Cât de frumoasă poate fi dragostea adevărată la o vârstă înaintată… cât de uimitoare şi vindecatoare pentru cuplurile tinere pot fi privirile tandre ale bătrâneilor simpatici care chiar şi la vârsta de 60-70 de ani se iubesc şi-şi zâmbesc de parcă ar fi 2 adolescenţi timizi.
De fiecare dată când văd 2 bătrânei indragostiti mă face să mă simt mic copil pe lângă acele 2 persoane care au învăţat ce înseamnă să trăiască împreună trecând peste orice problemă.
Îmi dau lacrimile dar îmi inveseleşte inima căci încă o dată găsesc motive puternice de a trăi într-o lume murdară şi plină de pete.
Nu îmi pot imagina cum au putut trăi atâta timp protejându-se unul pe altul, înţelegându-se prin gesturi tandre, chiar dacă trupul îmbătrânit încearcă să îşi ia la revedere de la această lume. Nici moartea nu se atinge de ei, e doar o călătorie către infinitul tărâm al iubirii, către locul lor printre stele.
Pentru ei nu contează nimic altceva decât dragostea celuilalt. …..Atâţia ani, de la frumuseţe până la urâţenie , pribegiţi, neajutoraţi, ei tot se plac.
Oare cum pot face lucrul acesta ?
… Iar astăzi când văd atâtea cupluri că se despart, relaţii ce se rup din motive banele, când toţi tinerii de azi se gândesc doar la sex şi frumuseţe, cand toată societatea promovează seducţia, lascivitatea şi plăcerile de moment, parcă mă face să nu mai iubesc.
Ne gândim doar la noi, şi am învăţat să iubim doar egoismul nostru. Ne exprimăm aşa de greu prin cuvinte şi sentimente … Puţini se mai gândesc la ce înseamnă să te îndrăgosteşti. Să ţii la persoana de lângă tine, să o respecţi să îi dăruieşti tot ce ai mai bun.
Gesturile tande, dragute s-au transformat în curse cu maşini tunate, în plimbări scumpe prin Dubai, şi etalări de silicoaneşi bicepşi lucraţi la sală …
Plângem câteodată şi ne dorim să trăim cea mai minunată poveste de dragoste şi cu toţii am fi fericiţi şi împliniţi dacă am găsi persoana potrivită, dar de ce nu o găsim ?
Căutam persoana cu etalonul văzut la hollywood în buzunar, iar dacă pe radarul nostru a apărut, acel individ căutat, e al nostru, îl capturăm, îi furăm ce are maide preţ, ne folosim de aceea drăgălăşenie, doar pentru a ne simţi bine şi apoi plecăm fără nici un simţ al răspunderii.
Când în sfârşit credeam că am găsit ceva, la prima problemă apărută dăm vina unul pe celalalt şi uităm că dragostea învinge totul; ne minţim, ne înşelăm pe noi înşine, crezând că dragostea numai durează, se stinge.
Eu cred că dragostea e cel mai bun medicament care a putut exista vreodată, aceasta poate repara inimi rănite, şi ne poate duce la împlinirea vieţii, la regăsireasperanţei, la succesul în viaţă.
….revin….
Oare cum de au rămas îndrăgostiţi până la o vârstă înaintată bătrâneii aceia simpatici, de la care ai ce învăţa, ce au făcut, care e secretul de par aşa de împliniţi, de fericiţi, moartea pentru ei fiind o nimica toată atâta timp cât se ţin de mână şi se privesc atât de dulce uneori şi pe patul de spital.
Suntem noi tinerii gata să ne gândim la responsabilitate? la o privire în viitor? Oare o vom iubi pe cea de care ne ţinem mana împreunata acum cu aceiaşi iubire, sau monotonia şi plictiseala îşi va face apariţia?
Cred că cu cât iubeşti sincer, cu atât persoana de lângă tine te va iubi şi mai mult.
Nu înţeleg de ce apelăm la alte modele, la alte exemple negative de actori, a căror suflet se înnegreşte la consumul de droguri şi alcool încât “zborul” de la o iubire la alta sau medicii rezolva problema ci Dragostea, responsabilitatea de a iubi şi de a nu pierde singura persoană care nu te va părăsi niciodată…
…Căci întotdeauna nu vei avea nevoie de toată mulţimea pentru a te simţi fericit şi bine , ci doar o singură persoană te va face să te simţi aşa.
E acea persoană care găseşte sprijinul, alinarea, amicul adevărat, bărbatul adevărat, şi femeia plină de pasiune, completarea perfectă a unui întreg infinit.
Cred că aşa au rezistat persoanele pe care le vedem adesea pe stradă, acele suflete aparent singure şi neajutorate, sprijinite de un cărucior, un baston, o sacoşă de cârpaîn care pâinea cumpărată a fost muncita şi dorită cu lacrimile pe care nici un tânăr nu le va înţelege, dar nici societatea. Şi mai cred că persoana de lângă bătrânelulacela senil nu e o simplă sotie, obatrana cu batic luat de la un magazin de mâna a doua, o simplă femeie care îi spala, ii face de mâncare, ci un adevărat tovarăş, jumatea inimii, căutarea tinerii fete, frustrarea adolescentină în alegerea alesei şi dorinţa infinit de mare de a fi fericit respectând-o şi iubind-o sincer până la moarte.
Oare vom putea ajunge şi noi la acest nivel vreodată? Generaţia noastră plină de inteligenţă ? Oare chiar vom schimba lumea în bine?
Rămâne de văzut dacă vom iubi adevărat, dacă vom realiza o lume adevărată…
…. sau o utopie plină de nuditate, machiaj strident, depravare şi suflete goale, lacrimi ce numai perna le ştie.
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 