Iubirea stă şi bate…

Iubirea stă şi bate la porţile-ncuiate…
Ar vrea să curăţească, să ierte de păcate…
Dar lanţuri fără număr intrarea au blocat
Şi omul rătăceşte în lumea de păcat!

În goana lui nebună spre-acelaş nicăieri
E tot mai trist, mai singur… mai fără de puteri…
Iar lanţul ce îl ţine e tot mai lung şi greu…
E lanţul de păcate urât de Dumnezeu!

Orbit de strălucirea acestei lumi deşarte
Nici nu gândeşte omul că e aşa departe
De tot ce-nseamnă viaţă, de pace, de iubire,
De Cel ce e izvorul de Har şi mântuire!

Căci fiecare-şi zice: Eu n-am păcătuit…
Eu n-am furat… nu mint… în viaţă am iubit…
Şi n-am ucis pe nimeni… ba chiar am dat un ban
Şi-o haină mai uzată am pus pe cel sărman!

Dar, uneori, în noapte când sufletul suspină
Se-aude o bătaie… o voce-atât de lină…
Şi tainic îţi şopteşte:” Copile, nu uita
Te vreau de Mine-alături! Îţi vreau inima ta!”

Vulcan-24-01-2013     Simion Felix Marțian