Rugăciunea unei mame

Undeva, într-o căsuţă la o margine de sat
Stă măicuţa pe o bancă printre roşii trandafiri…
Ochii ei privesc spre zare-nlăcrimaţi de-atâta dor
Iar în poale ţine-o poză ce-i trezeşte amintiri…

Îşi apleacă-ncet privirea şi din nou priveşte chipul
Ce-i zâmbeşte dintr-o ramă veche-acum şi ponosită
Iar o lacrimă tresare… se desprinde cu-alte multe
Căci i-e dor… aşa de dor, de copila ei iubită…

Poate timpul e prea lung, sau e grea singurătatea
Ce apasă-atât de greu de când fata i-a plecat
Şi-a rămas doar ea în casa copleşită de-amintiri;
Ea şi florile din glastră ce de-acuma s-au uscat…

Soarele încet apune peste culmea unui deal
Şi trezită din visare se ridică suspinând:
„Va mai fi şi mâine-o zi… poate totuşi, va veni
Şi mă va găsi aicea cu iubire… aşteptând…”

E târziu şi este noapte… din căsuţa luminată
Se aude-ncet un glas dintr-o inimă aleasă:
„O, Părinte-al îndurării ocroteşte-mi Tu copila,
Fii cu ea pe drumul vieţii şi adu-o iar acasă!”

Vulcan
25-05-2015    Maria Luca