Încercând să-mi explic motivele care determină insuccesul unor biserici, am ajuns la concluzia că deși există mai mulți factori de care trebuie să ținem cont, factorul principal al succesului sau al insuccesului bisericii este liderul ei.
Luând în considerare modele de lideri de succes din biblie, putem constata că o conducerea eficientă are trei fundamente: chemarea (viziunea), caracterul și competențele. Succesul unui lider este dat de echilibrul celor trei fundamente. Iată care sunt posibilele dezechilibre:
- are viziune și caracter dar nu are competențe
- are caracter și competențe dar nu are viziune
- are viziune și competențe dar nu are caracter
Efectele posibile în viața unor lideri cu dezechilibre la nivelul fundamentelor conducerii sunt lipsa satisfacției, nesiguranța în conducere. Liderii nesiguri ajung lideri abuzivi care folosesc pe alții pentru a-și construi propria lor valoare și semnificație.
Analizând procesul de formare și echipare a liderilor spirituali cred că putem identifica diferite modalități prin care aceștia au fost echipați:
- autodidacți – oameni care s-au echipat singuri citind și interacționând cu diferite surse de informare și echipare în domeniile conducerii;
- formare teologică – oameni care au avut ocazia să parcurgă programe de formare academică de cel mai înalt nivel, echipați foarte bine din punct de vedere teoretic.
Din păcate ambele modalități pun accentul pe formarea competențelor, neglijând oarecum chemarea (viziunea) și caracterul. Liderii formați și echipați doar pe aceste căi sunt cei mai predispuși la insucces în slujire. Se pare totuși că cei din categoria autodidacților reușesc de multe ori să facă o slujire mai bună decât cei cu formare teologică academică. Cred că sunt avantajați de faptul că formarea lor este mai aproape de modelul ucenicizator. Avantajul acestora este că ei slujesc practic în biserici în timp ce se pregătesc, reușind astfel să fie mai „între oameni” nu sunt izolați de viața bisericii într-un mediu academic pentru o perioadă destul de semnificativă de timp.
Cred totuși, că modelul biblic de formare și echipare a conducătorului spiritual este diferit, în sensul că Însuși Dumnezeu trebuie inclus în acest proces. Partea lui Dumnezeu este formarea caracterului și oferirea chemării (viziunii). Dumnezeu formează caracterul slujitorului în timp și adeseori în vremuri de izolare și zdrobire a eului care conduc la smerenie, și lepădare de sine deplină.
Viziunea are de asemenea de a face cu Dumnezeu. Viziunea nu este un plan personal, un vis sau o ambiție a conducătorului pentru biserică. Adevărata viziune este de la Dumnezeu, este planul, visul Lui pentru poporul Său într-un anumit context geografic și socio-cultural. Conducătorul trebuie să primească de la Dumnezeu, viziunea (chemarea) lui Dumnezeu pentru biserică.
Un bun exemplu biblic pentru o echipare de acest fel este Moise.
După absolvirea celor mai înalte școli ale Egiptului, a urmat școala zdrobirii propriilor orgolii, vise, ambiții. Această școală a caracterului a durat patruzeci de ani în singurătatea pustiei. În timpul acestor ani de smerenie, în anonimat, Moise a învățat să-i iubească pe oameni așa cum sunt, a dobândit un caracter ales și smerit. Aici s-a dezvoltat relația lui cu Dumnezeu și la finalul acestei pregătiri a caracterului el primește chemarea (viziunea) lui Dumnezeu pentru poporul său. Desigur, el a continuat să aibă anumite slăbiciuni, nu a avut cele mai deosebite competențe, dar în mâna lui Dumnezeu, el a fost un lider de succes.
Cred cu tărie că biserica de azi are acută nevoie de astfel de lideri, care parcurg acest proces de formare și echipare biblic. Doamne ajută, Doamne dă izbândă.
Gigi Furdui
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 