Te chem acum…


Maria LucaMi-a fost aşa de dor de Tine,
Aşa de dor de-al Tău Cuvânt
Şi încă plâng şi mi-e ruşine
C-au fost ispite ce m-au frânt…
C-am rătăcit pe-a lumii cale
Şi firea mea a biruit
Când sufletu-mi scâncea cu jale
N-am înţeles cât m-ai iubit…
Dar azi Te chem…mi-e dor de Tine
Şi-mi pare Doamne-aşa de rău
C-am pribegit pe căi străine
Şi-am întinat Numele Tău!
Te chem… e oare prea târziu
Să-ntinzi o mână Tată?
Aş vrea să sper… aş vrea să ştiu
Mă vei ierta vreodată?
Priveşte… fiul rătăcit
Se-ntoarce azi acasă…
E singur, trist şi părăsit,
Puterile îl lasă…
Dar ochii mi-i ridic spre cer
Te caut…Te chem Isus
M-ai învăţat cândva să sper
Şi-acum îmi e deajuns…
Îngenunchiat Îţi cer iertare
Cu teamă şi ruşine…
Revarsă Doamne îndurare
Căci mult mi-e dor de Tine!

Vulcan-04-03-2014       Maria Luca

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.