Cu câteva zile înainte de plecarea în România  pentru lansarea ultimei sale apariţii editoriale, i-am solicitat pastorului şi scriitorului creştin Petru Lascău un interviu. Deşi extrem de ocupat cu pregătirea unui turneu de forţă pe partea de vest a ţării, acoperind judeţele: Bihor, Timiş, Arad şi Maramureş, dânsul a avut amabilitatea de a accepta provocarea, cerându-ne însă răgazul de a răspunde întrebărilor noastre în timpul zborului înspre Europa. I-am mulţumit anticipat şi la scurt timp după ce a ajuns în ţară am şi primit răspunsurile.

Dar cine este Petru Lascău? Răspunsul la această întrebare poate fi foarte simplu, dacă ne gândim la faptul că este unul din cei mai cunoscuţi pastori din mediul neoprotestant românesc, şi totuşi… un răspuns dificil, dacă ne apropiem mai mult de personalitatea complexă, polivalentă a acestui bărbat al spiriualităţii şi culturii române. Nu aş putea să îl descriu mai bine decât au făcut-o regretatul poet şi om de cultură Ioan Alexandru şi Iosif Ţon, binecunoscutul teolog  şi scriitor creştin. În Cuvântul înainte la volumul de versuri „Semnătura iubirii” , Ioan Alexandru îl vedea pe Petru Lascău ca pe „… acest fecior de ţărani cât munţii, biciuit de flacăra teologiei şi pucioasa unor ani amirosind a blestem şi ură şi apostazie, din care Dumnezeul cel viu l-a smuls şi asvârlit ca pe un Iona în pântecul chitului exilului pustiitor.” Dr. Iosif Ţon scria în Prefaţa culegerii de proze şi eseuri creştine „Paşi spre lumină” : „Petrică Lascău este intâi de toate un poet. Este un poet nu numai pentru că scrie poezii. Este poet în structura lui sufletească. Şi toată proza pe care o scrie el este poezie.”

Dar iată interviul acordat de pastorul Petru Lascău:

Întrebare: În introducere, spuneți-ne câte ceva despre dumneavoastră. Despre copilărie, adolescenţă, familie, şcoală, biserică, etc.

M-am născut în satul Roșia din județul Arad, o așezare modestă de la poalele masivului muntos Codru Moma. Mi-am petrecut copilăria printre oamenii satului, gospodari buni și credincioși. Mai bine de jumătate din săteni erau credincioși baptiști și penticostali. Din clasa a șasea ne-am mutat la Sebiș, unde tatăl meu și-a găsit un loc de muncă, plecând din satul unde s-a instaurat colectivul. Mama și bunicii au rămasă în sat să lucreze pământul care ne-a mai rămas după colectivizare, o mică parcelă la marginea satului și grădina casei.

Împreună cu familia am frecventat Biserica Baptistă din sat. Mergeam din când în când și cu bunica la “biserica cea mică” cum numeam atunci biserica penticostală din sat. Mergeam de frica și respectul pentru părinți și nu din cauza credinței mele. Mă consideram ateu. Citisem o serie de cărți  care promovau ateismul și mă convertisem singur la ideologia propovăduită de comunismul aflat în plină expansiune.

Anii adolescenței mi i-am petrecut la Sebiș unde am locuit până la terminarea liceului. Fiecare vacanță mi-am petrecut-o în sat cu prietenii copilăriei.

Întrebare: Când v-aţi întors la Domnul? Cum?

M-am întors la Domnul în primul an de facultate. După terminarea liceului am vrut să studiez arhitectura. Am căzut la examenul de admitere de la Institutul Ion Mincu din București și ca să nu mă ia în armată, am dat examen în toamnă la facultatea de Construcții din Timișoara. Eram decis ca după primul an să încerc din nou la arhitectură. Dar n-a fost să fie așa.

Un coleg de an, cu care am fost coleg de școală din clasa întâia și pentru care aveam un respect deosebit, m-a invitat cu el la o seară de studiu biblic la una din familiile din Timișoara. Am acceptat invitația mai mult din dorința de a-mi încrucișa armele ideologice cu studenții creștini. Am ascultat atent dezbaterile lor, ascuns într-un colț mai întunecos al camerei și una câte una din armele mele împotriva credinței cădeau în ridicol față de adevărurile Scripturii. În una din acele seri am capitulat și am rostit înlăcrimat rugăciunea pocăinței. Dumnezeu a lucrat deosebit în viața mea schimbându-mă radical. Biblia și biserica au devenit parte din viața mea.

Întrebare:  Când aţi simţit chemarea de a vă consacra total lucrării de slujire, slujbei de pastoraţie?

