Plângi…e oare dorul ce te poartă
Cu gândul spre albastrul nesfârşit?
E poate glasul ce-ţi şopteşte tainic:
„Veghează fiul Meu, căci veşnic te-am iubit!”
Ţi-e inima prea plină de iubire
Şi-atuncea lacrimi curg…şi nu-nţelegi
Cum plânsul e născut din fericire
Şi-aduce bucurie când nopţile veghezi!
Sunt ochii tăi izvoare nesecate
Ce curg mărgăritare fără preţ
Şi-acolo sus în ceruri vor deveni comoară
Culese cu iubire de-un Împărat Măreţ!
Vulcan-15-01-2014 Maria Luca
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 