În versetele 28-30 din acelaşi capitol 12 din 1 Corinteni, apostolul Pavel menţionează din nou câteva dintre cele nouă daruri spirituale enumerate la începutul capitolului, împreună cu alte câteva slujbe duhovniceşti cum ar fi apostolia, slujba de prooroc şi cea de învăţător. Mai sunt menţionate două daruri care nu apar la începutul capitolului, şi anume, darul ajutorărilor şi darul cârmuirilor. Această enumerare împreună a darurilor şi a slujbelor face parte din argumentul lui Pavel pentru unitate în diversitate. El arată că diversele daruri şi slujbe care există în biserică trebuie să contribuie la unitatea acesteia, după modelul conlucrării mădularelor unui trup omenesc.
Darul cârmuirilor este exprimat în greacă printr-un substantiv la plural, „cârmuiri”, plural care exprimă o varietate de aptitudini care sunt necesare în conducere sau administraţie. Un substantiv înrudit cu acesta apare în Fapte 27:11 şi înseamnă „cârmaci” al unei corăbii. în afara Noului Testament, substantivul mai înseamnă şi „sfătuire.” Deducem, aşadar, că, în contextul bisericii creştine, termenul se poate referi atât la aspectul administrativ al conducerii, cât şi la cel spiritual. Pluralul mai poate fi un indiciu că darul cârmuirilor este disponibil mai multor slujbe de conducere eclesială, cum ar fi cele de apostol, învăţător, prezbiter, episcop etc. Apostolul face referire la darul cârmuirilor şi în Epistola către Romani 12:8.
Darul ajutorărilor apare la plural („ajutorări”) ca şi darul cârmuirilor, sugerând varietatea modurilor în care un credincios este inspirat de Duhul Sfânt să-i ajute pe semeni. Cuvântul grecesc apare numai aici în Noul Testament, cu toate că apare în formă verbală în Septuaginta, cu sensul de „a ajuta” sau „a asista” pe cineva la nevoie. Este posibil ca apostolul să fi făcut referire la acelaşi dar pe care îl menţionează şi în lista din Romani 12:8 sub trei forme, a îmbărbăta, a da şi a face milostenie. Acesta este darul care îi este necesar prin excelenţă unui diacon. Aşa cum găsim şi în capitalul 6 din Faptele Apostolilor, pentru a beneficia de acest dar, credinciosul trebuie să fie plin de Duhul Sfânt şi de înţelepciune (6:3).
Al treilea pasaj în epistolele pauline care enumera darurile spirituale se găseşte în Romani 12:6-8: „Deoarece avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat, cine are darul proorociei să-i întrebuinţeze după măsura credinţei lui. Cine este chemat la o slujbă să se ţină de slujba lui. Cine învaţă pe alţii să se ţină de învăţătură. Cine îmbărbătează pe alţii să se ţină de îmbărbătare. Cine dă să dea cu inimă largă. Cine cârmuieşte să cârmuiască cu râvnă. Cine face milostenie s-o facă cu bucurie. ” Ca şi în 1 Corinteni 12:28- 30, şi aici avem acelaşi amestec de daruri şi slujbe. în opinia noastră, chiar dacă se poate face o diferenţiere între cele două, slujbele sunt privite de apostol ca nişte daruri (charismata) ale Duhului Sfânt. Cu alte cuvinte, numai un credincios care are astfel de daruri din partea Duhului Sfânt poate îndeplini o slujbă în biserică. Darurile din Romani 12:6-8 diferă de cele enumerate în 1 Corinteni 12:8-10 prin faptul că nu sunt daruri supranaturale, ci înzestrări naturale, nuanţate de către Duhul Sfânt în măsura în care fiecare credincios se lasă călăuzit de Duhul.
Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun, că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu.
Ioan 3-5
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 