Chemarea de a vesti Evanghelia am simțit-o imediat după convertirea mea. Am început evanghelizarea colegilor cu care purtam discuții interminabile. Orice călătorie cu trenul, autobuzul sau tramvaiul erau prilej de evanghelizare. Am renunțat la visul meu de a deveni arhitect știind că eram chemat de Dumnezeu la propovăduirea Evangheliei. Urma să muncesc pe șantiere ca inginer constructor, dar pasiunea și focul din oasele mele erau pentru lucrarea lui Dumnezeu.

La Arad și apoi la Oradea, m-am dedicat predicării și lucrării cu tineretul. În anul 1985 am emigrat cu familia în America și am cerut Domnului să mă folosească în lucrarea Sa promițându-I să nu-mi folosesc mintea și energia pentru altceva decât pentru Împărăția Lui. Am slujit la început ca evanghelist pentru bisericile române din America, iar apoi ca pastor al bisericilor Philadelphia din Chicago, Elim din Arizona și actual Agape tot din Arizona.

Întrebare:  Cum aţi descoperit vocaţia de scriitor creştin. Când aţi cochetat pentru prima dată cu ideea de a scrie?

Am început să scriu poezie în liceu, frecventând cenaclul literar al liceului. În studenție am fost nevoit să-mi fac rugăciunile în scris. Fusesem repartizat în camere cu colegi atei și cred că unii erau și informatori ai Securității. Scrisul la masa mea a devenit refugiul meu. Așa s-a născut în mine dorința de a scrie.

După mutarea noastră la Oradea în anul 1977 Domnul m-a călăuzit într-o serie de predici inspirate din asediul Samariei de pe vremea lui Elisei. Revelația că trăim într-o biserică asediată m-a condus la scrierea primei mele cărți, “Biserica în asediu”, pe care am reușit s-o public doar după sosirea mea în Statele Unite. Apoi au urmat celelalte 11 cărți pe care le-am publicat până în prezent.

Întrebare:  Cum aţi ajuns în America? Aţi avut de suferit în România sub regimul comunist?

După construirea fără Autorizație a casei de rugăciune din Oradea, azi biserica Betel, viața noastră a devenit deosebit de dificilă în România lui Ceaușescu. Fusesem retrogradat din rândul inginerilor la o poziție de muncitor pe șantierele orașului. Tracasările și anchetele miliției și ale Securității ne făceau viața mizerabilă și incertă. Am decis că era cel mai bun lucru pentru noi și viitorul copiilor noștri să emigrăm. Ambasada americană ne-a oferit un statut de refugiat și am plecat din România la 2 Februarie 1985, stabilindu-ne la început în Portland statul Oregon.

Întrebare:  Spuneţi-ne câte ceva despre revista Exodus, acel proiect îndrăzneţ şi controversat la acea vreme.

După 6 luni de locuit la Portland am fost invitat de Biserica Philadelphia din Chicago ca să slujesc ca evanghelist. Din primele luni am lansat revista EXODUS, cu scopul de a răspândi Cuvântul Domnului, dar și pentru a milita pentru libertatea fraților noștri rămași în țară, sub comunism. Mâna lungă a Securității ne-a produs multe neplăceri, dar în ciuda tuturor eforturilor Securității și a colaboratorilor ei, revista a continuat să fie publicată timp de 12 ani.

Întrebare:  Ştim că aţi scris mai multe cărţi. Puteţi să enumeraţi titlurile şi anii apariţiei lor?

Scriu aceste rânduri în avionul care mă duce spre România. Mi-e greu să-mi amintesc cu exactitate anii aparițiilor cărților mele. Nici nu cred că sunt importanți. Încerc să vă dau o listă cu cărțile mele în ordinea publicării lor. Am început cu o carte mică, pe care am întitulat-o “Piedici în calea Evangheliei”, au urmat apoi: “Biserica în asediu”, “Imnurile bucuriei” (o culegere dintre cele mai cunoscute imnuri creștine), “Pași spre lumină” (un volum de eseuri), “Între zâmbet și suspin” (ilustrații și povestiri), “Semnătura iubirii” (o carte de poezie), “În răcoarea dimineții” (meditații creștine), “Lupta cu somnul”, “”Familiile patriarhilor”, ” Memoriile lui Eutih – Portrete de farisei”, “Risipitorii”, “Familia între zâmbet și suspin”. Cea mai recentă carte a mea este “Betel – Construirea casei lui Dumnezeu în timpul comunismului ateu”, o istorie a construirii Bisericii Betel din Oradea, la lansarea căreia plec tocmai acum.

Întrebare:   Aţi anticipat puţin următoarea întrebare. Am aflat că sunteţi la finalul pregătirii pentru publicarea unei cărţi diferite de tot ce aţi scris până acum. Despre ce este vorba? Ce impact credeţi că va avea această carte?

