Lună: iunie 2013

Consumerismul s-a furișat în biserică. Drept urmare, mulți creștini văd serviciile divine ca un spectacol, nu ca o comunitate. Când spectacolul nu mai place, publicul caută alt show. Așa a apărut un cunoscut efect secundar al consumerismului creștin: „turistul” de biserică.

Pastorul Duke Taber povestește într-un editorial pe Christian Post că, acum ceva vreme, circula pe internet o știre falsă, potrivit căreia o mega-biserică americană a trimis o scrisoare membrilor ei, anunțându-i că, pentru a putea continua să funcționeze, avea nevoie de donații în bani și voluntariat. Intrigat de potențialul acestei știri, pastorul a dorit să o testeze pe proprii enoriași. Etică sau nu, această mișcare a dat rezultate grăitoare: cei mai mulți dintre cei care au văzut știrea pe pagina Facebook a pastorului au fost revoltați. Nu puteau conceptualiza ideea că biserica ar putea cere ceva de la membrii ei. Comentariul unei persoane care a explicat că oamenii nu au banii, timpul sau abilitățile necesare funcționării unei biserici i-a oferit pastorului un pretext pentru a inventaria motivele pentru care aceste trei argumente sunt, de fapt, doar scuze în detașarea față de responsabilitățile pe care le implică o biserică.

Lipsa banilor și a timpului nu este un argument solid, câtă vreme cei mai mulți dintre credincioși își permit cheltuieli personale din ambele resurse (vezi ieșitul la suc, vizionare de programe TV). Ceea ce îi reține să ofere din acestea bisericii căreia îi aparțin este faptul că nu fac din dăruire o prioritate. În privința abilității de a sluji, pastorul Duke evidențiază rolul egoismului: „cum adică nu ai abilități? Nu poți să dai cu aspiratorul? Nu ai stat niciodată cu un copil?” Tabloul se completează mai convingător atunci când pastorul spune că astfel de oameni se bazează pe ideea că altcineva va da cu aspiratorul, altcineva va sta cu copiii în timpul serviciului divin, pentru ca adulții să se poată închina în liniște.

Pastorul merge mai departe, relevând trei efecte negative pe care consumerismul le are asupra bisericilor creștine.

Consumerismul transformă biserica din comunitate în spectacol. Consumeriștii creștini caută mereu cel mai elocvent predicator, cea mai bună muzică, cel mai bun program pentru copii, laudă acele biserici care le oferă „factorul wow” și le trec cu vederea pe cele care ar fi cel mai mult în nevoie. „Ne alegem biserica în funcție de ceea ce credem că avem noi nevoie, fără să ne gândim unde ar avea Dumnezeu nevoie de noi.”

Consumerismul generează turism bisericesc. Ideea de a căuta „cel mai bun trup al lui Christos” este străină de modul în care Domnul Iisus Își privea biserica. „Nu Îl poți iubi pe Iisus care este capul bisericii, dacă nu Îi iubești și urmașii, care alcătuiesc trupul lui”, scrie pastorul Duke.

Consumerismul promovează mentalitatea de tip „am dreptul”. Oamenii care simt că „au dreptul” la anumite lucruri nu prea valorizează acel lucru. Atunci când creștinii simt că au dreptul la orice are biserica de dat, ei tind să nu prețuiască ceea ce biserica are cu adevărat de oferit, scrie pastorul.

Editorialul se încheie cu un verset care reașează „purtarea crucii” în capul listei de priorități a unui creștin autentic. Luca 9:23: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze.”

http://www.semneletimpului.ro/stiri