Dor de mama


Maria Luca

Măicuţă dragă, al meu dor
Aleargă către tine
Şi plâng ades şi mă-nfior
Şi multe gânduri mă-nfăşor
Căci sunt prin ţări străine…

Aşa departe m-au purtat
Ale vieţii valuri grele
Şi am plecat şi te-am lăsat
Un suflet trist, însingurat
Căutând cu dor spre stele…

Acum, când primăvara bate
La geamul meu cu ghiocei
Trimit măicuţă de departe
Prin versuri calde-nmiresmate
Iubirea mea cu dorul ei…

Primeşte-o mamă… e mai mare
-Cum n-a fost poate niciodată-
O pun în fiecare floare,
În roua strălucind în soare
Şi nu o dau pe lumea toată!!!

Vulcan-04-03-2015    Maria Luca

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.