E iarăşi sărbătoare….


E iarăşi sărbătoare… se-aud colindători
Ce duc în lume vestea că S-a născut Mesia…
În micul Betleem, în staul, printre oi
S-a întrupat Isus… e mare bucuria!

Maria LucaÎn ceruri mii de îngeri se bucură cântând,
Slăvind pe Împăratul în scutece-nfăşat…
Acolo, într-o iesle, în aşternut de fân
S-a coborât din slavă al lumii Împărat!

Osana! Slavă Ţie! Pământul Ţi-se-nchină,
Natura şi-a pus haina de-omăt, strălucitoare…
Poporul Te aşteaptă cu dragoste fierbinte
S-aduci în inimi pace şi-n suflet alinare!

Vă bucuraţi creştini… e sărbătoare iarăşi
Şi iar Divinul Prunc v-aduce izbăvire…
Deschide-ţi uşa larg, în inimi să Se nască
Acel ce vă iubeşte, venit din nemurire!

Vulcan-18-12-2012    Maria Luca

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.