Sunt micuţ şi mult aş vrea….-pentru copii de paşti


Maria LucaSunt micuţ şi mult aş vrea
Să-nţeleg de ce Isus
A murit la Golgota
Şi-n mormânt El a ajuns.

Mi s-a spus că Dumnezeu,
Pentru-ntreaga omenire,
A trimis pe Fiul Său
Să ne-aducă mântuire.

S-a născut dintr-o fecioară,
El, al lumii Împărat,
Şi-acum pentru-ntâia oară,
Înţeleg ce s-antâmplat.

Isus a venit la noi
Prin a cerului solie
Într-o lume de nevoi,
Să ne ducă-n veşnicie.

Însă lumea L-a respins,
L-au bătut şi alungat,
Dar El nu a fost învins
I-a iubit şi i-a iertat.

A cutreerat pământul
Să ne-nveţe ce-i iubirea.
Unii i-au urmat cuvântul,
Alţii i-au dorit pieirea.

Chiar un prieten mult iubit
L-a vândut şi L-a trădat.
A fost prins, batjocorit,
Şi de oameni judecat.

Pe dealul Căpăţânii ,pe o cruce,
L-au ţintuit pe-al lumii Împărat.
Au tras la sorţi avari să mai apuce
O haină de pe corpul despuiat.

Ce mult Îl doare trupul numai răni…
Şi setea ce Îl mistuie întruna…
Dar sufletul se-nalţă către zări,
Acolo unde iată, El va primi cununa.

L-au pus într-un mormânt pe Salvator
Dar El a treia zi a înviat
S-aducă bucurie în popor.
A înviat Isus cu-adevărat!

Iubirea de pe cruce din nou a biruit
Şi dincolo de moarte, El, a iubit mereu
La Golgota ,pe cruce,El viaţa şi-a jertfit
Să-mpace omenirea cu Domnul DUMNEZEU!

Eu sunt mic dar mult doresc
Pe Isus să-L am mereu,
Şi să-I spun cât Îl iubesc
Căci e Fiu de Dumnezeu !

Vulcan 25.03.2011      Maria Luca

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.