Părintele ”bun”: ”Trebuie să păstrez controlul asupra copilului”
Acest părinte impune ascultarea, folosindu-se de metode și tehnici persuasive, de obicei moștenite de la proprii părinți. Părintele bun oferă răsplată și pedepsește, într-o încercare disperată de a câștiga. El insistă asupra faptului că adultul are dreptate și că cel mic greșește.
Copilul părintelui bun este un potențial rebel. El simte nevoia de a avea dreptate sau de a câștiga. Din nefericire, de cele mai multe ori, își ascunde adevăratele sentimente, experimentând anxietatea. Acest copil caută ocazii de a se răzbuna și are impresia că viața este nedreaptă. Atunci când dă de greu, el este gata să renunțe, iar tendințele pe care le manifestă sunt de a evada, de a minți, de a fura, lipsindu-i disciplina.
Părintele responsabil: ”Cred faptul că copilul este capabil de a lua decizii”.
Acest părinte îi oferă copilului posibilitatea de a alege, oferind suport și încurajare.
Copilul părintelui responsabil are încredere în sine, fiind mereu gata să încerce a depăși obstacolele. El contribuie, coopează, rezolvă problemele. Acest copil are tendința de a-și folosi resursele și potențialul.
Părintele ”bun”: ” sunt superior”
Acest părinte își domină copilul, asumându-și responsabilitatea dar exagerând în încercarea de a-l proteja. De multe ori acționează fariseic, deși cu bune intenții. Uneori părintele bun își răsfață copilul, în aceeași măsură în care îl face de rușine cu scopul de a-l disciplina.
Copilul părintelui învață, posibil, să își plângă singur de milă, aruncând vina asupra altora, sau criticându-i pe ceilalți. De multe ori el simte că viața este nedreaptă, simțindu-se neadaptat. El așteaptă de la alții să ofere și simte nevoia de a fi superior.
Părintele responsabil: ”sunt egal cu ceilalți, nu valorez mai mult sau mai puțin decât ei”.
Acest părinte crede în copilul lui și îl tratează cu respect. Părintele încurajează independența, oferind posibilitatea de a alege. El se așteptă ca și copilul să contribuie.
Copilul părintelui responsabil dezvoltă, cel mai probabil, încredere în sine și responsabilitate; învață să ia decizii. Acest copil se respectă pe sine și pe ceilalți, crezând în egalitate.
Părintele “bun”: “eu sunt îndreptăţit, tu îmi eşti dator“.
Acest părinte este mult prea preocupat cu corectitudinea. Vine în întâmpinarea copilului cu obligaţiuni.
Copilul părintelui “bun” nu dezvoltă încredere în ceilalţi. El vede viaţa ca fiind nedreaptă şi învaţă a profita de pe urma celorlalţi.
Părintele responsabil: “cred în respectul reciproc”.
Acest părinte promovează egalitatea, încurajând respectul mutual. El evită să-l facă pe copil să se simtă vinovat.
Copilul părintelui responsabil dezvoltă respect pentru sine şi pentru ceilalţi. El are sentimente sociale crescute. Are încredere în alţii.
Sursa: Dr. Benjamin Keyes, Regent University
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 