Mai plânge pădurea cu lacrimi
Din bruma zăpezii târzii
Şi vântul mai strigă prin ramuri:
„Te-aştept primăvară să vii!”
Prin albul de-acum învechit
Un petec de glie apare
Şi-n mijloc un lujer firav
Deschide petale spre soare…
Deodată se-agită pădurea
În trilul voios ce adie…
Un zvon se coboară din munţi
Şi pleacă grăbit spre câmpie…
E-aici…e aproape…se simte
Parfumul de soare şi flori…
Rămâne departe în urmă
O iarnă cu-alai de ninsori!
Din zloata pierdută-n noroi
Renaşte la viaţă natura
Şi-un dor de nescris, minunat,
Cuprinde întreagă făptura!
E dorul ce-aprinde tăciunii
Pe-altarul de-abia căldicel…
E dorul ce munţii străbate
S-ajungă aproape de EL!
Revarsă Isuse-ndurare şi har,
Ce-i rece în beznă să piară…
Şi pune în inimi iubire şi pace,
Şi-o blândă de-acum primăvară!
Vulcan-17-02-2013 Maria Luca
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 