Mărturii

Geta Iliesi – Marturie despre trecerea din viata a sotului si cei doi copii


Geta Iliesi Biserica Betania Dublin

Geta Iliesi Conferinta Femeilor Irlanda

Geta Iliesi marturiseste cateva din lucrarile care i-a marcat viata, inclusiv cele dupa 12 mai 2010, cand si-a pierdut sotul ei, Pastorul Nicu Iliesi si doi copii intr-un accident. Spune Geta Iliesi:

O lucrare atat de drastica, ca cea din 12 mai 2010, sa stiti ca Dumnezeu nu o face la intamplare. Privind in urma, retrospectiva, imi dau seama ca Dumnezeu, cu ani inainte pregatea incet, dar sigur, familia noastra pentru aceasta lucrare. Cu vreo 3 ani inainte de 2010, am fost la o rugaciune cu Nicu, la o seara prelungita si acolo a fost unul din vasele Domnului. Si la un moment dat, fratele acela se ridica si spune: ‘Nu stiu de ce, dar sunt indemnat sa va povestesc ceva. In Moldova, o sora a experimentat pierderea sotului si dupa aceea, la scurt timp, au murit 2 copii, ea s-a imbolnavit de cancer. Nu stiu de ce sunt indemnat  sa va spun aceasta intamplare. Dar vreau sa va zic ceva. Unei persoane in aceasta incapere i se v-a intampla ceva asemanator.’ M-am uitat in dreapta, m-am uitat in stanga si ziceam: Uau, cine-o fii saraca femeie? Vreau sa va spun ca in nici intr-un caz nu ma gandeam ca acea femeie voi fii eu. Asa suntem noi, tot timpul optimisti in ceea ce ne priveste. La altii, pot sa li se intample anumite lucruri, sigur ca nu mie.  Dar, acea femeie urma sa fiu eu.

[….]

In noaptea cand am aflat vestea ca Nicu si copiii nu vor mai veni niciodata acasa, a fost o veste care nu doar m-a socat. Efectiv, era incredibila. Nu puteam s-o accept in mintea mea. “Doamne, dar nici macar n-am avut timp sa-mi iau ramas bun de la ei. Sa le spun macar inca odata ca-i iubesc. Cum, adica, sa  moara toti trei?” A fost cea mai neagra noapte a vietii mele. Nu am plans, nu am urlat. Efectiv, am fost impietrita de durere. Dar intrebarea care m-a tulburat cel mai mult a fost: Oare, Dumnezeu e suparat pe noi? A ingaduit o astfel de incercare, a facut o astfel de lovitura pentru ca ceva nu-i place in viata noastra? Ce s-a intamplat? Nu se poate, cand treci prin astfel de incercari sa nu iti pui intrebarea aceasta.

Si acolo, asteptand zorii zilei, cand aveam sa stau in fata a trei sicrie, L-am intrebat pe Dumnezeu: “Doamne, de cand Te cunosc, de la 9 ani, m-ai binecuvantat cu atatea lucruri. Mi-ai ascultat atatea rugaciuni, mai esti prietenul meu?” De raspunsul la aceasta intrebare depindea intreaga mea viata. Si in acel moment, am auzit clar vocea Duhului Sfant si Dumnezeu a inceput sa-mi aduca aminte de toate binecuvantarile pe care mi l-ea dat in ultimele luni, binecuvantari care aratau mana unui Dumnezeu iubitor. Am inteles atunci, in acea noapte, de ce copiii mei, inainte cu un an jumate au fost toti botezati cu Duhul Sfant, de ce dupa cateva luni au hotarat sa se boteze in apa, desi aveau 13 si 14 ani. Dumnezeu ii pregatea pentru marea plecare. Cand aceste raspunsuri au venit in duhul meu, faptul ca in acea lume care se prabusea, in care nu mai aveam nici un reper fix, Dumnezeu era tot acolo, stand langa mine, stand alaturi de mine, m-a facut sa raman in picioare. I-am spus din toata inima: Multumesc. Nu Te intreb de ce. Nu trebuie sa-mi spui, dar faptul ca esti Dumnezeul meu, acelasi Dumnezeu iubitor, ma face sa am incredere in Tine. Si chiar daca nu inteleg de ce faci asa, vreau sa-ti spun ca-Ti multumesc. Cand am spus acel cuvant “multumesc”, cand am acceptat voia lui Dumnezeu, chiar drastica, asa cum a fost ea in viata mea, vreau sa va spun ca am simtit cea mai extraordinara pace. Am simtit cum mana lui Dumnezeu a luat in mana Lui inima mea, mi-a protejat-o si m-a ajutat sa trec cu bine peste acele zile care au urmat.

Stand langa sicriile copiilor mei, stand langa barbatul meu, pe care l-am iubit  cel mai mult in aceasta viata, am avut harul sa privesc, sa vad lucrurile, din cer, asa cum le vede Dumnezeu.

Citeste mai multe despre Geta si moartea sotului ei, Nicu Iliesi aici – Geta Iliesi – ‘Femeia biruitoare prin incercarile vietii’ – Conferinta Surorilor la Biserica Betania Dublin

https://rodiagnusdei.wordpress.com

Video:

 

Categorii:Mărturii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.