Rămâi cu noi, Tu… Soare din vecii

Trezit din amorţeala unei ierni
-Ce trebuia să fie şi nu este-
Un lujer firav se-nălţa spre soare
Şi se-ntreba uimit…de ce e oare
Atât de singur peste văi şi creste?

Privea înfiorat în jurul lui
La frunzele căzute în ţărână,
La petele de-un alb imaculat
Ce pe alocuri încă s-au păstrat
Ca semn că iarna încă va să vină…

Şi-ncet… încet… cu fiecare zi
Creştea plăpând… de soare mângâiat…
Dar a venit o noapte cu ninsoare
Ce şi-a cenut zăpada peste floare
Iar lujerul firav, a îngheţat!

La fel e omul ce în noaptea lumii
Trăieşte singur, fără Dumnezeu…
El nu-nţelege dragostea de Tată…
Nu vede-n jur lumina şi încă mai aşteaptă
Să vadă-n depărtare sclipiri de curcubeu!

Iar dacă vin ispite şi-ncercări
Pe marea vieţii, vrând să îl doboare,
Va fi pierdut necunoscând Iubirea
Ce prin jertfire-aduce mântuirea
Şi prin credinţă dă eliberare!

Rămâi cu noi…Tu, Soare din vecii…
Căldura Ta să ne-ngenunche firea,
Să creştem plini de Duhul, în lumină
Şi-n anii ce prin Haru-Ţi or să vină
Să ne-nsoţească veşnică Iubirea!

Vulcan-18-01-2014    Maria Luca