Nu mă tem de nici un rău!


Maria LucaSufletul se-apleacă-n rugă
Căutând spre veşnicii
Şi Te cheamă Mire drag
Şi Te-aşteaptă să revii!

Copleşit de-a Ta prezenţă
Se proşterne la pământ
Şi-Ţi înalţă osanale
Sorbind viaţă din Cuvânt!

Da…acolo-n părtăşie
Te aud cum îmi vorbeşti
Despre Golgota…de cruce…
Şi îmi spui cât mă iubeşti!

O, ce har…ce bucurie
Să fii Domn în viaţa mea…
Nu mă tem de nici un rău
Căci mă ţii în palma Ta!

Vulcan-09-11-2013          Maria Luca

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.