea in aceasta privinta, uitand ca botezul copiilor mici poate transmite un nume, nu si valorile morale crestine.
Asa se face ca tribunalele sunt pline de “crestini” care se judeca; asa se face ca inchisorile sunt pline de “crestini” care au savarsit tot felul de nelegiuiri; asa se face ca locurile rau famate sunt pline tot de “crestini” care se destrabaleaza; asa se face ca cele mai multe razboaie sunt declansate tot de “crestini”… Cat de golit de sensul sau original a devenit termenul de “crestin” !
In ziua judecatii, Dumnezeu nu-i va intreba pe parinti cate case si masini le-au cumparat copiilor lor, sau la ce universitati renumite din strainatate i-au inscris pentru studii. El nu-i va intreba daca i-au dus in vacante exotice sau daca le-au cumparat cele mai noi gadgeturi, daca i-au imbracat pe copii in haine de firma si le-au dat cele mai scumpe suplimente alimentare. Un singur lucru va conta in ziua aceea: daca parintii au transmis urmasilor lor adevaratele valorile morale, manifestate intr-un caracter integru. Fara acest singur lucru cu adevarat de o valoare vesnica, restul realizarilor vor fi doar simple zerouri…
Cateva intrebari introspective:
– Cand ai citit ultima data din Cuvantul lui Dumnezeu copilului tau ?
– Daca ar fi intrebat, copilul tau ar putea sa spuna ca tata si mama traiesc ceea ce l-au invatat pe el ?
– Care crezi ca este cea mai eficienta educatie: prin cuvinte sau prin exemplu ?
– Cat timp te rogi pentru copilul tau ?
Daca este adevarat ca necredinta multor copii se datoreza necredinciosiei parintilor lor, la fel de adevarat este si corolarul: credinta multor copii se datoareaza credinciosiei parintilor lor.
Lori Balogh
Concurenţi la JO2012 despre credinţa în Dumnezeu
Aproape de începerea Jocurilor Olimpice vara 2012, mai mulţi atleţi care speră să plece acasă cu o medalie la categoria lor, îşi expun viziunea despre Dumnezeu şi explică ce rol joacă credinţa în viaţa lor de sportivi de performanţă.
Maratonistul olimpic Ryan Hall, din Statele Unite, deţine recordul pentru cel mai rapid maraton înregistrat în Statele Unite şi spune că singurul lui antrenor este Dumnezeu, relatează Christian Post.
Convingerea lui este atât de puternică, încât atunci când a trebuit să completeze un formular la un test anti-doping, în dreptul numelui antrenorului, Hall a scris „Dumnezeu”. Cei de acolo i-au spus că trebuie să treacă o persoană reală, iar Hall a răspuns: „Este o persoană reală”.
Claressa Shields face parte din lotul olimpic de box al Statelor Unite şi se roagă în colţul său din ring înainte de fiecare meci. Deşi nu spune cum reuşeşte să împace violenţa cu credinţa, Shileds este convinsă că Dumnezeu îi veghează fiecare pas şi spune că tot ce face este pentru gloria Sa.
Când a pierdut pentru prima dată un meci, după 26 de victorii, Shields s-a rugat mai mult ca niciodată şi acum crede că prin acea experienţă Dumnezeu a vrut să îi transmită un mesaj, şi anume că avea nevoie să înveţe să nu ia nimic pe gratis. Acum, că a fost calificată pentru JO2012, îl laudă pe Dumnezeu că i-a ascultat rugăciunile.
Jennifer Nichols are 28 de ani şi este a treia oară când participă la Jocurile Olimpice, ca arcaş. Este o creştină devotată, cu principii care au făcut-o să îşi păstreze virginitatea până la această vârstă. Chiar şi primul sărut s-a întâmplat abia anul trecut, după ce se logodise cu un fost coleg de la facultatea de ştiinţe politice.
„Mă mulţumesc cu faptul că sunt aici pentru că aşa vrea Dumnezeu şi că are un scop pentru mine, deşi nu ştiu unde mă va purta, El are un plan,” spunea mai demult Nichols, conform USA Today.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 