Așa cum am menționat mai înainte, cartea este tipărită deja la Oradea. Într-adevăr, cartea este diferită de tot ce am scris până acum, pentru că ea descrie o partea a vieții mele de la terminarea facultății din Timișoara și până la emigrarea noastră. Construirea bisericii Betel din Oradea a fost un moment pivotal atât pentru viața mea, cât și pentru această biserică. Experiențele cu Dumnezeu din acea aventură extraordinară ne-au marcat pentru totdeauna pe noi cei care am participat la ea. Am scris această carte pentru a dovedi că mișcarea penticostală din vremea comunismul n-a avut doar informatori și colaboratori cu sistemul comunist ateu, așa cum vor unii să ne convingă, ci ea a avut și oameni integri, gata de sacrificiu și jertfă, care au reușit în ciuda unei opoziții furibunde să construiască biserici, să vestească Evanghelia și să zidească biserica lui Christos.

Întrebare:   Zilele acestea s-au împlinit doi ani de când a luat naştere biserica Agape, pe care o păstoriţi. Ce ne puteţi spune despre această biserică? Care este viziunea dumneavoastră pentru biserica pe care o păstoriţi?

Visez să formăm o biserică pentru cei care nu merg la biserică acum. Visez să realizăm o comunitate a dragostei frățești pe care am distrus-o prin interminabilele lupte fratricide. Visez să creem condiții favorabile ca noua generație să penetreze cultura în care trăim trecând bariera etnică româneasă spre o biserică vorbitoare de limbă engleză. Visez apoi la biserică aceea care să se elibereze de moștenirea comunistă a modului ei de conducere, care să abandoneze modelul  de spectacol creștin al bisericilor de azi și care în schimb, să investească în creșterea spirituală a fiecărui credincios. Visul meu e viziunea mea.

Întrebare:  Sunteţi mulțumit de mersul lucrurilor în biserica Agape?

Sunt, cu toate că avem încă un drum lung de parcurs. Sunt mulțumit mai mult de direcția pe care suntem. Avem un țel și călătorim spre el.

Întrebare:  Puteţi afirma cu tărie că Agape este ceea ce Dumnezeu a dorit? Este Agape răspunsul lui Dumnezeu la o nevoie existentă la un moment dat?

Am această încredințare că ne aflăm în locul și ceea ce Domnul vrea de la noi.

Întrebare:   Aţi reușit să implementaţi lucruri noi?

Desigur. Începând cu un model prezbiterian de conducere, cu sistemul de grupe mici, cu MASS-media, cu folosirea elementelor audio-vizuale în serviciile noastre, cu predicile în limba engleză la serviciile de duminică seara.

Întrebare:   Ştim că sunteţi în proces să achiziționați o clădire nouă. Ce ne puteţi spune despre aceasta? Cum credeţi că vă va ajuta această schimbare şi care credeţi că va fi impactul mutării într-un spaţiu propriu?

Biserica Agape are un motto al ei, “Agape, unde dragostea e la ea acasă”. Deocamdată ea este în chirie. Elementul de provizorat și temporar al unei biserici într-un spațiu închiriat este o piedică pentru mulți conaționalul să vină cu noi. Pentru român, un om serios are casa lui. Noua clădire nu doar că ne va asigura locul nostru, dar ea are potențialul de a ne dezvolta și în viitor. Cei 17.000 de sqft. ai clădirii ne vor permite să avem nu numai un sanctuar mult mai mare ca acesta din prezent, dar ne va da posibilitatea să avem și o sala de mese pentru evenimente comunitare.

Întrebare:  Credeţi că aţi făcut progrese pe plan spiritual?

Cred că orice răspuns aș da nu ar suna prea corect. Numai Dumnezeu ne poate evalua progresul spiritual. Semnele care ne sunt disponibile ne arată că oamenii se maturizează atât în cunoașterea Domnului cât și în bunele relații frățești. S-ar putea să fie semnele unui progres spiritual.

Întrebare:  Aveţi să vă reproşaţi ceva privitor la modul în care aţi început această biserică?

Da. Ar fi trebuit să fiu mai deschis și mai transparent cu privire la deschiderea acestei biserici. Poate ar fi venit mai mulți cu noi de la început. Un alt regret (și nu e mic), este că n-am făcut-o mai demult.

Întrebare:   Ce planuri de viitor aveţi cu biserica Agape?

Să dezvoltăm tot mai mult sistemul grupelor mici. Să devenim o biserică deschisă și prietenoasă pentru cei care nu merg actual la biserică. Să fim o cetate de scăpare pentru păcătosul prins. Eu cred că există două feluri de păcătoșilor: prinși și neprinși. De obicei păcătoșii neprinși îi alungă pe cei prinși. Aș vrea ca aceștia să aibă un loc de refugiu la Agape.

Nădăjduiesc să pornim o biserică de limba engleză pentru comunitatea în care ne aflăm.

Pentru Știri Creștine – Mircea Tipei (Arizona)
http://family2fam.wordpress