Prietene ce treci prin încercare…


Maria LucaPrietene ce treci prin încercare
Şi drumul către casă-ai rătăcit,
Pe cine-ai luat cu tine în umblare?
În suferinţă cine te-a iubit?
Şi cine ţi-a dat sprijin şi-alinare?

Mereu te-ai încrezut în forţa ta
Şi ai sperat să ieşi biruitor,
Dar câtă pustiire în inimă era…
Ce trist priveşti acum spre viitor
Când nu zăreşti lumina si noaptea este grea!

Opreşte-te o clipă… numai una,
Din goana ce-ai pornit-o pe pământ…
Nu vezi că valuri bat şi şuieră furtuna?
Nu simţi că ai nevoie de Cuvânt
La cârma vieţii tale… ca să primeşti cununa?

Opreşte-te şi-ascultă…e glasul ce te cheamă
Să te întorci la Tatăl din viaţa ta de chin,
Alungă îndoiala, alungă orice teamă,
La pieptul Lui simţi-vei iubire şi alin

Vulcan 10.02.2011    Maria Luca

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.