Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor care nu lipseşte niciodată în nevoi. – Psalmii 46:1
Undeva intr-un catun din zona Clujului a fost o familie unde capul familiei lucra ca manipulant intr-o padure. Intr-o zi niste busteni s-au pravalit peste el si l-au strivit … A murit lasand in urma o mama bolnava cu o gramada de copii.
Asa ca la inceput, vin rudele, apoi cei apropiati, fiecare cu ce pot sa ajute familia indoliata. Dar dupa vreo doua luni, trecand timpul, au uitat sa mai vina fratii, au uitat sa mai vina rudele.
In catunul ala nu erau si altii pocaiti numai familia respectiva. Sora era bolnava iar copii o intrebau mereu: „Mama, noua cine ne va puarta de grija? Tata ne aducea toate cele de trebuinta, dar acuma cine ne va aduce painea pe masa?” Mama avea intotdeauna un singur raspuns: „Domnul Isus Cristos are mila de noi!” Dar timpul a trecut si situatia era tot mai critica.
A venit toamna si copii trebuiau sa mearga la scola. Nicu, unul din copii a venit acasa de la scola s-a asezat pe un scaunel inaintea mamei si a inceput sa plamga: „Mama, la scoala toti copii isi duc pachetele. Mie imi este foame, ma uit la ei si ma tot intreb cand vine Domnul Isus?! Tu ai spus ca Domnul Isus are grija de noi, dar pare ca ne-a uitat. … Nu vine. De multe ori ma uit cum tu ne imparti bucata de mamaliga acasa si m-as bucura sa gresesti si sa-mi tai mie o bucata mai mare, pentru ca de mult timp eu nu m-am saturat …” Atunci mama l-a mangaiat si i-a spus: „Nicule, eu sunt bolnava, dar Domnul Isus o sa ne poarte de grija.”
A venit timpul rece si Nicul, care era in clasa a- 3-a a avut o idee. A ramas in banca, cand toti copii erau in curte si se jucau, a luat o bucata de hartie si a facut o scrisoare:
„Catre Domnul Isus
Doamne Isuse, Tu sti ca noi suntem multi copii orfani in casa, ca tatal nostru a murit iar mama ne tot spune ca Tu ai sa ne ajuti pentru ca Tu esti ajutorul orfanilor. In casa s-au terminat toate alimentele, mama este bolnava in pat, toti copii se joaca afara in curte dar incaltamintea mea e rupta si nu pot sa ma joc cu ei. Stau aici si mi-e foame. Acuma nu mai avem nici macar aceea bucatica de mamaliga care imi mai potolea foamea. Cand ai de gand, Doamne, sa vi? Ca Tu ai promis ca vei avea grija de cei in nevoi. Doamne cand iti duci promisiunea si fagaduinta la implinire? ….. „
A terminat scrisoarea, a impaturit-o si a pus-o intr-un plic pe care a scris: „Catre Domnul Isus Cristos; destinatia: Cer.” In drum spre casa cand venea de la scoala a pus-o in cutia postala. Cand scrisorile au fost triate de catre factori postali, mare le-a fost mirarea cand a dat peste acea scrisoare a lui Nicu. Nestiind ce sa faca cu ea, operatoarea a dus-o la dirijinta postei. Diriginta postei era o femeie care tecuse prin viata suferind enorm pentru ca nu putea sa aiba copii. A luat scrisoarea, a intors-o pe ambele parti apoi a deschis-o si a citit. Miscata foarte tare s-a dus in acea zi si a cumparat tot ce credea ca este nevoie si impreuna cu sotul ei a cautat adresa de pe plic si le-a dus la aceea familie. Cand au fost intrebati ca de unde stiu de necazul lor, diriginta a raspuns: „Scrisoarea ta a ajuns la Domnul Isus si i s-a facut mila de voi!”
Din clipa aceea acesti doi oameni au preluat sarcinile acelei familii. Toti copii si-au terminat scoala cu bine. Nicu este inginer si mai are o sora asistenta si toti ceilalti au ajuns bine in viata.
Nicu a crezut ca Domnul Isus este ajutorul orfanului si celui in nevoi iar Domnul i-a rasplatit credinta.
Nu sunt si azi copii care au nevoie de ajutorul nostru, care nu au ce manca si au incaltamintea rupta?
Nu sunt vaduve care nu au cu ce isi incalzi casa?
Nu sunt orfani care nu se pot bucura de-o bucata de cozonac?
Ba da!!!
Vin sarbatorile si pentru unii din noi Dumnezeu va zice: „Imi este scarba de sarbatorile voastre, nu pot sa vad nelegiuirea unita cu sarbatoarea.”
by Valy
http://radioava.blogspot.ro/2013/10/o-poveste-adevarata.html?spref=fb
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 