Îndură-Te de mine Doamne!


Îndură-Te de mine Doamne
Sunt robul Tău, şi am greşit…
M-a prins în lanţul lui păcatul
Şi îndoiala m-a robit!

Priveşte către mine, Doamne,
Şi vezi-mi lacrimile mii
Ce îmi brăzdează-ades obrajii
De când mi-s zilele pustii!

Privesc spre cerul Tău de slavă,
Mă-nchin şi mâinile-mi ridic….
Mai poţi privi la mine Doamne,
Ajuns un bulgăr de nimic?

O,… de-aş putea întoarce timpul
Să-ndrept ce-n viaţă am greşit,
Să nu mai rătăcesc în noapte
Străin şi singur, părăsit!

Dar timpul nu-l mai pot întoarce
Şi-a mea salvare-I Dumnezeu…
Priveşte-mi inima Părinte
Să vezi că-mi pare-aşa de rău!

Ţi-am întristat Slăvita-Ţi Faţă
Şi ochii Tăi au lăcrimat
Când m-am pierdut din neveghere
În lumea neagră de păcat!

Mă-ntorc acum cu umilinţă…
Te rog să-mi ierţi păcatul greu,
Mai dă-mi o şansă de salvare,
Slăvit şi veşnic Dumnezeu!

Doar Tu eşti Dragoste eternă,
Părinte bun şi iubitor…
Primeşte-mă din nou la piept…
Mi-e dor de Tine… aşa de dor!!!

Vulcan-21-10-2012    Maria Luca

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.