Fața in pumni, lacrimi curgând pe obraz. Dezamăgire!
A vrut să fie doar fericită! A vrut să se simtă împlinită!
Pentru un timp, totul a fost OK. Cu bune si cu rele… Părea insă că Dumnezeu ține cu ea, ca si când ar fi sub o formă de protecție.
E adevărat, atitudinea ei a fost întotdeauna pozitivă.
Bună cu oamenii. Un zâmbet mereu pe buze! Empatică, iubitoare, înțelegătoare!
I-a sprijinit pe ceilalți fară să ceară nimic în schimb.
Și Dumnezeu a răsplătit-o…
Au urmat pașii naturali.
Căsătorie, primul copil.
Va fi frumos, nu? Totul va fi perfect, nu?
Dar de ce in ultimile luni de sarcină se instalează neliniștea? De ce se simte nepregătită? Ce trebuia să se întâmple si nu s-a întâmplat?
Nu stă să cugete prea mult. Se va descurca ea!
Simte ceva, așa că cere ajutor. Își cheama mama. Dar mama nu e acolo pentru totdeauna. E ocupată. Are serviciu. Nu poate tot timpul…
Are o prietenă, o ajută cu cea mică. Reușește să iasă la liman și, pentru o vreme, lucrurile merg pe o linie.
Dumnezeu o răsplătește iar.
Fără să bănuiască, îi dă un luptător. Luptătorul ăsta a făcut prima ascensiune pe munte când era în burtică si mămica lui nici nu știa! A urcat pe Vârful Moldoveanu, atât de puternic e!
Si a venit! Copilul de cristal!
Iar mama a căutat să fie cât mai puternică.
A incercat să facă, în continuare, cât mai multe, a și realizat multe, dar sentimentul că e împlinită a întârziat să apară.
Era ea cu gândurile ei si nimic nu părea că e bine.
Nemulțumire, nemulțumire, nemulțumire…
Si atunci mama noastră s-a întors către Dumnezeu și l-a întrebat.
Nu e nebună, mama noastră, așa că Dumnezeu nu i-a vorbit. 
Dar a ajutat-o din umbra, iar mama a găsit o cale.
Calea către sufletul ei. Calea către vindecarea ei. S-a uitat înapoi la ea si a decis să se vindece pe ea însăși.
Si a reușit.
In sfârșit, a devenit mai răbdătoare, in sfârșit, a întrezărit următorul scop, in sfârșit, a simțit că mai are ceva de spus pe lumea asta.
In sfârșit, a simțit că poate să lase lumea in pace, poate să ierte, poate să înțeleagă si poate să considere că perioada grea prin care a trecut a fost spre binele ei.
A crescut in interior si s-a văzut in exterior.
A putut sa iasă din cochilie din nou si să se exprime. Si a făcut-o frumos, ca un cântec.
Asta nu a însemnat ca a devenit viața ei ușoară. NU.
E in continuare supusa la grele încercări, are piedici de trecut, nopți cu nod in gât.
Plânsete de copii. Reproșuri conjugale. Dezamăgire, neliniște, frustrare.
De ce?
De ce asta trebuie să fie viața unei mame?
De ce se așteaptă atâtea de la ea?
De ce ea însăși așteaptă atâtea de la ea?
De ce ea însăși așteaptă atâtea de la ceilalți? De la copiii ei, de la soțul ei, de la părinții ei?
Cum ar trebui sa arate viața cuiva ca să se poată spune că e liniștită?
Ce ne dorim, de fapt?
Ne dorim afecțiune?
DA!
Ne dorim să fim protejate! Ne dorim să fim ajutate! Ne dorim să ni se ia sacoșa din mână! Ne dorim să fim înțelese!
Ne e greu, nu e ușor. Femeia in ziua de azi face multe treburi de bărbat!
Ne dorim recunoștință?
DA!
Nu vrem să fie totul luat de-a gata! Dacă am făcut un efort sa fie totul bine, ne dorim să fie apreciat!
Ne dorim să se simtă consecința si a faptelor bune, nu doar a celor rele!
Ne dorim să ni se spună “Mulțumesc!” sau “Mai poți?”
Ne dorim comunicare?
DA!
Nu mai vrem resentimente! Vrem să ne exprimăm dorințele prin calm, nu prin ceartă!
Vrem să ne comunicăm sentimentele! Durere, frustrare, părere de rău, frica…
Ne dorim acceptare!
Am un sfat pentru mama noastră si si pentru tine, dragă mamă cititoare sau tată cititor, sau pur si simplu hoinar in căutarea sufletului tău:
Așteptările noastre de la viața nu au voie sa fie mici.
Chiar daca ești tentat să îți repeți că, dacă ai așteptări mici atunci si dezamăgirile vor fi mici, mai bine renunță la o astfel de atitudine si gândește-te la ce vrei sa obții in viața asta.
Asta e cea care ți-a fost dată, până la următoarea fă tot posibilul sa crești ca să poți oferi.
Daca vrei sa ai succes in împlinirea misiunii tale pe acest Pământ, nu ai cum sa ai așteptări mici.
Ai nevoie de dorință! Ai nevoie de ambiție!
Împarte totul in părti mici! Setează-ți următorul prag pe care vrei să îl atingi.
Nu va fi atât de greu de cucerit si, dacă nu reușești, dezamăgirea nu va mai fi atât de mare.
Apoi fă mai mult decât doar să speri!
Ai încredere că dorința ta se va împlini! Poți sa vizualizezi si să simți că s-a împlinit deja!
Setează-ți mintea să gândească nu doar problemele ci, repede, să treacă la găsirea soluțiilor.
Îmi cer scuze dacă te-am întristat, dacă te-am pus pe gânduri.
Dacă nu înțelegi acum, îmi vei mulțumi mai târziu.
Nu pleca in călătoria vieții tale fară un bagaj de calm cât să te țină mii de pași.
Nu ai nevoie de resentimente sa le cari cu tine, nu ai nevoie sa îți aduci aminte ce ai văzut pană acum, ce te-au învățat părinții că trebuie să faci.
Ai nevoie să te împaci cu tine însăți și să știi că trebuie să mergi, în orice situație, mai departe!
Cu drag.
A ta prietenă,
Cristina
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 