Ecuația iubirii

Micuțul vorbește și vorbește și vorbește… Mă uit la mama sa. Îl ține de mână, dar e cu gândul departe. Va mai trece o vreme și copilașul va înceta să-și depene gândurile. Într-o zi, absența mamei îl va face să ascundă, să mintă, să-și caute companii nepotrivite.

”-Nu știu de ce… între noi, s-a instalat o mare tăcere”, îi spune ea prietenului său. ”Nu mă simt bine deloc. Am în continuu stări de tristețe, de panică, mă enervează orice și nu mă mai mulțumește nimic. Cred că relația noastră îmi face rău. Mă simt așa de rău și ție nu-ți pasă decât de tine!”

Vă sună cunoscute istorisirile de mai sus? Ele sunt reale. E o vreme în care e încurajat egocentrismul, căutarea ”fericirii” proprii, performanța individuală. E un timp în care gardurile dintre locuințe sunt din ce în ce mai înalte, deopotrivă cu zidurile între inimi. Iar oamenii se simt cu atât mai singuri cu cât caută să-și plângă și să-și stingă propriile solitudini, uitând de singurătățile altora.

Iubiți și fideli cititori ai blogului, e bine ca ecuația iubirii să aibă o necunoscută: ”eul”. Dragostea presupune să mă pun la dispoziția celuilalt, cu toată făptura mea. De petrec două ore cu tatăl meu, în acele două ore să-mi pun în paranteză făptura, cu grijile inerente viețuirii personale. Să fiu acolo pentru el. Cu totul dispus a-l asculta, a-l accepta, a-l încuraja.

Când ți-ai sunat ultima oară prietenii? Când le-ai spus, ultima oară, din tot lăuntrul și cu tot angajamentul, celor din familia ta, că-i iubești? Când ai dăruit, ultima oară, din multele tale lucruri, pe acela de care un altul avea nevoie? Când ai plâns ultima oară cu cel ce plânge? Și când au fost brațele tale mângâietoare pentru o ființă îndurerată prea tare de rănile firii?

Să căutăm a ne desprinde de noi înșine, de dragul celor cu care ne intersectăm existențele! Nu ne vom pierde, ci ne vom câștiga… Iar necunoscuta ecuației iubirii, ”eul”, va fi revelată și încoronată cândva plenar și etern.

http://patrincaandrei.wordpress.com/2011/05/24/ecuatia-iubirii/