Povestea „cutiei pentru bebeluși” din Seul, în care mamele au găsit o alternativă de abandon a copiilor nedoriți, a făcut înconjurul lumii în 2011. Demarată în 2009 de către pastorul Lee Jong-rak și soția sa, aceasta nu este doar o inițiativă umanitară. Este o poveste despre credință, speranță și dragoste.
Povestea „cutiei pentru bebeluși” din Seul, în care mamele au găsit o alternativă de abandon a copiilor nedoriți, a făcut înconjurul lumii în 2011. Demarată în 2009 de către pastorul Lee Jong-rak și soția sa, aceasta nu este doar o inițiativă umanitară. Este o poveste despre credință, speranță și dragoste.
Lee este pastor în Seul și în decembrie 2009 a construit o cutie de lemn. Scopul nu era să colecteze donații, ci bebelușii nedoriți, bebelușii bolnavi sau ai căror mame nu puteau să-i crească singure. Această inițiativă a venit în întâmpinarea problemei tragice a celor câteva sute de copii abanadonați în fiecare an pe străzile Seulului. Pastorul mărturisește că nu se aștepta să sosească niciun bebeluș, dar că, la puțin timp după instalarea cutiei, a sunat clopoțelul de avertizare. Au deschis capacul și, în cutie, pe păturica așezată de ei, se afla primul bebeluș. De atunci, în ultimii 4 ani, familia pastorului, ajutată de voluntari, a salvat sute de copii. Orfelinatul Jusarang le-a oferit acestor copii și o mamă, și un tată.
Mulți dintre copiii așezați în cutie sunt însoțiți de scrisori emoționante: „Bebelușul meu! Lui mami îi pare atât de rău.[…] Mami te iubește mai mult decât orice. Te las aici pentru că nu știu cine este tatăl tău. Mă gândeam la ceva rău, dar cred că această cutie este o variantă mai bună pentru tine. Fiul meu, te rog să mă ierți.”
O altă mamă a vorbit direct cu pastorul Lee și i-a mărturisit că era pregătită să ia otravă și să-i dea și copilului. Pastorul a convins-o să nu facă acest lucru și să lase copilul acolo. În timp ce mama pleca, cutremurat de rolul pe care l-a jucat în salvarea acelui copil, pastorul și-a reînnoit angajamentul, zicând: „Doamne, o să mor pentru acești copii.”
Pe lângă adăpost și hrană, pastorul este și tată pentru acești copii, cultivând o relație specială cu fiecare dintre ei. Copiii merg la școală și fac cursuri de taekwondo, iar duminica merg la biserică. Periodic, pastorul își ia timp să se roage cu fiecare din ei. El este de părere că acești copii au fost trimiși de Dumnezeu cu un scop și îi tratează ca pe niște comori, chiar dacă, uneori, asta înseamna vizite dese la spital și oferirea de îngrijiri speciale pentru unii dintre ei.
Unul dintre ei este Gi-ri, care deja a suferit câteva operații și mai trebuie să fie operat de câteva ori. Părinții lui adoptivi nu-și pierd însă speranța. Tocmai de aceea l-au și numit Gi-ri, adică „Victorie”.
Proiectul a întâmpinat și reacții negative. Unii sunt de părere că această cutie încurajează femeile să-și abandoneze copiii și nu oferă o soluție reală. Ei argumentează că în acest mod copiii nu-și vor cunoaște niciodată mama biologică și că sunt mult mai de dorit adopțiile oficiale. Ei nu iau însă în considerare că legea adopției în Coreea de Sud presupune ca mama să înregistreze copilul ca fiind al ei, acesta fiind unul din motivele principale pentru abandon.
Stephen Morrison, fondatorul Mission to Promote Adoption in Korea (Misiunea de promovare a adopțiilor în Coreea), consideră că soluția este revizuirea legii și că acest lucru ar salva viețile multor copii nedoriți. Până atunci însă, pastorul Lee Jong-rak, care și-a luat asupra sa responsabilitatea unei societăți, stă lângă cutia pentru bebeluși și așteaptă să audă alarma unei vieți salvate. „Acesta este un loc pentru protejarea vieții. Dacă nu puteți avea grijă de bebelușii cu dizabilități, nu-i aruncați și nu-i lăsați pe stradă. Aduceți-i aici.”
Biserica Penticostală Maranata Vulcan 